Turiștii nu mai vor la Piatra-Neamț

4
1512

 

Municipiul Piatra-Neamț, stațiune turistică de interes național, nu mai reprezintă o opțiune pentru turiștii care aleg să viziteze județul Neamț. Locul i-a fost luat de comuna Ceahlău, care a reușit performanța de atrage cea mai mare parte a turiștilor sosiți în județ.

Potrivit clasamentului realizat de Direcția Regională de Statistică Neamț, în prima lună a anului, localitatea cea mai vizitată de turiști a fost comuna Ceahlău, cu 34,7% din numărul total al turiștilor înregistrați în ianuarie.

Pe locul al doilea, cu numai 15,5% dintre turiști, se afla municipiul Piatra-Neamț, iar pe locul al treilea, cu 11,9% dintre turiști, se situa comuna Alexandru cel Bun. Locul al patrulea a fost ocupat de orașul Târgu-Neamț, cu 7,2% din numărul total al turiștilor.

În prima lună a acestui an, în Neamț au funcţionat 187 structuri de primire turistică, ce au pus la dispoziție 2.135 de camere şi 4.582 de locuri-pat, capacitatea de cazare fiind în scădere cu 10,5.

În aceeași perioadă, județul a înregistrat 11.590 de turiști, din care 11.434 erau români și 156, străini. Comparativ cu anul trecut, numărul turiștilor a scăzut cu 309 persoane, din care 219 erau cetățeni străini și 90, români.

Cei mai mulţi turişti străini au provenit din Republica Moldova (21 persoane), Polonia (11 persoane) și Germania (7 persoane).

Cei mai mulți turiști au ales cazarea în hoteluri (40,6% din numărul total al turiștilor) și în pensiunile agroturistice (32,0%).

Din punct de vedere al categoriei de clasificare este de remarcat faptul că 69% dintre turiști au preferat cazarea în unităţile din categoria 3 stele și 19,8% dintre turiști, unitățile de 4 stele.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost, în luna ianuarie, de 13,9% pe total structuri, cu 1,6 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în ianuarie 2020.

(Sursa foto: ro.wikipedia.org)

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. FLORIN 31 martie, 2021 at 12:40 Răspunde

    Nu ai ce sa faci in Piatra Neamt.
    Nu ai unde sa cheltui banii pentru ca nu ai pe ce.
    Telegondola este aberant de scumpa iar cand ajungi sus dai de o tiganeala si o mizerie cu manele cum numai in India mai vezi.
    Este DEZGUSTATOR ce se intampla sus pe Cozla.
    In oras nu gasesti un restaurant de calitate,servicii de calitate,totul este tiganizat,scump si de proasta calitate.
    Nu ai un parc de distractie,nu ai un SPA,nu ai infrastructura montana ,dealul Cozla este intr-o paragina de nedescris din cauza penalului Chitic si a analfabetului de Gavrilescu.
    Orasul este in stare avansata de degradare.Nu sunt spatii verzi,parcuri,nu ai nimic ce sa faci unde sa te relaxezi.Poluare,mizerie si aglomeratie,asta gaseste un ”turist”in Piatra Neamt.
    Ce sa faci in acest oras?Sa fim seriosi.

  2. constantin 31 martie, 2021 at 14:40 Răspunde

    Ce sa vada turistii la Piatra Neamt.?/ De cand pana cand un infractor puscarias, fost primar nepriceput , dispune de destinele orasului ca fiind oras turistic.Numai el putea dispune investitii intr-o partie de schi dispusa la Sud si la joasa inaltime, partie pe care nu o poate folosi nimeni.Este o prostie sa vii si sa cheltui bani pe turism la P.Neamt.Este si normal ca muntele Ceahlau si tot ce este in imprejurimi sa ocupe primul loc.Daca desteptii politici ce ocupa functii la nivel de judet nu faceau brambureala cu soseaua Bicaz-Poiana Largului numarul turistilor era cel putin dublu.Poate isi face mila cineva cu noi si ne ajuta constructiv sa putem merge pe Ceahlaul direct si nu pe ocolite.

  3. un cetatean 31 martie, 2021 at 16:08 Răspunde

    Raman la parerea ca telegondola in sine nu a fost o investitie proasta. Insa fara a exista „ceva” pentru care turistul sau pietreanul sa urce pana pe Cozla, nu isi poate scoate banii. Faceti un concurs de idei. Ce se poate face? In vremuri fara stare de alerta: expozitii temporare ale muzeului de stiinte naturale cu fosile din cretacic si ecosistem, deltaplanism, finalizarea cladirii aceleia de la statia superioara a telegondolei si organizarea de nunti, evenimente etc., spatii de cazare, ski pe suprafata sintetica, locuri de picnic cu gratare si foisoare, sarbatori populare, festivaluri de muzica/teatru/film in aer liber, instalatie de montain bob (vezi Lunca de Jos, jud. Harghita) si cate, cate… Insa trebuie organizate/construite de privati. Daca le face primaria, se sifoneaza bani multi si iese un fas. Si trebuie reparat drumul care urca pe la Colibe pana la Cercul Gospodinelor si pana la statia de varf, care este intr-o stare de degradare rusinoasa. Ca om care am facut liceul la Piatra si stiu potentialul natural al orasului, ma doare inima cand ajung prin Piatra sa vad starea de decadere si de nonactiune din oras. Si strangeti de pe cablul purtator si le depozitati corespunzator vehicolele telescaunului. Dupa ani de stat in vant si soare, tapiteria se va degrada stand degeaba. Nu mi-o luati in nume de rau!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.