Primarul de Roman, indemnizație de peste 14.000 de lei. Cheltuieli salariale de aproape 20 milioane de lei. Cu cât au crescut salariile, în ultimii 3 ani, în primării

4
1668

 

Atacul.ro prezintă evoluția salariilor angajaților din primăriile județului Neamț, în intervalul 2017 – 2019. În unele administrații locale, cheltuielile cu retribuțiile s-au dublat sau chiar mai mult decât atât, în condițiile în care numărul angajaților a rămas constant, iar în unele cazuri a scăzut.  Și pentru că nu au personal suficient pentru a lucra în slujba comunităților, unele dintre primării au ușile larg deschise viitorilor funcționari.

Datele au fost furnizate de către instituțiile ai căror reprezentanți au acceptat să răspundă întrebărilor noastre și de pe site-urile unităților administrativ teritoriale. Situațiile vor fi prezentate pentru fiecare primărie în parte, așa cum au fost trimise, în ordine alfabetică.

Potrivit Legii – cadru 153/2017: „Salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției,  gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate” (…) „Sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal”.

Indemnizațiile edililor și salariile angajaților, prezentate mai jos, sunt cele BRUTE, SALARIILE NETE FIIND DIFERITE ÎN FUNCȚIE DE SPORURI, DEDUCERI etc.

În plus, angajaților li se acordă lunar indemnizație de hrană, în valoare de 347 de lei/persoană, iar anual beneficiază de vouchere de vacanță, de 1.450 de lei/persoană.

Spor pentru condiții vătămătoare pentru toată lumea, la Răucești

Angajații Primăriei Răucești nu au făcut excepție de la binefacerile statului, astfel că, în trei ani, cheltuielile cu salariile s-au majorat cu peste 1,1 milioane de lei, cea mai mare creștere fiind înregistrată în anul 2018, cu 923.794 de lei. Aceste informații au fost preluate din rapoartele de execuție bugetară pe anii 2017, 2018 și 2019, publicate de Ministerul Finanțelor, deoarece răspunsul dat de Primăria Răucești cu privire la cheltuielile salariale pe ultimii trei ani sunt ambigue. (Vezi aici evoluția numărului salariaților și a cheltuielilor salariale în trei ani).

În aceeași perioadă, numărul angajaților primăriei a crescut cu 2 persoane și a ajuns, la finele anului 2019, la 30 de persoane. Cea mai mare creștere a numărului salariaților unității administrativ teritoriale a avut loc în 2017, când au fost încadrate în muncă 6 persoane. În 2018 și 2019, numărul angajaților a rămas constant la 30 de persoane.

În a treia lună din acest an, această primărie mai avea nevoie de 8 angajați.

Salariile angajaților Primăriei Răucești ar putea stârni invidia multor angajați care lucrează pentru alte primării, care, deși sunt încadrați pe aceleși posturi, au aceleași activități, nu sunt atât de bine plătiți. Un exemplu elocvent este bibliotecarul comunei care are o retribuție mai mare decât cel mai consistent salariu al unui bibliotecar din municipiul Roman.

Primarul comunei Răucești este plătit cu o indemnizație de 10.400 de lei, iar vicele, cu 8.320 de lei. 8.200 de lei este leafa secretarului, în timp ce unui șef de birou câștigă 6.580 de lei. Consilierul juridic este remunerat cu 6.231 de lei, un consilier are o leafă între 4.387 de lei și 6.665 de lei, un referent câștigă între 3.776 de lei și 6.665 de lei, bibliotecarul are o leafă de 5.165 de lei, iar un șofer este plătit cu între 3.776 de lei și 4.165 de lei.

Cei care efectuează controale financiare preventive primesc în plus 10% la salariu de bază. Funcționarii publici și personalul contractual al Primăriei Răucești beneficiază de un spor pentru condiții vătămătoare de 15% la salariul de bază. (Vezi lista funcțiilor și salariile aferente acestora, publicată la 31 martie, aici)

La Roman, cheltuielile salariale se apropie de 20 de milioane de lei

În trei ani, Primăria Roman a încadrat în muncă doar 4 salariați, însă și-a majorat cheltuielile salariale cu peste 6 milioane de lei, cea mai mare creștere fiind înregistrată în 2018, cu 4,59 milioane de lei. Dacă în 2017, municipalitatea romașcană număra 360 de salariați (din care 147 erau functionari publici și 213 erau încadrați ca personal contractual) și avea cheltuieli salariale de 13,89 milioane de lei, la finele anului 2019 a ajuns la 364 de angajați, cu cheltuieli salariale de peste 19,97 de milioane de lei. (Vezi aici evoluția numărului salariaților și a cheltuielilor salariale în trei ani).

„Fluctuația de personal vine ca urmare a reorganizării unor compartimente, pentru o mai bună eficiență a activității, unul dintre serviciile redimensionate fiind cel ce se ocupă de gestionarea fondurilor europene, de unde, în ultimii trei ani, au fost depuse 18 proiecte europene, din care 10 câștigate, restul de 8 fiind in evaluare”, au explicat reprezentanții Primăriei Roman.

Dacă s-ar uita în curtea Primăriei Răucești, angajații municipalității romașcane ar putea ieși mâhniți din cauza lefurilor pe care le primesc colegii lor din această comună. Și nu doar în curtea celor de la Răucești. De lefuri mici, în schimb, nu se pot plânge primarul, vicele și nici cei cu funcții de conducere.

