Iz de mușamalizare într-un accident rutier cu mașina primăriei

2
611

 

Un accident rutier petrecut în seara zilei de 12 decembrie, în jurul orei 17.30, pe DN15, în comuna Săvinești, în care a fost implicat un autovehicul, proprietatea Primăriei Roznov, ar trebui să-i pună pe jar pe lucrătorii Biroului Control Intern din cadrul Poliției Neamț. Și asta, pentru că informațiile arată că există un interes clar pentru ca accidentul să fie mușamalizat. Autoturismul, un Renault Megane, înmatriculat NT 08 POR, este al primăriei, însă îl folosesc salariatii Biroului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor pe baza unui contract de comodat. Conducătorul auto, aflat la volanul mașinii primăriei, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un autovehicul care circula în fața sa, iar în momentul în care acesta a încetinit, în apropierea unei treceri pentru pietoni, a intrat în coliziune cu el. În urma impactului a rezultat doar pagube materiale, cele două autoturisme fiind avariate. Programul la Evidența Persoanelor se încheie la ora 16.00, așa că șoferul Dan Atănăsoaie nu-și justifică prezența la volanul autoturismului, după ora 17.00. Mai mult decât atât, oamenii cu care am discutat afirmă că șoferul era băut, însă polițistul care s-a deplasat la fața locului nu l-a testat cu alcooltesterul, pe motiv că a fost o tamponare, iar cei doi conducători auto s-au înțeles pe cale amiabilă. Se pare, totuși, că membrii echipajului de Poliție au primit un telefon de la o persoană „sus pusă”, care le-ar fi cerut să se retragă. „A fost un echipaj de la Postul de Poliție Săvinești acolo, însă s-a retras fără să-l testeze pe șofer. Cine i-a sunat pe polițiști și le-a cerut să se retragă, nu știm, dar sunt instituții care pot face cercetări”, ne-a declarat un angajat al Primăriei.

După producerea accidentului, șoferul a dus mașina în curtea casei sale.

Conducerea primăriei a reușit abia în această dimineață să vorbească cu șoferul vinovat, pentru că acesta a fost de negăsit joi și vineri. Viceprimarul Constantin Hodor afirmă că s-a dispus constituirea unei comisii de disciplină care va analiza situația și va dispune măsurile ce se impun.

 „L-am chemat pe șofer la primărie în dimineața asta, pentru că joi și vineri nu l-am găsit. Vom face comisia de disciplină, să vedem ce s-a întâmplat. Unde este mașina, ce căuta la ora aia, unde se ducea etc, după care vom lua măsuri. Am auzit că a dus mașina acasă la el, ceea ce nu este normal. Cei doi conducători au mers pe înțelegere amiabilă, mai mult nu știm deocmadată. Am înțeles că a fost și un echipaj de poliție acolo, însă nu știm de ce nu l-au testat să vadă dacă era băut. Șoferul n-a cerut nicio dovadă, niciun proces verbal. Mașina trebuie recuperată și reparată, iar banii pentru reparații recuperați de la autorul accidentului, indiferent dacă va mai lucra sau nu la noi”, a declarat viceprimarul Hodor. Acesta a mai precizat că șoferul nu se află la prima abatere, aspect care va cântări greu în luarea unei decizii în comisia de disciplină.

Daniel MURARU

Citeste si:

„Dosarele X” la Primăria Roznov. Un utilaj defect consumă tone de motorină

Primăria Roznov: Lucrări achitate dublu, prejudiciu de 100.000 de euro

Dispreț și bătaie de joc la Primăria Roznov. Tabletele și telefoanele scumpe au dispărut

Probleme cu constipația la Primăria Roznov. Truse de prim ajutor dotate cu laxative, vitamine și antitusive

Aqua Parc și Trust CCDP, ghidușii financiare cu Primăria Roznov

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.