Decizie surpriză în procesul angajărilor aranjate de la „Apele Române”. Ce a stabilit Curtea de Apel Bacău

2
5379

 

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat astăzi în dosarul în care două persoane au fost judecate pentru angajări dubioase în cadrul unor entități aflate în subordinea Administrației Bazinală de Apă Siret-Bacău –  Administrația Națională Apele Române (ANAR). Vorbim despre cazurile Marius Nechita, numit în funcția de director în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț, și Marius Andrei Rîznic, numit la conducerea Sistemului Hidrotehnic Independent Pașcani.

În noiembrie 2023, Tribunalul Bacău i-a achitat pe cei doi inculpați, dar și pe Ioan Tănase, trimis și el în judecată pentru că ar fi semnat mai multe documente ilegale în calitate de șef al Serviciului Resurse Umane, Relații cu Publicul și Administrativ din cadrul ABA Siret-Bacău.

Astăzi, Curtea de Apel Bacău a admis apelurile procurorilor DNA, a desființat sentința Tribunalului Bacău și a dispus rejudecarea cauzei.

„În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C .p .p admite apelurile formulate de D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău şi apelanţii – inculpaţi Nechita Mihai Marius şi Tănase Ioan împotriva sentinţei penale nr. 293/D din 27.11.2023 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3845/110/2021. Desfiinţează în întregime sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bacău. Menţine actele procedurale efectuate în cauză până la termenul din data de 26.10.2023 inclusiv. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel Bacău.

Atât consilierul județean nemțean Marius Nechita (un apropiat al deputatului PNL de Neamț Mugurel Cozmanciuc), cât și ceilalți doi inculpați din dosar, Marius Andrei Rîznic, și Ioan Tănasă, au fost achitați de Tribunalul bacău în baza art. 16 alin. 1 litera b Cod procedură Penală, care stipulează că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.

Interesant este că Răzvan Găină, la vremea respectivă director al ABA Siret, a fost trimis în judecată, în acealași dosar, pentru comiterea a două infracțiuni pentru abuz în serviciu. El a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, recunoscându-și vina. În consecință, a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare.

Nechita, Tănasă și Rîznic au fost judecați pentru „complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”.

Marius Nechita, care a ocupat aproape un an scaunul de director la SGA Neamț, a fost trimis în judecată de procurorii DNA la finele anului 2021. Alături de el, au mai fost trimiși în judecată Marius Andrei Rîznic, numit la conducerea Sistemului Hidrotehnic Independent Pașcani, și Ioan Tănase, care ar fi semnat mai multe documente în calitate de șef al Serviciului Resurse Umane, Relații cu Publicul și Administrativ.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în cursul anului 2020, Răzvan Găină, directorul ABA Siret, cu încălcarea dispozițiilor legislației primare, ar fi dispus și semnat mai multe documente (decizii, act adițional la contractul individual de muncă etc) prin care inculpații Marius Nechita și Marius Andrei Rîznic ar fi fost numiți provizoriu la conducerea  Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț, respectiv a Sistemului Hidrotehnic Independent Pașcani, în condițiile în care aceștia nu ar fi îndeplinit cerințele de vechime și experiență necesare pentru ocuparea acelor funcții.
O parte dintre documentele respective ar fi fost semnate și de inculpatul Tănasă Ioan, în calitate de șef al Serviciului Resurse Umane, Relații cu Publicul și Administrativ.

Așa cum atacul.ro a dezvăluit AICI, Marius Nechita, anterior ocupării funcției de șef al SGA Neamț, a trecut pe la cabinetul fostului secretar de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Gelu Puiu. Și Marius Andrei Rîznic, înainte de a fi șef la Sistemul Hidrotehnic Pașcani, a ocupat funcția de administrator public în cadrul cabinetului primarului comunei Ciortești, județul Iași.

Comunicatul DNA (30 decembrie 2021):

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

TĂNASĂ IOAN, la data faptelor șef al Serviciului Resurse Umane, Relații cu Publicul și Administrativ din cadrul Administrației Bazinale de Apă (A.B.A.) Siret, pentru comiterea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată,

RÎZNIC MARIUS ANDREI, la data faptei șef al Sistemului Hidrotehnic Independent Pașcani, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

NECHITA MARIUS MIHAI, la data faptei consilier județean în cadrul Consiliului Județean Neamț și director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2020, Găină Răzvan Grigore, directorul A.B.A. Siret, cu încălcarea dispozițiilor legislației primare, ar fi dispus și semnat mai multe documente (decizii, act adițional la contractul individual de muncă etc.) prin care inculpații Rîznic Marius Andrei și Nechita Marius Mihai ar fi fost numiți provizoriu la conducerea Sistemului Hidrotehnic Independent Pașcani respectiv a Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț, în condițiile în care aceștia nu ar fi îndeplinit cerințele de vechime și experiență necesare pentru ocuparea acelor funcții.
O parte din documentele respective ar fi fost semnate și de inculpatul Tănasă Ioan, în calitate de șef al Serviciului Resurse Umane, Relații cu Publicul și Administrativ.
Precizăm că, anterior numirii în acele funcții, inculpatul Rîznic Marius Andrei a ocupat funcția de administrator public în cadrul cabinetului primarului comunei Ciortești, județul Iași, iar Nechita Marius Mihai și-a desfășurat activitatea ca și consilier, gradația 1 la cabinetul unui secretar de stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Ulterior, aceștia ar fi fost detașați la Administrația Bazinală de Apă (A.B.A.) Siret și mai departe ar fi fost numiți, în maniera de mai sus, pe cele două funcții de conducere, pe care le-ar fi ocupat în perioadele aprilie 2020 – august 2021 (Rîznic Marius Andrei) respectiv martie 2020 – februarie 2021 (Nechita Marius Mihai).
Prin aceste demersuri, a fost produs un prejudiciu A.B.A. Siret în valoare de 231.864 lei, reprezentând salariile brute achitate către cei doi angajați.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de Găină Răzvan Grigore.
Administrația Bazinală de Apă (A.B.A.) Siret a precizat că se va constitui parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bacău cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul GĂINĂ RĂZVAN GRIGORE, la data faptelor director al Administrației Bazinale de Apă (A.B.A.) Siret, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– 2 (doi) ani, 7 (șapte) luni și 10 (zece) zile închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, 7 (șapte) luni și 10 (zece) zile și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor. Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Bacău”.

Despre manevrele prin care Marius Nechita a ajuns să ocupe funcția de director al SGA Neamț, dar și despre alte angajări la ABA Siret, atacul.ro a scris nenumărate articole care au constituit punctul de plecare a anchetelor procurorilor DNA. 

D.MURARU

Citește și:

Ce manevre au fost făcute ca Nechita să ajungă șef la SGA Neamț. Cine îl protejează pe directorul fără experiență în „Ape”

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. dorin 3 iulie, 2024 at 11:27 Răspunde

    La bulau cu golanii! Inclusiv cu GAINA RAZAN GRIGORE, de fapt se pronunta GRIGOAR ! este frantuz !! mai colorat ! ca in COANA CHIRITA !!!!

  2. voica 5 iulie, 2024 at 07:16 Răspunde

    Judecătoarea (***) motivase în 2023 ca „ faptele există, sunt infracțiuni, dar n-au fost comise cu intenție”!! Curtea de Apel bacau a ramas siderata !! Judecatoarea are rude la Suceava cumva ??? (***) Inspectia judiciara sa se sesizeze fata de aceasta judecata (***)!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.