Cum sunt angajați piloșii la stat. Ajutată de sistem, fiica șefului RAR Neamț și-a găsit job călduț la Apele Române

15
4240

Pentru orice tânăr ieșit de pe băncile școlii, găsirea unui loc de muncă bun reprezintă o prioritate. În timp ce unii completează de zor CV-uri și participă la zeci de interviuri, alții, mai norocoși, se descurcă rapid. Ne referim în special la cei care au relații, sau cunoștințe sus puse ori  proptele politice. Elocvent, în acest sens, este cazul fiicei senatoarei Arcan (PSD), care a fost numită vicepreședinte la Agenția Națională pentru Funcționari Publici (ANFP), dar și al fiului ex-deputatului PSD de Neamț, Ioan Munteanu, numit secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului. Cârcotașii ar spune că au reușit pentru că „Au îndrăznit să creadă în România!„, asta apropo de sloganul PSD-ului la alegerile din 2016. Iar exemplele ar putea continua. Problema este că sistemul ticăloșit de pile, cunoștințe și relații funcționează perfect, nu numai la nivel înalt. Nu contează că sunt sărite etape pe care orice muritor de rând este nevoit să le parcurgă, dacă vrea job la stat. Nu mai contează absolut nimic, atâta timp cât scopul final este atins, iar beneficiarul de proptea este angajat pe funcția pe care și-a dorit-o.

Cele întîmplate la Administrația Bazinală de Apă Siret, aflată în subordinea Administrației Naționale „Apele Române”, întrece orice închipuire. Trebuie să ai mintea odihnită bine ca să identifici soluții pentru a face angajări la stat, fără concurs.

Tatăl, șef la RAR, fata angajată la SGA Neamț via ABA Siret

Ioana Ilie (foto) este o tânără care, în august 2018, a absolvit Universitatea East London, specializarea Drept și Relații Internaționale. Ioana este fiica lui Marius Ilie, șeful reprezentanței nemțene a Registrului Auto Român (RAR), funcție pe care nu o poți ocupa decât cu susținere politică, în cazul de față PSD. Cu siguranță, Ioana Ilie și-a dorit un job la stat pe care l-a obținut rapid și fără prea mari eforturi. Metoda este una controversată, însă. Atât în cazul ei, dar și a altora care, folosind aceeleași artificii, au reușit să obțină locuri de muncă bine plătite la stat. Nu, nu vorbim de concursuri măsluite, Doamne ferește, ci de o metodă de care poporul muncitor habar nu are. Procedeul este unul cel puțin imoral și poate chiar ilegal. Revenind la Ioana Ilie, iată traseul pe care l-a urmat ca să ajungă, începând cu data de 5 februarie, consilier juridic la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț. Nu, nu a fost vorba de niciun un concurs, ci de rotițele sistemului care s-au învârtit al naibii de bine. Și nu numai în cazul ei.

(Foto: Tatăl, Marius Ilie, și fiica, Ioana Ilie)

Firma administrată de Niță-Trust CCDP, rampă de lansare

Ioana Ilie nu a ajuns direct la SGA Neamț, ci, în primă fază, la  Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret. Nu a dat concurs, ci a fost detașată… de la M&G Consulting SRL Roznov, firmă administrată de Daniel Niță (care deține firma Trust CCDP), bun prieten cu Ionel Arsene.

De altfel, Trust CCDP este asociat majoritar la TeleM, televiziunea despre care se spune că este controlată de Ionel Arsene, inculpatul din fruntea Consiliului Județean Neamț. Traseul: Ioana Ilie se angajează, în data de 7 noiembrie 2018, în funcția de șef Compartiment Achiziții Publice la M&G Consulting. Atenție, în aceeași zi, adică 7 noiembrie, Ioana Ilie trimite pe adresa ABA Siret Bacău o cerere de detașare pe postul de consilier juridic din cadrul Serviciului Achiziții, Lucrări și Servicii. Șefii de la Resurse Umane analizează cererea, iar pe 12 noiembrie, solicitarea Ioanei Ilie este trimisă la Apele Române, la București. Răspunsul afirmativ a venit extrem de rapid (14 noiembrie), cei de la Apele Române fiind de acord imediat cu detașarea Ioanei Ilie de la M&G Consulting SRL Roznov la ABA Bacău, în funcția de consilier juridic. Nu am reușit să aflăm dacă Ioana avea sau nu exepriență când s-a angajat la ABA Bacău, iar astăzi, când am căutat-o la locul de muncă, am aflat că … s-a transferat, unde credeți? La Sistemul de Gospodărire a Apei (SGA) Neamț, în funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului Achiziții. Am vrut să obținem mai multe amănunte, însă Ion Păvăleanu, directorul instituției, nu a răspuns apelului nostru.

