Atacul.ro a avut dreptate. Au furat la Târgul de Crăciun. Cât a plătit CJ Neamț pe căsuțe și cât costau în realitate

6
3377

Curtea de Apel Bacău a decis că au fost probleme la organizarea, în decembrie 2016, a primei ediții a Târgului de Crăciun de la Neamț, în sensul că unii au băgat mâna în bugetul județului. Decizia este foarte importantă și demonstrează jaful din bani publici de la prima ediție a Târgului de Crăciun, despre care atacul.ro a scris nenumărate articole.

De fapt, judecătorii nu au făcut decât să confirme o măsură dispusă de auditorii publici ai Camerei de Conturi Neamț, care au făcut un control la CJ Neamț, în vara anului 2017. Au fost măsuri asumate de entitatea verificată, dar și măsuri contestate la Curtea de Conturi a României și în instanță.

În ceea ce privește decizia auditorilor publici nemțeni, care obligă la recuperarea prejudiciului de peste 100.000 de lei, este cea care se referă la cheltuielile supraevaluate în cadrul investiției „Căsuțe din lemn pentru organizarea de evenimente”.

„ La data de 24.11.2016 CJ Neamț a încheiat cu societatea Salamandra SRL Gheorgheni, contractul nr. 22977 în valoare de 526.815,60 lei cu TVA, pentru obiectivul: ”Căsuțe din lemn pentru organizarea de evenimente”. Din verificarea situaţiilor de lucrări achitate integral pentru investiția menționată, s-a constatat că, la unele categoriile de lucrări, s-au înscris cantități mai mari decât cantitățile calculate pe baza dimensiunilor căsuțelor din proiect.  Diferențele au fost consemnate în Nota de constatare nr. 9499 din 24 mai 2017 .  De asemenea, s-a constatat înscrierea cât și decontarea în situațiile de lucrări a unor prețuri unitare diferite pentru aceleași articole de lucrări . Astfel, au fost supraevaluate cheltuielile pentru obiectivul de investiții mai sus menționat.  Valoarea estimativă a erorii/abaterii constatate estede 116.932 lei (110.149 lei – cantități de lucrări supraevaluate și 6.783 lei –diferențe de preț, pentru care entitatea a fost păgubită la care s-au calculat majorări de întârziere în valoare de 7016 lei (6.609 lei și respectiv de 407 lei . Consecințele economico-financiare ale abaterilor de la legalitate şi regularitate se concretizează în nerealizarea unei bune gestiuni financiare prin neasigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice”, se arată în raportul de audit financiar întocmit de Camera de Conturi în data de 15 iunie 2017.

Concret, s-a stabilit că la unele categorii de lucrări s-au înscris cantități mai mari decât cele calculate pe baza dimensiunilor căsuțelor din proiect. Cu alte cuvinte, una scrie în proiect, la capitolul cantități de materiale folosite, și alta au găsit auditorii după ce au măsurat materialul utilizat pentru construirea acestor căsuțe.

Acționar la Salamandra, fiul patronului de la Nord Arin

Căsuțele au fost opera firmei Salamandra SRL Gheorgheni, unde Ștefan Crețu, fiul lui Vasile Crețu, patronul de la Nord Arin, avea 50% din acțiuni la data încheierii contractului. A fost evident de la bun început că afacerea cu căsuțele a fost una super profitabilă pentru cei de la Salamandra SRL, care au luat bani mulți și pe căsuțe, dar și pe montat/demontat căsuțe și transportul acestora.

Constatarea Camerei de Conturi Neamț privind supraevaluarea cheltuielilor în cazul căsuțelor a fost contestată de reprezentanții Consiliului Județean Neamț la București, la Curtea de Conturi a României.

În mai 2018, cei trei membri din Comisia de soluționare au respins contestația acestei măsuri. Foarte interesant este că cei de la Consiliul Județean Neamț au depus la dosar un raport de expertiză întocmit la solicitarea Salamandra SRL. Numai că raportul de expertiză se referea la determinarea necesarului brut de materie primă pentru execuția pereților laterali ai căsuțelor din lemn și nu la cantitatea de lemn ce se regăsește efectiv în lucrarea de construire a căsuțelor.

Sarcina expertului a fost una imposibilă, pentru că ar fi trebuit să demonstreze că la construirea unei căsuțe a intrat cu mult mai mult material (lemn) decât în realitate.

Dirigintele de șantier Adrian Roca le-a spus auditorilor că diferențele cantitative au fost cauzate de randamentul de transformare a materiei prime, randament cuprins între 27 și 35%.

