DN 15, Poiana Largului – Bicaz: „La cum arată, o poate lua oricând la vale!”

2
2309

A fost cheltuită o avere pentru reabilitarea celor 73 de puncte de calamitate de pe DN 15, Bicaz – Poiana Teiului, și va dura mult până când lucrările vor fi finalizate. Motivul: neînțelegerile apărute între firmele care au executat lucrarea și beneficiarul ei – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Primii așteaptă plata pentru lucrările pe care le-au executat, iar cei din urmă afirmă că trebuie clarificate mai multe aspecte, deoarece există niște inadvertențe în acte față de ceea ce au identificat pe teren angajații de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. Situația nu a fost rezolvată nici până în prezent, iar constructorul a reziliat contractul, urmând, cel mai probabil, ca situația să fie tranșată în instanță. Dacă se va ajunge aici, lucrările vor fi finalizate peste ani buni, când lucrările executate până acum se vor degrada.

Probleme au început deja să apară în câteva zone în care au fost construite ziduri de sprijin și unde pământul depozitat în aval de drum a început să o ia ușor la vale. Că este vorba de chestiuni grave sau mai puțin grave numai specialiștii pot stabili. Cert este că în cel puțin trei locuri, identificate de noi, terenul a început să se surpe. 

„Cred că aceasta este partea de coronament a zidului de sprijin. Fundația, bănuiesc, o fi pe piloți, armătura din fundație trece prin acea placă de beton (radier) şi se continuă în coronament. Suplimentar, are ancoraj în terasament cu tiranți metalici, ca măsură de majorare a coeficientului de siguranță la răsturnare. Cât de bune or fi, Dumnezeu ştie! Terasamentul este tasat datorită excesului de umiditate. La cum arată, o poate lua oricând la vale, îndeosebi când va intra în exploatare sub traficul greu. Pământul depozitat în aval de drum nu are nicio consolidare până prinde un pic de vegetație. Au părăsit amplasamentul în fugă. Depozitele astea normal că trebuie consolidate cu soluții ușoare: terasament în trepte, creionaje, armare cu geogrile etc, acoperite cu teren vegetal şi întâi înierbate apoi împădurite”, ne-a declarat un specialist în astfel de construcții, după ce a analizat fotografiile.

 

În plus, la intrarea în comuna Hangu dinspre Bicaz, pe partea stângă, pare a fi o situație care merită atât atenția specialiștilor în construcții, cât și a celor de la Garda de Mediu. Zona, care este puternic afectată de alunecări de teren, nu a fost consolidată în cadrul acestui proiect, pentru că nu se vede nicio intervenție a constructorului. În plus, se observă deșeuri din construcții care au fost aruncate în „parcare”, dar și în râpă. De altfel, deșeuri abandonate am găsit aproape în toate zonele în care s-a lucrat. La punctul „La Mocanu” am găsit și beton aruncat în pădure, iar bucăți de asfalt și alte resturi au fost amestecate cu balast și transformate în bază pentru o parcare.

 

Lucrarea, așa cum se știe, a fost atribuită, fără licitație, unei asocieri de firme cu lider Aqua Parc Roznov, patronată de Gheorghe Vlasie, zis și „Ginel”, cumătrul lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. Beneficiarul lucrării, Compania Națională a Administrării Infrastructurii Rutiere (CNAIR), nu a organizat licitație, motivând că lucrarea trebuie să fie executată în regim de extremă urgență „determinată de evenimentele care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă”. Extrema urgență invocată este mai mult decât discutabilă, pentru că problemele de pe acel tronson erau de ani buni, însă fără ea nu putea fi alocată suma necesară de la Fondul de intervenție a Guvernului. Valoarea totală estimată a contractului a fost de 257.534.659 lei, fără TVA, oferta câștigătoare a asocierii de firme Aqua Parc, Mavgo Holding și Danlin XXL, singura de altfel, fiind de 253.892.449 lei, fără TVA, respectiv 302.132.013 lei, cu TVA inclus.

