Denunțul care ar trebui să-l împiedice pe deputatul Leoreanu să ajungă ministru în Guvernul Orban

8
6436

Una dintre formulele Guvernului Orban, vehiculate în aceste zile, îl are în componență, într-o funcție foarte importantă, pe Laurențiu Leoreanu, deputat PNL de Neamț. Numele lui Leoreanu, care acum este chestorul Camerei Deputaților, a fost avansat la Dezvoltare, dar și la Ministerul de Interne. O fi sau nu bună alegerea fostului primar al Romanului pentru un portofoliu în Guvernul Orban? Unii zic că da, alții că nu! 

Fost consilier PSD în Consiliul Local Roman, Leoreanu a trecut în barca PDL-ului în anul 2008 când, susținut puternic de Gheorghe Ștefan, alias Pinalti,a câștigat alegerile pentru Primăria Roman. Pentru mulți a fost o surpriză, Leoreanu reușind să dea peste cap calculele facute pe hârtie. I-a luat fața candidatului PNL, Dorinel Ursărescu, și a intrat în turul doi cu Dan Cărpușor, primarul în exercitiu și candidatul PSD-ului pe care l-a si bătut. Odată ajuns primar, Leoreanu s-a impus rapid, reușind, în scurt timp, să-și facă relații în cercurile înalte de la București. O relație deosebită a avut-o cu Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, pe care a și ajutat-o să câștige la alegerile din 2012, un mandat de deputat în colegiul 4 (Roman și comuna Horia). De sprijinul lui Leoreanu s-a bucurat și Elena Băsescu, fiica fostului președinte, pe care a ajutat-o la alegerile europarlamentare.

Fiind de partea pedeliștilor, Leoreanu a atras milioane de lei din fonduri nerambursabile, pentru realizarea unor lucrări pe raza municipiului Roman. Numai că răutăcioșii spun că din sumele aduse de la București, fostul edil ar fi fost generos atât cu el, dar și cu apropiaţii săi, care au beneficiat, din plin, de contracte. S-a spus că și-a ajutat apropiații și colegii de partid să cumpere terenuri la prețuri subevaluate. De asemenea, într-un denunț anonim care a ajuns și pe masa autorităților se arată că fostul primar ar fi girat afacerile în domeniul publicitar ale unuia dintre fii și ar fi favorizat firmele prietenilor pentru a incheia diverse contracte. Toate acestea, dar și multe altele, sunt cuprinse într-un document care a ajuns la Poliție, SRI, DNA și presă. Știm că ziariștii, cu foarte mici excepții, nu au dat atenție subiectului. Nu știm ce au făcut structurile, pentru că, oficial, nu spun dacă a fost sau nu anchetat, iar dacă da, care a fost rezultatul cercetărilor.

Documentul exploziv care a ajuns pe masa serviciilor, Poliției și DNA-ului

Informațiile privind anumite lucruri ciudate, petrecute în primul mandat al lui Leoreanu la Primăria Roman, au fost furnizate sub anonimat. Asta nu înseamnă că datele sunt false. Cel puțin o parte dintre ele au fost verificate de către atacul.ro și s-au confirmat. Interesant este că niciunul dintre cei menționați nu a comentat nimic. Astăzi, atacul.ro publică integral acest document (apărut în mediul online în ianuarie 2013) care, așa cum spuneam, este și în posesia autorităților. 

„Firma Danway Consulting SRL este a lui Mircea Leoreanu (administrator si actonar unic), fiul primarului de Roman.

– Societatea a fost infiintata in data de 15 iulie 2011, iar cateva zile mai tarziu, respectiv 26 iulie, Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri i-a aprobat o finantare de 100.000 de lei in cadrul Programului pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor(etapa a II-a Planuri de afaceri). In declaratia de avere din iulie 2012, primarul Leoreanu a precizat ca fiul sau a castigat (2011) 4.800 de lei cu titlu de dividende de la societatea Danway SRL. Insa, in bilantul oficial al MF, firma figureaza, in 2011, cu o cifra de afaceri de 200 lei si un profit de 144 lei. DE UNDE DIVIDENDELE? Unde-i miliardul luat in 26 iulie de la  Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri? Din funcţia de primar al municipiului Roman, judeţul Neamţ, Laurenţiu Dan Leoreanu a reuşit, în patru ani şi ceva de mandat, să atragă milioane de lei din fonduri nerambursabile, bani din care s-au înfruptat atât el şi familia sa, cât şi apropiaţii săi, care au beneficiat din plin de contracte finanţate din fonduri bugetare. Un alt sprijin acordat acestora este reprezentat de posibilitatea achiziţionării unor terenuri din patrimoniul Primăriei Roman, la preţuri subevaluate şi în zone centrale ale oraşului.

