Băncile și DNA-ul „trag” de averea inculpatului Arsene. BCR-ul îl execută pentru o datorie de 192.000 de euro

4
5025

Tribunalul Bacău, care-l judecă pe Ionel Arsene (FOTO), președintele Consiliului Județean Neamț, pentru corupție, s-a pronunțat cu privire la legalitatea măsurii sechestrului asigurator impus de procurorii anticorupție asupra bunurilor inculpatului din fruntea județului. Pe 18 iunie, judecătorul a decis menținerea măsurii sechestrului, așa cum s-a dispus prin ordonanța din 16.02.2018 a DNA, astfel că bunurile imobile ale lui Arsene rămân sub sechestru. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare.

Instanța nu menționează despre ce bunuri imobile este vorba, astfel că este greu de spus pe ce a pus sechestru procurorii DNA. Mai ales că, între timp, Arsene a pierdut casa și terenul din Săucești, vândute la licitație, în 2019, de un executor judecătoresc.

În iunie 2018, la câteva luni după luarea măsurii sechestrului asigurator, Arsene menționa în declarația de avere că deține mai multe bunuri imobile, respectiv un teren în suprafață de 25.000 mp în comuna Vânători-Neamț, un altul de 349,4 mp în comuna băcăuană Săucești, un apartament în suprafață de 84 mp în Târgu-Neamț și o casă de locuit în Săucești, în suprafață de 66 mp.

După 2 ani, în declarația de avere a lui Arsene, depusă în noiembrie 2020, mai apar apartamentul din Târgu-Neamț, deținut în procent de 50%, și terenul de 25.000 de metri pătrați din Vânători-Neamț.

În 2019, familia Arsene a rămas fără terenul și casa din Săucești (Bacău), care au fost vândute la licitație de un executor judecătoresc în contul unui credit bancar al unor rude, pentru care soții Arsene au avut calitatea de garanți ipotecari. În noiembrie 2017, Judecătoria Târgu Neamț a admis cererea de încuviințare a executării silite în dosarul în care Ionel Arsene și soția sa, Gabriela, aveau calitatea de garanți ipotecari. Creditul, în valoare de peste 170.000 de euro, a fost contractat în anul 2007 de către Constantin Arsene și Maria Arsene, rude cu Ionel Arsene.

În toamna anului 2019, executorul judecătoresc a vândut casa și terenul din Bacău ale soților Arsene cu 116.000 de lei, cumpărător fiind un tânăr de 19 ani, din Vânători-Neamț.

Înainte de a intra în politica mare și de a fi ales deputat de Neamț, în 2012, Arsene s-a confruntat cu mari probleme în afaceri. Firma familiei, Rotercom SRL, a intrat în insolvență și a sfârșit în faliment.

Ionel și Gabriela Arsene au și acum de plătit diverse datorii din acea perioadă. În iulie 2020, Judecătoria Târgu-Neamț a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de un bilet la ordin emis de Rotercom SRL în iunie 2009, cu scadență în decembrie 2010. Suma în discuție a fost de 44.737 lei.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Ciobanu Vasile Bogdan, cu sediul în Bacău, str. Primăverii, nr. 8A, P, ap. 1, jud. Bacău. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de bilet la ordin BPOS3AA 0057154 emis de Rotercom SRL la data de 25.06.2009, în Tîrgu Neamţ, cu scadenţa la data de 17.12.2010, în Tîrgu Neamţ, la ordinul Bancpost SA, avalizat de Arsene Ionel şi Arsene Gabriela, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 44.737,43 lei, actualizată la data de 30.06.2020, reprezentând garanţii contract nr. 4875/26.10.2005, prin modalitatea urmăririi silite imobiliare asupra bunurilor imobile: 1. teren extravilan înscris în cartea funciară nr. 50208/UAT Vînători-Neamţ, având nr. cadastral/topografic 50208 şi 2. teren extravilan înscris în cartea funciară nr. 50283/UAT Vînători-Neamţ, având nr. cadastral/topografic 422, situate în comuna Vînători-Neamţ, jud. Neamţ, aflate în proprietatea debitorului avalist, solicitată de creditorul Banca Transilvania SA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. G. Bari?iu, nr. 8, jud. Cluj, J12/4155/1993, CUI RO5022670, împotriva debitorului Arsene Ionel, Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără nicio cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin intermediul grefei la data de 20.07.2020”, se arată în decizia Judecătoriei Târgu Neamț.

