Foști polițiști, cu pensii nesimțite, actuali politicieni

8
5200

Trei foști polițiști nemțeni au hotărât, după pensionare, că trebuie să se implice și în viața comunităților în care locuiesc, candidând pentru diverse funcții, de primar, consilier județean sau local.

Sunt oameni cunoscuți în județul Neamț, nu pentru fapte de vitejie, pentru rețele de hoți, droguri sau de carne vie destructurate, ci mai mult prin prisma funcțiilor pe care le-au ocupat în Poliția Neamț.

Este vorba despre Aurel Munteanu, fost șef al Poliției Neamț, Neculai Preda, fost șef al Poliției Târgu-Neamț, și Tomică Pintilie, fost șef al Poliției Bicaz, polițiști pe care pensiile i-au îmbogățit efectiv.

Zeci de mii de lei de la bugetul statului se duc lunar în buzunarele celor trei polițiști, plus în cele ale nevestei unuia dintre ei, și ea fost polițist.

Veniturile pe care cei trei le încasează stârnesc, cu siguranță, revolta foștilor colegi/subalterni, care muncesc și care sunt nemulțumiți de salariile mici pe care le primesc.

Preda, pensionar, agent de vânzări și director zonal

Neculai Preda a vrut să-i ia locului lui Vasile Harpa, ca prim gospodar al orașului Târgu-Neamț, dar nu a reușit, electoratul preferându-l pe cel din urmă. Fost șef al Poliției Târgu-Neamț, Preda a ales PMP pentru a păși în politică, fiind președinte al filialei din Târgu-Neamț.

Declarația de avere a pensionarului MAI scoate la iveală lucruri mai puțin cunoscute. Pe lângă diferite imobile și mașini pe care le deține, fostul polițist primește o pensie grasă. Anul trecut, potrivit documentului, a încasat nu mai puțin de 93.200 de lei, adică, în medie, 7.766 de lei pe lună. Cum pensionarea nu este pentru un om activ ca Preda, acesta nu stă să aștepte pensia la poartă, ci se ocupă și de vânzări, ca agent la CEDE (Centrul European de Despăgubiri), și ocupă și funcția de director de zonă la IPS Grup. Însă, niciuna dintre cele două slujbe nu este mai bănoasă decât pensia. Anul trecut, ca agent de vânzări, Preda a câștigat 7.250 de lei, iar ca director – 18.750 de lei (1.500 de lei, în medie, pe lună).

Tomică și pensia de 9.000 de lei lunar

Tomică Pintilie, fost șef al Poliției Bicaz, a vrut să fie primar în orașul în care locuiește, din partea Pro România. Bicăjenii, însă, nu au împărtășit aceeași dorință. Dar, nu-i nicio pagubă. Fostul polițist are o pensie „babană”, cât să hrănească lunar vreo trei familii.

Potrivit declarației de avere, munca de o viață în Poliție i-a adus lui Pintilie, pe lângă două terenuri, un apartament și un cont de 420.000 de lei, și o pensie care, anul trecut, a însumat 110.000 de lei, adică, în medie, 9.166 de lei pe lună.

Deși conduce un Hyundai și se uită cum îi crește o vilă în satul Izvorul Muntelui, din Bicaz, aceste bunuri nu sunt pe numele lui, după cum arată declarația de avere.

 Pensii de aproape 17.000 de lei merg lunar la familia Munteanu

Fostul șef al Poliției Neamț, Aurel Munteanu, a optat pentru Consiliul Județean, din partea PSD, iar acum se numără printre cei 34 de consilieri județeni. Munca de polițist a lui Munteanu și a soției, și ea lucrând în aceeași structură, le-au adus pensii la care cei mai mulți nu îndrăznesc să viseze, asta pe lângă terenuri, case, mașini, o adevărată avere.

Potrivit declarației de avere, pe care a fost obligat să o completeze și să o depună în momentul candidaturii la CJ, Aurel Munteanu a încasat, anul trecut, o pensie de 120.576 de lei (10.048 de lei, în medie, pe lună), în timp ce soția sa, și ea pensionară MAI, a încasat o pensie de 82.044 de lei (6.837 de lei/lună, în medie). Dacă adunăm cele două pensii, suma rezultată este una astronomică.

Declarația de interese scoate la iveală faptul că Aurel Munteanu deține 10 părți sociale la firma Munrimar SRL, înființată în 2019, an în care a înregistrat și primul profit, de 10.311 lei, la o cifră de afaceri 60.291 de lei, obținută din activități de pază și protecție.