Fiul primarului, afaceri în domeniul publicitar girate de tată

Laurenţiu Leoreanu, primar al municipiului Roman la al doilea mandat, câştigă sume importante de bani din afacerile pe care le intermediază prin fiul său, Dan Mircea Leoreanu, în vârstă de 21 de ani, student. În anul 2011, mezinul familiei Leoreanu şi-a înfiinţat o firmă, SC DANWAY CONSULTING SRL Roman (la care este administrator şi asociat unic, firmă cu sediul social pe strada Cuza Vodă, nr. 20, locuinţa primarului), prin intermediul căreia primarul, în mod mascat, încasează comisioanele de la operatorii economici pe care-i sprijină în încheierea unor contracte finanţate din fonduri bugetare. Sub pretextul încheierii unor contracte de publicitate/consultanţă pentru postul de televiziune TOP ALL TV Roman (post controlat de primar prin intermediul cumătrului său, Aldo Pellegrini, şi a colegei soţiei sale, Cristina Samson) SC DANWAY CONSULTING SRL Roman încasează sume importante de bani din această afacere. Cum tânărul de 21 de ani este ocupat cu şcoala şi nici nu are experienţa necesară în afaceri, „agentul de vânzări” al firmei este însuşi primarul. Din poziţia în care se află, Laurenţiu Leoreanu îşi poate permite să aranjeze contractele de publicitate pentru SC DANWAY CONSULTING SRL Roman. Doar câteva exemple pot fi suficiente în legătură cu implicarea primarului în încheierea unor astfel de afaceri:

 – Contractul de publicitate încheiat cu SC CERSANIT Roman (în schimbul încheierii acestui contract primarul a promis conducerii societăţii că va asfalta drumul dintre E 85 şi fabrica de ceramică);

 – Contractul încheiat cu SC AGRANA Roman (firma este condusă de Gabriela Petrea, soţia lui Daniel Petrea, consilier local sprijinit de primar să ajungă în acest post pentru a putea beneficia de susţinerea proiectelor pe care le iniţiază);

 – Contractul de publicitate cu DANDU AFTER-SCHOOL (firma aparţine lui Gelu Giurgilă – care prin SC TOPO INVEST Roman a derulat mai multe contracte cu primăria);

 – Contractul de publicitate cu HIDROTERM SA Roman (SC DANWAY CONSULTING asigură publicitatea în cadrul proiectului Extinderea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Roman, contract atribuit lui Ion Ţarălungă, persoană apropiată primarului);

Pentru ca activitatea în acest domeniu să fie pe deplin profitabilă, Laurenţiu Leoreanu a preluat pentru fiul său şi cuburile publicitare amplasate în oraş de Gabriel Luncanu. În urma negocierilor dintre primar şi fostul consilier local, SC DANWAY CONSULTING SRL Roman poate asigura acum publicitate firmelor interesate, pe aceste cuburi publicitare. Cum doritori de aruncat bani pe publicitate sunt puţini, primarul se ocupă intens de atragerea clienţilor, majoritatea lor fiind firme care derulează afaceri cu Primăria Roman.

Firme clientelare primarului, favorizate la contractele pe bani publici

În perioada 2008-2012, Laurenţiu-Dan Leoreanu – a beneficiat din plin de sprijinul conducerii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care i-a asigurat finanţarea pentru majoritatea proiectelor implementate la Roman. Sumele de bani primite au făcut obiectul unor contracte de lucrări, exclusiv cu firme ale căror administratori fac parte din grupul de interese coagulat în jurul primarului. În perioada menţionată, orice lucrare/contract atribuit de Primăria Roman s-a făcut cu ştiinţa primarului şi doar către firme agreate de acesta. În schimb, administratorii acestor firme au cotizat din plin pentru bunăstarea personală a primarului.

