Primăria lui Rotaru a plătit „firmei lui Ginel” lucrările la drumul Vaduri-Agârcia înainte de a fi finalizate. Studiu de caz pentru anchetatori: cum este fraudat bugetul de stat

9
2582

Drumul comunal DC 132, care asigură legătura între satele Vaduri și Agârcia, din comuna Alexandru cel Bun, este unul dintre cele mai bune exemple despre cum nu ar trebui să se desfășoare proiectele cu finanțare de la bugetul de stat. Vorbim de Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) care, la nivel național, a devenit o sursă bună de îmbogățire pentru baronașii rurali. În cazul proiectului de modernizare a drumului comunal menționat, lucrările nu au fost finalizate, însă au fost plătite aproape integral de primăria condusă de Ion  Rotaru.

Reprezentanții Primăriei Alexandru cel Bun au avut nevoie de 40 de zile pentru a ne spune acest lucru.

Deși asfaltat recent, în noiembrie-decembrie 2020, după cum afirmă localnicii, drumul prezintă mai multe zone în care asfaltul s-a crăpat, lăsând loc gropilor. Investiția în sine este una dubioasă, pentru că se vorbește despre asfaltare, marcaj rutier etc pentru 6 kilometri de drum, însă, în realitate, porțiunea modernizată are aproximativ 5,6 kilometri.

Atacul.ro a identificat pe teren porțiuni în care grosimea noului strat de asfalt nu depășește 2 centimetri, în condițiile în care trebuie să aibă 4 centimetri. Șanțurile betonate s-au dovedit a fi ineficiente: apa băltește în ele și nu are unde să se scurgă, sistemul nefiind funcțional.

Peste toate acestea, lucrările nu au fost finalizate, însă au fost plătite aproape integral. La o primă vedere, constructorul mai are de realizat câteva sute de metri de șanțuri betonate, în zona Pensiunii Maria, dar și alte lucrări de mai mică anvergură, prevăzute în proiectul tehnic. Primăria recunoaște că lucrările nu au fost finalizate, dar nici nu spune câtă treabă mai are constructorul.

Ceea ce cu greu ne-au comunicat reprezentanții primăriei, care au avut nevoie de o lună și 10 zile pentru a încropi un răspuns, este că, până în prezent, a fost decontată suma de 2.455.755,63 lei. De acești bani, constructorul a executat 24.163 metri pătrați de asfalt (strat uzură), 9.364 metri pătrați de șanțuri din beton, 503 metri pătrați de căi de acces.

Noul termen de finalizare a lucrărilor este 30 august 2021, iar cauzele care dus la întârzierea finalizării investiției au fost, spun cei din primărie: „vremea nefavorabilă, alocarea de fonduri limitate și cu întârzieri anuale și intrarea în insolvență a primului executant”. Răspunsul primăriei este unul în doi peri, iar faptul că au răspuns întrebărilor noastre abia după o lună și 10 zile arată că nu au urmărit decât să tragă de timp.

Am solicitat, în urmă cu două zile, clarificări suplimentare cu privire la plățile făcute, însă, până la ora publicării articolului, nu le-am primit.

În primul rând, proiectul tehnic prevede șanțuri betonate măsurate în metri liniari, nu metri pătrați, așa cum ne-au comunicat cei de la primărie.

În al doilea rând, suma decontată, 2.455.755,63 lei, este cu aproximativ 5.000 de lei mai mică decât valoarea totală a contractului, ceea ce înseamnă că cei doi constructori și-au încasat aproape toți banii, deși nu au terminat lucrările.

În caietul de sarcini (foro jos) există o atenționare clară: situațiile de plată nu pot conține lucrări ce nu sunt executate.

 

Am solicitat o explicație primăriei și vizavi de acest aspect, însă nu am primit-o. Poate că au nevoie de alte 40 de zile ca să răspundă. Constructorul mai are la dispoziție încă două luni pentru a finaliza lucrările.

