Șeful SGA Neamț va fi înlocuit cu o „tânără speranță liberală”

12
3555

Inginerul Ion Păvăleanu (foto), director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț, va fi schimbat din funcție cu „o tânără speranță liberală”, după cum afirmă surse din cadrul Administrației „Apele Române”. Pentru că Păvăleanu, protejatul PSD-ului  și bun amic al ex-deputatului PSD Ioan Munteanu, va fi demis sau își va da demisia. În acest sens, șeful SGA Neamț a fost chemat, la începutul acestei săptămâni, la Bacău pentru a discuta cu Răzvan Găină, proaspătul șef de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret Bacău. Cel din urmă, spun sursele noastre, i-ar fi cerut lui Păvăleanu să renunțe la funcția de director, oferindu-i, în schimb, o alta, tot în cadrul SGA Neamț. Găină ar fi invocat presiuni imense care s-ar face pentru schimbarea lui Păvăleanu. În locul acestuia ar urma să fie numită, în aceste zile, „o tânără speranță liberală”.

Liberalii, pe urmele pesediștilor

Faptul că lui Păvăleanu i se cere să renunțe la funcție doar pentru că  cineva din PNL dorește să-i ia locul, nu face decât să demonstreze că liberalii lucrează la fel de mizerabil ca și pesediștii când este vorba interese. Păvăleanu este, încă, directorul unei structuri care a avut o importanță deosebită în ecuația lucrărilor efectuate în Neamț, în regim de urgență. Acest lucru a dus la oferirea pe tavă a unor lucrări de zeci de milioane de euro firmelor controlate de Ginel, cumătrul lui Arsene. Dacă schimbarea lui Păvăleanu ar fi avut legătură cu modul în care SGA Neamț a acordat avize pentru executarea lucrărilor în regim de urgență, schimbarea ar fi fost justificată. Însă, schimbarea lui Păvăleanu pentru a înscăuna o „tânără speranță liberală”, nu face decât să amintească de practicile pesediștilor atât de mult hulite de liberali.

De asemenea, pentru schimbarea lui Păvăleanu s-ar fi putut invoca modul în care SGA Neamț a gestionat, printre altele, problema balastierelor de pe cursurile de apă din județul Neamț. În ceea ce privește cauzele crizei apei de la Roman, SGA are partea sa de vină, însă nu este singura instituție responsabilă pentru situația creată.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

12 comments

  1. Valeriu 3 martie, 2020 at 11:09 Răspunde

    Acest pavaleanu este (***) tuturor mizeriilor care se vad din avion pe albiile raurilor din Neamt. Albii jumulite de balastierele tuturor politicienilor pe care Pavaleanu i-a (***), mizerii, peturi, rumegus si tot ce poate fi mai insalubru . A stat lipit de scaun si nu a facut ABSOLUT nimic altceva decat sa (***) politicienii ca sa-si pastreze scaunul. Ca si Popescu de la ITM.

  2. Misu 3 martie, 2020 at 11:53 Răspunde

    Dle Muraru, daca sunteti interesat si cu minim efort, mister Pavaleanu merge intr-un concediu prelungit la mititica. Actele semnate cu manutza lui proprie va asteapta oricand sa le scoateti la lumina 🙂

  3. Ion 3 martie, 2020 at 14:50 Răspunde

    Nu inteleg de ce, daca Pavaleanu va fi demis, nu va fi organizat concurs pe super bune pentru ocuparea functiei? De ce trebuie sa vina unul de la PNL? Ori din alta parte?
    De ce nu da nimeni nici o sansa profesionistilor? Institutiei, apelor din judetul asta? Numai tinere sperante peste tot. Au umplut institutiile de ele. Munca nu-i de ei, nu?

  4. Daniela 3 martie, 2020 at 15:48 Răspunde

    Vai de noi! La PNL este la fel ca si pe o plantie de vie. In primii trei ani s-au investit „resurse” si incepind cu urmatorul an, butasul de vie incepe sa rodeasca. Oare cine va culege „strugurasii”de pe urma tinerei sperante de la Ape? Daca va fi numita, bineinteles. Cit despre concurs luati-va gandul. Daca Pavaleanu nu pricepe sa plece de buna voie, va primi in scurt timp un mandat. Stie el de care. Sa vedem cu cine-l va imparti.

  5. petrut. 3 martie, 2020 at 15:52 Răspunde

    S-a vazut ce dezastru a ramas in urma, pe raul MOLDOVA SIRET, BISTRITA, de pe urma sefului de promotie, exemplu de la Tupilati pana la Simionesti – Pildesti: zona aval pod peste raul Bistrita la ROZNOV, Piatra Soimului, Savinesti; Adjudeni- Tamaseni, Icusesti, Cotu Vames etc!!!!!RUSINE dar asa a pastrat ani de zile scaunelul moale, ascunzand JAFUL de pe cursurile de apa !!

  6. Dan 3 martie, 2020 at 18:52 Răspunde

    Oare cat l-a costat numirea pe noul director? Nu cred ca isi inchipuie cineva ca e vreun geniu care vine la locul potrivit. Si nu uitati ca pentru Mugurel orice are un pret. Si interesele lui Mugurel nu se opresc doar la apele din Neamt. Veti afla, nu peste multa vreme, ca in calitate de bun partener al lui soseta in ale aranjamentelor, nu e strain de multe afaceri din interior. Sunt balastiere venite din Iasi care lucreaza in Neamt. Si nu e sigurul sef numit de Mugurel. O fi crezut ca la umbra succesului interstelar cand a adus ambasadorul Georgiei (!!!!!) in Neamt si a relansat toata economia judeteana semnand contracte de sute de milioane de vrajeli, poate sa numeasca o tanara speranta platitoare si liberala. Dumnezeu ne-a cam iertat in ultimii ani, dar sa ne fereasca Bunul de inundatii ca nu ne mai scapa nimeni. Mugurel isi ia jeep-anul pe care-l conduce (toyota land cruiser) si l-a inmatriculat pe Neamt (interesant!) si dispare.

  7. Angela 3 martie, 2020 at 19:39 Răspunde

    „Șeful de promotie”nu va fi schimbat.Va spăla si podele pe la șefii pnl așa cum a facut-o cu cei de la pdl si psd. Iar șefii de la pnl vor înțelege sa nu dea vrabia din mână pe cioara din par.Garanteaza pt el Ion Munteanu si…Pinalti.Punct.

  8. Stefan 4 martie, 2020 at 08:24 Răspunde

    Angela si Dan au dreptate!Sigur, „tanara speranta liberala” isi va ocupa postul, cu misiunea de a proteja derbedeii cotizanti care distrug apele judetului si de a gestiona licitatiile babane!Umbra lui Pinalti planeaza in continuare asupra judetului, iar Mugurel s-a adaptat perfect!

  9. SGA 4 martie, 2020 at 11:37 Răspunde

    Acest Pavaleanu a dezinfectat toate dosurile partidelor politice de la revolutie si pana in prezent. A fost tinut ca sa serveasca strict intereselor mafiei politice, mafie care a justificat mentinerea sa prin etichetarea ca „profesionist” sau mai nou „sef de promotie”. In realitate, omul n-a fost decat un cui ruginit in rana SGA Neamt. Asta se vede urmarind albiile tuturor raurilor, paraielor, lacurilor si izvoarelor din judet.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.