Informațiile atacul.ro arată că cei trei foști ofițeri de poliție au beneficiat, înainte de a se pensiona, de sporul pentru lucrări de excelență sau misiuni cu risc deosebit, spor care le-a umflat serios pensiile. Modul în care se acordă acest premiu este contestat puternic de câteva sindicate din Poliție care acuză că, în cazul multor beneficiari, criteriile nu au nicio treabă cu lucrările de excelență sau misiunile cu risc deosebit. În schimb, sporul a ajutat foarte mulți polițiști, în special șefi, să încaseze pensii nesimțite. Și nemeritate.

N.R.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

8 comments

  1. FLORIN 28 septembrie, 2020 at 17:29 Răspunde

    Oamenii trebuie sa iasa in strada daca PNL-ul se dovedeste a fi in continuare controlat de statul interlopo mafiot si nu va taia pensiile speciale si de serviciu acestor securisti si militieni si a coruptilor din Justitie care au distrus aceasta tara in ultimii 30 de ani iar acum o sugruma cu aceste privilegii aberante si halucinante care nu exista in nici o tara din lumea asta.
    Aceasta clica fanariota de purtatori de pensii ”speciale” trebuie desfiintata.

    Este cel mai important subiect pentru alegerile parlamentare.

    Trebuie facut un referendum daca curtea de interlopi constitutionala se opune in continuare.
    80% din populatia acestei tari se opun acestor aberatii de pensii pe care noi le platim si nu curtea ”constitutionala”.
    Care este motivul pentru care acesti oameni merita pensii ca sa nu mai spun …pensii ”speciale”?
    Care?
    Este cea mai corupta,inapoiata si furata tara din Europa,nu ei sunt responsabili?Noi suntem?simplii cetateni care am platit taxe si impozite?
    Oamenii astea au fost complici la distrugerea acestei tari si marea majoritate ar trebui sa fie in puscarie .
    Este nemaiauzit sa platesti pensii ”speciale” la 40 de ani,ceeee? dupa 20 de ani de munca grea de hotii,spagi,trafic de influenta,musamalizari,compromitere de dosare,etc primesti 200 milioane pensie speciala?
    Este ABERANT.
    Aceasta tara se imprumuta ca sa plateasca aceste pensii”speciale”,va dati seama ce aberatie e?

  2. Cristian 28 septembrie, 2020 at 21:10 Răspunde

    Maistre Florin persoana fizica sau juridica a lui matale nu stie a face diferenta intre pensii de serviciu si pensii speciale. Pensii speciale fara acoperire in contributivitate au magistratii procurori si judecatori magistratii Curtii Constitutionale a Romaniei piloti si cam atat. Pensiile militarilor – armata jandarmerie isu servicii si politie sunt de serviciu si doar circa 25% din ele nu au acoperire in contributivitate. Daca tot dorim sa discutam subiectul fara a jigni ca niste golani tupeisti si evident fix imbecili am putea afla ca pensiile de serviciu au fost instituite in timpul domniei lui A. I. Cuza. La fel si pensiile lucratorilor de politie judiciara in toate tarile asa zis civilizate sunt suportate aproape in totalitate de la bugetul statului. O sa veniti si o sa spuneti da dar la noi politia judiciara sau nationala nu munceste ia spaga ucide dosarele interlopilor bla bla bla etc samd. Nu o sa va contrazic prea mult maistre Florin desi asi putea sa va fac praf ( simbolic) intr-o discutie civilizata cu argumente bazate pe logica dar probabil ca dumitale nu prea iti place logica. Sunt de acord ca intre t si 10 la suta dintre pollitisti nu au ce cauta in sistem dar cine ii face asa de rai si pacatosi confotm preceptelor dumitale: hai ca sunt un om bun si te lamuresc tot eu – sistemul social bolnav in ansamblul lui pe filiera contravenient ori infractor – pana la practicienii dreptului din institutiile ce trebuiesc sa aplice legea – toate politie parchet instante de judecata. Dumneata arunci anatema strict asupra unei singure institutitii. Preotul Constantin Necula are un sfat pentru cei ce se plang de preotii rai – creteti- va preoti buni asa ca va spun si eu domnilor cresteti- va politisti buni. Aveti grija de familia in care creste viitorul politist de scolile pe care el le urmeaza si dupa ce asigurati toate acestea puteti sa va plangeti. Dar daca nu aveti nimic de spus mai bine taceti – tacerea este de aur. Iar pentru Ady ma bucur ca esti atent la ce este in jur dar probabil ca nu ai fost atent la cei 7 ani de acasa. Pacat ati fi avut ce invata de la inaintasii dumitale. Despre cei 3 politisti ce sa spun desigur ii cunosc nu neg acest lucru dar ei nu sunt nici mai buni nici mai rai ca altii sunt produsul fix a acelei societati pe care si domniile voastre o reprezentati….
    Cu respect,