 Avem şi câteva exemple de astfel de contracte:

  1. Contractul privind „Planul Integrat de Dezvoltare Urbană” – proiect care a implicat modernizarea scuarului din faţa Hotelului Roman, a străzilor Cuza-Vodă şi Ştefan cel Mare (inclusiv Pietonalul), precum şi a cartierului Favorit – a fost atribuit mai multor firme deţinute de apropiaţi ai primarului, respectiv IMROM (Mihai Haivas), DARCONS (Romică Rotaru), OCCIDENTAL CONSTRUCT (Neculai Biciuşcă), VLANDA COMPANY (Eugen Ţapu) sau HIDROTERM (Ion Ţarălungă), valoare totală 27.731.901 lei;
  2. Contractul privind „Microhidrocentrală pe râul Moldova”, atribuit preferenţial SC CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE SA Iaşi (firmă la care unul dintre administratori este Eugen Ţapu, fost subprefect de Neamţ, fost secretar de stat în Ministerul Economiei), valoare totală contract – 24.883.780 lei;
  3. Contractul privind „Reabilitarea, consolidarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Biblioteca Publică George Radu Melidon” atribuit în mod clientelar SC CONBAS SRL Roman, administrator Eugen Borş, apropiat al primarului, valoare lucrări – 3.805.478 lei;
  4. Contractul privind „Reabilitare, modernizare şi echipare a clădirii destinată serviciilor sociale în municipiul Roman” atribuit SC BACOR PRODCOM , firmă deţinută de familia Barticel (persoane din grupul de interese al primarului care au fost favorizate în încheierea a numeroase contracte cu Primăria Roman) – valoare contract 3.631.021 lei.

          Afaceri private cu terenurile Primăriei

  Luând exemplul predecesorului său, Laurenţiu Leoreanu a promovat schimburi de         terenuri/vânzări între municipiu şi diverse persoane fizice sau juridice, în defavoarea interesului bugetului local. Pentru a da aspect de legalitate tranzacţiilor cu terenuri ale Primăriei şi pentru ca beneficiari ai acestor suprafeţe să fie cât mai mulţi apropiaţi de-ai săi, Laurenţiu Leoreanu – având sprijinul consilierilor locali – a iniţiat proiecte de Hotărâri ale Consiliului Local Roman în care a fost stabilit cadrul necesar acestor inginerii. La începutul anului 2010, la iniţiativa primarului, Consiliul Local Roman a modificat un proiect de hotărâre prin care erau impuse o serie de condiţii restrictive privind vânzarea terenurilor, respectiv a anulat condiţia obligatorie ca suprafeţele de teren care vor fi supuse vânzării să fie egale sau mai mari de 1.000 de mp şi să nu fie situate în zona „A” de impozitare – criterii care nu erau îndeplinite cumulativ de membrii grupului de interese coagulat în jurul edilului. Prin HCL nr. 8 din 28.01.2010, la iniţiativa primarului s-a dispus modificarea HCL nr. 116 din 18.06.2009 privind aprobarea vânzării unor terenuri din domeniul privat al municipiului. Având „terenul” pregătit, pas cu pas, timp de patru ani, primarul a putut oferi apropiaţilor săi posibilitatea să poată cumpăra la preţuri subevaluate suprafeţe de teren din zestrea oraşului. În schimbul facilitării acestor achiziţii, Laurenţiu Leoreanu a avut de partea sa Consiliul Local – majoritatea iniţiativelor sale fiind aprobate. Similar, de aceleaşi condiţii favorizante s-au putut bucura şi administratorii unor firme clientelare primarului care au putut cumpăra terenuri, pe sume modice, din patrimoniul Primăriei Roman. Pentru a exemplifica, redăm doar câteva exemple de vânzări de terenuri la care s-au practicat preţuri mult mai mici decât minimul oferit pe piaţă pentru terenuri situate în zone similare, respectiv:

 – George Bălan (consilier local): 537 mp teren, situat pe strada Vasile Lupu, nr. 27, evaluat la 11.200 euro (20,86 euro/mp, faţă de 100 euro/mp pe piaţa liberă),

 – Leonard Achiriloaei (fost şi actual consilier local, director financiar-contabil la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman): 838 mp pe strada Viitorului, nr. 6D, în valoare de 16.700 euro (19,93 euro/mp, faţă de 100 euro/mp pe piaţa liberă);

 – Gabriel Cristian Farcaş (fost consilier local, actualmente vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ);16,80 mp, situat pe strada Oituz, bl. 2, ap. 16, în valoare de 1.400 euro (83,33 euro/mp, faţă de 120 euro/mp pe piaţa liberă);

 – Lucian Ovidiu Micu (fost consilier local, actualmente viceprimar al oraşului Roman): 37 mp, situat pe strada Dobrogeanu Gherea, bl. 2, ap. 25, evaluat la 2.600 euro (70.27 euro/mp, faţă de 105 euro/mp pe piaţa liberă);

