Județul Neamț s-a numărat printre cele mai puternice din țară, în luna aprilie, privința investițiilor străine, fapt destul de rar întâlnit, mai ales în ultima perioadă. O singură companie a reușit să propulseze județul Neamț pe locul 6 la nivel național după valoarea capitalului social, investind o sumă serioasă în activitatea pe care o are în zonă. Investiție în recuperarea materialelor reciclabile Este vorba despre Gravita Europe SRL, cu sediul în Dumbrava Roșie, Izvoare, al cărui investitor majoritar provine din Olanda, care, în aprilie, și-a majorat capitalul social exprimat în valută cu suma de 336.023 de euro, arată Oficiul Național … Continuă lectura Compania care a propulsat județul Neamț pe locul 6 în țară la investiții străine. Sute de mii de euro pentru o fabrică de reciclare a anvelopelor uzate
Copiază și plasează acest URL în site-ul tău WordPress pentru a-l îngloba
Copiază și plasează acest cod în site-ul tău pentru a-l îngloba