(SURSE) Primarul Chitic, liber să candideze pentru un nou mandat. Ce se întâmplă cu dosarul în care a fost condamnat pentru corupție

6
2017

Dragoș Chitic (foto), actualul primar al orașului Piatra-Neamț, ar putea candida pentru un nou mandat la alegerile din această vară. Sursele noastre spun că sunt șanse mari ca procesul, în care a fost condamnat în primă instanță pentru fapte de corupție, să fie rejudecat la Curtea de Apel Bacău. Astfel, condamnările vor fi anulate, iar Chitic va avea liber să se înscrie în cursa electorală pentru a obține un nou mandat de primar.  

În acest moment, dosarul în care Chitic și alte cinci persoane au fost condamnate de instanța de fond de la Curtea de Apel Bacău se află în apel la Înalta Curte de Casație și Justiție, următorul termen fiind fixat în data de 4 martie, când, cel mai probabil, judecătorii vor decide anularea condamnărilor de la Bacău și rejudecarea cauzei. Motivul:  dosarul în care s-a pronunțat decizia din iunie 2019  a Curții de Apel Bacău, când cei 6 inculpați au fost condamnați, a fost judecat de un complet nespecializat în fapte de corupție.

La fel s-a întâmplat și în cazul „polițiștilor șpăgari”, procesul acestora urmând să fie rejudecat la Curtea de Apel Bacău de la zero. S-a ajuns aici după ce instanța supremă a constatat că dosarul a fost instrumentat de un complet nespecializat în judecarea faptelor de corupție.

În iulie 2019, judecătorii Curții Constituționale au decis ca procesele judecate de completuri nespecializate în fapte de corupție să fie reluate de la zero, la instanțele de fond, acolo unde nu existau condamnări definitive. Cum Curtea de Apel Bacău nu avea dosare specializate în judecarea faptelor de corupție, multe procese au fost reluate de la zero cu completuri specializate.

Dacă se va întâmpla așa și în cazul lui Chitic și a celorlalți inculpați, va dura foarte mult timp până când instanța va pronunța o nouă sentință, ținând cont că toate procedurile vor fi reluate. Este suficient să amintim faptul că dosarul, ajuns acum la ÎCCJ, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău în ianuarie 2018, iar condamnarea a fost dată în iunie 2019, adică după un an și jumătate, fără a mai pune la socoteală și apelul, care se judecă acum la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anul trecut, după condamnare, Chitic declara că, dat fiind contextul în care se află, candidatura la funcția de primar al municipiului Piatra Neamt în anul 2020 nu mai reprezintă o opțiune.

O nouă candidatură a lui Chitic ar liniști spiritele în PNL Piatra Neamț, acolo unde mai mulți își doresc să candideze pentru fotoliul pe care îl ocupă Dragoș Chitic. Calitatea de inculpat nu l-ar împiedica să candideze pentru un alt mandat, mai ales că în PNL sunt permise și candidaturile celor care sunt anchetați/judecați pentru fapte de corupție.

Chitic, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat în dosarul în care a fost judecat Dragoș Chitic și alți cinci inculpați, anul trecut în luna iunie. Toți au primit pedepse cu închisoare, dar cu suspendare.

Dragoș Chitic – 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit si 3 ani pedeapsă complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b,g C. pen. 

Vasile Vișan – 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit. a,b, g C. pen.

Bordei Marin – 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare și 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a,b, g C.pen. 

Zăpor Vasile – 3 ani închisoare cu suspendare și 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b C. pen. 

Casapu Alexandru – 2 ani si 8 luni închisoare cu suspendare si 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b, g C. pen.

Apopii Mihai – 3 ani închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit  si 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b C. pen. 

În dosarul penal, instrumentat de DNA – Serviciul Teritorial Bacău, au fost vizați inculpații Dragoș Chitic (foto), primarul orașului Piatra Neamț, Vasile Vișan, fostul secretar al Primăriei Piatra Neamț, Vasile Zăpor, evaluator imobiliar, Alexandru Casapu, notar, și Mihai Apopii, om de afaceri. Cauza în care Primăria Piatra Neamț s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la sfârșitul lunii ianuarie 2018 și a avut opt termene de judecată, fiind audiați toți inculpații și martorii. Printre aceștia s-au aflat doi dintre cei trei consilieri PSD de la acea vreme, Aurelia Simionică și Neculai Tănase. Cel din urmă a declarat în instanță că la mijloc a fost clar o escrocherie, întrebându-se de ce nu a fost inculpat artizanul afacerii, fostul primar Gheorghe Ștefan. Un alt consilier PSD, care a votat împotriva schimbului de terenuri primărie – Apopii, nu a fost audiat de judecător, însă, a declarat pentru atacul.ro că nu a votat proiectul de hotărâre pentru că i s-a părut că ceva este în neregulă.

Cei șase inculpați, trimiși în judecată de procurorii DNA, au fost acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Daniel MURARU

Citește și:

PNL Neamț a scăpat de un inculpat. Primarul Chitic s-a autosuspendat din toate funcțiile politice

Inculpații din dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri din Primăria Piatra Neamț”, pedepse cu închisoarea, sechestru pe bunuri și muncă în folosul comunității

Gheorghe Dumitreasa, în dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri din Primăria Piatra Neamț”: „N-am votat, pentru că mi s-a părut că e în neregulă!”

Declarație șoc în instanță în dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri”: „A fost o escrocherie!”

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

6 comments

  1. Vili 24 februarie, 2020 at 13:48 Răspunde

    Nu cred ca va mai fi candidatul PNL, chiar si in conditiile actuale. Cozmanciuc iarta, dar nu uita ca Chitic si-a dat demisia inainte de campania electorala pentru prezidentiale, chiar daca are afaceri sustinute de el.

    • Mihai 27 februarie, 2020 at 15:47 Răspunde

      Pana la urma nu vad nimic rău dacă ar candidat iarăși primarul nostru…Nu văd pe altcineva mai bun la momentul de față…Iar de noi încercări suntem sătui….

  2. Virgil 24 februarie, 2020 at 13:51 Răspunde

    Și uite așa se înfătuiește injustiția! Este strigător la cer, ca și în cazul spăgarilor din Poliția Română!
    Până acum nu s-a văzut că completul nu e specializat? Nu cumva statul lasă viitorii infractori liberi ca pasărea cerului?????? Nu cumva aceștia sunt printre noi și comit noi și noi infracțiuni? Nu cumva Chitic, măcar moral, ar fi trebuit să-și dea demisia? El se gândește la un nou mandat? Băăăă fraților, suntem și mai proști de atât???????

  3. David 27 februarie, 2020 at 06:13 Răspunde

    Pai cum ramane cu declaratia lui Orban potrivit careia nu vor fi candidati care au dosare penale? Ce pot sa va spun sigur, este ca majoritatea celorlalti candidati nu doar ca nu vor trage pentru Chitic ci vor incerca (si vor reusi) sa nu castige Chitic alegerile. Chitic a fost o catastfrofa pentru Piatra Neamt. Singurele realizari sunt zilele in care a mers pe banii nostri la targurile de turism, schimbarea becurilor pe strazi, depunerea unui proiect pe foncuri europene pentru realizarea unui parc in Valeni si fotografiile facute pentru FB langa gropile din oras. Totusi, vinovat pentru dezastrul pe care-l va inregistra PNL in Neamt (ca asa va fi!) este Mugurel. Absolut toate negocierile, toate promisiunile, toate aranjamentele sunt legate de bani. Absolut toate, stiu ce va spun. Omul este bolnav, il surclaseaza pe soseta. Si va distruge PNL-ul.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.