Firma cumătrului lui Arsene, contract de peste 7 milioane de lei cu Apele Române

7
2419

Firmei Aqua Parc SRL Roznov, unde asociat unic este Gheorghe Vlasie, zis Ginel, cumătrul inculpatului Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, îi merge din ce în ce mai bine. După ce în vara anului trecut a încheiat un contract de peste 10 milioane de euro pentru amenajarea albiei râului Cracău, în Slobozia – Roznov, proiect finanțat de către Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret, Aqua Parc SRL a mai bifat o afacere importantă. Săptămâna trecută, firma lui Ginel a câștigat un contract cu o valoare estimată la 6,1 milioane de lei, fără TVA, adică peste 7 milioane de lei, cu TVA inclus, finanțat tot de ABA Siret, instituție aflată în subordinea Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR). Bineînțeles, faptul că primul contract a fost acordat în perioada când director la ABA Siret era nemțeanul Vlad Marcoci, iar cel de-al doilea acum, când director este nemțeanul Mihail Popescu, fost șef la achiziții în CJ Neamț, nu reprezintă decât o simplă coincidență.

Contractul „Amenajare râu Cracău la Slobozia, Roznov”, în valoare de 42 de milioane de lei, fără TVA, încheiat în vara anului trecut, a fost inclus în categoria „execuție în regim de urgență lucrări necesare înlăturării efectelor calamităților naturale produse în iunie 2018”. O parte dintre lucrări au fost subcontractante de Aqua Parc SRL unor societăți comerciale apropiate. În cazul celui de-al doilea contract, în valoare de 7 milioane de lei, se spune clar că nu este posibilă subcontractarea. În aceste condiții, punem prezența muncitorilor îmbrăcați în salopete de la Mavgo Holding SRL pe șantierul de la Bacău pe seama bunelor relații de pe care patronul de la Aqua Parc le are cu cel de la Mavgo Holding. De fapt, Mavgo Holding este controlată tot de Ginel, cumătrul lui Arsene.

 (Foto: desteptarea.ro)

Proiectul „Insula de Agrement”, relansat cu mare tam-tam în prezența ministrului Deneș

Lucrările de decolmatarea a lacului de agrement de la Insula de Agrement Bacău au fost reluate, după mai bine de 3 ani, la începutul acestei săptămâni, în prezența ministrului Apelor, Ioan Deneș, dar și a unor politicieni locali, că tot se apropie campania electorală. Proiectul ce va executat de firma Aqua Parc se numește “Refacerea capacităţii de tranzitare a acumulării Lac de redresare aval captare UHE Bacău II, judeţul Bacău”, finanțarea fiind asigurată din fondurile ABA Siret. Concret, proiectul prevede decolmatarea lacului din jurul Insulei de Agrement. Firmă câștigătoare are de excavat și transportat peste 200.000 metru cubi de mâl. Inițial, lucrările au demarat în 2016, termenul de finalizare fiind sfârșitul anului 2017, însă, firma desemnată să facă această lucrare, Rom-Gan Construct SRL Bacău, nu a putut să ducă finalizeze contractul. Marea problemă cu care s-a confruntat Rom-Gan Construct SRL a fost depozitarea mâlului, costurile pentru această activitate fiind destul de piperate. De altfel, firma băcăuană a fost în centrul unui scandal monstru după ce autocamioanele sale au fost surprinse în timp ce descărcau mâlul în râul Siret. Patronul firmei, Laurențiu Eugen Ganea, fost consilier județean PDL în Consiliul Județean Bacău, face obiectul unui dosar penal, fiind judecat, la Tribunalul Bacău, alături de afaceriștii nemțeni Ion Mihoc și Mihai Bârliba pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Pentru aceeași faptă este judecat și Gheorghe Vlasie, dar într-un alt dosar care se află pe rolul Tribunalului Neamț.

(Sursa foto: Facebook/Ionel Arsene)

Daniel MURARU

Citeste si:

Contract fabulos pentru firma cumătrului lui Arsene, dar și pentru o societate din județul de baștină al ministrului Deneș

Cu cine s-a asociat cumătrul lui Arsene pentru a prinde un contract de 25 de milioane de euro

Firma lui Ginel, cumătrul lui Arsene, a încasat 95.000 de euro pentru amenajarea spațiului în care a fost amplasat RMN-ul

Aqua Parc și Trust CCDP, ghidușii financiare cu Primăria Roznov

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

7 comments

  1. popa adela 5 aprilie, 2019 at 17:04 Răspunde

    Cu bratul intins ca o sageata
    Scurtezi al zarii viitor
    Si ne conduci cu vitejie
    Iute! spre al tarii viitor!
    Dar oameni rai te si filmara
    Cum te destrabalai In pat!
    Nu cu a Ta draga soata
    Ci cu o h….a din targ lat!!!
    Si toti strigara intr-un cor
    „Lupin” fii barbat nu al Tarii c……t!!!

  2. mihnea1 5 aprilie, 2019 at 19:16 Răspunde

    Si acum facem acum? O anuntam ca pe o reusita (in curs) a lui arsene? Chiar daca se intampla la Bacau. E clar ca-s bani care nu trebuie bine justificati, iar cozile de topor trimise prin diverse institutii isi fac treaba. Doar ca atunci cand va veni scadenta ei vor raspunde, nu capii gruparilor.

  3. Dragos 6 aprilie, 2019 at 12:38 Răspunde

    Noile trompete psd-iste il depasesc pe iosub in propaganda. Ma uit ce titluri pompoase folosesc pt a anunta noua campanie de promisiuni marca Arsene. Celalalt era de un analfabetism ingrijorator si nu puteai emite pretentii, mai ales ca limbajul era pe intelesul lui Arsene. Dar noile trompete platite de psd iti fac greata efectiv, dupa ce trambitau ca sunt victimele lui Arsene. Gretos. Vestea, Tvmneamt vor ajunge sa isi indexeze vizualizarile, exact cum fac altii care se anunta ca luna de luna sunt primii la audiente, pentru ca nimeni nu-i va mai citi.

  4. Samson 6 aprilie, 2019 at 13:05 Răspunde

    ION :Lucrarea de la Slobozia este abandonata. Banii au venit din fondul de rezerva la dispozitia Guvernului. S-au taiat salcamii care protejau malurile si de la podul numit popular la Ghiurca in amonte nu s-a mai facut nimic. O iau malurile la vale. Acel drum nu este nici macar pietruit. Face parte din orasul Roznov ? Raspunde cineva ? Cine trebuie sa verifice stadiul lucrarii? Din cate stiu trebuia finalizata in toamna 2018.

  5. Georgel 7 aprilie, 2019 at 10:13 Răspunde

    Mâlul va fi depozitat la Savinesti in spatele balastierei ilegale a lui Ginel, SC Stef Edil CDP, unde este o halda de gunoi dezafectată si astfel profitul va fi intact. Tot in Savinesti, Ginel si Marcoci au reusit marea performanta ca aprox 700 m liniari de drum comunal betonat sa fie asfaltat cu suma de 22 miliarde lei vechi, bineînțeles cu ajutorul, primului „gospodar” (***) al satului, primarul Horciu Daniel, care din salariul sau de bugetar schiază numai prin Austria si care, fara sa-l deochi, a prosperat financiar mai ceva decat o familie cu 30ani vechime in munca prin occident.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.