Artificiul care l-a ajutat pe Miki Popescu să se transfere la ABA Siret

Mihai Popescu, „Miki” pentru prieteni, și-a dat demisia din funcția de șef Serviciu Achiziții a Consiliului Județean Neamț, în noiembrie anul trecut. Ulterior, Popescu s-a angajat, prin transfer de la Adi Econeamț, la ABA Siret Bacău. Și aici rețeta a fost asemănătoare ca și în cazul Ioanei Ilie. În 5 noiembrie, Miki Popescu solicita, printr-o adresă înregistrată la ABA Siret, să-i fie aprobată detașarea pe funcția de inginer în cadrul Serviciului Promovare Investiții. Șefii ABA Siret nu au stat la discuții și chiar de a doua zi a cerut celor de la Adi Econeamț documentele necesare finalizării procedurii de detașare. Bucureștiul nu s-a opus, motiv pentru care Popescu a obținut funcția dorită la ABA Siret. Foarte interesant este că pe 1 noiembrie 2018, Popescu era numit director la ADI Econeamț, iar pe 5 noiembrie cerea să fie detașat la Bacău. O problemă în cazul lui Miki Popescu, dar care pentru șefii de la București nu contează, este ceea că are experiență în achiziții , însă a fost detașat pe o funcție la investiții, domeniu în care are o experiență redusă.

De la ADI Urbatrans la…ABA Siret 

Numărul angajaților originari din județul Neamț la ABA Siret Bacău a crescut în ultimii doi ani, astfel încât, spun surse de încredere, raportul nemțean/băcăuan în ABA Siret ar de 2 la 1.

În octombrie 2018, ajungea la ABA Siret Bacău, tot prin transfer, Cristian Doru Rusu. Angajat la ADI Urbatrans Piatra Neamț, Rusu solicita, în 3 octombrie 2018, aprobarea cererii de angajare la ABA Siret, pe o funcție de inspector la Inspecția bazinală de apă. O zi mai târziu, șefii ABA Siret aprobau cererea lui Rusu fără să țină cont, de exemplu, că acesta venea din funcția de inspector trafic la ADI Urbtrans. Este evident că nu există nicio compatibilitate între cele două funcții, însă asta nu l-a împiedicat pe Rusu să fie angajat la ABA Siret. Rusu a fost angajat și la Publiserv și a candidat din partea PMP la Consiliul Local Piatra Neamț, la alegerile din 2016. Și-ar fi dat demisia din PMP, iar acum ar fi simpatizant/membru PSD, fiind un apropiat al viceprimăriței Luminița Vârlan.

De munca la privat a scăpat și Ioana Cristina Luca care, în octombrie, s-a detașat de la firma Lucanin Com SRL Piatra Neamț la ABA Siret, în funcția de economist în cadrul Serviciului Achiziții Lucrări și Servicii.

În septembrie 2018, Emilia Maria Jipa se detașa de la SC Lucivas Construct SRL la ABA Siret, pe postul de economist la Resurse Umane. Și în acest caz, Jipa a fost cea care a solicitat detașarea, iar șefii de la ABA au fost de acord într-o clipită. Înainte de a se detașa, Maria Jipa lucrase ca secretară la Lucivas Construct SRL și absolvise un curs de inspector/referent resurse umane. Pentru a i se face loc, șefii de la ABA Siret au solicitat și au obținut de la București aprobarea transformării unui post de inginer în economist, ca să i se potrivească secretarei de la Lucivas.

