Oamenii de afaceri, nemulțumiți de PNRR: comisioane, cheltuieli de administrare și asistență tehnică pentru „entități terțe” și bugetari

1
2388

Oamenii de afaceri sunt nemulțumiți de măsurile de susținere și de dezvoltare a IMM-urilor, cuprinse de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care, spun ei, nu sunt în concordanță cu nevoile lor reale.

Întreprinzătorii au analizat în detaliul PNRR și au descoperit că o sumă considerabilă din valoarea ce va fi alocată IMM-urilor va intra în buzunarele unor „entități terțe”, sub forma comisioanelor și a cheltuielilor de administrare. Mai mult, ei au constatat că PNRR prevede bani și pentru „asistență tehnică”, în condițiile în care personalul bugetar este plătit pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene.

„Valoarea totală a măsurilor de dezvoltare/susţinere a sectorului IMM-urilor se situează sub nevoia reală de finanţare a acestora. Prin însumarea finanţărilor prevăzute în PNRR pentru mediul de afaceri (nu exclusiv pentru IMM-uri), rezultă o sumă aproximativ 1,3 mld. euro spre deosebire de  5,1 mld. euro care, conform studiului PWc invocat de către autorităţi în PNRR la pag. 582, reprezintă valoarea reală necesară a fi direcţionată către IMM-uri. Din analiza cheltuielilor finanţate prin PNRR rezultă că 22% din valoarea totală prevăzută pentru mediul de afaceri (1,3 miliarde de euro), respectiv aproximativ 286 milioane de euro vor reprezenta costuri cu comisioanele şi cheltuielile de administrare ale unor entităţi terţe. Exemplu: măsura de capital de risc (pag. 676), unde <<costul total al investiției este 400 milioane euro până în 2026 (excluzând resursele rambursate) și va include: investiții în beneficiari finali; costuri și comisioane de management pentru entitatea desemnată pentru administrarea fondului de fonduri – un plafon anual de 0.5% pentru durata implementării instrumentului (inclusiv după 2026); costuri și comisioane de management la nivelul intermediarilor financiari, stabilite în mod competititiv (plafon indicativ – 20% pentru durata existenței fiecărui fond, inclusiv după 2026)>>”, potrivit reprezentanților Consiliului Național pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din România.

0,04% din totalul IMM-urilor vor putea beneficia de o formă de finanţare

Nemulțumirile întreprinzătorilor vizează și faptul că proiectele de investiții nu sunt construite pe baza unor indicatori cuantificabili. În opinia lor, multe dintre măsurile care au ca scop finanţarea IMM-urilor nu prevăd clar câte dintre acestea vor beneficia de sprijin.

Din analiza realizată rezultă că ~3.246 de IMM-uri, respectiv doar 0,04% din totalul IMM-urilor din Romania vor putea beneficia de o formă de finanţare prevăzută în PNRR”, potrivit acestora.

Oamenii de afaceri au mai constatat că absolut toate reformele au o componentă de asistență tehnică: „lucru care nu se justifică în condiţiile în care avem personal specializat angajat în aparatul de stat, care, totodată, beneficiază de sporuri pentru atragerea de fonduri şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană. Susţinerea atât a cheltuielilor cu consultanţa externă cât şi a cheltuielilor cu personalul specializat din sistemul bugetar nu arată decât o administrare defectuoasă a fondurilor publice. Suma totală identificată în PNRR care urmează să acopere servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică este de cel puţin 174,26 milioane de euro, astfel cum reiese din Anexa 1. Totodată, în cadrul schemelor de finanţare a mediului de afaceri sunt menţionate costuri cu consultanţi externi, fără a se menţiona sumele exacte (ex. pag.589 „Procesul de operaționalizare a Fondului de capital de risc va fi coordonat de către FNGCIMM, pe baza materialelor elaborate de consultantul angajat” și pag.591 <<Investiții finanțate: Cheltuieli de consultanță și asistență tehnică pentru dobândirea de expertiză în domeniul instrumentelor de tip equity>>), în loc ca această sumă să fie utilizată în scopul susţinerii activităţii IMM-urilor, lucru care ar aduce plus valoare în economie. În documentul prezentat de autorităţi se menţionează că prin PNRR sunt sprijinte start-up-urile, în timp ce prin POR sunt sprijinite IMM-urile mai puțin start-up-urile, cu toate că din analiza măsurilor prezentate mai sus rezultă că doar 69 de start-up-uri vor fi finanțate (pag.1126 din PNRR). Un număr nejustificat de mic în raport cu sprijinul acordat de Comisia Europeană prin acest program. Instrumentul financiar denumit <<Garanţie de portofoliu>> concurează programul <<IMM Invest>>, care este un program național ce și-a dovedit eficienţa până la acest moment şi care nu implică din partea statului român suportarea de costuri cu comisioanele, mai spun întreprinzătorii.

Alte aspecte din PNRR care le-au atras atenția oamenilor de afaceri se referă la faptul că mediul de afaceri primeşte împrumuturi şi nu granturi, dar și că în document apar de foarte multe ori expresii de genul “se vor achiziționa servicii externe de asistență tehnică” sau “se va implementa cu asistență tehnică externă”, dar fără a se prezenta sume. În același timp, oamenii de afaceri susțin că, în forma iniţială publicată, existau anexe care au fost preluate ca atare de la diverse entităţi private și sunt nemulțumiți de faptul că nu a fost preluată niciuna din propunerile partenerilor sociali deşi acestia au participat la sedinţele organizate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi au transmis în nenumărate rânduri punctul lor de vedere.

(Sursa foto: www.infoasturies.com)

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.