Așadar, potrivit listei funcțiilor și a salariilor aferente acestora, publicate la 31 martie, (vezi aici) primarul municipiului Roman, Lucian Micu, are o indemnizație de 14.650 de lei, viceprimarul, Roxana Iorga, una de 12.480 de lei, iar administratorul public are o leafă de 11.440 de lei. Secretarul orașului este plătit cu 9.552 de lei, arhitectul șef cu 8.020 de lei, directorul executiv primește un salariu de bază de 7.761 de lei, adjunctul – 7.244 de lei, iar un șef de serviciu – 6.727 de lei, o idee mai mare decât cea a unui consilier/inspector/referent de la Răucești. Auditorul Primăriei Roman câștigă până în 5.708 lei, un consilier/inspector/polițist local – între 2.515 lei și 5.174 de lei, un referent între 2.959 de lei și 3.685 de lei, un casier între 2.462 de lei și 3.242 de lei, un șofer – 2.604 – 3.242 de lei, iar un bibliotecar între 3.662 de lei și 5.095 de lei.

Primarul și vicele de Războieni,  indemnizații mici

Primăria Războieni a avut o creștere similară a numărului salariaților cu cea a Primăriei Roman, în trei ani, iar la finele anului trecut număra 30 de angajați. În același timp, cheltuielile salariale au crescut cu 790.000 de lei, cea mai mare creștere fiind înregistrată în anul 2018, cu aproape 460.000 de lei. (Vezi aici evoluția numărului salariaților și a cheltuielilor salariale în trei ani).

Lista funcțiilor și salariile aferente acestora, data publicității pe 31 martie, (Vezi aici) arată că edilii acestei comunei sunt ceva mai slab plătiți din județ. Primarul de Războieni are o indemnizație de 8.320 de lei, iar vicele, de 6.240 de de lei. Secretarul îi ajunge bine din urmă cu o leafă de 6.219 lei, dar și consilierii, care sunt plătiți cu între 5.143 de lei și 6.213 lei. Un muncitor/șofer câștigă un salariu de bază între 3.821 de lei și 4.014 lei, bibliotecarul are o leafă de 4.041 de lei, iar un asistent personal – 2.080 de lei.

(sursa foto: www.dreamstime.com)

N.R.

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. janel iosub 11 mai, 2020 at 15:37 Răspunde

    cum este posibil ca primarii de la tara, in mare parte cu 8 clase sa incaseze 100 de milioane de lei lunar???!!!! cum????

    • V.Vasile 12 mai, 2020 at 08:23 Răspunde

      Cum este poisibil ? Au aceasta posibilitate pt. ca pot , unii primari rup pixurile pana sa completeze un formular , da, oare cine le-a dat posibilitatea sa-si faca salariul dupa bunul plac , parca adresantii placutei suedeze….
      Astia de acum, de o culoare netoxica (zic ei), cum mai promiteau ca vor taia pensiile si salariile nesimtite……Da nesimtite rau insa vorba aia, nu e nesimtit cine cere ci ala care da asa ca, nesimtitii intre ei se ajuta ca nu dau de la ei iar cei multi care alimenteaza bugetul, se uita contemplativi cu ochii umezi la… poarta noua.

    • ART. 296, 297, 298 NCp 12 mai, 2020 at 13:05 Răspunde

      Uite ca se poate. Nu sint cazuri izolate. Sint si viceprimari in aceeasi situatie. Incaseaza si mai mult de 10000 ron, isi altoiesc si 25% spor, rezultat din proiectele implementate cu fonduri europene. Insa fug de raspundere, cind vine vorba de semnat receptii partiale/finale ale lucrarilor. Sint desemnate comisii formate din functionari ai primariilor, acestia fiind obligati sa semneze diverse procese verbale de receptie a lucrarilor, fara a avea cunostiinte de specialitate si informatii clare despre ce si cum s-a executat. Zilele trecute, membrii unei comisiei de receptie dintr-o institutie publica a refuzat sa semneze un proces verbal de receptie si au avut obiectii pertinente si justificate, in legatura cu datele ce urmau a fi confirmate. Ce a urmat dupa, a fost destul de greu de suportat. Contabilul sef, si el beneficiar al acelui procent de 25%, a explodat de furie, verbal. Semnaturile membrilor comisiei de receptie, altii decit cei inclusi in grupul de lucru al unui proiect de drumuri, ar fi adus in buzunarele unor angajati (desemnati pe spranceana) din institutia respectiva acel procent de 25%, spor lunar la veniturile lunare. Daca tot au fost „miluiti” de catre sefi cu acel spor de 25%, de ce nu si-ar asuma si receptiile lucrarilor? Cind va veni „scadenta”, grupul de lucru se va evapora si vinovatii de serviciu vor fi membrii comisiei de receptie. Plata lucrarilor se incuviinteaza in baza proceselor verbale de receptie. Unii isi ingrosa conturile si fraierii platesc. Cu sanatatea si uneori cu viata. Luati aminte cei care va aflati in astfel de situatii.

  2. Unu din Roman 11 mai, 2020 at 17:02 Răspunde

    La Primaria Roman totul este roz de pe vremea lui Leoreanu Laurentiu. O cardasie de neamuri care au capusat majoritatea serviciilor, o increngatura careia nu ii va da nimeni de capat, nici macar „organili” statului de drepti. Se acopera unii pe alti inclusiv Leoreanu care, chiar daca e mare scula pe bascula la Bucale conduce de fapt Primaria. Micu este asa cum iinspune numele, mic si nu stie nimic….sleahta de (***). Si Tapu si Capra si toti…

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.