Bune afacerile cu banii județului. Un contract pentru modernizarea unor drumuri și poduri a crescut cu peste 13 milioane de euro în mai puțin de 3 ani

2
7414

 

Județul Neamț va plăti pentru modernizarea a 67 de kilometri de drum (11 tronsoane de drumuri județene) și reabilitarea a 33 de poduri suma de 239.920.173 de lei, fără TVA, adică 285.505.006 lei, cu TVA. Inițial, valoarea estimată a acestui proiect (evaluare făcută în 2017), în care sunt incluse toate cele 44 de lucrări, a fost de 175.585.383 de lei, fără TVA, cu aproape 65 de milioane mai mică decât în prezent. Această creștere substanțială a valorii contractului s-a înregistrat într-un timp relativ scurt,  respectiv în doi ani și jumătate din momentul în care lucrările au fost scoase la licitație și până la recenta hotărâre prin care consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru unele dintre obiectivele care sunt și pe lista contractului de 239.920.173 de lei. De altfel, toate actualizările indicatorilor tehnico-economici au fost aprobate de către aleșii județeni fără crâcnire, deși informațiile pe care le-au avut la dispoziție, după cum afirmă specialiștii, nu au fost suficiente pentru a vota în cunoștință de cauză.

Ajustările de prețuri ale celor 44 de lucrări au fost făcute în mai multe etape, două dintre ele fiind mai importante. Prima și cea mai substanțială, de aproximativ 10.000.000 de euro, a fost în martie 2019, la o lună după ce licitația fusese publicată pe sistemul electronic de achiziții publice. Consilierii județeni au votat atunci pentru „aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a contribuției proprii a Județului Neamț” pentru realizarea celor 44 de obiective, respectiv 11 tronsoane de drumuri județene și 33 de poduri (FOTO)

Majorarea valorii estimative a contractului cu 10 milioane de euro a avut la bază aplicarea articolului 71 din OUG 114/2018 privind salariul minim garantat în plată în domeniul construcțiilor. După această revizuire, valoarea estimativă a contractului a ajuns la 223.809.635 de lei, fără TVA, de la 175.585.383 de lei. Despre aceasta atacul.ro a scris AICI.

Valoarea fiecărei lucrări a crescut mai mult sau mai puțin, însă a rămas ca majorarea cu cele 10 milioane de euro să fie preluată de bugetul județului Neamț, prin creșterea contribuției acestuia la fiecare lucrare în parte.

Nu vorbim despre un procent fix privind contribuția Consiliului Județean Neamț la executarea acestor lucrări, pentru că în anumite situații a însemnat câteva procente, iar în altele, cum a fost Axialul (DJ 155F 12+000 – 32+000) sau „Drumul Talienilor” (DJ 209 B 33+600 – 44+000), a fost de zeci de procente.

De exemplu, în 2017, valoarea totală a investiției pentru modernizarea DJ 127 A, km 5+100-10+400 (Bicazu-Ardelean – limită județul Harghita, FOTO jos), aprobată de consilieri, a fost de 26.640.903 lei, din care contribuția proprie a județului Neamț a însumat 597.189 de lei, iar după intrarea în vigoare a noilor salarii din construcții (în primăvara anului 2019), același proiect a ajuns la valoarea de 33.966.525 de lei, din care 7.922.811 de lei – contribuția județului.

În cazul „Axialului”, creșterea a fost de la 30.964.292 de lei, din care 1.375.405 lei – contribuția județului, la 48.342.915 lei, din care 18.754.028 lei – contribuția județului. Situația a fost la fel în cazul „Drumului Talienilor”, unde, după creșterile salariale din construcții, valoarea estimată a lucrărilor a ajuns de la 39.040.426, în 2017, la 50.549.891 lei, în 2019 (12.327.950 lei – contribuția județului).

An nou, noi „ajustări”

În iunie 2020, consilierii au aprobat devizele generale actualizate după finalizarea procedurilor de achiziție și a contribuției proprii a județului Neamț, printre care și devizele pentru cele 44 de obiective (11 drumuri și 33 de poduri). Modificările au fost nesimnificative.

