Firma aldiștilor Melu și Jipa, bănet, nu glumă, de la instituții subordonate Consiliului Județean Neamț

3
710

 

Firma Ecofast Termo, unde părțile sociale sunt deținute, în mod egal, de Melinte Melu, fost candidat ALDE la Primăria Ștefan cel Mare, și Florin Jipa, președintele organizației de tineret ALDE Neamț, a avut un an 2018 fiscal aproape la fel de bun ca cel anterior. Firma a încheiat, în 2018, noi contracte cu instituții subordonate Consiliului Județean, acolo unde, coincidență, vicepreședinte este Ion Asaftei, nimeni altul decât președintele ALDE Neamț. Un serviciu de întreținere a stației de epurare pe la centrele de recuperare și școlare pentru educație incluzivă, mai o centrală vândută și montată la o primăria condusă de o colegă de partid, un alt echipament de încălzire furnizat altei școli, reparații generale și de renovare etc, toate acestea au făcut ca Ecofast Termo SRL, controlată de cei doi oameni apropiați liderului ALDE Neamț, să aibă, în primii doi ani de funcționare, o cifră de afaceri de aproape 1.800.000 de lei. Când te gândești că această performanță a fost obținută cu doar câțiva angajați, nu poti să te întrebi dacă nu cumva aceștia sunt super oameni. Profitul a fost mai mic în 2018, însă, per total, cei doi acționari se pot declara mulțumiți, deși activitatea le-a fost puțin perturbată de o anchetă a Poliției Neamț, care, din câte știm, nu a fost finalizată nici în acest moment. Așadar, anul trecut, Ecofast Termo SRL a avut o cifră de afaceri de 856.395 lei, un profit de 99.219 lei și un număr de 4 angajati. În anul 2017, firma a avut o cifră de afaceri de 923.311 lei si un profit de 398.063 lei. Toate acestea au fost obținute cu doar doi angajați. Și în 2018, ca și în 2017, firma lui Melinte Melu, socrul lui Sebastian Gherasim, vicepreședinte la  ALDE Neamț, și a lui Viorel Jipa, a prins câteva contracte finanțe cu bani publici. Vorbim de lucrări efectuate pentru Consiliul Județean Neamț și instituții subordonate acestuia.

65.000 de lei pentru reparația și întreținerea unei stații de epurare

O analiză a contractelor încheiate prin intermediul sistemului electronic de achiziții publice arată că Ecofast Termo SRL a câștigat bani frumoși de pe urma lucrărilor de reparații și întreținere efectuate la instituții subordonate Consiliului Județean Neamț:

– 65.000 de lei, fără TVA – lucrări de reparare și întreținere a stației de epurare de la Centrul de Îngrijire și Asistență Oșlobeni;

– 34.500 lei, fără TVA – servicii de reparare și întreținere a stației de epurare de la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni;

– 17.647 lei, fără TVA – servicii lunare de întreținere a stației de epurare de la Centrul de Îngrijire și Asistență Bozieni;

Iar exemplele pot continua.

În aprilie 2018, firma lui Melinte și a lui Jipa a câștigat un contract finanțat de Consiliul Județean în valoare de 43.576 lei. Informațiile de pe SICAP sunt foarte sărace, singurele mențiuni făcute fiind acelea cu privire la un pachet lucrări de reparații curente. Și atât.

Pentru demolarea unei cabine de la poarta unei construcții dezafectate, de pe strada 1 Decembrie 1918 din Piatra Neamț, Consiliul Județean Neamț a plătit celor de la Ecofast Termo SRL 12.900 lei, fără TVA. Printre contractele cu greutate încheiate de firma aldiștilor, în anul 2018, se află cel cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Rosca” Piatra Neamț – 41.715 lei, fără TVA, pentru servicii de reparare și întreținere a instalațiilor; Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Piatra Șoimului – 36.680 lei, fără TVA, pentru lucrări de reparații generale și de renovare; comuna Borlești – 38.106 lei, fără TVA, pentru furnizarea și montajul de echipamente cameră tehnică Grădinița Borlești etc.

Și în anul 2019, Ecofast Termo SRL a continuat „tradiția”, cu alte câteva contracte de întreținere a stațiilor de epurare încheiate cu instituții aflate în subordinea CJ Neamț. 

