Milioane de euro pentru curățenia orașului Piatra-Neamț. Ce străzi vor fi spălate cu șampon

5
2022

Orașul Piatra-Neamț nu a excelat niciodată la capitolul curățenie, iar unul dintre motive este acela că șefii și salariații firmei Salubritas nu au grija asta. Nici mulți dintre pietreni nu dau doi bani pe orașul în care locuiesc, aruncând gunoaiele pe unde apucă, de multe ori direct de pe geamurile apartamentelor, din mașini etc. Nu trebuie ochiul vreunui expert pentru a vedea că, în afara zonei centrale, unde lucrurile sunt ținute sub control oarecum, în cartiere domnește mizeria.

După pietreni ar trebui să adune angajații firmei Salubritas, ce aparține Consiliului Local Piatra-Neamț, societate controlată politic, tocmai de  aceea nici curățenia nu e ceea ce își dorește o parte a locuitorilor. La câți bani încasează numai directorul firmei, ar trebui ca orașul să strălucească de curățenie.

Dacă nu v-a plăcut cum arată orașul, ei bine, și de acum încolo, pentru următorii 3 ani, tot Salubritas va menține curățenia în municipiu.

Pentru asta va încasa 9.218.259 lei, fără TVA, adică 10.969.728 lei, cu TVA inclusă, contract câștigat la licitația la care, bineînțeles, cei de la Salubritas nu au avut emoții, pentru că oferta lor a fost singura, iar valoarea  a fost egală cu cea estimată de Primăria Piatra-Neamț.

Pentru banii pe care îi va încasa, societatea va efectua activități de măturat, stropit, spălat și întreținere a căilor publice: trotuare, străzi, alei pietonale etc. Salubritas este obligată să plătească primăriei o redevență de 6% din valoarea contractului.

Serviciile pe care Salubritas ar trebui să le presteze sunt: măturat manual trotuare, carosabil, suprafețe anexe ale spațiilor de circulație, spații de agrement și odihnă etc, măturat mecanizat carosabil, întreținere curățenie carosabil, trotuare, suprafețe anexe ale spațiilor de circulație, locuri de joacă, în spațiilor de agrement și odihnă etc, curățat manual rigole, stropit carosabil, spălat carosabil, golit coșuri deșeuri stradale etc.

În 3 ani, cât este valabil contractul, muncitorii de la Salubritas ar urma să efectueze lucrări de curățenie pe o suprafață totală de sute de milioane de metri pătrați (măturat trotuare, măturat carosabil manual, măturat mecanizat, spălat apă, spălat șampon, stropit, curățat rigole etc).

Străzi spălate cu șampon

Câteva zeci de străzi din orașul Piatra-Neamț beneficiază de un tratament preferențial, cel mai probabil din cauză că sunt amplasate în zone centrale sau sunt artere rutiere importante. Astfel, aceste străzi vor fi spălate periodic cu apă, dar și cu… șampon.

27 de străzi ar trebui să fie spălate săptămânal cu apă și o dată pe an, cu șampon.

Arterele care vor beneficia de acest tratament sunt cele din tabelul de mai jos:

În caietul de sarcini se mai menționează că trotuarele, străzile trebuie  măturate manual și/sau mecanizat, unele dintre ele chiar și de 5 ori pe săptămână.

Pe hârtie municipiul strălucește de curățenie. Dacă cei de la Salubritas și-ar da silința să presteze toate serviciile prevăzute în contract, Piatra-Neamț ar fi unul dintre cele mai curate orașe din țară. Și nu doar în centru.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

  1. john 23 noiembrie, 2021 at 22:59 Răspunde

    prostii, bani aruncați pe servicii făcute doar pe hârtie, un exemplu este strada 1 decembrie 1918 și în mod sigur nume doar singura exemplu, mașina celor de la saliubritas merge doar pe mijlocul drumului, matura doar dunga de mijloc, deoarece mașinile parcate nu sunt mutate în ziua când asa zisa acțiune de curățenie se întâmplă, bătaie de joc. la ce parcul trebuie maturată dunga de mijlocul drumului atât timp cât sub mașinile parcate praful/nisipiul se aduna de parca au trecut zeci de ani și doar ploaia ne mai scap de el iar pentru polii nu trebuie sa plătim .
    Nimeni din cei plătiți pentru asta nu au realizat pana acum ca pentru a matura străzile din Piatra Neamț cu mijloc mecanizate trebuie instituita o zi pe săptămână în care nici o mașină sa fie parcata . În țările cu apa calda permanenta acest fapt este ceva de bun simt și bine stabilit și implementat .

  2. john 23 noiembrie, 2021 at 23:03 Răspunde

    din ce se vede 1 decembrie 1918 e cea mai lunga și cu suprafata cea mai mare, nu știu cum pot dungile de pe mijlocul drumului sa insumeze acea suprafață atât timp cât ele sunt singurele ce beneficiaza de maturare.

  3. stefan 24 noiembrie, 2021 at 14:04 Răspunde

    John are dreptate!Pe strazi mai laturalnice, cei de la Salubritas nici se mai obosesc sa lase periile pe jos!Doar trec pe strada ca sa bifeze kilometrii, iar economia de motorina se „evapora” mai mult ca sigur!Poate citeste si cineva de la primarie comentariile…

  4. Virgil 25 noiembrie, 2021 at 09:22 Răspunde

    Hai vedeți-vă de treabă! Ce curățenie? Unde? Uitați-vă în centrul orașului, pe artera principală, ce mizerie e! Mai papă cineva un euro acolo, că n-are gura lui ce mânca! Sictir cu curățenia voastră! V-aș scoate cu mopu-n mâna pe străzi de banii ăștia

  5. Ioan 25 noiembrie, 2021 at 20:31 Răspunde

    De unde bani de curățenie, cand Sauciuc a triplat numarul.angajatilor TESA?
    A angajat cumnat,fini,prieteni de familie pe salarii consistente .Mai mult de atat se folosesc si in ziua de astazi mașinile Salubritas de care se neamuri in interes personal,dar se mai transporta si materiale de construcție la moșia lui Sauciuc din Alexandru cel Bun.

    Ca sa nu mai vorbim ca maturatoarea mare merge cu peria pe sus,se vede pe GPS ca face traseul dar in realitate fînul lui Sauciuc care este sofer pe maturatore își completează rezerva de motorina.
    Domn director,nu te intereseaza sau vrei salariu,dividende si cam atat?

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.