Alimentarea cu apă din Brateș-Tarcău, un dezastru. Prefectura Neamț confirmă neregulile

0
2904

 

Imagine generată cu AI

Dezvăluirile publicației Atacul.ro privitoare la problemele alimentării cu apă a gospodăriilor din satul Brateș, comuna Tarcău (Neamț), au fost confirmate și de Prefectura Neamț, în urma unui control dispus de prefect care a vizat mai multe aspecte ridicate de cetățeni din localitate. La fața locului s-a deplasat o comisie formată dintr-un reprezentant al Corpului de control al prefectului, un inspector de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț și un inspector de la Administrația Bazinală de Apă Siret. Printre altele, comisia de anchetă a constatat că Primăria Tarcău nu deține autorizație de gospodărire a apelor pentru funcționarea sistemului de alimentare a satului Brateș. De asemenea, s-a stabilit că nu au fost respectate prevederile avizului de gospodărire a apelor (document din anul 2017), respectiv sursa de apă puț forat nu a fost prevăzută în documentația tehnică înaintată la SGA Neamț, în vederea obținerii avizului de gospodărire a apelor, urmând ca cei de la ABA Siret să stabilească ce sancțiuni vor aplica. În urma controlului efectuat, au fost stabilie și serie de măsuri obligatorii pe care cei din Primăria Tarcău trebuie să le aplice. Astfel, trebuie efectuată o expertiză tehnică de gospodărire a apelor, iar dacă se va constata că sunt îndeplinite condițiile legale de funcționare a sistemului de alimentare cu apă, să depună la sediul SGA Neamț documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de gospodărire a apelor.

Totodată, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț, care au făcut un control separat la Brateș, au dispus și ei o serie de măsuri pe care primăria trebuie să le implementeze: să autorizeze sistemul de alimentare cu apă și să interzică consumul pentru populație a apei furnizate prin sistemul cu pricina. Pentru neregulile constatate, DSP Neamț a aplicat Primăriei Tarcău o amendă în valoare de 10.000 de lei.

Documentul semnat de prefecta Maria Apostol în care sunt cuprinse problemele identifcate și măsurile ce trebuie luate de către primărie:

D.MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.