Procesul de corupție al inculpatului Arsene: audierea martorului propus în apărare, imposibilă

1
3252

Astăzi, la Tribunalul Bacău s-a desfășurat un nou termen în procesul în care Ionel Arsene (FOTO), președintele Consiliului Județean Neamț și președintele PSD Neamț, este judecat pentru fapte de corupție. Fiind un proces care se judecă cu ușile închise, pentru că așa a hotărât instanța băcăuană, informațiile despre ceea ce se întâmplă în sala de judecată sunt extrem de sărace, în sală neavând voie nimeni în afară de inculpați, martori și avocați. Singurele date oficiale sunt cele publicate, după desfășurarea fiecărui termen, pe portalul instanței.

Astfel, la termenul de astăzi se face mențiunea că instanța a constatat imposibilitatea audierii martorului propus în apărare și a stabilit următorul termen pentru data de 24 iunie. De asemenea, judecătorul a stabilit termen pentru data de 18 iunie în vederea pronunțării asupra legalității măsurii sechestrului asigurator.

A fost cel de-al 25-lea termen în procesul judecat la Tribunalul Bacău, la care se adaugă alte 8 termene, ce au avut loc înainte de strămutarea procesului, la Tribunalul Neamț. În total: 33 de termene, iar soluția la instanța de fond pare a mai avea de așteptat în dosarul în care Ionel Arsene este judecat pentru trafic de influență. Trei la număr. La penultimul termen, cel din 6 mai, instanța a amânat judecarea cauzei pentru data de 27 mai, pe motiv că martorul și avocatul inculpatului Arsene au lipsit. Nu a fost prima dată când instanța a amânat judecarea cauzei din pricina lipsei apărătorilor avocaților inculpatului, a inculpatului sau a martorilor. De altfel, foarte multe amânări au fost cauzate de motive de genul „lipsa martorilor” sau de „cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat prin apărător”.

Deciziile instanței de judecată la termenele procesului lui Arsene, la Tribunalul Bacău:

Termen: 27.05.2021

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Constată imposibilitatea audierii martorului propus în apărare. Stabileşte termen de judecată pentru data de 24.06.2021, ora 13.00. Stabileşte termen pentru pronunțarea asupra legalităţii măsurii sechestrului asigurător la data de 18.06.2021.

Termen: 06.05.2021: 

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere lipsa martorului şi a apărătorului ales al inculpatului, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.05.2021, ora 13.00.

Termen: 08.04.2021

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.05.2021, ora 12.00.

Termen: 25.03.2021

Tip solutie: Amână cauza
Soluția pe scurt: Având în vedere lipsa martorilor şi cererea de amânare a cauzei, formulată de către inculpat, prin apărător ales, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.04.2021, c6, ora 12.00.
Document: Încheiere de şedinţă    25.03.2021

Termen: 25.02.2021

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere lipsa martorilor, stabileşte termen de judecată pentru data de 25 martie, ora 14:00.
Document: Încheiere de şedinţă    25.02.2021

Termen 28.01.2021:
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, stabileşte termen de judecată pentru data de 25.02.2021

Termen: 17.12.2020:

„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere cererea de recuzare formulată, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.01.2021”

Termen: 26.11.2020:

„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Faţă de cererea apărătorului ales al inculpatului de amânare a cauzei, acordă termen la data de 17.12.2020, ora 9:00”

Termen: 29.10.2020:

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Pentru reluarea procedurii de citare cu martorul audiat în cursul urmăririi penale, amână cauza şi acordă termen la data de 26.11.2020

Termen: 24.09.2020:
„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere lipsa apărătorilor aleşi ai inculpatului, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.10.2020, ora 9:00

ermen: 27.08.2020:
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână cauza pentru data de 24.09.2020”

Termen: 30.07.2020:
„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere cererea de recuzarea doamnei judecător Rusu Donighevici Daniela, amână cauza pentru data de 27.08.2020”