    • gigi 29 septembrie, 2020 at 04:53 Răspunde

      „Asi putea sa va fac …”
      Luand apararea acestor indivizi imi dau seama de calitatea plamadelii dvs. dupa cum mi-am dat seama de calitatea vocabularului stapanit.
      „Asi” putea continua sa va explic despre calitatea umana” a celor carora voalat le ridicati osanale dar sunt sigur ca stiti ce (***) sunt. Amice, esti prea prost ca sa te pot jigni( da, cu G)
      Tovarase Cristian, cei care tocmai sau(Sic !) cocotat in jilturi iti vor hotara, NE vor hotara destinele Judetene pana in 2024 desi nu se califica in a fi in primul rand oameni.
      Altii se pregatesc sa puna piciorul pe Marte in 2024 si dumneata incerci sa ne spui nu cat de rai sunt ci cat de buni sunt. Somnul natiunii si al ratiunii naste monstrii de genul astora dar probabil ca esti prea preocupat sa iti fie tie calda ciorba. 2024. Cu nomenclaturisti. Dormiti nemteni…

  3. FLORIN 29 septembrie, 2020 at 07:02 Răspunde

    Nu este nici o diferenta intre pensia de serviciu si pensia speciala.
    S-a inlocuit un cuvant cu altul.
    Ambele sunt un abuz absolut,ilegal, obtinut prin santaj si amenintare de catre statul mafioto-interlop pe fondul unei clase politice corupte si imorale.
    Dupa cum arata tara asta,NIMENI,absolut NIMENI nu merita nici o pensie”suplimentara”fata de cat ai platit/contribuit.
    Cei mai multi de altfel din Politie/Servicii si Justitie nu merita nici pensii…ei trebuie sa fie la PUSCARIE.
    Romania nu a avut nici un razboi in ultimii 80 de ani,MAPN-ul nu face nici o exceptie vizavi de aceste pensii.Pensie speciala/serviciu primesti daca ai fost in razboi NU daca te-ai razboit cu taiatu frunzee la caini prin darapanaturile alea de cazarmi.Nimeni nu te obliga sa te angajezi in armata daca nu iti convin conditiile de acolo printre care sa iesi la”pensie”dupa 20 de ani??Ceee?.In al 2 lea rand,Romania nu are armata,e o adunatura de harburi si oameni foarte slab pregatiti care la orice”amenintare”vor fugi ca potarnichile,sa fim seriosi cu Armata Romana.
    Ea nu exista.Avem in schimb sute de”generali”de birou cu salarii/pensii aberante si nejustificate de sute milioane cum nici SUA nu are.O mare HOTIE a banilor publici.
    PS:Stiu un specimen,cadru MAPN care a fost paznic la un depozit,un betivan ordinar care a iesit la o pensie de 20 milioane/luna la 40 de ani.Nu e o bataie de joc dl.Cristian?

  4. Surdu 29 septembrie, 2020 at 07:24 Răspunde

    Florine, iar te-ai activat. E luna plina? Stiu ca doar cerbii sunt activi in perioada asta….Baiatule, munceste dragul tatii si nu muri de grija altora. Nu am pensie, nici macar simpla , dar muncesc si imi merge bine. Ia fi corect cu clientul, nu-l fura si nu-l trata cu dispret, ofera-i calitate si un pret corect pentru el si munca ta si ai sa vezi ca e bine totusi in tara asta… muncesc in constructii cu o echipa de 3 oameni si am lucrari pana la anu deja…vin-o la mine, te angajeaza patronul ca e baiat fain…Lasa -i pe altii si priveste la tine si vezi ce vrei de la viata mai degraba decat sa stai ofticat si suparat pe altii. Cu dragoste frateasca….clasa muncitoare….

  5. FLORIN 29 septembrie, 2020 at 11:46 Răspunde

    Lipsa auzului probabil ti-a afecta si putinii neuroni pe care ii aveai.
    Daca ai ceva de comentat si nu te pricepi la subiectul in discutie eu zic ca e mai bine sa dai cu spaclu si sa nu mai irosesti comentand aiurea”online”.
    Tara aste e condusa de oameni care nu se pricep la nimic.
    Macar tu stii sa dai cu spaclu,tot e ceva.Rezuma-te deocamdata la asta.
    Ce zici?

  6. Cristian 29 septembrie, 2020 at 14:39 Răspunde

    Gigi numele dumitale sau folosit de dumneata imi aminteste cu multa neplacere de un alt Gigi fostul primar de trista amintire don Jiji Pinalti. Cat despre aluatul din care sunt eu plamadit ma indoiesc mai omule ca tu ai 2 bunici ce au luptat in primul razboi mondial cu un tata care a luptat in al doilea razboi mondial cu 3 ani prizonierat in Siberia. Ma rog pierd prea mult timp cu un individ de teapa ta deoarece te limitezi doar la jigniri ceea ce scoate in evidenta ca esti un mare habarnist.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.