Ca să nu se prăbușească, pe podul de la Pângărați se circulă numai pe un singur fir. Au fost alocate 2 milioane de euro pentru reparații

3
4141

Aflat într-o stare avansată de degradare și cu o vechime de aproape 70 de ani, podul de pe DN 15, din comuna Pângărați, va intra în reparații cel mai devreme în primăvara anului viitor.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat, în urmă cu câteva zile, licitația pentru lucrările de reparații ce urmează să fie efectuate la podul cu o lungime de 142 de metri. Valoarea estimată a lucrărilor este de 8.278.684 lei, fără TVA, adică aproape 10 milioane de lei, cu TVA inclusă. Ofertele vor fi deschise în data de 7 decembrie, iar dacă licitația va decurge normal, lucrările vor începe în primăvară. Lucrările se vor desfășura pe parcursul unui an și este clar că vor perturba grav traficul în zonă.

Problemele la podul de la Pângărați au apărut de câțiva ani, iar la un moment dat, administratorul drumului a fost nevoit să introducă o limitare de tonaj, interzicând accesul autovehiculelor cu tonaj mai mare de 30 de tone, măsură ce i-a înfuriat pe agenții economici.

Decizia a fost însă una corectă, pentru că specialiștii au constatat că podul se află într-o stare avansată de degradare și exista un risc mare de producere a unor tragedii.

Expertizele specialiștilor au scos în evidență mari probleme atât la nivelul suprastructurii, cât și la cel al infrastructurii podului: beton degradat, cu armături la vedere, fisuri și crăpături ale grinzilor principale, armături puternic corodate, infiltrații, rosturi de dilatație blocate, lipsa dispozitivelor seismice, borduri degradate etc.

Aceste aspecte și altele au impus restricții de tonaj.

În vară, însă, la insistențele transportatorilor, administratorul drumului a luat decizia semaforizării podului, astfel încât să aibă acces și autovehiculele cu tonaj mai mare de 30 de tone. Accesul acestor autovehicule a fost permis în anumite perioade de tip, pe un singur fir după un orar fixat de drumari. Decizia a fost luată după ce experții au ajuns la concluzia că podul este atât de șubred încât există riscul să se prăbușească dacă pe el s-ar afla, în același timp, două mașini de mare tonaj.

Recent, cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași au impus o nouă măsură, cerută de expertul care a evaluat recent podul. Astfel, pe pod nu se va circula decât pe un singur fir. În weekend-uri, când sunt valori mari de trafic, apar cozi de mașini lungi de sute de metri, deranjante pentru participanții la trafic. Cele două semafoare amplasate la capetele podului încă din vară funcționează acum permanent, iar circulația se desfășoară doar pe axul drumului.

D.M.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. constantin 9 noiembrie, 2021 at 14:40 Răspunde

    Cred ca va mai dura 2-3 ani pana se face podul.Normal trebuia sa intre in reparatie de mai mult timp cand s-a rupt o bucata de beton.Dar la noi ca la nimenea amintiti-va cat a durat cu podul de la Preluca care era mult mai mic.

  2. MLDP 9 noiembrie, 2021 at 19:53 Răspunde

    Nu știe CNAIR-ul unde sa se uite ca dacă arunca o privire de pe podul ala pe canal în sus numai poduri strășnice, gospodărești vedea pana in fundul Secului! Mai arunca o privire pe deal în urma și le zarea și pe alea de prin Bistrița, la fel de falnice! Bine, ilegale toate și construite după ureche de toți miticii, dar asa e pe la nea’ Rotaru pe tarla, tre sa fie cât mai multe sa aibă ce plăti prostimea după ele la inundații

  3. FLORIN 13 noiembrie, 2021 at 17:18 Răspunde

    S-a ocupat Arsene.
    Avem cel mai” modern ”judet din tara la infrastructura in sate si comune parasite pe unde nu circula decat niste taranoi care stau pe ajutoare sociale si nu platesc nimic la buget.
    In rest, podurile stau sa cada iar orasele platitoare de taxe si impozite sunt ”interconectate”cu drumuri cu 1 banda pe sens ca acum 100 de ani.

    E mai greu sa faci poduri,spitale si drumuri express cu ”firmele de casa ”iar ”profitu acolo e subtire,lucrarile sunt verificate si exista standarde de calitate.
    Deci,nu,la astea nu se baga Arsene.
    Se baga in schimb la asafaltarile de 2 bani fara nici un fel de standarde,neverificate de nimeni,prin sata si comune care sunt cele mai profitabile pentru firmele de 2 bani ale acestor”baroni”de 2 bani care isi bat joc de banii publici.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.