Ce nu s-a spus despre strada care duce spre nicăieri. Sute de mii de euro, pentru ce?

3
1845

 

Informația potrivit căreia la Piatra Neamț a fost construită o stradă care duce spre nicăieri, oprindu-se brusc într-un mal de pământ, a făcut ocolul țării, dar și a mapamondului cu ajutorul presei internaționale. Prevăzută cu marcaje și indicatoare rutiere, strada Sânzienelor din noul cartier Pietricica a fost, câteva zile, vedeta buletinelor de știri, dar și ținta glumelor internauților.

Primarul Dragoș Chitic a declarat că strada a fost asfaltată integral în acest an, în urma numeroaselor solicitări venite de la cetățenii care locuiesc în zonă. Strada vedeta se intersectează cu strada Pietrelor ce urmează să fie asfaltată în anii următori. În ceea ce privește numeroasele solicitări venite de la cei care locuiesc în zonă, trebuie precizat că pe strada Sânzienelor sunt doar patru case, dintre care două sunt în construcție.

Strada Sânzienelor nu este singura asfaltată și marcată, alte două străzi beneficiind de o atenție similară. Este vorba de străzile Begoniilor și Orhideelor, ambele paralele cu strada Sânzienelor. Pentru a ajunge la cele trei străzi asfaltate există două căi de acces, pe strada Valea Albă, respectiv pe strada Lutăriei. Niciuna dintre acestea nu este asfaltată cum, de altfel, în afara celor trei străzi, nicio alta din acea parte a cartierului nu a văzut asfalt. Tocmai de aceea este greu de înțeles de ce proiectantul a ales să înceapă lucrările de canalizare și asfaltare cu cele trei străzi și nu cu cele pe care se face accesul în cartier (Lutăriei și Valea Albă) sau cu strada Pietrelor, ultima dinspre Muntele Pietricica. Nimeni din primărie nu a clarificat acest aspect, deși este ca și cum ai pune carul înaintea boilor.

 

(Sursa foto: Google Maps)

Într-adevăr, pe Google Maps apare și strada Pietrelor, ultima dinspre, însă aceasta nu există în acest moment. La sfârșitul săptămânii trecute, în zonă era un buldozer care lucra pentru face legătura celor trei străzi în partea superioară, acolo unde va fi strada Pietrelor.

 

Video. Pentru a ajunge pe strada Sânzienelor am intrat de pe strada Fermelor pe strada Lutăriei, pe lângă magazinul Dolinex. Ne-am intersectat cu străzile Călugărului, Veteranilor și Pietricica, niciuna asfaltată. După ce am vizitat cele trei străzi asfaltate, Sânzienelor, Orhideelor și Begoniilor, am ieșit din cartier pe Aleea Valea Albă, nici ea asfaltată.

 

1,7 milioane de lei pentru 616 m de canalizare și 212 m de drum asfaltat

Asfaltarea străzii Sânzienelor face parte dintr-un contract care a cuprins și asfaltarea străzii vecine, Orhideelor, precum și lucrări de canalizare pluvială pe străzile Orhideelor, Begoniei, Sânzienelor, Lutăriei și Pietrica. Vorbim, conform datelor oficiale furnizate de către Primăria Piatra Neamț la solicitarea atacul.ro, de lucrări de asfaltare pe o lungime totală de 288 metri (Sânzienelor și Orhideelor) și lucrări de canalizare pluvială pe o lungime de 616 metri (Orhideelor, Begoniei, Sânzienelor, Lutăriei și Pietricica). Aceste lucrări (288 m drum asfaltat și 616 m de canalizare pluvială) au costat Primăria Piatra Neamț 1.768.340 lei, TVA inclus, adică 371.289 euro la cursul de astăzi al BNR.

Anunțul a fost postat pe SEAP în 18 iunie, iar o lună mai tîrziu Primăria Piatra Neamț atribuia contractul firmei Invest Plus SRL, una dintre firmele abonate la lucrările finanțate de la bugetul local, aspect asupra căruia vom reveni. Societății lui Gabriel Cristian Popa, sau Cristi Popa pentru prieteni, nu i-a fost greu să câștige licitația, oferta Invest Plus SRL fiind singura depusă. Valoarea lucrării a fost estimată la 1.486.104,52 lei, fără TVA, iar Invest Plus a ofertat cu 104,52 lei mai puțin. 

Daniel MURARU

Citeste si:

Anchetă a Poliției în cazul străzii din Piatra Neamț care duce spre nicăieri

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. nae 11 noiembrie, 2019 at 15:20 Răspunde

    Veniti pe Ulmilor unde nu gasiti decat o trecere de pietoni iar de trasat spre Hangului nici vorba nici spre Scoala 11 . Unde se vrea se poate dar unde e chiar necesar nu se vrea .

  2. Daniela 11 noiembrie, 2019 at 15:29 Răspunde

    Ar fi interesant daca Primaria Piatra Neamt ar putea sa puna la dispozitia platitorilor de taxe si impozite, din banii carora s-a executat prostia aceea de strada, informatii despre cel sau cei ce sint proprietarii loturilor de pamant din zona respectiva. Cred ca lucrarea in sine este preambulul unui proiect imobiliar ale carui utilitati se vor realiza din bani publici, beneficiarii fiind oameni cu relatii in politica. Altfel, sint multe strazi in oras care zac de ani buni neasfaltate si nu manifesta nimeni interes pentru aceste zone. Nu mica mi-ar fi mirarea sa vad intr-o zi cum „vine” apa, gazul si lumina, inainte de a aparea vreun patat prin zona. Asa se petrec lucrurile cind vine vorba de pile si relatii, totul se rezolva din bugetul local, pe nestiute de multime. Oamenii de rind sint purtati prin Primaria Piatra Neamt, de la un birou la altul, cind au si ei cite o solicitare de acest gen. Pentru a te racorda la utilitati iti trebuie nervi de fier, picioare zdravene pentru umblatura si „cascaval in buzunare”.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.