De anul trecut și până în prezent, o serie dintre lucrări au fost finalizate, însă altele nu. Între timp a intervenit criza materialelor de construcții, dar a apărut și ajutorul acordat firmelor executante de către Guvernul României.

Astfel, pe 1 octombrie 2021, consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici actualizați pentru 4 tronsoane de drumuri județene și 30 de poduri, lucrări care nu au fost finalizate și care beneficiază de sprijinul oferit de stat pentru criza materialelor de construcții.

Valoarea contractelor, după aprobarea indicatorilor, a crescut substanțial. Pentru DJ 209B (33+600-44+000), creșterea a fost de la 50.549.891 de lei la 57.283.180 de lei.

Și în cazul podurilor creșterile au fost importante. Un bun exemplu, în acest sens, este podul de la Luțca, de pe DJ 207A (km 6+591), obiectiv încă nefinalizat. În 2017, valoarea estimată a acestei lucrări a fost de 6.336.805 lei, cu TVA. După recenta aprobare a indicatorilor tehnico-economici, valoarea lucrării a ajuns la 8.378.147 de lei.

Cum sunt justificate majorările valorilor lucrărilor

Calculele atacul.ro arată că, pe parcursul derulării contractului de anvergură (care cuprinde cele 44 de lucrări), valoarea acestuia a crescut cu 64.334.790 de lei, de la 175.585.383 de lei la 239.920.173 de lei. Iar principalele cauze au fost creșterea salariilor din domeniul construcțiilor (primăvara anului 2017) și creșterea prețurilor materialelor de construcții (fier, ciment, OSB etc).

Hotărârile Consiliului Județean Neamț, de majorare a costurilor, au la bază o serie de anexe atașate proiectelor, acte care conțin documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivele de investiții, devize actualizate. Informațiile pe baza cărora consilierii județeni au votat creșterea valorii contractului nu sunt edificatoare.

Devizul actualizat din martie 2017, pentru lucrarea DJ 209 B (33+600-44+000):

 

 

…și devizul actualizat recent, la 1 octombrie:

În buzunarele cui intră banii

Încă de la început, licitația pentru modernizarea celor 11 tronsoane de drumuri județene (67 de kilometri) și reabilitarea celor 33 de poduri a stârnit vii reacții în rândul micilor constructori. Aceștia au criticat soluția adoptată de autoritatea contractantă, Consiliul Județean Neamț, care a ales să comaseze cele 44 de lucrări într-o singură licitație. Așa se face că, din cauza condițiilor de participare la licitație foarte greu de îndeplinit, cifră de afaceri astronomică, taxă de participare etc, a fost depusă o singură ofertă, cea a asocierii formată din AQUA PARC SRL (lider de asociere), MAVGO HOLDING SRL, DANLIN XXL SRL, DARCONS SRL, TRUST CCDP SRL, HYDROSTROY AD, ALIDO PROIECT SRL și RUTIER CONSULT SRL. Oferta asocierii a fost de 222.102.012 lei, fără TVA, în condițiile în care valoarea estimată a contractului (”Elaborare proiect tehnic și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Reabilitare, modernizare și consolidare infrastructură rutieră de interes județean”) a fost de 223.809.635 de lei, fără TVA.

Primele două firme au legătură directă cu Vlasie Gheorghe, zis și Ginel, cumătrul lui Ionel Arsene, inculpatul pentru fapte de corupție din fruntea Consiliului Județean Neamț.

Foto: Ionel Arsene și Gheorghe Vlasie

Darcons este firma familiei Rotaru din Roman (tatăl – fost vicepreședinte la CJ, fiul – fost deputat PSD de Neamț) Trust CCDP SRL este controlată de Daniel Niță, cel care a cumpărat televizune Tele M de la cumnatul lui Arsene.

