Fost primar, actual consilier local, turnător la Securitate

0
2971

Un fost primar al unei comune din județul Neamț, declarat colaborator al Securității de Consiliul Național de Studiere, încearcă să-și stabilească nevinovăția în instanță.

După ce a pierdut procesul la Curtea de Apel București, care a admis cererea CNSAS de a-l declara colaborator al Securității, Ioan Onisei, fostul primar al comunei Păstrăveni, în prezent consilier local, încearcă să schimbe decizia primei instanțe la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procesul se află la al doilea termen de judecată, stabilit pentru vara acestui an. În primă instanță, judecătorii de la Curtea de Apel București au admis cererea juriștilor de la CNSAS, așa că Ioan Onisei va purta, până la finalizarea procesului de la Înalta Curte, „titlul” de colaborator al Securității.

Și-ar fi turnat un coleg

Decizia a fost luată după ce cercetătorii CNSAS au identificat numele lui Ioan Onisei în documentele Securității, în calitate de turnător al colegului său din cadrul Asociației Intercooperatiste Economice (AEI) Păstrăveni.

Concret, în arhivele Consiliului a fost identificat un dosar în care apăreau note informative completate de Onisei, dar semnate sub un nume conspirativ. Onisei era, la nivelul anilor 80, sursa Securității, pe parcursul colaborării cu ofițerii acestei structuri denunțând activități potrivnice regimului totalitar comunist.

Mai exact, din actele găsite s-a tras concluzia că Onisei l-a pârât la Securitate pe unul dintre colegii săi, care asculta posturile de radio străine și vorbea de rău regimul comunist.

„Manifestări duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului”

Într-una dintre informări, Onisei l-a dat pe mâna Securității pe contabilul de la AEI Păstrăveni, D.V., care, la acea dată, avea 55 de ani. Astfel, în documentul amintit, sursa Onisei transmitea că a avut mai multe discuții cu D.V.,  incusiv la locul de muncă, și că acesta avea „manifestări duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului nostru, afirmând că nivelul de trai al populaţiei din ţara noastră este foarte scăzut, comparativ cu al cetăţenilor din celelalte ţări socialiste cât şi capitaliste”.

Onisei a ținut să le relateze securiștilor un episod din februarie 1988, când a aflat de la D.V., de față fiind mai mulți martori, că: „a ascultat de mai multe ori la postul de radio <Europa Liberă> mai multe ştiri despre ţara noastră, pe care le consideră a fi reale, printre care şi evenimentele care au avut loc la Brașov în ziua de 15 noiembrie 1987, spunând că muncitorii care au participat la demonstraţie, au procedat corect şi ca urmare organele de partid şi de stat au luat măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale lor, iar în prezent magazinele alimentare sunt aprovizionate cu produse corespunzătoare”.

„Merge la buget și consumă băuturi alcoolice”

Într-o altă notă, Onisei îl zugrăvea securiștilor pe același D.V., contabil la AEI Păstrăveni. Fostul primar pesedist al comunei Păstrăveni, în perioada 2012-2016, le spunea ofițerilor de informații că D.V. discută la serviciu despre ce afla ascultând posturile de radio „Vocea Americii” și „Europa Liberă”.

În plus, spunea Onisei, D.V. „comentează aspectele arătate în cuvântările conducerii statului, cât şi despre recentele vizite făcute în unele ţări, spunând că se fac mari cheltuieli cu aceste deplasări şi lumea nu are cu ce trăi. Acesta în fiecare seară merge la bufet cu care ocazie consumă băuturi alcoolice şi comentează tot astfel de fapte”.

Informațiile furnizate de  Onisei i-au creat probleme contabilului D.V., acesta fiind chemat de securiști și „urecheat” pentru atitudinea sa împotriva regimului comunist.

Contabilul avea patru turnători pe urme

Culmea este că D.V. era turnat securiștilor nu numai de Onisei, ci și de un alt colaborator, cu nume conspirativ „Sandu”.

Înfruntat de securiștii și milițienii vremii, D.V. „şi-a recunoscut faptele comise, le-a regretat şi s-a angajat ca în viitor să adopte poziţie corectă faţă de politica statului nostru”, relatează J.N., locotenent-colonel de Securitate, care gestiona turnătorii/colaboratorii din zona Târgu-Neamț și localitățile limitrofe.Lucurile nu au rămas așa, D.V. fiind monitorizat ulterior de patru „surse”, pentru a se stabili dacă s-a cumințit sau nu.

A turnat sub „amenințări și presiuni psihice”

Onisei s-a apărat, afirmând că nu s-a oferit de voluntar să întocmească cele două note informative pentru Securitate, ci că a fost obligat, prin amenințări și presiuni psihice, să facă asta de un ofițer de securitate.

El a povestit cum, la începutul anului 1988, a fost chemat la sediul Miliției Păstrăveni de unul dintre milițieni, unde i-a fost prezentat un ofițer de securitate. Acesta l-a întrebat despre comportamentul lui D.V. la serviciu, dacă critică regimul, ascultă posturi de radio străine, dacă consumă băuturi alcoolice etc. În momentul în care i-ar fi spus securistului că nu are astfel de informații,  i s-a atras atenția că s-ar putea să-și piardă funcția de șef pe care o avea, după care i-a sugerat să scrie pe o foaie după dictarea sa … prima notă informativă.

La fel, spune Onisei, s-a întâmplat și cu cea de-a doua notă informativă, care i-a fost dictată de ofițerul de securitate. Apărările nu au fost convingătoare pentru magistrați, mai ales că Onisei nu a prezentat probe în apărarea sa.

D.MURARU

Citește și:

Cum erau turnați la Securitate turiștii străini de un ajutor de ospătar de la Hotelul Cascada din Durău. Româncele care dormeau cu studenții străini erau pârâte securiștilor

Cum „ciripea” „Gionf”, un fost consilier județean, la Securitate. Italieni de la RIFIL, clienți și colegi, printre cei „filați”. Distrugerea dosarului de colaborator nu l-a ajutat

Cum a pus un securist, fost adjunct al SRI Neamț, să fie urmăriți, percheziționați și interceptați angajați ai unei fabrici din Cluj. „A îngrădit dreptul la viață privată și la liberă exprimare”

Nicu Butnaru, viceprimarul Bicazului, „Victor Popescu” pentru Securitate, și-a turnat colegii de liceu, armată și serviciu        

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.