(Sursa foto: Facebook/Ioana Ilie/Ionel Arsene)

Daniel MURARU

Citeste si:

Fiica senatoarei Arcan, șefă peste funcționarii publici din toată țara

Scandalos! Fost portar de fotbal, fiul ex-deputatului PSD Munteanu, numit administrator al bursei de energie

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

15 comments

  1. Maria Sfetcu 12 februarie, 2019 at 17:53 Răspunde

    A, o bombă! Grele rele spun că la Bacău a aterizat în funcție de director și fostul om a lui Pinalti via Marcoci Bebe, Neculai Ivanov, fost mare penelist și pedelist. Asta da mișcare! Oare nea Arsene știe? Nu cred! Am vaga impresie ca nu știe ce se petrece acasă din cauză că pierde prea mult timp în concediu și la București.
    O zi frumoasă tuturor

  2. jan 12 februarie, 2019 at 18:20 Răspunde

    O adevarata limbricareala pesedista. E clar ca a (***) si pe asta Soseta si a impinso mai departe.Toate jegoseniile astea se fac cu semnaturile si consimtamantul unor slugoi (***) ca Varlan, Nita ,Pavaleanu, Marcoci, Visan si alti viitori puscariasi. Tara e invadata de limbrici fratilor.
    Ma uitam azi la alta nulitate angajata la Spital pe post de jurist. E noaptea mintii. Analfabeti si prosti frate. Ala de spital e fiul puscariasului Marghidan de la e-on impins pe post de activistul (***) DVC. Toate curvele si cocalarii…

  3. jan 12 februarie, 2019 at 18:23 Răspunde

    Ei nu stie. Stie tot dar are nevoie de bani pt curve si vacante. Toti oamenii lui Pinalty stau acum in genunchi in fata lui Soseta. Ala Ivanov ala nui la parnaie?

  4. Dragos 12 februarie, 2019 at 20:34 Răspunde

    Ufff, macar bine ca a terminat scoala fata lui tata ca o mai (***). Oare taica-su e mandru in ce mizerie si-a bagat fata si cu ce pret? Doar asocierea cu aceasta gasca de curve si penali o discrediteaza si va ramane mereu pila lui soseta pentru toti colegii. Ca sa nu spun ca probabil nu stie cate urechi are.

  5. Diana 12 februarie, 2019 at 20:44 Răspunde

    Absolventii de hidrologie nu au locuri la ape, dar mimozele astea au umplut toate institutiile. Pentru numele lui Dumnezeu, ce o recomanda pe (***) asta sa lucreze in aceasta institutie? Nemernicii astia distrug toate institutiile prin angajarea nulitatilor psd-iste. Inseamna ca nu vom mai avea inundatii de acum incolo cu asemenea specialisti. Daca o intrebi ce rauri trec prin Neamt probabil va raspunde Dunarea. Mi-e sila de mizeriile pe care le fac. Votati psd-ul si apoi platiti taxe ca sa poata plati analfabetii si curvele de prin institutiile statului. Iar voi, dragi nemteni, trimiteti-va copiii sa munceasca precum sclavii in strainatate.

  6. alin 13 februarie, 2019 at 00:36 Răspunde

    Buna ziua stimati domni si cu atat mai mult stimatule domn Diana. Ma bucur ca existi. Sa Revenim la ale noastre oI. Indiferent cine a fost la putere si a pus propriile slugi. Barbati. Acum a venit randul femeilor. Sa nu ii acuze ca sunt misogini

  7. Alina 13 februarie, 2019 at 08:32 Răspunde

    Uite de asta merge in România așa de bine,al dracului de bine….ca ne conduc ,,JMEKERII’”,nu contează ca ești prost important e sa ai o diploma și multe ,multe pile cine n-are pile se șterge la cur cu diploma ….o grămada iau banii degeaba și ocupa funcții in locul unora care au învățat pt diplomele obținute ….vai de capu nostru

  8. V.Vasile 13 februarie, 2019 at 09:04 Răspunde

    Citricele inca mai potolesc greata, inca . Indiferent de culoare, sinecuristii, loazele , fufele , cu capul cat damigeana si mintea cat dopul , au avut si au prioritate in fata celor ce nu au tatici, mamici, purtatori de sosete de la culcare la sculare, aterizati si bine infipti in functii de decizie.
    Daca prin absurd, ar fi verificat(de cine trebuie) personalul din institutiile statului si rezultatul ar fi dat publicitatii , cred ca ar depasi cu mult ,,perlele,, unor copii….
    De ce oare aceste ,,fenomene,, nu sunt angajate la firme particulare, aud ??
    P.S. am auzit ca nu ajung banii la SRI si ne napadesc teroristii…. Hai siktir !