Dacă licitația ar fi fost una la care ar fi participat mai multe firme/asocieri, sigur că prețul de adjudecare ar fi fost mult mai mic, ceea ce ar fi însemnat o economie serioasă la bugetul județului. De regulă, după astfel licitații, cu mai mulți ofertanți, valoarea contractului scade cu 5-10%. În cazul nostru, procentul ar fi însemnat o sumă cuprinsă între 10 și 20 de milioane de lei, bani care ar fi rămas la buget și nu ar fi ajuns în conturile celor de la Aqua Parc&Prietenii.

Recent, în urma semnării unui act adițional, înregistrat în data de 10.09.2021, părțile, adică liderul de proiect (fosta Aqua Parc SRL, actualmente, Antreprinza de Construcții, Drumuri și Autostrăzi SRL) și Consiliul Județean Neamț, au convenit „diminuarea valorii totale a Acordului contractual la contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 15887/2314/2019, cu suma de 1.259.173,20 lei, fără TVA”.

Adică, la doi ani și jumătate de la semnarea contractului, cele două părți, de comun acord, modifică valoarea acestuia. Mai exact, valoarea ofertei câștigătoare, care a fost 222.102.012 lei, fără TVA. Această sumă a scăzut la 220.842.839 lei, fără TVA, în urma convenției.

Consiliul Județean Neamț nu a explicat, însă, de ce, anul acesta, asocierea de firme a scăzut, pe hârtie, oferta câștigătoare din 2017. Cum nu a venit nici cu date solide și veridice în cazul deselor modificări ale valorilor contractelor. Informațiile seci prezentate au fost suficiente pentru ca aleșii județeni să-și dea acordul.

Daniel MURARU

 

„Mișculații” la o licitație organizată de CJ Neamț? Miza: un sfert de miliard de lei, bani pentru drumuri și poduri

Un sfert de miliard de lei pentru Ginel&Co de la CJ-ul condus de cumătrul Arsene. Jumătate din Axial, pregătit pentru asfaltat

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Liviu 11 octombrie, 2021 at 17:04 Răspunde

    Are cu ce plati, ca abia a luat imprumut de 100 mil lei la CJ. Pentru ce credeti ca a luat, pentru astfel de lucrari. Asa se intoarcea si paraindaratul repede. Stie ca oricum nu mai prinde un mandat politic, ci doar unul de alta natura si rupe tot. Inclusiv imprumutul a fost luat din acest considerent. Totul e un plan bine ticluit, majorari substantiale in etape, imprumutul de 100 mil, paraindaratul consistent si livrabil imediat. Daca verificati, deja a inceput sa vireze din banii imprumutati.

  2. FLORIN 12 octombrie, 2021 at 08:16 Răspunde

    PNDL-cel mai mare program de hotie nationala fara raspundere penala.Cea mai mare risipa a banului public.

    Orasele care produc bani sunt in paragina,neconectate intre ele cu autostrazi sau drumuri moderne iar noi cheltuim bani ca sa”modernizam”satele si comunele parasite care nu produc nimic ?Ce aberatie poate fi asta?

    Ce caracterizeaza acest program inutil creionat pentru a fura usor cu niste lucrari de 2 bani in sate si comune parasite?
    In primul rand aceste lucrari de 2 bani pot fi facute de firme de 2 bani ale acestor ”baroni”de 2 bani si de aici se extrag spagile,comisioanele,etc.Repede si usor.Prostii platesc.Adica noi.
    Dezvoltarea Romaniei incepe cu orasele/zonele importante economic.Alea trebuie modernizate primele si dupa aia restul.
    Lipsa intentionata a legislatiei privind calitatea si preturile cu care se fac aceste lucrari inutile se explica prin faptul ca este un program de furat.

    Sa vedeti ce ”modernizare” de drum a facut ”Antreprinza de Construcții, Drumuri și Autostrăzi SRL/AquaPark”la Agarcia.Cu strat de asfalt de 1 cm si rigole cazute in rapa.Asta e nivelul.
    Va dati seama ce hotii sunt la toate lucrarile facute de ei?
    Auzi la ei”Antreprinza de Construcții, Drumuri și Autostrăzi SRL”,catastrofele alea care nu sunt capabili sa faca un drum comunal construiesc AUTOSTRAZI?
    Razi si cu CURU!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.