Cum să furi din Kaufland? Metoda „cântarul”. Sau cum să dai cinstea pe două mere

2
5683

Poate mulți dintre voi lucrează începând cu orele dimineții, ca subsemnatul, și nu poate lua „pulsul” magazinelor, așa cum îi știu eu pe unii că o fac mai mereu.

Însă, zilele trecute, împins de împrejurări, am fost nevoit să trag o fugă la magazinul Kaufland din Piatra-Neamț, pe la ora 10. Mare mi-a fost mirarea când am văzut parcarea plină ochi. Oameni buni, eu mă gândeam că la ora aia tragi cu praștia prin magazine, că nu-i țipenie de om, că lumea muncește… Se pare că m-am înșelat. Spun asta că seara, când pot să fac cumpărături în voie, parcarea este aproape goală, de cele mai multe ori, iar magazinul goluț. Înțeleg, de aici, că multă lume lucrează în schimburi, 2, 3…În magazin, multe poți învăța de la semeni. Nu trebuie să fii prea atent, că faptele lor te trag de mânecă.

Intru în Kaufland și mă opresc la raionul fructe-legume. La cântar, în fața mea, un tânăr cu o pungă mare cu mere. Cântărește fructele, dar nu apasă în dreptul pozei cu mere, ca să primească prețul, ci ia câteva mere într-o mână. Automat, cântarul arată mai puțin. De abia atunci apasă pe buton, ia eticheta și o lipește pe pungă. Apoi pune și merele din mână. Individul își dă seama că l-am observat, însă nu-i pasă, îmi aruncă o privire în scârbă, de genul „ce descurcăreț sunt”, și pleacă. Își ia punga cu mere și o trântește în căruțul pe care îl manevra nevastă-sa. Un cuplu de tineri, până-n 35 de ani, bine îmbrăcați, oameni care nu par a avea probleme financiare ca să fie împinși de nevoi să fure două mere. Cu siguranță, hoțul de mere nu avea nevoie de cele două fructe, însă le-a furat, cel mai probabil, pentru că așa este el învățat. Să fure. A furat, când era mic, mere din grădina vecinilor. Când a crescut, la școală, a furat biscuiții colegilor. A furat copiind la teste, la examene. A furat la primul lui loc de muncă. Poate un cui sau poate un top de hârtie. A furat până când această mică infracțiune a devenit un obicei. Un obicei atât de prost, încât nu-l lasă nici măcar să facă niște cumpărături fără să fure. Probabil este genul de individ care nu se simte bine dacă nu fură ceva. O fi cleptoman, cine știe? Un lucru este evident. Are o problemă! Chiar dacă unii ar putea să spună „Lasă-l, bă, să fure, că ia de la multinaționale!”

Cât o fi câștigat furând la cântar? Probabil un leu, cu o marjă de plus/minus câțiva bănuți. Asta ne arată că nu numai magazinele ne pot fura la cântar, ci și noi pe ele, nu?

Lăsând la o parte gestul mizerabil al individului, care, surprins asupra faptului, a avut și tupeul să-mi arunce o privire de sus, mi-am amintit de o veche cunoștință, care mi se lăuda cum mănâncă, pe săturate, din magazin tot felul de fructe, care de care mai scumpe, fără să plătească un bănuț și fără  vreo atenționare din partea salariaților magazinului.

Îmi mai aduc aminte și de șeful unei instituții din Neamț, care salvează vieți pe munte, care s-a „trezit”, la ieșirea dintr-un magazin, cu niște medicamente, suplimente alimentare ori ce-o fi fost, prin buzunare. De fapt, mare parte din conținutul cutiei îl consumase în magazin și își luase restul acasă, uitând să plătească marfa.

Asta cu ceva timp în urmă, că episodul a și fost dat uitării. Toate astea îmi demonstrează că în România poți trăi bine și cu bani foarte puțini. Mai o portocală, mai un măr, un fistic, poate și o pâine, cine știe ce metode mai folosesc concetățenii noștri?! Eu mă gândesc, însă, că nu-i vorba de vreun furt, ci de răzbunare. Răzbunare pentru prețurile mici la raft și mai mari la casă, pentru promoțiile înșelătoare…

(Sursa foto: Youtube.com)

Un CITITOR

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Vladimir 14 ianuarie, 2020 at 22:46 Răspunde

    Domnule Muraru, dar ceea ce scrieti de ani de zile in ziarul atacul este ca un ghid despre cum sa furi/jefuiesti un judet, sa fii prins si sa nu patesti nimic. Si te lasa sa furi in continuare, si autoritatile, si poporul. Ba chiar te admira pentru abilitatile din dotare. Este in ADNul nostru sa ne furam pe noi insine. Nu ne putem debarasa de obisnuintele proaste. Daca pot fura de ce sa n-o faca? De asta suntem aici! De asta nu avem autostrada, spitale bune, scoli moderne cu profesionisti, fiindca ne furam pe noi insine.

  2. Aiurica 15 ianuarie, 2020 at 05:31 Răspunde

    Cine fura azi un mar, maine va fura un par…Perele sunt mult mai scumpe.De ce sunt parcarile pline?La case e plin de pensionari si pensionare.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.