Primărița de la Dobreni ține la secret documente publice. Nu vrea să arate contractul cu Aqua Parc SRL

6
2569

Au trecut mai bine de două luni de când atacul.ro a solicitat Primăriei Dobreni documentele pe baza cărora Aqua Parc SRL a decolmatat o porțiune din albia pârâului Almaș, din comună, în zona podului din apropierea DJ 156, Girov – Dobreni. Atât a trecut și de când atacul.ro a depistat pe cursul acestui pârâu mai multe utilaje ale firmei Aqua Parc SRL, care exploatau balast fără a deține avize de la Ape și de la Mediu. Sunt peste două luni de când așteptăm o serie de răspunsuri de la Primăria Dobreni.

Atacul.ro a solicitat Primăriei Dobreni să pună la dispoziție mai multe documente privind decolmatarea pârâului Almaș, în zona podului din apropierea DJ 156, Girov – Dobreni, respectiv toate procesele verbale (întocmite de diverse comisii din care au făcut sau nu parte CLSU Dobreni, SGA Neamț, ISU, etc) cu privire la calamitățile naturale produse pe raza comunei Dobreni în cursul anului 2020. De asemenea, am cerut o copie a contractului încheiat, în data de 12 noiembrie, de Primăria Dobreni cu firma Aqua Parc SRL, pentru decolmatarea albiei pârâului Almaș, amonte pod DJ 156A. Adresa a fost trimisă pe 19 noiembrie. În data de 14 ianuarie, am contactat-o pe Vasilica Crețu (foto), primarul comunei Dobreni, cărei i-am atras atenția că nu am primit răspunsul la solicitarea făcută în noiembrie. Vasilica Crețu ne-a comunicat că cererea noastră este „redundantă și a rămas fără obiect”, pentru că „din cuprinsul articolelor publicate de către atacul.ro” ar rezulta faptul că avem cunoștință de conținutul documentelor solicitate.

Aprecierile primăriței privind „redundanta” noastră cerere este o încălcare flagrantă a legii cu privire la accesul la informațiile de interes public. Este evident că nu vrea să pună la dispoziție documentele care, de altfel, sunt cu caracter public, inclusiv contractul pe care Primăria Dobreni l-a încheiat cu Aqua Parc SRL.

Anchete penale

Probele deținute de atacul.ro arată că exploatarea de agregate minerale din albia pârâului Almaș a început într-o zi de luni, pe 9 noiembrie 2020, balastul fiind transportat și folosit de Aqua Parc SRL la lucrările pe care le avea în comuna Negrești. În data de 12 noiembrie, polițiștii au depistat în flagrant utilajele care exploatau balast din albie. După ce polițiștii au întocmit documentele în care au relatat ce au găsit la fața locului, un trailer a venit și a luat excavatorul din albie. A doua zi, pe 13 noiembrie, un reprezentant al firmei Aqua Parc prezenta polițiștilor un contract de prestări servicii – exploatare agregate minerale – datat pe 12 noiembrie, adică fix în ziua în care oamenii legii au găsit utilajele în albie. Interesant este că, pe 13 noiembrie, consilierii locali din Dobreni votau un proiect de hotărâre prin care au fost de acord cu încheierea contractului pentru efectuarea lucrărilor de decolmatere a pârâului. Votul privind aprobarea încheierii contractului a fost exercitat în ședința din 13 noiembrie, iar contractul prezentat polițiștilor de oamenii firmei Aqua Parc era datat pe 12 noiembrie. Cu alte cuvinte, contractul a fost încheiat înainte de a fi aprobat de către consilieri, ceea ce, evident, este ilegal. În plus, în proiectul de hotărâre aprobat de consilieri nu se făcea precizarea cu privire la agregatele minerale exploatate. Niciunde nu era menționat că firma care exploatează (Aqua Parc, în cazul de față) are dreptul să transporte balastul unde dorește, inclusiv să-l folosească la lucrările pe care le are în zonă. Cu alte cuvinte, Primăria Dobreni a plătit pentru decolmatarea albiei, iar Aqua Parc SRL a încasat bani pentru asta și, în plus, a luat materialul pe care l-a folosit la lucrările sale din Negrești. Profitabilă afacere!

