S-a amânat pronunțarea în dosarul de corupție privind afacerile cu terenurile Primăriei Piatra Neamț

2
465

Pronunțarea soluției în dosarul privind schimbul illicit de terenuri dintre Primăria Piatra Neamț și omul de afaceri Mihai Apopii s-a amânat pentru data de 29 mai. La ultimul termen de judecată, din 14 mai, pe portalul instanțelor de judecată a apărut informația că pronunțarea se va da în data de 20 mai. Între timp, data de 20 mai, care apăruse inițial pe portal, a fost schimbată cu 29 mai, care va pica într-o zi de miercuri. Surse apropiate inculpaților afirmă că aceștia sunt optimiști, sperând într-o achitare. Informațiile noastre arată că dosarul a fost instrumentat de judecătorul Sorin Budeanu, unul dintre cei mai duri magistrați de la Curtea de Apel Bacău, recunoscut pentru pedepsele aspre aplicate în cazul faptelor de corupție.

În dosar sunt judecați Dragoș Chitic, primarul orașului Piatra Neamț, Vasile Vișan, fostul secretar al Primăriei Piatra Neamț, Vasile Zăpor, evaluator imobiliar, Alexandru Casapu, notar, și Mihai Apopii, om de afaceri, toți fiind judecați pentru de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Judecătorul va stabili dacă inculpații sunt sau nu vinovați pentru schimbul de terenuri care ar fi prejudiciat municipalitatea pietreană cu peste 1 milion de lei, după cum afirmă procurorii anticorupție.

Decizia din data de 29 mai nu va fi una definitivă. Dosarul în care Primăria Piatra Neamț s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău la sfârșitul lunii ianuarie 2018 și a avut opt termene de judecată. Toți cei șase inculpați au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, fiind acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

CHITIC DRAGOȘ VICTOR, la data faptei viceprimar al municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, în prezent primar al orașului; 
VIȘAN VASILE, la data faptei secretar al municipiului Piatra Neamț, județul Neamț, 
fiecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; 
BORDEI MARIN, la data faptei șef Serviciu Administrare Patrimoniu în cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamț, județul Neamț;
ZĂPOR VASILE, expert evaluator; 
CASAPU ALEXANDRU, notar public; 
APOPII MIHAI, om de afaceri.

Procurorii au stabilit că, în perioada 20-28 ianuarie 2010, inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispozițiilor legale, au semnat și avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul local Piatra Neamț, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafață totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului.
În baza acelei hotărâri, în data de 18 februarie 2010 a fost încheiat un contract prin care Consiliul local Piatra Neamț, reprezentat de inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeței menționate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei în schimbul unui teren în suprafață de 11.156 mp situat pe raza aceluiași municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei. Contractul, afirmă anchetatorii, a fost încheiat în condițiile în care inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile cunoșteau că această operațiune era din punct de vedere economic defavorabilă municipiului și privea inclusiv o suprafață de teren care făcea parte din domeniul public al localității. Diferența de valoare, respectiv suma de 397.351 lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamț inculpatului Apopii Mihai la data de 27 ianuarie 2015. Evaluarea terenurilor ce aparțineau primăriei Piatra Neamț a fost realizată de Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menționat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta, spun procurorii, a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care cunoștea că una dintre suprafețele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp), făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamț. Prin aceste demersuri, a fost produs municipiului Piatra Neamț un prejudiciu în valoare de 1.089.170 lei care constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpatul Apopii Mihai. Municipiul Piatra Neamț a comunicat că se constituie parte civilă în prezenta cauză în vederea recuperării prejudiciului. Pentru recuperarea prejudiciului, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Casapu Alexandru, Vișan Vasile, Bordei Marin și Chitic Dragoș Victor.

Daniel MURARU

Citeste si:

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Alina 21 mai, 2019 at 17:20 Răspunde

    Gindea-ti ca vom citi despre o premiera in justitia romaneasca in ceea ce priveste sentintele pentru schimbul de terenuri de la Neamt sau pentru liderul PSDragnea? Ti-ai gasit!! Soarta lor se va decide la sfirsitul zilei de 26 mai 2019, cind „micul, berea, fasolea cu ciolan, ghivecele cu flori si altele” isi vor fi incheiat misiunea de a vota, fiecare cu fiecare. Cei care-si asteapta sentintele, vor avea parte de un nou inceput de inceput sau de un inceput de sfirsit. Cum le-o fi norocul, depinde cit au investit si ce, in campania pentru europarlamentare. Cit mare a fost micul si cit de rece a fost berea. Noi cei care, inca speram sa iasa soarele si in vietile noastre, sa dea bunul Dumnezeu sa nu avem parte de vreun dus rece. Daca raminem cu aceeasi hoti si condamnati sa ne conduca destinele in urmatorii ani, s-ar putea sa ne taie gazul si lumina, pentru a se razbuna pe noi, cei care nu le-am cintat in struna.

  2. valisor 22 mai, 2019 at 10:18 Răspunde

    Justiția așteaptă să știe a cui a România. Să dăm dovezi lui Lume că e a noastră, a Românilor, că Imnul nostru național nu mai e scris în limba rusă, SĂ MERGEM LA VOT!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.