„Susținerile sale (n.r. ale dirigintelui de șantier) nu sunt temeinice întrucât normativele tehnice după care se elaborează devizul de lucrări întocmit de proiectant și detaliat pe articole, la rubric „unitate de măsură” prevăd cantitatea de lucrări care trebuei executată și poate fi măsurată și nicidecum cea brută, care intră în lucru  și se constituie în consumul specific”, au răspuns auditorii la povestea cu randamentul de transformare a materiei prime.

Bătălia în instanță

Lucrurile nu s-au terminat aici, pentru că cei de la Consiliul Județean Neamț au cerut instanței de judecată să anuleze măsura care a stabilit prejudiciul de peste 100.000 de lei. În iunie 2018, juriștii CJ-ului solicitau Tribunalului Neamț anularea acestei măsuri. În octombrie 2019, instanța a decis că măsura Camerei de Conturi Neamț a fost una corectă. A urmat recursul, judecat și respins de Curtea de Apel Bacău în septembrie 2020. Lucrurile nu s-au terminat aici, pentru că cei de la CJ Neamț au formulat contestație în anulare, pe care Curtea de Apel a respins-o în aprilie 2021.

În acest moment, find vorba despre o decizie definitivă a instanței de judecată, autoritățile ar trebui să demareze procedurile pentru recuperarea prejudiciului de peste 100.000 de lei.

În curând, vom prezenta, pas cu pas, ce a constatat Camera de Conturi Neamț, ce a contestat Consiliul Județean Neamț, precum și motivele care au stat la baza anulării, de către Curtea de Conturi a României, a 10 din 13 măsuri impuse.

Daniel MURARU

Citește și:

Șandramalele de lux ale CJ-ului, o adevărată prădăciune a banului public

Târgul de Crăciun la Neamț, lecție de prăduit banul public

SURPRIZA DIN AFACEREA „ȘANDRAMAUA” PENTRU TÂRGUL DE CRĂCIUN: VIOREL CREȚU – NORD ARIN

CINE OPREȘTE DEZMĂȚUL PE BANI PUBLICI LA CONSILIUL JUDEȚEAN? 16.996 EURO PENTRU DEMONTAREA CĂSUȚELOR

Iată dovada jafului de la Târgul de Crăciun! Sume importante de bani au fost sifonate cu nesimțire

Cui i-a dat Consiliul Județean 10.000 de euro ilegal la Târgul de Crăciun

„Găinăriile” de milioane de la Consiliul Județean Neamț în 99 de pagini. Curtea de Conturi confirmă dezvăluirile atacul.ro

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

6 comments

  1. mihnea 14 iulie, 2021 at 13:41 Răspunde

    De aia nu mai poate Soseta. El a luat parandaratul, niste maimute au semnat. Sa plateasca maimutele ca sconcsul e sefu, el e alb ca zapada.

  2. Ionel, el 14 iulie, 2021 at 16:48 Răspunde

    Așa da! Oile să plătească pt că nu au refuzat, nu au făcut scandal, în special că atacul a scris și aveau deci unde behăi. Să plătească pt că le-a asigurat ciobanu locuri bune de rumegat bani.
    Bravo, atacul. Iacă asta presă!
    Banii înapoi, oilor.

  3. V.Vasile 15 iulie, 2021 at 08:32 Răspunde

    Da, ,,maimutele,, sa plateasca dar sa si ciripeasca cu toate ca , la cati bani are smenarul sigur prejudiciul v-a fi recuperat si uite asa ,,dragii mei nemteni,, patura se asterne pe tambal ca de, la cate amanari au dat ,,onoratele,, , usturoi nu au mancat insa pute mai ceva ca in Sectorul 1 !
    Totusi , felicitari Dle Muraru , poate odata si odata se va sparge ulciorul….

  4. Nicoleta 16 iulie, 2021 at 10:26 Răspunde

    Sa plateasca Carmen Sesculare ca pentru ea a fost făcută panarama de Crăciun. Sa-si vanda chiloții ca si așa o încurcă.
    P.S.Sa nu ștergeti cuvantul chiloți, dl MURARU.Că e cuvant de dicționar și e un cuvant uzual.

    Admin.: Nu „Carmen Saeculare” s-a ocupat de achizitionarea casutelor, ci Consiliul Judetean |Neamt. Cei de la „Carmen Saeculare” au facut alte achizitii pentru Targul de Craciun (trupe, scene, montat/demontat casute, colantat troleibuze etc)

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.