La primărie, ca pe moșie. Ce nereguli a mai descoperit Curtea de Conturi la Primăria Tarcău

1
3011

La Primăria Tarcău, pe lângă contracte încheiate doar ca banii să intre în buzunarele unora, servicii de telefonie nefolosite, dar plătite, creșteri salariale ilegale, auditorii Camerei de Conturi Neamț au mai descoperit câteva ilegalități. Toate acestea, plus o serie de angajări făcute pe ochi frumoși, au dus la întocmirea unui dosar penal care este instrumentat de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE), sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. Cu excepția angajărilor pe pile, realizate în mandatul actualului primar, Dănuț Manole Fîrțală, celelalte nereguli sunt din mandatul anterior, când primăria era condusă de Iulian Găină, în calitate de primar, și Mircea Nistor, în calitate de viceprimar. Cel din urmă are aceeași calitate și în prezent. 

Pe lângă neregulile descoperite la Primăria Tarcău și prezentate deja de atacul.ro (citiți AICI și AICI), auditorii au mai identificat situații care au dus la prejudicierea bugetului local cu sume importante. Astfel, auditorii au constatat că Primăria Tarcău a făcut plăți supraevaluate pentru lucrări neexecutate. O astfel de situație a fost identificată la construirea grădiniței cu program normal, care a creat un prejudiciu bugetului local de peste 80.000 de lei.

„Din verificarea situațiilor de lucrări anexe la facturi, pentru obiectivul de investiții „Construire grădiniță cu program normal în localitatea Tarcău, județul Neamț”, executate în cadrul Contractului nr. 348 din 14.01.2019, încheiat între comuna Tarcău și SC  Munteanu Construct SRL Bicaz, s-a constatat că la unele categorii de lucrări s-au înscris cantități de lucrări mai mari față de cantitățile puse efectiv în operă (…). Cauza acestei abateri o reprezintă verificarea cu superficialitate a contractelor și a situațiilor de plată. Valoareea erorii/abaterii constatate este în sumă de 82.130 lei pentru care instituția a fost păgubită, la care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 4.106 lei de la data plăților, valoarea totală a prejudiciului fiind în sumă de 86.236 lei”, se arată în raportul Camerei de Conturi Neamț.

Plăți ilegale au fost descoperite și în cazul reabilitării și modernizării școlii din satul Straja.

 „Din verificarea situațiilor de lucrări anexe la facturi, pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare Școala Straja, comuna Tarcău, județul Neamț”, executate în cadrul Contractului nr. 1465 din 12.02.2019, încheiat între Comuna Tarcău și SC Munteanu Construct SRL Bicaz, s-a constatat că la unele categorii de lucrări s-au înscris cantități de lucrări mai mari față de cantitățile puse efectiv în operă (…). Cauza aceste abateri o reprezintă verificarea cu superficialitate a contractelor și a situațiilor de plată. Valoarea erorii/abaterii constatate este în sumă de 53.206 lei pentru care instituția a fost păgubită, la care s-au calculat majorări de întârziere îbn sumă de 6.385 lei de la data plăților, valoarea totală a prejudiciului fiind în sumă de 59.591 lei”, se menționează în același document.

Cheltuieli supraevaluate

Un alt prejudiciu, în valoare de peste 27.000 de lei, a fost identificat în cazul construirii grădiniței din Tarcău. Auditorii publici au constatat că primăria a acceptat la plată și a plătit, în anul 2019, sume reprezentând actualizarea valorii manoperei pentru acoperirea creșterii salariului minim, urmare a modificării salariului de bază minim brut în domeniul construcțiilor la suma de 3.000 de lei (…).

„Primăria comunei Tarcău a revizuit prețurile unitare prevăzute în contractele aflate în derulare, prin încheierea unui act adițional la Contractul de lucrări nr. 348 din 14.01.2019, încheiat cu SC Munteanu Construct SRL Bicaz pentru realizarea obiectivului de investiții „Construire grădiniță cu program normal în localitatea Tarcău, județul Neamț”, respectiv actul adițional (pentru actualizarea manoperei la restul de executat nr. 1 din 26.02.2019)”, arată documentul.

Analizând devizele care au stat la baza revizuirii prețurilor aferente lucrărilor, cei de la Camera de Conturi au stabilit că executantul lucrărilor a revizuit prețurile unitare pentru consumul de manoperă atât prin actualizarea prețului manoperei pentru acoperirea creșterii salariului minim, dar și, în mod eronat, a cheltueililor indirecte și a profitului.