Termen: 25.06.2020:
„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Având în vedere cererea de amânare a cauzei, acordă termen la data de 30.07.2020, ora 9:00”

Termen: 20.05.2020:
„Tip solutie: Repus pe rol
pe rol. Fixează termen de judecată pentru data de 25.06.2020, ora 09:00

Termen: 30.04.2020:
„Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Suspendat de drept”

Termen 26.03.2020:
„Solutia pe scurt: Având în vedere starea de urgenţă decretată de Președintele României, constată suspendarea de drept a cauzei. Termen 30.04.2020

ermen 27.02.2020:
„Solutia pe scurt: în vederea audierii martorilor, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.03.2020”

Termen 30.01.2020:
„Solutia pe scurt: Având în vedere lipsa inculpatului şi a apărătorilor de la termenul de judecată, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.02.2020”

Termen 12.12.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30 ianuarie 2020. Document: Încheiere de şedinţă 12.12.2019

Termen 28.11.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.12.2019. Document: Încheiere de şedinţă 28.11.2019

Termen 24.10.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28 noiembrie ora 9:00. Document: Încheiere de şedinţă 24.10.2019

Termen 26.09.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.10.2019, ora 9:00.Document: Încheiere de şedinţă 26.09.2019

Termen 30.05.2019:
Solutia pe scurt: în vederea audierii martorilor, amână cauza la data de 26.09.2019
Document: Încheiere de şedinţă 30.05.2019

Termen 11.04.2019:
Solutia pe scurt: În vederea audierii martorilor, amână cauza la data de 30.05.2019
Document: Încheiere de şedinţă 11.04.2019

Dosarul, strămutat de la Tribunalul Neamț la Tribunalul Bacău

Dosarul în care Ionel Arsene este acuzat de DNA de fapte de corupție s-a judecat inițial la Tribunalul Neamț, primul termen al procesului fiind fixat pentru 28 august 2018. Apărătorii lui Arsene au cerut strămutarea, iar Curtea de Apel Bacău, în 21 martie 2019, a fost de acord. Cât s-a aflat pe rolul Tribunalului Neamț, solicitările avocaților lui Arsene, ca ședința de judecată să se desfășoare cu ușile închise, au fost respinse de către judecător. Acesta și-a argumentat poziția prin aceea că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu ţin de viaţa privată și a cerut argumente mai solide pentru a declara ședințele nepublice. Însă, la Bacău, lucrurile s-au schimbat radical. În primul rând, procesul a fost strămutat, decizia fiind luată la Curtea de Apel Bacău. Ulterior, magistrații Tribunalului Bacău au fost rapid de acord și ca procesul să se judece cu ușile închise, astfel că jurnaliștii nu au mai putut participa la ședințele de judecată. Instanța băcăuană a admis cererea apărătorilor lui Arsene ca ședințele de judecată să nu mai fie publice, pe motiv că presa ar publica declarațiile martorilor, iar buna înfăptuire a Justiției ar fi împiedicată. Așa se face că, de la termenul din aprilie 2019, primul de la strămutarea dosarului la Bacău, ședințele de judecată se desfășoară în „secret”. Pot participa la proces doar inculpatul, avocații, procurorul DNA și martorii din dosar

Deciziile instanței de judecată la termenele procesului lui Arsene, la Tribunalul Neamț, înainte ca procesul să fie strămutat la Tribunalul Bacău:

Termen: 26.03.2019

Tip solutie: Scoatere de pe rol
Solutia pe scurt: Scoate cauza de pe rol şi o trimite spre competentă soluţionare Tribunalului Bacău

Termen: 26.02.2019

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Amână cauza la 26.03.2019, ora 13,00 pentru administrarea în continuare a probatoriului

Termen: 29.01.2019

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Amână cauza la 26.02.2019, ora 13,00 pentru administrarea în continuare a probatoriului

Termen: 14.12.2018

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a d-nului judecător Constantin Magdalina, de la judecarea dosarului nr. 431/103/2018, cerere formulată de inculpatul Arsene Ionel. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2018.