(Foto: Melinte Melu si Florin Jipa)

Daniel MURARU

Citeste si:

Afacerile firmei „familiei” ALDE, anchetate de Poliția Economică

„Familia” ALDE Neamț prosperă. Cu doar doi angajați, firma lui Melu și Jipa a făcut milionul de lei din bani publici

Firma „familiei” ALDE a dat din nou lovitura: repară stația de epurare de la Centrul de Îngrijire și Asistență Bozieni

Vicele „Jan” centrează, iar „aldiștii” încasează bani din contracte cu statul

„Familia” ALDE Neamț se căpătuiește. Firma lui Melu și Jipa, 824.504 lei din bani publici

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Alina 1 iulie, 2019 at 15:12 Răspunde

    A curs multa cerneala despre aceste personaje domiciliate sub umbrela lui Tariceanu ALDE 3,64%. IPJ Neamt a solicitat Primariei Dobreni in vara anului 2018, o serie de documente in legatura cu afacerile derulate de ALDE Neamt si dna Primar Cretu Vasilica, in aceasta institutie publica, de altfel jefuita sistematic incepind cu luna iunie 2016, de catre clica ALDE. Nici pina in prezent IPJ Neamt nu a comunicat in spatiul public rezultatele investigatiilor in legatura cu jaful banului public de la Primaria Dobreni in care sint implicati cei doi in solidar cu primarita Cretu Vasilica. Nu se stie daca a existat vreun interes real pentru clarificarea situatiei de acolo, sau poate ca, din ordinul conducerii IPJ Neamt de la acea vreme, ancheta zace in sertarul cuiva. Cert este ca cei trei implicati in mod direct in jefuirea bugetului local de la Dobreni, se bat cu pumnul in piept ca nu exista probe impotriva lor. Cel putin asa clameaza fata de locuitorii comunei Dobreni, in repetate ocazii, dna Cretu Vasilica, primar in exercitiu. Inca. O persoana cu atributii de verificare si control, care a trecut prin actele Primariei Dobreni, la un moment dat, a afirmat ca ceea ce a gasit acolo in legatura cu faimoasele achizitii de la Jipa Viorel si Popa Valer, intrunesc conditiile sferei penalului fara doar si poate, numai ca pozitia pe care o ocupa domnia sa nu-i permite sa se implice in mod direct. Aleg deocamdata sa-i protejez identitatea deoarece este posibil sa aiba dreptate. Mai sint citiva pasi de facut pina cind faradelegile primarului Cretu Vasilica sa fie demascate public in fata legii si a locuitorilor comunei Dobreni, in imaginea carora apare drept trimisul lui Dzeu pe pamint sa salvaze comuna. Vor fi documentate cu inscrisuri si acte oficiale pe care le-a semnat si stampilat primarul Cretu Vasilica. In Sedinta de CL din februarie 2019, primarita a recunoscut voalat ca ar fi exercitat presiuni asupra unor angajati din primarie pentru a fi incheiate contracte de achizitie cu firmele si persoanele indicate de domnia sa, fara a da posibilitatea functionarilor publici cu atributii in domeniu sa analizeze toate solutiile ofertate. Acest comportament nu se poate justifica decit printr-un posibil interes financiar si politic personal al domniei sale in legatura cu firmele si persoanele indicate. Din punct de vedere penal, acest tip de comportament se numeste abuz in serviciu si trafic de influenta. Dar cum sint institutii abilitate pentru stabilirea vinovatiilor, astept mobilizarea acestora. Amenintarile dnei Cretu Vasilica cu prieteni si legaturi la nivel inalt nu ma ingrijoreaza. Cind se vor plictisi de ea, va avea soarta lui Dragnea. Numaratoarea inversa a inceput.

  2. Beelu 2 iulie, 2019 at 09:13 Răspunde

    Doamna Alina, daca nu acum, mai tarziu, dar tot vor plati smecheriile facute pe bani publici, care se vad de la o posta!!!
    Uite asa se cunoaste succesul in afaceri, cu melu, jipa si nea jan, care, vorba aia, are greutate. Greutate au si catusele, cand va veni vremea, nu peste mult timp

    • Alina 2 iulie, 2019 at 15:18 Răspunde

      Dle Beelu, pe cintarul dreptatii nu au ajuns inca talerii care sa demonstreze valoarea reala a jafului pus la cale de clica PSD-ALDE. Urmeaza capitole „proaspete”. Ma minunez cind il vad pe starostele Tariceanu cum se viseaza candidat unic la alegerile prezidentiale, elev fiind de nota 3,64. Vai mama noastra cu asemenea (***). Cit despre faptul ca se vad fraudele din bani publici cu ochiul liber, este adevarat. Dar „miopia” mai marilor de la IPJ Neamt, nu are deocamdata leac. Este o stare cronica de indiferenta, dirijata de interese financiare si politice. Cum sa fie anchetati Melu, Jipa si primarita Cretu Vasilica, cind ultima enumerata a angajat in Primaria Dobreni, neamuri ale angajatilor DNA Bacau si DGA. Pe toate drumurile se lauda ca face si desface, avindu-i pe toti la mana cu ceva. Cum am mai spus, crede ca este trimisul Domnului pe pamant sa salveze comuna Dobreni. Nu mai ea stie de la ce. Astept sa vad cine o va salva de la Beciul Domnesc cind va veni ceasul. Arsene nu va uita niciodata (***). Si nu numai pe el.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.