„Cauzele și împrejurările care au determinat abaterea o constituie modul necorespunzător de urmărire și verificare a realității și legalității sumelor decontate, recepția necorespunzătoare a lucrărilor de către persoanele cu atribuții în acest sens. Valoarea erorii constatate este în sumă de 27.455 lei și majorările de întârziere sunt în sumă de 1.373 lei și reprezintă diferența de actualizare nelegală a cheltuielilor indirecte și a profitului în situațiile de lucrări, ca urmare a actualizării valorii manoperei pentru acoperirea creșterii salariului minim și TVA”, potrivit raportului Camerei de Conturi.

Pe lângă toate acestea, auditorii publici externi au identificat și cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat la cele două obiective de investiții: grădiniția din Tarcău și școala din Straja.

„Prin contractele de lucrări nr. 5665  din 31.08.2018 și nr. 1465 din 12.02.2019 încheiate cu SC Munteanu Construct SRL Bicaz și Comuna Tarcău, pentru executarea lucrărilor de construcție <<Construire la Grădiniță cu program normal în localitatea Tarcău, județul Neamț>>, și <<Reabilitare și modernizare Școala Straja în comuna Tarcău, județul Neamț>>, în prețul total se includ atât costurile pentru consumul de energie electrică, dar și cheltuielile cu problele și încercările, inclusiv manopera aferentă acestora. Potrivit art. 13.4 ali. (2) din contractele de lucrări, pentru realizarea lucrării, SC Munteanu Construct SRL Bicaz, în calitate de executant al lucrării „suportă costurile pentru consumul de utilități, precum și al contoarelor sau altor aparate de măsură” și „are obligația de a asigura instrumentele, utilajele și materialele necesare pentru verificarea, măsurarea și testarea lucrărilor. Costul probelor și încercărilor, inclusiv manopera aferentă acestora, revin executantului”. Beneficiarul lucrării, comuna Tarcău, nu a respectat prevederea contractuală. Deși conform înțelegerii părților, costul operațiunilor pentru probe și încercări, pentru verificarea lucrării de canalizare, trebuia suportat de către executant, beneficiarul le-a acceptat la plată, cheltuielile cu acestea fiind pretinse la încasare, în mod nejustificat, de constructor, prin situațiile de lucrări. (…) Valoarea erorii/abaterii constatate este în sumă de 7.776 lei (5.439 + 2.337) și la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 522 lei (272 + 280), de la data plăților, pentru care instituția a fost păgubită, valoarea totală a prejudiciului fiind în sumă de 8.328 lei”, se menționează în raportul Camerei de Conturi Neamț.

O capelă, un nou prejudiciu

Auditorii au mai stabilit, în urma controlului, că primăria a efectuat cheltuieli de investiții fără respectarea prevederilor legale privind dobândirea dreptului de folosință. Este vorba despre proiectul „Construire centru social și capelă”, investiție în valoare de 428.976 lei, fără TVA. Controlul a scos la ivelă faptul că primăria a investit în acest proiect, fără să fie clarificată situația juridică a terenului.

„Comuna Tarcău a aprobat, în baza Hotărârii Consiliului local al comunei Tarcău nr. 87 din 07.11.2019, preluarea investiției „Construire centru social și capelă” pe terenul aparținând Parohiei Adormirea Maicii Domeniului Tarcău, cu o valoare a investiției de 428.976 lei, exclusiv TVA, precum și împuternicirea primarului de a semna cu Parohia Adormirea Maicii Domnului Tarcău Contractul de superficie pentru suprafața de 1281 mp, ce urma a fi preluată în vederea realizării investiției. Pentru execuția lucrărilor de construcție a centrului social și a capelei au fost încheiate contractele nr. 10948 din 03.12.2019, în valoare de 83.676 mei, fără TVA, și nr. 1607 din 14.02.2020, în valoare de 196.305 lei, fără TVA, cu SC Medeea și Robert SRL, valoarea lucrărilor facturate către Primăria comunei Tarcău fiind de 198.448,49 lei, până la data auditării”, arată auditorii Camerei de Conturi.

S-a stabilit că până la data controlului, primăria nu a făcut toate diligențele necesare întocmirii contractului de superficie pentru suprafața de 1281 mp teren, deși lucrările fuseseră demarate, fiind executate din fondurile publice ale UAT-ului.

N.R.

Citește și:

Anchetă penală la Primăria Tarcău. Fîrțală, noul primar, a umplut primăria cu liberali și rude ale acestora, transformând instituția în „Dănuț SRL”

Dezmăț pe bani publici la Primăria Tarcău. Contracte oneroase, cheltuieli salariale ilegale, impozite neîncasate

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.