Scandal pe salariile de excelență. Care sunt polițiștii merituoși

8
3898

Sporul pentru misiuni speciale sau lucrări de excelență sau sporul de excelență, după cum i se mai spune, reprezintă o sursă inepuizabilă de discuții în Inspectoratul Județean de Poliție Neamț. Sporul se acordă o dată la 6 luni și reprezintă între 30% și 50% din salariul de bază, adică între câteva sute de lei și până la maximum 2.000 de lei. În ultimii ani, în mai multe inspectorate de poliție din țară, inclusiv în cel din Neamț, au apărut discuții generate de acordarea acestui spor. Întrebări de genul cine l-a primit și pentru ce faptă de eroism s-au aflat tot timpul pe buzele polițiștilor care au vrut să cunoască mai multe informații. Atmosfera tensionată a fost creată și de un ordin al IGPR, prin care șefilor de inspectorate le este interzis să facă publice numele celor care au fost premiați cu acest spor. Cu alte cuvinte, ordinul cu pricina a stabilit că datele privind beneficiarii, dar și criteriile de acordare a acestor bonificații reprezintă secret de serviciu. Bineînțeles, această atitudine a nemulțumit, făcându-i pe mulți polițiști să afirme că, de fapt, sporul de excelență, se acordă pe cu totul alte criterii, nu având la bază performanța.

Reprezentanții Sindicatului „Diamantul”, care, în Neamț, este condus de comisarul Vitalie Josanu, au reușit să intre în posesia listelor cu numele polițiștilor nemțeni ce au beneficiat de sporul de excelență în primul semestru al acestui an și ale celor care vor beneficia în semestrul al II-lea.

„Felicitari tuturor performerilor IPJ Neamt și – dacă noi i-am făcut cunoscuți – așteptăm să ne fie aduse la cunoștință și meritele. Nu putem trece cu vederea însă alte cateva aspecte:

1) La IPJ Neamt, 33% din totalul merituoșilor sunt șefii de structuri.

2) Dintre merituoși, cei mai merituoși sunt tot sefii, singurii care prind 40%. Dintre aceștia, șeful de la Bicaz și șeful SIC au fost cei mai cei!

3) Din 17 lucrători de execuție – 14 sunt subofițeri, doar un singur ofițer de la structurile suport și alti doi, adăugați din suplimentările MAI.

Mult interes prezintă și genul lucrărilor de excepție ori de risc deosebit prestate de contabilul sef ori purtătoarea de cuvânt”, arată sindicalistul ce a făcut publică lista polițiștilor beneficiari de spor de exclență în cel de-al doilea semestru al acestui an, listă pe care o publicăm ca atare:

„Sporul de excelență la IPJ NEAMȚ pe sem. II 2020!

Conducere:

  1. Beșu Benoni – sef SIC – 50%
  2. Lalău Chirilă – șef Poliția or. Bicaz – 50%
  3. Maxim Florin Marian – contabil șef – 40% suport
  4. Lungu Daniel – șef OP – 40%
  5. Afloarei Emil – șef Criminalistic – 40%
  6. Bălău Adriana Grațiela – șef Sectie – 40%
  7. Andrieș Lelian Dumitru – șef Birou SPR – 40% execuție structuri suport
  8. Astancăi Ionuț – Serviciul Cazier și Evidență Operativă – 30%
  9. Iordachi Ana Loredana – 30%
  10. Moșu Mariana Georgiana – purtator de cuvânt IPJ Neamt – 30% operativ
  11. Vătăjelu Constantin Claudiu – 30%
  12. Chirileanu Radu – 30%
  13. Popa Gheorghe Ovidiu – 30%
  14. Roșu Gheorghe – 30%
  15. Varvariche Gigel Maricel – 30%
  16. Ionescu Radu – 30%
  17. Lupu Ionut – 30%
  18. Perju Iulian – 30%
  19. Turnea Marius Ionut – 30%
  20. Grecu Lucian Ioan – 30%
  21. Mihalache Bogdan – 30%

 Suplimentare MAI:

      1. Matei Ciprian – 30%

      2. Burtilă Sergiu Vasile – 30%

       3. Agavriloaiei Gheorghe Adrian – 30%”

În continuare, sindicaliștii prezintă și lista cu cei care au beneficiat de acest spor în primul semestru.

SALARII EXCELENȚĂ IPJ NEAMȚ – semestru I!
„Pe surse am reusit să aflăm beneficiarii sporului de excelență la IPJ NEAMȚ în anul 2020. Evident, nelipsiți îi găsim pe șefii de structuri, în tripla lor poziție de cei care propun – cei care aprobă – candidați. Șeful IPJ Neamt, Paul Tablan, a găsit de cuviință să mulțumească șefei Biroului Control Intern. Evident că serviciile trebuie să fi fost considerabile atâta timp cât aceasta a fost răsplătită imediat și cu numirea sa în funcția de șef Servciu Cabinet, iar al soțului împuternicit la Politia Mun. Piatra Neamt”, se arată în mesajul ce precede lista polițiștilor premiați.

