Greșeală monumentală pe DN 15 Bicaz-Poiana Largului. „În Uniunea Europeană este interzisă demolarea piloților utilizând piconul”

4
1162

Imaginile surprinse în timpul vizitei de lucru a ministrului Transporturilor la lucrările de pe tronsonul Bicaz – Poiana Largului, cu piconul spărgând capetele piloților forați, au făcut vâlvă printre constructori. Cei cu care am discutat au spus clar că așa ceva nu se face, pentru că demolarea capătului unui pilot folosind piconul poate afecta grav structura pilotului, situație în care acesta și-ar pierde rolul pe care îl are, acela de a consolida terenul. Pentru a clarifica situația, am solicitat Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, beneficiarul lucrării, să ne pună la dispoziție o informație din documentația tehnică de execuție a lucrării de pe DN 15 Bicaz – Poiana Largului, respectiv să ne precizeze care este modalitatea de desfacere a betonului de pe pilotul forat, în vederea descoperirii armăturii de legatură. Piloții se sparg pentru a elibera armătura și pentru a face legătura cu un radier, iar în documentația tehnică de execuție, pe care beneficiarul o deține, se precizează clar ce utilaje sunt folosite pentru desfacerea betonului de pe pilot. Adresa am înaintat-o în data de 20 septembrie, iar ieri, 23 septembrie, ni s-a comunicat că vom primi răspuns în termenul legal. Să primești un răspuns care se găsește în documentația tehnică în termenul legal de 30 de zile este peste puterile noastre de înțelegere. Este evident că cineva caută soluții pentru ca informația să nu fie făcută publică, deoarece gafa este enormă și ar putea avea repercusiuni grave asupra contractului. De exemplu, beneficiarul, dar și cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții ar putea să ceară verificarea piloțior pentru se stabili dacă aceștia au fost fisurați în urma acțiunii asupra lor cu piconul.

În lipsa unor reacții oficiale din partea autorităților, vă prezentăm informațiile furnizate de un specialist, care a spus clar că folosirea unei prese hidraulice ar exclude posibilitatea fisurării pilotului.

„Folosind presa hidraulică sau pickhammer de mână, armăturile rămân intacte și sigure. Atenție! Piloții forați nu se demolează utilizând piconul excavatorului. În Uniunea Europeană este interzisă demolarea piloților utilizând piconul”, ne-a declarat specialistul.

Într-un filmuleț de prezentare, descoperit pe internet, se vede clar cum se demolează capetele piloților cu presa hidraulică:

 

Comparând cu metoda aplicată de firma Aqua Parc, de a demonta piloții cu piconul, diferența este de la cer la pământ:

Daniel MURARU

Citeste si:

Gafă! „Au pus piconul pe piloți și îi distrug până-n adâncime!”

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Daniela 25 septembrie, 2019 at 20:54 Răspunde

    Am vazut dezastrul tehnic provocat de initiativele imbecile ale „specialistilor” lui soseta. Ceea ce fac ei se poate incadra la „atentat la siguranta nationala” si probabil acesta este si motivul pentru care sint executate astfel de nenorociri. Cu scopul precis de a ne extermina intr-un fel sau altul. Am facut naveta Piatra Neamt-Vatra Dornei, in perioada 15-21sept si imbecilitatile vazute zilnic, nu incetau sa ma uimeasca in sensul rau. Cind am vazut pe 16 sept dimatai desfasurarea de utilaje care mai de care sofisticate, m-am gindit ca a dat norocul peste Moldova noastra. Mai in gluma, mai in serios, am zis ca au venit americanii cu niscaiva tehnologii si ne vom procopsi si noi moldovenii cu un drum ca afara. In zilele urmatoare, entuziasmul meu s-a transformat intr-un cosmar greu de descris, pentru ca mi-am dat seama cine erau „investitorii americani”. Muncitorii lucrau nesupravegheati cind si cum aveau chef si vreo doi sefuleti stateau la distanta de praful generat de picon si vorbeau la mobile. Pesemne, dadeau raportul lui sosera ce si cit au distrus. Cam asa sta treaba, numai ca dezastrul este pe banii romanilor. Acelora care nu mai prididesc cu munca cinstita dar prost platita atit in tara cit si afara. Sa vedem cit de intelepti vom fi in noiembrie.

  2. cosmina. 26 septembrie, 2019 at 16:32 Răspunde

    Cine sa ceara controlul de calitate ???:??I.S.C.Neamt care este construit pe acelasi sistem de coruptie ca G.N.M.- C.J. Neamt!!!?????Nu!!! este vorba de pazirea scaunui de sef !

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.