Poliția Română, locul unde numele „eroilor” sunt ținute la secret. Cum au fost împărțite sporurile de excelență la IJP Neamț. Un polițist „de la munte”, pregătit de pensionare, printre merituoși

  Despre modul în care se acordă sporul pentru misiuni speciale sau lucrări de excelență de excelență sau sporul de excelență, cum îi mai spun polițiștii, atacul.ro a scris numeroase articole de 7 ani încoace. Însă lucrurile nu s-au schimbat deloc, deși au fost și critici din partea sindicaliștilor din Poliție. În continuare, acest spor este acordat unor polițiști ale căror nume nu sunt făcute publice din pricina „protecției datelor cu caracter personal”, iar așa zisele fapte spectaculoase premiate sunt, de cele mai multe ori, obligații de serviciu. Sporul crește pensia Ceea ce, de fapt, nu se spune despre acest … Continuă lectura Poliția Română, locul unde numele „eroilor” sunt ținute la secret. Cum au fost împărțite sporurile de excelență la IJP Neamț. Un polițist „de la munte”, pregătit de pensionare, printre merituoși