Acest contract de modernizare a fost reclamat la DNA de un nemțean nemulțumit de calitatea lucrărilor efectuate. Informațiile pe care le deținem arată că DNA-ul a trimis sesizarea spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. Verificările vor fi efectuate cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul Poliției Neamț. Vorbim despre aceleași organe de cercetare penală care, de mai bine de un an, nu reușesc să finalizeze dosarul mega furtului de nisip din comuna Bârgăuani, un dosar în care există elemente suficiente pentru tragerea la răspundere a vinovaților. Cel mai probabil și acest dosar va fi dat uitării prin fișetele IJP-ului, mai ales că primarul Rotaru face parte din PNL, partidul care controlează Ministerul de Interne și conducerea Poliției Neamț. Rotaru a mai fost anchetat penal, însă niciodată nu a ajuns în fața instanței de judecată, dosarele sale fiind soluționate întotdeauna cu NUP, SUP sau clasare. După caz și după cheful anchetatorului. Există zvonuri că unor polițiști de la „Economic” le „creșteau” termopanele la vile când îl anchetau pe Rotaru, dar sunt simple răutăți atâta vreme cât „structurili” de stat nu s-au arătat interesate să investigheze astfel de subiecte.

Proiectul „Modernizare drum comunal DC 132 DN 15-Vaduri-Agârcia” vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere prin modernizarea drumului comunal pe o distanță de 6 kilometri (km 1+000-7+000). La finalizarea lucrărilor trebuie să existe un strat de uzură de asfalt de 4 centimetri, șanțuri betonate pe o distanță de 4.818 metri liniari, podețe dalate prefabricate (12 metri liniari), indicatoare rutiere, marcaje rutiere (12 km echivalent), parapet metalic deformabil în lungime de 1.716 metri liniari.

Contractul, în valoare de 2.560.136 lei (TVA inclusă), a fost semnat, în noiembrie 2019, între Primăria Alexandru cel Bun și asocierea de firme Aqua Parc SRL și Mavgo Holding SRL, care au venit la licitație cu cea mai bună ofertă.

La acea vreme, Rotaru anunța că lucrările vor fi finalizate în 245 de zile, începând cu data de 11 noiembrie 2019. Suntem în iunie 2021, iar lucrările încă nu au fost finalizate.

Aqua Parc SRL, în prezent Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, este firma unde acționar este Gheorghe V. Vlasie, tatăl lui Gheorghe Gh. Vlasie, zis și Ginel, cumătru cu Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. Ginel a fost asociat unic și administrator al firmei până în februarie 2013, când a renunțat la părțile sociale în favoarea tatălui său, Gheorghe V. Vlasie.

În prezent, după spusele sale, Ginel lucrează ca jurist la Aqua Parc și reprezintă societatea în relațiile cu clienții. Aqua Parc este cunoscută ca „firma lui Ginel”, chiar dacă acesta nu mai face parte din acționariat. În ceea ce privește firma Mavgo Holding SRl, autoritățile știu foarte bine că aceasta este controlată de Ginel prin interpuși.

Daniel MURARU

Citește și:

Aqua Parc SRL, reclamată la DNA. Motivul: modernizarea unui drum din Alexandru cel Bun

GALERIE FOTO. Treabă de mântuială! Cum arată un drum asfaltat în urmă cu câteva luni

Modernizarea drumului Vaduri – Agârcia, o investiție dubioasă. Cum ar trebui să arate șoseaua de 2,4 milioane de lei

Drumul Vaduri-Agârcia, modernizat de Aqua Parc, acoperit de ape

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

9 comments

  1. Lumi 25 iunie, 2021 at 18:13 Răspunde

    Nu stiti cu cine aveți de a face domnule Muraru.Rotaru va bea într-o lingura de apă.A învătat toate potlogăriile si metosele de a corupe ” organe” înca de pe vremea cand facea bișniță cù purcei prin oboarele din Piatra și Roznov. La început o face pe prostu ca la Iasi, apoi intra sub pielea lor cu termopanele lu fiu-su, cu terenuri la Albun.etc. Presa e la degetu lui mic. Crocodilul de la Colacu e de șase!