Povestea, din datele pe care le deținem, face obiectul unui dosar penal aflat în lucru la Poliția Neamț. Cercetările depind, însă, și de poziția pe care o vor avea cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț. Polițiștii au în vedere două aspecte: exploatarea de agregate minerale și anumite documente eliberate de primărie. 

Marius Nechita, omul fără nicio experiență în domeniul „Apelor”, plantat de PNL și Cozmanciuc în funcția de director la SGA Neamț, declara, în 26 noiembrie,  că echipa lui Gheorghe Vlasie, prinsă în albia Almășelului cu excavatoare, efectua o lucrare în regim de urgență și că legea i-ar fi permis să obțină actele de reglementare de la SGA până la finele lucrărilor. Numai că muncitorii, cu tot cu utilaje, au șters putina chiar în ziua în care au fost prinși de polițiști pe cursul apei. De asemenea, lucrarea nu mai avea caracter de urgență, pentru că inundațiile avuseseră loc în iunie, așa că nu putea interveni caracterul urgent al lucrării în noiembrie, după 5 luni.

Peste toate acestea, mai trebuie specificat un lucru, și anume că albia Almașului este măcelărită de excavatoare și buldozere, iar ceea ce se vede în imagini nu se mai numește decolmatare. Mai degrabă, exploatare ilegală de balast pentru lucrările lui Vlasie Gheorghe.

(Sursa foto: Facebook/Vasilica Cretu)

Daniel MURARU

Citește și:

Cine-i oprește? Oamenii lui Ginel, prinși din nou la furat. Primăria Dobreni vrea să-i ajute să scape

Albia pârâului Almaș, măcelărită de excavatoare. Jocurile murdare de la SGA Neamț și Primăria Dobreni

Dejecții deversate în pârâul Almaș direct din stația de epurare din Dobreni, sub nasul „Apelor Române”

La Dobreni conduce „Primăria Crețu”. Primărița refuză să spună cine au fost proprietarii basculantei de 20.000 de euro

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

6 comments

  1. chifu.@ 21 ianuarie, 2021 at 13:37 Răspunde

    Poate „duamna” Primar va trasnmite Contractul cu SC. AQUA PARC S.R.L Roznov cate M.A.I. – I.P.J. NEAMT – S.I.C.E. sau direct la DNA BACAU! apropo acest caz se adauga la multe altele, fata de care ginel spune ca nu are probleme cu LEGEA!!! Sunt oricum suficiente pentru ca INSTANTELE care vor judeca spetele in parte, sa aplice LGEA, CORECT si IMPARTIAL!!! Care sunt rezultatele probelor de apa uzata evacuata fara epurare in raul ALMAS? directorul numit politic de PNL la Sistemul de Gospodarire a Apelor NEAMT avea obligatia morala si legala sa anunte in presa locala si centrala prin informarea directorului numit de PNL la conducerea Adnimistratiei Nationale ” APELE ROMANE”rezultatele buletinelor de analiza! Daca nu stie sa le interpreteze, putea apele la specialistii adevarati de la S.G.A. NEAMT sau cati au mai ramas la A.B.A.SIRET BACAU! Deasemenea directorul SGA Neamt si directorul ABASIRET, ing. GAINA RAZVAN GRIGORE, trtebuia sa -l informweze in scris Institutia Prefectului de NEAMT despre rezultatele facute ! Care mai este situatia reglementarii Folosintei de apa de la UAT DOBRENI?