În octombrie 2020, Judecătoria Târgu-Neamț a admis cererea de executare silită a executorului judecătoresc și a încuviințat executarea silită a titlului reprezentat de contractul de credit, din 2007, emis de BCR și contractului de ipotecă, pentru suma de 192.134 de euro, sub forma executării silite imobiliare.

„Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 883/27.03.2007 emis de BCR SA şi contractul de ipotecă nr. 248/27.03.2007 autentificat sub nr. 894/27.03.2007, pentru suma de 192.134,58 euro reprezentând debit principal, dobânzi şi dobândă penalizatoare, sub forma executării silite imobiliare şi prin toate formele de executare” cum este corect, în loc de „Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 883/27.03.2007 emis de BCR SA şi contractul de ipotecă nr. 248/27.03.2007 autentificat sub nr. 894/27.03.2007, pentru suma de 192.134,58 euro reprezentând debit principal, dobânzi şi dobândă penalizatoare, sub forma executării silite imobiliare”, se arată în decizia Judecătoriei Târgu Neamț.

Cel mai probabil, la mijloc este vorba de terenul în suprafață de 25.000 mp pe care Arsene îl deține în comuna Vânători-Neamț, imobil care a fost cumpărat cu un credit bancar pe care nu l-a putut achita la timp, iar acum s-a trecut la executarea silită.

Într-un alt dosar, judecat tot la Târgu Neamț, în martie 2020, instanța a admis executarea silită a lui Arsene pentru un împrumut de 60.000 de euro contractat, în mai 2015, de la omul de afaceri Mihai Bîrliba. Cel din urmă a fost un apropiat al lui Arsene, pentru o noapte fiind chiar candidat pe un loc eligibil pe lista PSD pentru Camera Deputaților. Ulterior, Bîrliba a ajuns președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Piatra-Neamț. Și-a dat demisia, iar după câteva luni l-a acționat pe Arsene în instanță ca să-i returneze împrumutul de 60.000 de euro.

.Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat sub nr. 288 din data de 26.06.2015 de Biroul Individual Notarial Lia Koszeghi din Piatra Neamţ, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 60.000 euro ( în lei la cursul BNR din ziua plăţii), reprezentând împrumut nerestituit, în oricare dintre modalităţile de executare silită prevăzute de lege, solicitată de creditorul Birliba Mihai, împotriva debitorului Arsene Ionel, Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără nicio cale de atac”, se arată în decizia Judecătoriei Târgu Neamț.

În declarația de avere din noiembrie 2020, Arsene menționează, la capitolul datorii, trei credite bancare (46.000 euro, 150.000 euro și 5.000 euro), și două împrumuturi contractate de la persoane fizice (135.000 lei și 92.000 de euro).

De asemenea, Arsene precizează că a oferit un împrumut în valoare de 135.000 de lei unei persoane fizice. Deși legea obligă declarantul să menționeze numele persoanelor de la care a împrumutat sau a oferit cu împrumut bani, Ionel Arsene continuă să o sfideze fără ca cineva, de exemplu, cei de la Agenția Națională de Integritate (ANI), să-l întrebe de sănătate.