Lucrarea a avut ca termen final de execuție 15 noiembrie 2019

În urmă cu o lună, Dănuț Pilă, șeful DRDP Iași, declara că s-a intrat într-o zonă de blocaj, pentru că între ce a trimis la plată asocierea de firme și ce au identificat în acte sau la fața locului cei de la Direcţia Regională
de Drumuri şi Poduri Iasi există niște inadvertențe.

„Pe noi ne interesează, ca prin orice măsură legală să terminăm acest proiect de importanță majoră regională. De asemenea, cunoaștem foarte bine care sunt nemulțumirile oamenilor din zonă. La momentul actual nu am căzut la o înțelegere cu privire la anumite activități prestate de către constructor, dar în cursul acestei săptămâni va fi o
întâlnire comună între reprezentanții DRDP Iași și reprezentanții celor două firme antreprenoare și cu contractul pe masă, cu situația de lucrari existente vom discuta absolut orice detaliu care este scris pentru a elimina orice fel de întrebare”, declara, în data de 6 iunie, directorul Pilă.

De atunci și până în prezent, cele două părți nu au reușit să ajungă la niciun consens.

Când lucrările au fost oprite, reprezentanții CNAIR au afirmat că au fost realizate în proporție de peste 80%, iar la data de 20.01.2020, suma decontată constructorului era de 143.693.980 lei, fără TVA, adică 56% din valoarea totală a contractului. În mod normal, CNAIR ar trebui să achite constructorului pentru cât a executat, însă, după cum spuneam, nimeni nu-și asumă această responsabilitate, de a semna pentru plată, întrucât toată afacerea are miros penal puternic. Aici a apărut și blocajul: constructorul cere să i se plătească pentru cât afirmă că a executat, iar cei de la DRDP Iași spun că trebuie clarificate mai multe aspecte pentru ca plata să se facă așa cum a cerut constructorul. Trebuie precizat că cele 253 de milioane de lei sunt folosite numai pentru consolidarea celor 73 de zone afectate de alunecări de teren, iar pentru asfaltarea celor peste 44 de kilometri de drum CNAIR-ul va aloca o altă sumă și va organiza o altă licitație.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Liviu 6 iulie, 2020 at 17:02 Răspunde

    Este, daca vreti, etalonul tepelor date de psd-isti. Lucrari supraevaluate, oferite prin incredintare, prost realizate sau neterminate, motiv de negociere cu liberalii. Stim cu totii cine este tatucul acestor tunuri de zeci de milioane de euro dar sclavii care au facilitat asmenea jafuri prin semnaturi pe diverse hartii ar trebui arestati. Astfel, s-ar da un exemplu functionarilor ca jistitia ii ajunge din urma. Iar toata aceasta complicitate este devoalata (fara intentie) de acest sefbde la drumuri nationale, cu nume predistinat Pilă, care spune ca spera intr-o intelegere. Ce intelegere, nenica? Gasca de infractori nu anrespectat nimic. Lucrarea aceea e facuta in bataie de joc, exact cum au facut drumul spre Bisericani care a luat-o la vale. Ce intelegere? Pe comisoane? Sunt stabilite si date, de ce crezi ca urla soseta ca din gura de sarpe? E clar ca liberalii sunt complicii mult mai flamanzi ai socialistilor, cu autointitulatul jucator din umbra al liberalilor, Mugurel. Rusine sa va fie, hotilor.

  2. Dan 10 iulie, 2020 at 08:45 Răspunde

    Ce trebuie sa intelegem noi de la Mugurel? Pana acum si-a pus dulaul de la prefectura sa latre la Arsene si cumatru pentru hotia de top de pe DN15, iar acum anunta triumfalist ca se vor relua lucrarile tot cu cumatrul. Au disparut “neconcordantele”? Asta e sanatos la cap? Sau a fost o forma de santaj la constructor pentru redistribuirea procentelor? Nici nu-ti trebuie pricepere prea mare sau informatii ca sa vezi jocul murdar pe care-l face. Si, dupa ce am vazut celelalte investigatii din Atacul, il intreb pe Mugurel: daca peste un an (cel tarziu) o sa apara probleme mari la aceasta lucrare va raspunde in solidar cu Arsene si Ginel?

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.