Romsilva, într-un nou scandal. Conducerea, acuzată de discriminare în cazul unui concurs pentru ocuparea unor posturi de inginer

4
1460

Anunțat cu mare tam-tam, acum o lună, de către conducerea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și promovat în termeni elogioși în comunicatele de presă ale regiei, concursul pentru ocuparea a 46 de posturi de ingineri stagiari a fost suspendat. Anunțul a fost făcut ieri de nemțeanul Mircia Gorghiu, președintele Comisiei de concurs. Astfel, în nota publicată și pe site-ul regiei se propune suspendarea concursului pâna la soluționarea definitivă a tuturor contestațiilor și plângerilor. În notă se arată că plângerile și contestațiile depuse vizează aspecte care exced comisiei de soluționare a contestațiilor, dar și faptul că soluționarea acestora ar duce la neîncadrarea în termenele prevăzute în anunțul de concurs. Comisia a fost nevoită să analizeze un număr record de contestații – 26, ce au provenit de la toți concurenții care au fost respinși.

Cifra de școlarizare a unității de învățământ, criteriu de selectie

Concursul organizat de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, la sediul din Bucureşti, în vederea ocupării a 46 de locuri vacante de ingineri silvici stagiari, a fost anunțat în octombrie. La scurt timp, criteriile de selecție aplicate de către Romsilva au stârnit furia unor candidați, totul culminând cu intervenția reprezentanților Facultății de Silvicultură din Suceava care, într-un comunicat de presă, i-au criticat pe organizatori.

„Facultatea de Silvicultură din Suceava îşi manifestă dezacordul cu privire la criteriile de selecţie aplicate de Regia Naţionala a Pădurilor în recrutarea inginerilor silvici stagiari. (…) Concursul de selecţie nu s-a limitat la verificarea competenţelor cerute de postul respectiv, ci a introdus drept criterii de notare vechimea şcolii silvice şi cifra de şcolarizare a unităţii de învăţământ pe care a absolvit-o candidatul. Faţă de această situaţie, înţelegem să amintim Regiei Naţionale a Pădurilor că articolul 29, al. (3) din Codul Muncii prevede că informaţiile cerute, sub orice formă, de către angajator persoanei care solicită angajarea, cu ocazia verificării prealabile a aptitudinilor, nu pot avea un alt scop decât acela de a aprecia capacitatea de a ocupa postul respectiv, precum şi aptitudinile profesionale. Considerăm că vechimea instituţiei de învăţământ absolvite şi cifra de şcolarizare nu pot constitui criterii de evaluare a aptitudinilor profesionale. Prezenţa acestor criterii în formula de calcul a punctajului final obţinut de către candidat reprezintă, în mod evident, o manifestare de discriminare în sensul Ordonanţei de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare(…)”, se arată înntr-un comunicat al Facultății de Silvicultură Suceava.

„Criteriile de evaluare publicate încalcă principiile egalităţii de şanse”  

Dintre cei 178 de candidaţi care s-au înscris la concurs au fost declarați 153 admiși. Trebuie spus că 46 dintre ei, primii pe listă, ar trebui să fie încadrați imediat pe posturile vacante. Ceilalți vor fi angajați în momentul în care se vor elibera alte posturi. Examenul este valabil un an, iar toate posturile vacante de ingineri silvici care vor apărea în decursul anului următor, pot fi ocupate direct pe baza acestui examen în funcţie de opţiunea fiecăruia, formulată fie în timpul examenului, fie precizată ulterior. Numai că date fiind probleme apărute, nu este exclus ca lucrurile să se schimbe, iar concursul să fie reluat.

Criteriile de selecție aplicate la concurs au fost criticate și de parlamentarul liberal Glad Varga: „Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a scos la concurs posturi de inginer silvic stagiar la sfârşitul lunii octombrie anul curent. Criteriile de evaluare publicate încalcă însă principiile egalităţii de şanse. Din anunţul publicat, aflăm că o pondere de 15% din punctajul final al candidatului este acordată cifrei de şcolarizare a unităţii de învăţământ pe care a absolvit-o candidatul, iar alte 15 % vechimii acestei unităţi de învăţământ. Practic, o treime din nota finală este acordată pe criterii discriminatorii, care nu au nimic de a face cu pregătirea profesională a candidatului, cu expertiza şi cunoştinţele sale. Astfel de practici de restrângere, de îngrădire a drepturilor candidaţilor, trebuie să fie eliminate, iar în cazul apariţiei lor, este absolut necesară sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Lezarea drepturilor din domeniul muncii ale cetăţenilor este o abatere gravă şi se poate solda şi cu plângeri către instanţele judecătoreşti competente. Cu toţii avem dreptul la şanse egale şi voi susţine orice campanie de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la combaterea discriminării de orice natură”

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Cris 26 noiembrie, 2019 at 19:48 Răspunde

    Baaaaa, nu mai aveti ce taia, nu va mai bateti pe posturi! Au macelarit padurile altii inaintea voastra. Premiantul de la Directie ce zice?? Ori e pe faras? Probabil vor pune un alt macelar la fel de priceput in … gestionarea durabila a padurilor. Ma lasi?

  2. David 26 noiembrie, 2019 at 20:38 Răspunde

    Sefu‘ comisiei, Gorghiu, nu e socrul lui Suculet? A ajuns dirijor de padurari pe tara? La Neamt dirija doar banii. Ce (***), ce tesatura de (***) si (***). Ar trebui sa se usuce padurea singura la ce (***) sunt pusi s-o ocroteasca. La puscarie, (***).

  3. Danut 27 noiembrie, 2019 at 00:56 Răspunde

    Spun gurile rele din Directie ca Gorgiu e pe duca si va veni, in locul sau, un om drept si fara de pacat, Domnul….M. Ovidius…
    Ale tale dintr-u ale tale. TAG
    Am glumit, bineinteles

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.