Soluția liberală pentru șefia SGA Neamț: un sindicalist „mut” la ilegalitățile din „Apele Române”

7
3263

Rămasă vacantă după demisia liberalului Marius Nechita, funcția de director de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț este râvnită de mai multe persoane din sistem. Datele atacul.ro arată că cele mai mari șanse pentru a ocupa scaunul de șef le-ar avea Constantin Alexandru, liderul Federației APEHID, angajat la Compartimentul SSM și PSI din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț. Că o fi sau nu moral ca un șef de sindicat să ajungă într-o funcție de conducere, prin numire făcută de către șefii instituției, probabil nu mai interesează pe nimeni. Mai ales că, în România ultimilor ani, mulți șefi de sindicate au dat cu munca sindicală de gard și au trecut de partea cealaltă a baricadei. Astfel că nu ar fi o mare surpriză dacă Constantin Alexandru, președintele Federației APEHID, ar ateriza în funcția de director la SGA Neamț. Iar calea pare a fi netezită, în sensul că, la ședința Comitetului Director, ce a avut loc săptămâna trecută, la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Bacău, s-a discutat subiectul numirii șefului SGA Neamț, directorul Răzvan Găină (liberal, numit pe linie de partid) acceptând varianta Constantin Alexandru.

Dacă și cei de la centru vor fi de acord, cel mai probabil, sindicalistul Alexandru (foto) va fi numit în funcție, zilele următoare.

 

SGA Neamț, din tată în fiică

În mod firesc, sindicalistul Alexandru ar fi trebuit să protesteze împotriva numirii (prin detașare) a directorului Găină, care a ajuns la ABA Siret de la cabinetul viceprimarului liberal al Bacăului. Nu a făcut-o nici în cazul lui Găină, dar nici în alte cazuri similare.

Constantin Alexandru, în calitatea lui de sindicalist, nu a avut nicio reacție împotriva numirii pe criterii politice a celui care i-a fost șef aproape un an – liberalul Marius Nechita – un om fără niciun fel de experiență în gospodărirea apelor. Nu a spus nici pâs despre angajările pe pile și relații făcute în ultimii ani la ABA Siret-Bacău și nu numai, angajări despre care atacul.ro a scris de nenumărate ori. Nu l-a interesat nici ilegalitățile făcute cu fondurile pentru situații de urgență, cu balastierele etc.

Dacă nu apărea această informație, conform căreia președintele Federației APEHID este în cărți pentru șefia SGA Neamț, probabil, nici nu am fi aflat de existența lui și a sindicatului pe care îl conduce, și nici de faptul că fiica sa este și ea angajată la SGA Neamț, în cadrul Compartimentului Hidrologie.

Lipsa de reacție a sindicalistului față de ceea ce se întâmplă în Administrația Națională „Apele Române” (angajări pe pile, angajări pe criterii politice, execuții politice, șefi anchetați penal de DNA, buget jefuit, banii pentru situații de urgență sifonați) poate fi interpretată în multe feluri. Propunerea lui într-o funcție de conducere poate fi percepută și ca un premiu din partea angajatorului pentru „incisivitatea” sa în lupta sindicală. Este de neînțeles de ce, într-un domeniu atât de important ca „Apele Române”, nu se organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere.

L-am întrebat, în această dimineață, pe Constantin Alexandru dacă urmează să fie numit sau nu director la SGA Neamț, însă, până la publicarea articolului, nu a oferit un răspuns.

Daniel MURARU

Citește și:

Manevra care-l ține pe Găină pe fotoliul de director al ABA Siret-Bacău. Actorii mizeriei politice

Ce manevre au fost făcute ca Nechita să ajungă șef la SGA Neamț. Cine îl protejează pe directorul fără experiență în „Ape”

Se încearcă mușamalizarea furtului de balast comis de oamenii lui Ginel. Vor să reinventeze definiția situației de urgență