 – Nuşa Chiriac (consilier local), persoană ce deţine SC „TUROAG” SA: 17,17 mp, situat pe bulevardul Roman Muşat, nr. 32, evaluat la 1.500 euro (87,41 euro/mp, faţă de 120 euro mp pe piaţa liberă);

 – SC „ROMFARM” SRL Roman (firmă deţinută de Maria Achiriloaei, mama consilierului local Leonard Achiriloaei): 19 mp, situat pe strada Cuza Vodă, bl. 10, evaluat la suma de 1.500 de euro (78,94 euro/mp, faţă de 100 euro/mp);

 – SC „SONOR COM” SRL Roman (firmă controlată de consilierul local la acea dată Neculai Iftimie, directorul Colegiului Tehnic „Petru Poni”, prin cumnata sa Zenovia Mocanu):115,16 mp, situat pe strada Sucedava, evaluat la suma de 9.000 de lei (85,96 euro/mp, faţă de 100 euro/mp pe piaţa liberă);

 – Lucian Pascariu (fost consilier local, actualmente consilier judeţean): 107,56 situat pe strada Valter Mărăcineanu, nr.1, evaluat la suma de 7.000 de euro (65,07 euro/mp, faţă de 100 euro/mp pe piaţa liberă). Acestea sunt numai câteva exemple de vânzări de terenuri de către municipalitate către apropiaţii primarului, Laurenţiu Leoreanu făcând o practică din acest lucru, la interval de câteva luni acesta iniţiind proiecte de hotărâre care prevăd înstrăinări de suprafeţe din domeniul privat al oraşului”

Firma fiului lui Leoreanu, finanțare de 100.000 de lei

Autorii denunțului afirmă că firma Danway Consulting este a lui Mircea Leoreanu, fiul primarului de Roman și că societatea, înființată în 15 iulie 2011, obținea, câteva zile mai târziu, pe 26 iulie, de la Agenția pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru IMM-uri o finanțare de 100.000 de lei în cadrul Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor (etapa a II-a Planuri de afaceri).

Atacul.ro a verificat și, într-adevăr, firma Danway Consulting a fost înființată în data de 15 iulie 2011, iar administrator și acționar unic este Mircea Leoreanu, fiul fostului primar. La 11 zile de la înființare, pe 26 iulie, firma Danway Consulting obținea o finanțare de 100.000 de lei în cadrul Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor (etapa a II-a Planuri de afaceri). Un adevărat record, trebuie să recunoaștem.

 

Autorii documentului se întreabă unde sunt cei 100.000 de lei, pentru că în declarația de avere din iulie 2012, primarul Leoreanu menționa că fiul său a câștigat, în 2011, 4.800 de lei cu titlu de dividende de la societatea Danway. Însă, în bilanțul oficial al Ministerului de Finanțe, firma figurează, în 2011, cu o cifră de afaceri de 200 lei și un profit de 144 lei.

Declaratie avere Dan Laurentiu Leoreanu (2012):

Bilantul firmei Danway Consulting SRL, unde se vede ca in 2011 cifra de afaceri a fost de doar 200 de lei, profitul de 121 le si 0 angajati (Sursa: listafirme.ro):

Anul trecut, Danway Consulting SRL a avut o cifră de afaceri de 127.236 lei, un profit de 79.867 lei și un singur angajat.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

8 comments

  1. Florin 23 octombrie, 2019 at 13:43 Răspunde

    Unu` și unu`, dom`le, și la PNL. Și când îi vezi cu cât tupeu cerșesc voturi! Și când îi vezi cum aruncă cu rahat în ventilatoare!
    Vorba aia, eu, cu cine votez, coane…?

  2. Vladimir 23 octombrie, 2019 at 20:58 Răspunde

    Fotografia e mai mult decit sugestiva pentru ceea ce sunt politicienii! Ce petrecere, taica! Madam Udrea, don Leoreanu, lume buna, dom le! Gentile cu euro zburau prin spate! Nu va e rusine?

  3. V.Vasile 24 octombrie, 2019 at 07:39 Răspunde

    Cameleon ,,cadru didactic,, !? chestor si viitor ministru ? Vai de mama noastra. Ce greseala ai facut dle Gh.Stefan sa scoti la lumina asemenea specimen….

  4. constantin 24 octombrie, 2019 at 08:46 Răspunde

    Iata ca inpaunatu de la Roman o primeste cand ii era lumea mai draga.Va dati seama se si vedea ministru de interne.Ce uita el si nu uitam noi este faptul ca „a fugit” in parlamentul Romaniei pentru imunitate.DNA Bacau a rasuflat usurat ca a mai scapat un protejat.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.