„România, țara pe care o distrugem, nu o vindem, dar o dăm pe șpagă, furăm tot ce se poate și dăm vina pe alții!”

3
831

Ca și în celelalte state, românii sunt locuitorii și cetățenii țării lor. Se pare, însă, că în spațiul locuit de noi termenul de cetățean nu este înțeles, mai ales pentru că noi nu dorim să-l cunoaștem, dar nici nu putem sau nu vrem să-l înțelegem. Dacă ar putea sau ar dori să-l priceapă, românii și-ar da seama că cetățenia acordă niște drepturi, dar creează și niște obligații. Cum să-l obligi pe român să accepte obligații, dacă el a fost născut (după un patriot local, „căcat” de mama lui aici ) și el are numai drepturi, chiar dacă a rămas așa cum l-a născut mama lui !

Din păcate, noi suntem doar locuitorii acestei țări pe care tot noi o distrugem, nu o vindem, dar o dăm pe șpagă, furăm tot ce se poate și dăm vina pe alții, avem numai drepturi, dar nicio obligație, adică nu răspundem pentru ce spunem și ce facem. Suntem așa de înapoiați încât nu putem fi cetățeni, această calitate în România de azi o au doar proștii (pentru că nu înțeleg nimic), lașii și mincinoșii (pentru că au simțit că numai așa pot supraviețui), hoții (pentru că numai așa s-au putut îmbogăți ) și iresponsabilii, deoarece știau că nu vor fi trași la răspundere pentru fărădelegile făcute.

Cancelarul Bismarck îi atrăgea atenția lui Carol I că poporul român este doar o profesie, iar dacă vrei să ai rezultate cu el, trebuie să folosești biciul. „Elita ” actuală a României are clar sindromul P.L.M.H.I., dar ea a fost legitimată de cel puțin 50 de ani de români, în calitate de locuitori ai acestei țări, nu și de cetățeni.
Cetățenia nu înseamnă numai buletinul sau pașaportul românesc, ci și muncă, responsabilitate, educație, corectitudine, verticalitate și puterea de a te opune nedreptăților care vin din afară sau de la instituțiile propriului stat. Numai așa te poți numi patriot, adică și om, și cetățean!

Prof. Vălu Năstăselu

(Sursa foto: www.globalintegrity.org/)

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Daniela 3 februarie, 2020 at 21:30 Răspunde

    Asa este dle profesor. Unele elite politice din peisajul contemporan se ocupa fix numai de furat si au grija sa gaseasca ispasitori printre cei pe care-i considera slabi. Mega excrocheria primaritei Cretu Vasilica, membra a elitei politice ALDE Neamt (care ce sa vezi, vrea si Primaria Piatra Neamt) asteapta sa iasa la suprafata, astfel incat sa descrie tabloul apocaliptic care-i asteapta pe cetatenii pietreni, in cazul in care reprezentantul ALDE Neamt va castiga fotoliul de Primar al urbei noastre. Este vorba despre implicarea primaritei Cretu Vasilica in dosarul achizitiilor publice de la Primaria Dobreni, din vara anului 2017, de la Popa Valer Intreprindere Individuala. Ultimul gest de ipocrizie a fost sa-i cheme in judecata pe fostul consilier de achizitii, dar si pe Popa Valer (despre care se stie ca i-a fost sef de campanie la alegerile din 2016). Obiectul pretentiilor de la cei doi, este recuperarea TVA-ului rezultat din vanzarea mult trambitatei basculante, catre Primaria Dobreni. Desi cei doi, primarita Cretu Vasilica si Popa Valer, stiu foarte bine ce manevre mizerabile au facut. Ce motive sa aiba, de ascund factura de vanzare catre Primaria Dobreni si cartea de identitate a basculantei? Motivele sint doua. Cartea de identitate a basculantei va confirma cine a detinut initial mijlocul de transport in cauza, anterior vanzarii catre Popa Valer. Factura tinuta ascunsa, va completa tabloul marsaviilor puse la cale de cei doi. Mai sint doua facturi emise de Popa Valer, pentru pise auto si cauciucuri, despre care am aflat cine le-a completat. Stim sigur ca nu este scrisul lui Popa Valer. Mai grava va fi situatia cand se vor compara inscrisurile originale trimise si inregistrate la Dobreni, cu exemplarele ramase la Popa Valer. Una dintre amenintarile proferate de primarita Cretu Vasilica la adresa fostului consilier de achizitii suna cam asa: „Daca nu vrei sa pleci de buna voie, am eu grija de tine pe viitor”. Si se pare ca a avut. Vom vedea la primul termen al procesului, daca nu se intampla vreo minune pana atunci. Nu ne ramane decit sa ne rugam sa-i dea Dzeu mintea cea de pe urma lui Popa Valer. Solutii pentru rezolvarea problemei se gasesc. Daca va analiza unul dintre email-urile pe care le-a trimis la Dobreni, va constata ca a declarat si confirmat ca este platitor de TVA. Cea care a scris facturile a omis acest detaliu. In ceea ce-l priveste pe furnizorul basculantei, este mult mai simplu sa fii dator cu TVA si impozit pe venit la bugetul de stat, decit sa ajungi in puscarie pentru coruptie si fals in inscrisuri publice.

    • Daniela 4 februarie, 2020 at 12:31 Răspunde

      Nu se gandeste nimeni la nici un blat. Este o mega excrocherie marca Cretu si o vom demasca cu orice pret. Cu hotii nu exista partizanat, decit daca ai ceva de castigat. Degeaba tii la sertar dosarele. Ai platit deja un pret.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.