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

7 comments

  1. chiriac.@ 7 martie, 2021 at 13:31 Răspunde

    Unul dintre “ combinatorii de sindicat” impreuna cu Gavrila Gheorghe expresedinte al APEHID, de la Bacau si ulterior cu “ sindicalistul de serviciu” de la SGA Vrancea ing. S. Mihaila, de la compartimentul Inspectia teritoriala a apelor si ing . M. Septilici de la sediul A.B.A.Siret BACAU serviciul IT, omul care nu a miscat un deget pentru miscarea sindicala, loial lui ing. Emil Vamanu fost director demis de PSD , care l-a readus inapoi la A.B.A.Siret pe M. Septilici dupa ce acesta plecase la alta unitate !!
    Ing. VAMANU EMIL l-a incurajat pe M. Septilici sa preia functia de lider de sindicat la sediul A.B.A.Siret, pentru asi asigura o protectie impotriva eventualelor nemultumiri ale salariatilor de la sediul A.B.A.Siret.
    Un numar foarte mare de salariati de la Sistemul de Gospodarire a Apelor Vrancea, Sistemului de Gospodarire a Apelor Bacau, Sistemului de Gospodarire a Apelor Neamt, Administratia Bazinala de Apa SIRET sediu BACAU, s-au mutat prin transfer si cerere la Sindicatul MURESUL – SMAR, de la TG.Mures, memultumiti de jocurile murdare ale lui ing. S.Mihaila, ing. M. Septilici si “ liderul de sindicat “ de la S.G.A. Neamt ing. CONSTANTIN ALEXANDRU care dupa iesirea la pensie si plecare cu greu “acasa la dormitare” a lui Gavrila George, i-a fost propusa functia de presedinte la APEHID, in locul sau ! Parca era “ dinastia sindicala Gavrila” . Fapt care a nenultumit pe mai multi salariati care s-au retras din aceasta organizatie care a pactizat ani de zile cu fostele conduceri de la A.B.A. SIRET!
    Constantin Alexandru initial a lucrat la biroul Exploatari Lucrari Hidrotehnice din cadrul Sistemului de Gospodarire a Apelor NEAMT si ulterior ing. PAVALEANU IOAN fost director al acestei institutii i-a cautat un loc caldut la SSM si PSI din cadrul S.G.A.NEAMT intrucat se facuse de cacao cu aprobarile date pentru balastiere si cu raportarile lunare de exploatare agregate minerale .
    Deasemeni activitatea de sindicat, partea economica, a lui Constantin Alexandru a facut obiectul unor cercetari a unei Comisii instituita la nivel de A.B.A.SIRET a carei presedinta a fost directoarea economica ec. Camelia Ardeleanu . Toata cercetarea a ramas in “coada de peste “!
    Pentru a-l mentine sub control Ing. PAVALEANU IOAN l-a ajutat pe Ing. CONSTANTIN ALEXANDRU si i-a angajat fata , care la fel s-a perindat pe la biroul Gestiunea Resurse Apa, apoi purtator de cuvant, al S.G.A. NEAMT, a si emis acte de reglementare de gospodarire a apelor si actualmente este la biroul Hidrologie!
    Mutarea aceasta cu director CONSTANTIN ALEXANDRU, este “ gandita pro – fund ” de directorul pus politic de PNL Bacau , GAINA RAZVAN GRIGORE si a fost inaintata in cadrul Sedintei de Comitet Director de la sediul A.B.A.Siret Bacau!
    Disperarea este foarte mare corobarata cu cazurile de coruptie la nivel de A.N.A.R. care au aparut in presa scrisa , presa on line dar si la toate posturile TV , pentru care prim Ministrul CATU a dispus un control al Corpului de Control de la guvern , dar si controlul dispus de seful A.N.A.R. LASZLO BARABAS pus recent in locul altui “ competent “ ERVIN MOLNAR !

  2. Vasile 7 martie, 2021 at 19:04 Răspunde

    Super articol, felicitari Daniel Muraru. Încă o data pentru grija cu care publicati. Dacă ați întreba pe fiecare angajat de la ape câte angajări s-au făcut pe pile pornim de la nepotismul și gradele de rudenie ale domnului Pavaleanu: fostul inginer șef Stratu, portarul,șefa de formație de la Poiana Teiului și alți băieți la hidrologie, băieții de la dispecerat toți de pe Valea Muntelui lui Pavaleanu. De la jurista unității care are nora la dispecerat și băiatul la inspecția Apelor, de la domnul de la resurse umane care și-a adus sora și cei pe care i-au umplut buzunarele, actuala conducere care are spate politic . Dacă ați verifica angajările din ultimii zeci de ani… Sa se verifice câti din conducerea unității au spate politic, inclusiv pe criterii politice angajări facute, caratul la partid din birouri. Este o caracatiță cu multe tentacule și totul a pornit de zeci de ani buni… Fostele și actualele conduceri dorm, închid ochii și tac… Le place ca au un loc călduț…nu știu dacă 5la suta din angajări sunt pe bune… ia întrebați actuala conducere sa vedem ce părere are? Va spun eu nici una ca și fostele… Va felicit pentru articol.