  9. constantin 13 februarie, 2019 at 09:30 Răspunde

    Cred ca a venit momentul sa fie verificate toate diplomele de licenta la bugetari si legalitatea functiilor ocupate.Poti deveni consilier juridic daca ai ocupat functia de jurisconsult (nu juristconsult cum scriu afonii) ai fost definitivat dupa 2(doi) ani de activitate, apoi 6(sase ani) ai ocupat functia de jurisconsul principal.De multe ori absolventul de drept este angajat direct consilier juridic.In multe situatii se prezinta nista facultai absolvite de care nu a auzit nimene.Intotdeauna legea te obliga sa tii concurs.Aberatiile de la guvern si agentii nu pot fi justificate legal.Cum sa anunti ca se pot inscrie la concurs pentru ocuparea functiei de consilier juridic persoanele care au vechime de un an de zile.Eu inteleg trepadusii adusi pe functie aiurea dar institutiile statului au un compartiment privind legalitatea.Nici in evu mediu nu aduceai omul de pe strada si il faceai secretar de stat.Nici la CAP nu se proceda asa cu sefii de echipa si brigadieri,TRISTE VREMURI TRAIM!!!!!

  10. Stefan 13 februarie, 2019 at 10:46 Răspunde

    De acord cu toate comentariile de mai sus, cu o observatie!Acelasi lucru s-a intamplat in toate guvernarile, poate mai putin in unele in care s-a intamplat sa fie niste lideri locali cu un pic de bun simt.Eu nu sunt sigur ca dl.Arsene chiar stie de toata aceasta fusereala, dar daca stie si nu o opreste este vinovat si de la aceste panarame i se va tragee caderea!Nu sunt singurele cazuri, sunt si persoane intrate in sistemul bugetar prin asa -zise concursuri -trucate, desigur!Aproape toate sunt pile de politicieni, militieni, magistrati si functionari …..

  11. Adrian Moisescu 14 februarie, 2019 at 17:10 Răspunde

    La ABA Arges Vedea, s-a detasat de la o firma privata, un subinginer metalurg pe post de sef AME .Alt personaj s-a detasat de la o firma privata pe post de responsabil cu planul tehnic, la un Sistem Hidrotehnic.E un haos total.Va dati seama ca, cel care a fost detasat de la acea firma privata si care trebuie sa faca planul tehnic anual, trebuie sa cunoasca tot ce tine de, intretinerea si mentenanta barajelor, din Sistemul Hidrotehnic respectiv?Si cum ar putea sa stie?

  12. Dorina 15 februarie, 2019 at 10:19 Răspunde

    Parcă toate evenimentele din ultimul timp converg spre o rezolvare biblică.Vine Potopul (dacă nici sistemul hidrotehnic nu mai funcționează)și ne va face dreptate.Mă duc cu gandul la cântecul formației Colibri.
    Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare
    Când speranțele păreau înșelătoare
    Când necinstea și prostia și-ascundeau prin gropi norocul
    Știți de câte ori, prieteni, le-am prins jocul.

    Ne-am săturat de palavre
    De cărți și filme de șoc
    Cu vampe, regi și cadavre,
    Cu stele de iarmaroc

    Ploaia care va veni
    Le va potopi pe toate.

    Mi-e lehamite de marșuri, de tromboane și plocoane
    De blazoane, de canoane și fasoane
    Fiindcă banul și puterea sunt pericole morale
    Circul vieții ne-a impus salturi mortale.
    Ploaia care va veni
    Le va potopi pe toate
    Să-ncercăm să facem noi
    Un oraș fără păcate.

  13. Anonim 18 februarie, 2019 at 10:59 Răspunde

    Atat pot sefii acestor institutii de stat, nu ne vom reveni nici in 2050!
    In Ianuarie 2019 ABA Siret si SGA Bacau au scos la intervale scurte posturi la concurs, ambele castigate cu „brio” de „un lautar” si „concubina lui”…….. haos total, presupun ca 10% din agajatii celor doua institutii lucreaza si trag pentru ele, restul de 90% fiind pilosii care nu-si vad rostul acolo decat cand incaseaza chenzina.

  14. Alexandru Coman 10 septembrie, 2019 at 21:39 Răspunde

    Administrator public angajat fara a avea cetatenia romana sau macar a unui stat UE, ce daca legea spune altceva… firme de consultanta in achizitii si contabilitate platite cu zeci de mii de euro anual in paralel cu angajatii primariei, responsabili cu achizitiile si tinerea contabilitatii… bine ati venit in administratia publica locala.

  15. anonim 12 septembrie, 2019 at 09:47 Răspunde

    (***) de Ilie Marius are cel mai probabil (***) cumparata de la un anume domn cunoscut in Bicaz sub porecla (***) Banuiesc ca nu verifica nimeni autenticitatea (***)?

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.