  2. chifu.@ 21 ianuarie, 2021 at 13:54 Răspunde

    Poate „duamna” Primar va trasnmite Contractul cu SC. AQUA PARC S.R.L Roznov cate M.A.I. – I.P.J. NEAMT – S.I.C.E. sau direct la DNA BACAU! apropo acest caz se adauga la multe altele, fata de care ginel spune ca nu are probleme cu LEGEA!!! Sunt oricum suficiente pentru ca INSTANTELE care vor judeca spetele in parte, sa aplice LEGEA, CORECT si IMPARTIAL!!! Care sunt rezultatele probelor de apa uzata evacuata fara epurare in raul ALMAS? directorul numit politic de PNL la Sistemul de Gospodarire a Apelor NEAMT avea obligatia morala si legala sa anunte in presa locala si centrala prin informarea directorului numit de PNL la conducerea Adnimistratiei Nationale ” APELE ROMANE”rezultatele buletinelor de analiza! Daca nu stie sa le interpreteze, putea apele la specialistii adevarati de la S.G.A. NEAMT sau cati au mai ramas la A.B.A.SIRET BACAU! Deasemenea directorul SGA Neamt si directorul ABASIRET, ing. GAINA RAZVAN GRIGORE, trtebuia sa -l informweze in scris Institutia Prefectului de NEAMT despre rezultatele facute ! Care mai este situatia reglementarii Folosintei de apa de la UAT DOBRENI?

  3. Nica Daniela 21 ianuarie, 2021 at 15:37 Răspunde

    Si daca l-ar transmite la IPJ Neamt, ce s-ar intampla? Ori in fantana ori la IPJ Neamt, tot aceea este. Cat timp acolo este sprijinul ei moral si material, nu se intampla nimic. Numai ca sprijinul ei s-a impiedicat nitel mai mult. Revin cu amanunte. Despre abuzurile si coruptia, practicate, inca, cu succes de catre eminenta de la Dobreni. Ce s-a spus si scris pana acum, este nimic pe langa ceea ce urmeaza, in legatura cu grupul de lucru de la Dobreni. ” Eu n-am facut decat sa confirm existenta masinii in curte…”. Stimata doamna, oare asta era obligatia dvs, in calitate de membru al comisiei de receptie? De ce nu ati studiat Caietul de sarcini? Statea la dospit in biroul sefei. Asa cum a stat si Referatul de necesitate. A ramas bietul de el fara numar de inregistrare. Erati ocupata sa plecati in excursia de studii, pe Litoral? Cine a spus si scris despre asta, probam si dovedim cu inscrisuri. Chiar si dupa atata timp, este bine ca s-a spart buba.

  4. Liviu 22 ianuarie, 2021 at 15:07 Răspunde

    Poate daruieste si doamna primar cateva hectare pentru vreun spital construit de seful ei Arsene. Vad ca Ostahie da teren, primaria Garcina da teren iar Arsene da 21 milioane de lei pentru studiu de fezabilitate pentru un spital cu multe etaje la poalele Pietricicai. Ce se intampla ca bani aruncati pe hartii, se recupereaza? Mai mult, un ONG construieste cu 3 mil € (parca) o noua sectie de terapie intensiva in curtea spitalului vechi. Ce se intampla cu investitiile acestea daca se construieste un nou spital langa Sala polivalenta?

  5. Despre fraieri, despre baieti smecheri 22 ianuarie, 2021 at 22:39 Răspunde

    Primarita Cretu si darul!? Fereasca Bunul Dumnezeu. Ea nu stie cum sa ia cu japca bani de la unii, de la altii, cum sa smenuiasca spre folosul personal, bugetul comunei Dobreni. De, luxul si confortul familiei, costa. Ceva terenuri a facut cadou unor fosti membrii din CL Dobreni, pentru a-si acoperi hotia cu autobasculanta din anul 2017. De unde da Arsene 21 mil lei pe fezabilitati? Alta prosteala pe banii nemtenilor. Cat din aceasta suma merge in pusculita personala a lui?

  6. Garcea 24 ianuarie, 2021 at 12:31 Răspunde

    Am cunoscut o alta „tzarancutza” smechera la primaria Garfina dar,dupa doi ani de masterat la
    penitenciarul din Bacau n-am mai recunoscut-o !

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.