  3. Mary 8 martie, 2021 at 08:27 Răspunde

    După pensionarea mai mult forțată a ing. CREȚU CORNELIU, în anul 2016, din functia de director al A.B.A. PRUT BÂRLAD, acesta, ajutat de FENECHIU RELU, a fost angajat pe postul de consilier al directorului A.B.A.PRUT BÂRLAD si i s-a dat un birou separat, dar si secretară! Numirea acestuia pe postul de consilier a fost și cu aprobarea ec. RELU ADAM, sef RURA din cadrul ANAR!!!
    Astfel, Crețu încasa și pensie, și salariu de la ABA Prut Bârlad, în conditiile în care, anterior, acesta fusese acuzat de management defectuos tocmai în urma unor verificări efectuate de Administrația Naționala Apele Române, Curtea de Conturi și alte organe de cercetare. Reangajarea lui Crețu s-a făcut fără respectarea prevederilor legale, postul nu a fost scos la concurs și așa mai departe. Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința Administrației Bazinale Apele Române de Sindicatul Independent „Dreptate și Adevăr Iași”, care a decis. la sfârșitul săptămânii trecute, să-i desfacă lui Crețu contractul de muncă.
    La ora respectivă, în 2015, ing. CREȚU CORNEL era deja cercetat de DNA IAȘI pentru abuzuri grave în decontarea unor lucrări de proastă calitate făcute cu societatea S.C. COM BETON S.R.L. IAȘI.
    De asemenea, lucrarea „Supraînălțare dig mal drept pe râul Prut în zona Sculeni și km 70+200 – 77+600” și „Amenajare râu Prut în zona localității Petrești, județul Iași”, au arătat o serie de deficiențe, care au fost aduse la cunoștință printr-un raport de expertiză al DNA IAȘI.
      „La obiectivul «Amenajare râul Prut zona Petrești», supraînălțarea lucrării era prevăzută pe o lungime de 1,1 kilometri, cu un volum de 11.490 metri cubi și s-au realizat 3.157 metri cubi, diferența nerealizată fiind de 8.333 metri cubi”, se arata într-un raport de control întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții și inspectori ai Ministerului Mediului.
    Acesta a fost criteriul de promovare și menținere pe funcții la A.N.A.R.: ai dosare penale, OK, te avansăm, te promovăm în funcții mari!
    Tot în această perioadă, unii lideri de sindicat au primit sarcina să fie alături de directorii de la aceea vreme, astfel, culmea, liderii de la APEHID de la Bacău, dar si de la S.G.A. NEAMT susțineau că: “… este bine că a fost păstrat CREȚU, că are experiență și profesionalism …” !!??? în decontarea unor lucrări de proastă calitate și hoții anchetate și acum de DNA IAȘI . Unul dintre cei care au ridicat osanale lui CREȚU CORNELIU a fost… cine credeți????? Chiar CONSTANTIN ALEXANDRU de la Sistemul de Gospodărire a Apelor NEAMȚ! RUȘINE! Parvenitism ordinar!!!

  4. Liviu 8 martie, 2021 at 18:49 Răspunde

    Mizerabilii. L-au lasat pe Gaina sa numeasca sef la SGA Neamt pe unul care nu l-a deranjat cu nimic. Un (***) care nu a fost deranjat de angajari ilegale, de lucrari ilegale care au ajuns pe mana procurorilor, de lipsa de personal, de nimic nu a fost deranjat. Acum ce o sa faca in calitate de sef? O sa incerce sa faca niste bani inainte de pensie. De valoros ce a fost a ajuns responsabil SSM. Bravo tovarasi liberali, bravo Mugurel.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.