  2. Catalin 26 iunie, 2021 at 00:37 Răspunde

    Corect, „profesioniștii” de la SICE l-au albit de n ori pana acum, cel mai recent chiar anul trecut când bagase terenul unuia în intravilan „din pix” scutindu-l de vreo 10-15mii de euro. „Simpla greșeală a inginerului topometrist”(nenumit binenteles) care uitase sa treacă limita intravilanului unde voia Maria sa Rotaru și unde nici în momentul de fata nu este. Povesti de adormit copii de la SICE și judecători prietenoși, croite de veșnicul poet Frasanariu

  3. FLORIN 26 iunie, 2021 at 08:13 Răspunde

    Atat timp cat personjele de desene animate din DGA se ”ocupa” cu anchete de 2 bani cu niste parliti de politisti de la rutiera iar IPJ-ul incepand cu sefii de acolo este putred de coruptie si slugarnicie fata de toti analfabetii din politica precum este si Rotaru nu mai are sens sa mai comentam.
    Atat timp cat SRI-ul are drept de a face ”afaceri”atunci aici suntem,o institutie care se ocupa cu afaceri si nu cu protectia acestei tari.Cum credeti ca a reusit Aqua Park in ”afaceri”?Prin competenta?Pai au numai harburi de utilaje,de unde si cu ce sa aiba ”succes”?Numai cu ajutorul lui Arsene?Sa fim seriosi,Arsene este un simplu executant al securistilor pe care ii reprezinta si care ii fac agenda.In schimb asa cum se vede este imun la lege si nu va face puscarie niciodata la fel cum nici firmele lui de casa nu vor fi anchetate serios si vor castiga pe banda rulanta contracte asa cum se intampla in prezent cu lucrari de mega proasta calitate.Oamenii sunt ”protejati” de aia nici in cur nu-i doare.Sunt intangibili.
    Atat timp cat avem judecatori casatoriti cu securisti si smecheri din politica care care formeaza caracatita mafiota din Justitia maronie atunci cine pe cine sa”ancheteze”si sa ”judece”.
    De ce credeti ca nu se desfiinteaza pensiile speciale/serviciu?Ca nu vor politicienii?Pai toti vor dar nimeni nu face NIMIC.De ce?Pentru ca nu ei sunt la”butoanele”acestei tari.
    Romanica este un stat mafiot praf de coruptie iar cu actualul Presedinte care nu a avut curajul sa inceapa reformarea acestor institutii mafiote PARCHET/IPJ/SRI/DIICOT am mai pierdut 8 ani.

    Timpul trece degeaba pe langa tara asta iar noi nu intelegem ca daca nu iesim in strada nu vom rezolva problema acestei caracatite securisto mafiote care delapideaza aceasta tara de 30 de ani si o tin in inapoiere si subdezvoltare de prosti ce sunt.

    Insa mai prosti suntem noi ca toleram asa ceva.

  4. Costică 26 iunie, 2021 at 19:26 Răspunde

    (***) asta (***) a înăclăit comuna asta prapadită in mizerie si tot felul de șmenuri , cacaturi si învarteli dubioase.

    • Dana 27 iunie, 2021 at 12:02 Răspunde

      A fost ajutat de conjunctura politica, de CL care s-au perindat prin zona. Un timp si-a indeplinit atributiile bine, dar cand a vazut ca se poate si altfel, a cotit-o definitiv. Nu este singurul vinovat
      de situatia actuala. Membrii comisiilor care au supravegheat executiile lucrarilor si receptionat lucrarile si serviciile, cei care au ordonat si incuviintat platile, nu au nici o vina? Primarul Rotaru nu mai poate fi oprit din ale lui. Nu este un caz singular.

  5. Mocănau 13 iulie, 2021 at 13:50 Răspunde

    Daca te uiti pe CV ul acestui analfabet( a zis-o cu gura lui spurcata) ai sa vezi ca a fost director 16 ani ( oare ce înțelege asta prin director? ) si are si facultate ( „deeconomie”). Economie la ce Ioane? La citit poate. Apropo, ai reusit in 20 de ani să afli cat e radical din2? Da cum e semnu de radical, știi? Zi-i Ioane, samănă cu acoperisul la cotețu de purcei, ai?

  6. Economist pe bune 13 iulie, 2021 at 22:03 Răspunde

    Da ce-ai cumpărat întâi Ioane, diploma „deeconomist” sau cea de liceu? Că după revoluție si una și alta s-au vândut la aprozar.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.