Termen: 11.12.2018

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Amână cauza la 29.01.2019, ora 12,30 pentru soluţionarea cererii de recuzare formulată de apărare

Termen: 13.11. 2018

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Amână cauza la 11.12.2018, ora 12,30 pentru administrarea în continuare a probatoriului

Termen: 27.09.2018

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Amână cauza la 13.11.2018, ora 11,30 pentru administrare probe

Termen: 22.08.2018

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Fata de cererile avocatilor, amana judecarea cauzei la data de 27.09.2018, ora 11.00.

Arsene, denunțat la DNA de Pinalti

Ionel Arsene este judecat pentru trei fapte de trafic de influență, într-un singur dosar care se află pe rolul Tribunalului Bacău. Într-una dintre cauze, denunțător a fost Gheorghe Ștefan, fostul primar al orașului Piatra Neamț. Pinalti a făcut denunț împotriva lui Arsene la DNA, afirmând că i-a dat acestuia bani, în cursul anului 2013, pentru a-i face probleme la Agenția Națională de Integritate lui Culiță Tărâță, președintele de la acea vreme a Consiliului Județean Neamț. Arsene și Pinalti se aflau în conflict deschis cu Tărâță. În același dosar, Arsene este judecat pentru încă două fapte de trafic de influență. Este vorba de dosarul ce a fost conexat de procurorii DNA, în care anchetatorii arată că, în iulie 2015, Arsene, în calitate de deputat și președinte al PSD Neamț, a pretins de la reprezentantul firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași un procent de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale.
În schimbul acestui comision, afirmă procurorii, în perioada iulie – septembrie 2015, suspectul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a sumei anterior menționată, demersuri rămase, însă, fără rezultat.
De asemenea, Arsene este judecat și pentru că, în iunie 2015, în calitatea sa de deputat și președinte PSD ar fi tras sfori pentru ca firma controlată de soția lui să pună tâmplărie la Școala Icușești. Pe perioada procesului penal, Arsene nu are voie să se aproprie de mai multe persoane, martori în dosarele sale: Ştefan Gheorghe, Panfil Carmen Maria, Ştefan Gabriel, Panaite Vasile, Porumboiu Adrian, Creţu Vasilica, Avram Doru, Andriţa Valeriu, Careja Ioan, Moga Costel, Jugan Iulian şi Lupu Mihai.
Doru Avram a fost directorul Rotercom Prestige SRL, firma familiei lui Arsene care a pus termopanele la școala din Icușești. De asemenea, Arsene nu are voie să se apropie de Careja Ioan, Moga Costel şi Lupu Mihai. Primii doi sunt directori la Construcții Hidrotehnice SA Iași, iar ultimul acționar al aceleiași firme. Mihai Lupu a fost deputat PNL în legislatura 2012 – 2016 și coleg cu Ionel Arsene în Comisia de Transporturi. Primul a fost președinte, al doilea vicepreședinte. Senatorul nemțean Eugen Nazare Țapu, coleg de partid cu Mihai Lupu, era, în anul 2012, membru în Consiliul de Administrație al societății Construcții Hidrotehnice SA Iași, o firmă implicată în ultimul timp în foarte multe scandaluri de corupție.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Maria Sfetcu 28 mai, 2021 at 15:44 Răspunde

    Stau ca proasta și mă întreb: îmbuibați ăștia de judecători care iau bani cu portbagajul și care se pensionează foarte devreme cu 80% din salariul avut, dacă ar avea un sfert din veniturile actuale tot la fel s-ar mișca? Ce generoși sunt cu infractorii politici! Tatii, nu s-a prezentat în termen de 7 zile, dau cu ciocanelul și-l condamn. Și iar mă întreb, pentru un om sărac, justiția tot la fel se mișcă? NU!!!!!! La sărăntoc într-o luna e băgat la zdup cu tot cu recurs!!!
    Oare apucam să-l vedem pe „Arsenic” condamnat???
    O zi frumoasa tuturor

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.