Daniel MURARU

Citește și:

Șeful județului riscă să-și piardă casa de vacanță pentru un credit 

Arsene a rămas fără vila din Săucești-Bacău. Cumpărătorul s-a ales cu o proprietate devastată

Șmen cu vila din Bacău a lui Arsene. Proprietatea, evaluată la 3.500 de euro. Cumnatul Dominte, primul cumpărător

Arsene, dator vândut unui om de afaceri. Șeful CJ, pus la colț de judecători

Nu s-au descurcat în mediul privat! Au ales statul și le merge strună. Arsene, Asaftei și Dulamă, plătiți regește

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. constantin 22 iunie, 2021 at 08:52 Răspunde

    Acum intelrgem de ce Arsene a militat sa aiba vicepresedinti cj Neamt consilieri compromisi.In situatia in care isi lua vicepresedinti corecti, fara dosare penale si fara datorii era un mare chin pe capul lui.Orice s-ar intampla cu cei doi nu se va propune nici o masura.Munteanu care a facut mari eforturi sa-l aduca pe Arsene in PSD CRED CA A FOST COMPENSAT REGESTE iar acum e bucuros ca filiala Neamt PSD ARE UN PRESEDINTE MAI SLAB CA EL si care ii executa ordinele.Ce conteaza daca fiul lui cara mingile pe la Ceahlaul acum e mare deputat si are misiunea sa protejeze ce a „adunat”tata.Nu va faceti probleme cu datoriile lui Arsene fiindca el are foarte multi bani rataciti aiurea.

  2. Codrin 22 iunie, 2021 at 20:13 Răspunde

    Ma amuz citind articolul. Ionel este milionar in euro, dar nu sunt toti ai lui. A pus ceva deoparte si pentru Liviu. Cumatrul G. are grija. De altfel firma lor de constructii si-a schimbat si numele si usor usor va ajunge la adevăratul proprietar care mai are vreo câteva luni de pușcărie de facut. Tot la Liviu ma duce gandul! Oamenii si-au facut plinul, dar oficial pozează în victime, vezi Doamne i-a luat anaful casa si terenul…. săracul… praf în ochi pentru naivi…

  3. FLORIN 23 iunie, 2021 at 07:30 Răspunde

    Justitia maronie din Romanica,incompetenta si praf de coruptie care nu poate sa dovedeasca nimic din hotiile si spagile de zeci de milioane de euro pe care aceste personaje cu functii in administratie le ”iau” si care ulterior se acopera cu”imprumuturi bancare de fatada” pentru a justifica banii pe care ii cheltuie pentru ca cei luati din spagi sunt mai greu de albit si ”justificat”.
    Asta o vor face mai tarziu prin tot felul de tertipuri,smenuri si tranzactii dubioase or pur si simplu isi vor cheltui banii in afara tarii.
    Si copii de gradinita stiu aceste lucruri.
    Sa facem un calcul.Anii trecuti s-au cheltuit 250 milioane euro pe asa zisele”modernizari de infrastructura”in Neamt.Aqua Park fiind ”beneficiarul” principal.
    Cat credeti ca au fost”comisioanele”?30%,40%?Faceti un calcul cat reprezinta 30% din 250 milioane?Va spun eu:75 de milioane euro-astea sunt banii sifonati in judetul Neamt si scopul acestor ”modernizari”.Nu pentru cetateni ci pentru spagile aferente.
    Cate lucruri se puteau face in plus cu aceste spagi mega colosale ne-cercetate de NIMENI?
    Ganditi-va!Orasul Piatra Neamt nu are cateva milioane de euro sa schimbe conductele/canalizarea in oras pentru ca NU sunt BANI.Cateva milioane pentru un oras cu 100.000 locuitori,NU se GASESC.Iar noi raiscam sa pierdem alte zeci de milioane fonduri UE din cauza asta.
    A se vedea de ex lucrarea mizerabila facuta la Vaduri-Agarcia de catre Aqua Park.
    Cate anchete avem privind calitatea acestor lucrari de 250 milioane euro?
    ZERO BARAT

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.