Judecat pentru evaziune fiscală, fostul deputat PSD Țocu a fost audiat în Germania prin comisie rogatorie

5
797

Fostul deputat PSD de Neamț, Iulian Costel Țocu, judecat la Tribunalul Neamț pentru evaziune fiscală, a fost audiat prin comisie rogatorie constituită în Germania, țară în care locuiește de ani buni. Țocu nu a putut să se prezinte la proces în România, invocând motive medicale. În această situație, instanța a fost nevoită să ceară ajutorul autorităților din Germania în vederea constituirii unei comisii rogatorii pentru a-l audia pe inculpat. Procedura a fost una de durată, timp în care procesul a bătut pasul pe loc. Vorbim de șapte luni din momentul în care instanța a formulat întrebările ce urmau să-i fie adresate inculpatului prin constituirea comisiei rogatorii și până când răspunsurile au ajuns pe masa judecătorilor. Procesul în dosarul în care Țocu este judecat pentru evaziune fiscală a început pe 24 mai 2018. Au urmat trei termene ce au fost amânate la cererea inculpatului sau a avocatului acestuia. La termenul din 5 septembrie 2018, instanța a amânat cauza pentru formularea de întrebări ce urmau să fie adresate lui Țocu, prin constituirea unei comisii rogatorii. În 11 septembrie 2018, instanța a amânat cauza pentru data de 20 noiembrie, pentru constituirea comisiei rogatorii de către o instanță din Germania. La termenul din 22 ianuarie, magistrații au venit cu o nouă amânare privind audierea inculpatului de către o instanță din Germania. Pe 19 februarie s-a acordat un nou termen pentru că nu sosise la dosar rezultatul comisiei rogatorii. La termenul din 19 martie s-a dat o nouă amânare pentru ca rezultatul comisiei rogatorii privind audierea lui Țocu în Germania să fie tradus. La ultimul termen, cel din 3 aprilie 2019, instanța a amânat judecarea cauzei pentru 15 mai, în vederea administrării probelor propuse în apărare. Decizia Tribunalului Neamț nu va fi definitivă.

A fentat statul, neplătind dările la Fisc

Țocu a ajuns să aibă probleme cu legea din cauza unor imobile pe care le-a închiriat, fără a-și plăti obligațiile catre stat. Unul dintre spațiile pentru care Țocu a încasat chirie fără a-și plăti impozitul la Finanțe este actuala clădire a Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR NE), situată pe strada Lt. Drăghiescu. Înainte de a o cumpăra de la Țocu, ADRNE a plătit chirie pentru respectiva clădire. În decembrie 2008, ADR NE, condusă la vremea respectivă de către Constantin Apostol, care a stat o perioadă după gratii, fiind condamnat într-un dosar de corupție,  a luat decizia achiziționării spațiului. Fără a organiza licitație, ADR NE, prin Apostol, a cumpărat clădirea de la Țocu în schimbul sumei de 1.680.000 de euro, prețul fiind considerat exagerat, mai ales că, în acea perioada, criza imobiliară făcea ravagii și la noi. Tranzacția a fost analizată de către autorități, însă acestea au închis ancheta pe motiv că totul a fost legal. Deși, numai faptul că imobilul a fost cumpărat direct, fără licitație, ridica întrebări. Dosarul privind fapta de evaziune fiscală a fost instrumentat de către lucrătorii Serviciului de investigare a fraudelor economice din cadrul IJP Neamț, iar în decembrie 2017 procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului parlamentar de Neamț.

Nemțenii au trăit 8 ani în „epoca Țocu”

Iulian Costel Țocu, fost deputat de Neamț din partea PSD, în legislaturile 1996 – 2000 și 2000 – 2004,  perioadă în care a fost un adevărat baron de Neamț. Pietrenii nu au cum să uite anii în care ajunseseră să mănânce pâinea „Țocu” și să se plimbe cu taxiurile „Țocu”. Fostul parlamentar nu a răspuns pentru crimele economice pe care le-a comis în Neamț, pentru că a beneficiat de protecție, inclusiv din interiorul sistemului judiciar. Dosarele penale, și nu puține, în care a fost cercetat, au fost închise, deși prejudiciile de milioane de euro erau evidente. Anchetele nu l-au vizat numai pe el, ci și oameni cu funcții importante din instituții publice, evaluatori, lichidatori etc, mulți dintre ei fiind avansați, între timp, în funcții importante. Aceștia, care pozează acum în persoane onorabile, l-au ajutat pe Țocu, un apropiat, la acea vreme, al lui Adrian Năstase, să devalizeze societățile Zonoceram, Comre și Comat. În dosarul în care este judecat pentru evaziune fiscală, dacă va fi găsit vinovat de către instanță, Iulian Țocu riscă să fie condamnat. Ținând cont de valoarea prejudiciului, care ar putea să fie achitat pe parcursul judecății, Țocu riscă, cel mult, o pedeapsă cu suspendare. Însă, nu este exclus ca el să fie achitat de către magistrați, în cazul în care se va stabili că nu a încălcat legea. Țocu a dispărut demult din piesajul public nemțean, el plecând, în urmă cu mai bine de 10 ani, în Germania, unde s-a lansat în afaceri imobiliare. Bineînțeles, cu banii pe care i-a „produs” în România.

Daniel MURARU

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

  1. V.Vasile 7 aprilie, 2019 at 13:23 Răspunde

    Tocu jr. am auzit ca este o mare promisiune si cooptat in pnl, altul a carui tata a pus umarul la disparitia Bancorex, scolit pe afara, ne da lectii de democratie pe la tv. ,,Dragii mei nemteni,, aveti lauferi aveti cuci (din import)aveti andrusti, da ce nu mai aveti, asa ca, aveti ce meritati !
    Pacat de viitorul copiilor si nepotilor vostri, lasilor !

  2. Leo Taxil 8 aprilie, 2019 at 13:45 Răspunde

    Acest Țocu a ajuns deputat prin banii cu care a finanțat PDSR-ul(fiind înainte de 89 croitor în cooperația meșteșugărească). Și-a dovedit nivelul intelectual prin faptul că în cele două mandate cu a luat niciodată cuvîntul în parlament! Datorită protecției din partea PSD, el a jefuit, pe lîngă Zonoceram și COMAT, societatea COMRE, care era printre cele mai mari grupuri de șantiere din Moldova, avînd 5 șantiere de construcții în jud. Suceava, Iași, Neamț, Bacău și Vrancea (ulterior Harghita), un șantier de instalații în P-Neamț, o stație de betoane în Roznov, două balastiere în Roznov și Tupilați, toate fiind cumpărate pe nimic! Justiția trebuie să-și facă datoria de a-l închide și să recupereze de la acest infractor tot ce a jefuit.

  3. valisor 9 aprilie, 2019 at 13:27 Răspunde

    O turmă de maimuți demenți votează cu tâlharii, o altă turmă de râmători nu merg la vot, iar cei cu niște minte la cap au la pătrat pe-atâta teamă de căței mititei mascați în broasca din fabulă. Dar ce spun eu că la pătrat? La cub! Ba la infinitedru!
    Chiar nu e niște „ciobani” deștepți, barem de coinspirați cât să manipulește vitele să curge lapte și mere?, că e demență mai a tot încerca releva realitate mancurților care din gene nu poate pentru ca să se reflecteze! Efortați-vă, domnilor profesori, că altminterea dracu ne ia!
    Hai să nu mai auzim de nica, da să vedem numai de bine!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.