„Spor de excelență la IPJ Neamt, semestrul I

1) Chirilă Sergiu – șef SAS (propunere Tablan) – 50%

2) Oana Dăscălescu – șefă Control Intern (propunere Tablan) – 50%

3) Iftimie Stefan SICE – 40%

4) Ion Vasile – SICE

5) Babătă Vasile – SR

6) Ilie Adrian – SR

7) Oniea Razvan – SIC – 40%

8) Petrache Florin – SIC (conductor câine) – 40%

9) Gavril Ion – Criminalistic (pensionat)

10) Costel Irina – Serviciul Cabinet

11) Dumitrache Ciprian – Logistic

12) Timofte Lidia – Serviciul Financiar

13) Nemțanu Costel – SAESP (5 rețineri)

14) Suciu Adina – SRU

15) Adrian Fodor – CRAP

16) Bratu Daniel – FIC Tg. Neamt – 30%

17) Gherasim Gheorghe – FIC Bicaz

18) Radu Cristian – PP Hangu – 40%

19) Solomon Viorel – sef Proximitate Roman (pensionat) – 40%

20) Dominte Ciprian – BPR Roman

21) Șoiman Costel – PP Moldoveni

22) Pascu Cristi – Săvinești

23) Florian Valentin – Borlești (nu are AN-uri)

24) Miron Alexandru – OP Piatra-Neamț (a salvat persoana din incendiu)

25) Cărăușu Irinel – BIC Piatra-Neamț (recuperare 20000 euro).

Sursa foto: dreamstime.com

Daniel MURARU

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

8 comments

  1. ADY 11 august, 2020 at 18:10 Răspunde

    MA UIT SIDERAT PE ACEASTA LISTA IAR PE CEL MAI BUN OFITER CARE A CONFISCAT ZECI DE MII DE PACHETE DE TIGARI SI ALCOOL DE CONTRABANDA, NU L REGASESC IN ACEASTA LISTA!!!!!!! PROBABIL CA ACEST OFITER LE STRICA COMBINATIILE SEFILOR CARE INCASAU PARANDARAT DE LA MOLDOVENII CONTRABANDISTI!!! DACA NU SA EXPLICE SEFIMEA DE CE NU SE REGASESTE ACEST POLITIST PRINTE ‘SOMITATILE’ IPJ NEAMT!!!!!!!!

  2. Ionuț Catană 11 august, 2020 at 18:47 Răspunde

    Mai, sa fie!!!! Numai merituoși!Contabili, ,,purtători de vorbe”, etc. Tălpașii nu au voie?Cei care stau in strada?Cei care sunt obligați de șefi sa păzească interlopii, nu?Doar cei care iau ,,tainul” de la interlopi au voie sa ia salariu de excelență?Of, of, of!Au uitat o persoană importantă.Dna U.Cristina, ceva ofițereasa pe la cadre.Nu se mai poarta sa ia salariu de excelență amantele?Ca din ce știm noi(și știm bine) dna in cauza a rânduit vreo câțiva.Seful SIC, șeful SAS și chiar șeful șef care sta la mângâiat pe piept și îi place lauda pe la chefuri (ce amant ,,beton” e sefu’).Sa va fie rușine șefilor ca nu ați propus-o!A intrat în dizgrație?

  3. Gică Contra 11 august, 2020 at 20:28 Răspunde

    In dosar 752/P/2020 de la parchetul de pe langa Judecatoria Piatra neamț dl inspector șef costel paul tabla e cercetat pentru ca a comis trei ! infractiuni din codul penal fapt ce a condus la nevalidarea certificatului Orniss .In fapt e singurul sef de inspectorat si unicul lucrător din neamt fara acest aviz. Oare Vela stie ce (***) a repus în funcție la insistențele lui (***)? Tablan stie de ce a (***). Bine ar fi ca seful ipj să se sesizeze…conf fișei postului

    • Codul Penal 12 august, 2020 at 06:12 Răspunde

      Dl.inspector șef P.Tablan este cel mai competent ,corect ,profesionist și MORAL șef pe care l-a avut IPJ Neamț pina acum,iubit &respectat de colegi și de comunitate,VREDNIC ESTE!

  4. Varga Szandor Andrasz 11 august, 2020 at 23:08 Răspunde

    Mi se pare incredibil ca o (***) ca aceasta purtătoare de cuvânt sa aibă soldă mărită .
    Singura purtătoare de cuvânt fe inspectorat care afirma ca pe declarațiile pe propria răspundere trebuie trecuta ora
    Inclusiv vela a intervenit atunci cu o declarație în presă .
    Incredibil .

  5. Codul Penal 666 12 august, 2020 at 17:39 Răspunde

    VREDNIC ESTE, părinte ,, Codul Penal”!De atâta in ale vredniciei îl ajunge pe Pinalty, mentorul lui la dosare.Unul pe ici, unul pe colo!Unul pentru contoare montate ilegal, unul pentru trafic de influență (in perioada de pandemie când nu se fac transferuri pe nicăieri în sistem, ,,Vrednicia Sa” a reușit-prin trafic de influență, sa transfere un polițist de la Neamț la Bacău).Vrednic om!Sa ii tina D-zeu năravul la dosare, părințele!La cat mai multe!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.