Târgul de Crăciun la Neamț, lecție de prăduit banul public

3
476

 

Târgul de Crăciun la Neamț a ajuns, în acest an, la a treia ediție, un bun prilej pentru „băieții deștepți” ai Consiliului Județean Neamț de a mai face un ban. Cu acordul consilierilor, evident, inclusiv a celor din Opoziție, care mimează că se opun inițiativelor legislative ale celor de la putere. Totodată, jaful de la aceste sindrofii se practică sub privirile ocrotitoare ale organelor judiciare, adică ale celor care, printre altele, au și atribuții în a-i identifica și pedepsi pe cei care se înfruptă din banul public. Fie nu se pricep să o facă, fie nu vor, pentru că altfel nu se explică de ce, până în acest moment, nu avem măcar un dosar finalizat cu matrapazlâcurile celor care gestionează banii nemțenilor. Atacul.ro a prezentat probe clare care arată că cele două ediții ale Târgului de Crăciun de la Neamț au fost bune pentru buzunarele unora. Căsuțele au fost cumpărate la prețuri mult umflate, filmulețele și materialele de promovare la fel etc.

Cum se sifonează banii de la Târgul de Crăciun

Ca și primele două ediții, Târgul de Crăciun din acest an va fi organizat tot de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, instituție subordonată Consiliului Județean Neamț. Legislativul județean a aprobat suma de 350.000 de lei, însă cei de la „Carmen Saeculare” au avut grijă, de exemplu, să-l contracteze pe cântărețul Lou Bega, care va cânta în deschiderea târgului, pe bani care nu sunt din bugetul evenimentului. Niciun consilier județean nu a avut curajul să întrebe de ce și cum a fost contractat, în schimbul unui onorariu de 17.000 de euro, Lou Bega, cântărețul care se poate lăuda cu un hit lansat la sfârșitul anilor 90. Însă acestea sunt aspecte pe care atacul.ro le-a prezentat deja. Cel mai evident furt se poate lesne observa la capitolul montat/demontat/transport căsuțe. La prima ediție a târgului, Consiliul Județean Neamț a cumpărat 39 de căsuțe din lemn cu aproximativ 100.000 de euro, o sumă exorbitantă. Căsuțele, intrate în proprietatea CJ-ului, trebuie acum să fie transportate din incinta firmei Drupo, unde sunt depozitate peste an, la Curtea Domnească, montate, iar la terminarea evenimentului demontate și transportate înapoi. În acest an, „Carmen Saeculare” va plăti firmei Electrosan SRL din Piatra Neamț, pentru servicii de transport, montaj, demontaj căsuțe, suma de 57.530 lei, fără TVA, adică 12.349 euro. Cu acești bani, firma amintită trebuie să transporte/monteze/demonteze 39 de căsuțe ce însumează o suprafață de 522 mp. Prețul pentru un mp/transport/montat/demontat este de 110 lei fără TVA.

2017: 13.508 euro pentru montat/demontat căsuțe, fără transport

Anul trecut, pe vremea asta, „Carmen Saeculare” plătea firmei Naty Criand Company SRL, din Dumbrava Roșie, 120 lei/mp montat/demontat căsuțe, în această sumă neintrând și transportul, așa cum se întâmplă în acest an. Astfel, la a doua ediție a Târgului de Crăciun de la Neamț, montatul și demontatul căsuțelor (522 mp) a costat bugetul instituției 62.679 lei, fără TVA, adică 13.508 euro.

2016, jaf la superlativ: Nord Arin SRL demonta căsuțele pentru 17.000 de euro

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Neamț, din decembrie 2016, a fost un adevărat dezmăț pe bani publici. Căsuțele, pentru care CJ-ul a plătit aproximativ 100.000 de euro, adică aproape dublu după calculele noastre, au fost confecționate de o firmă din Gheorgheni, unde fiul afaceristului Viorel Crețu, patronul de la Nord Arin SRL, este acționar. Transportul și montajul căsuțelor, de la Gheorgheni, unde au fost confecționate, la prima ediție a intrat în sarcina firmei harghitene. De demontatul căsuțelor, după terminarea târgului, și transportul lor în depozitul de la Drupo s-a ocupat Nord Arin care a fost aleasă pe SEAP, prin procedura cumpărarii directe. Vorbim de aproximativ 17.000 de euro, bani pe care „Carmen Saeculare” i-a dat firmei afaceristului Viorel Crețu numai pentru demontatul căsuțelor (12 căsuțe din lemn (2×3 m), 17 căsuțe din lemn (4,5×3 m), 6 căsute din lemn (5,5×3 m), 3 terase din lemn (10×3 m), o căsuță atelier cu formă hexagonală, cu latura de 3,5 m). Un calcul simplu arată că numai pentru demontare, firma lui Crețu a încasat 147 lei/mp, fără TVA. Pentru montatul căsuțelor, adică a celor 522,33 mp de construcții din lemn, Salamandra SRL, firma din Gheorgheni care le-a făcut, a perceput, în decembrie 2016, 11.870 lei, fără TVA. Asta înseamnă că numai pentru montat Salamandra a încasat 22,72 lei/mp.

Comparativ, Nord Arin a încasat 147 lei/mp pentru demontat, iar firma din Dumbrava Roșie a încasat și ea, anul trecut, la cea de-a doua ediție a târgului, 120 lei/mp/montat/demontat. Ar însemna, dacă înjumătățim suma, că montatul a costat 60 lei, iar demontatul încă 60 lei. Iar ca lucrurile să fie mult mai clare, patronul unei firme care fabrică astfel de căsuțe din lemn ne-a declarat că montatul unei construcții (2X3 m) costă 150 lei, adică puțin peste 20 de lei/mp, exact cât a perceput și Salamandra SRL. În 2016, Nord Arin a fost firma care a transportat căsuțele la Drupo SA, adică la o distanță de câțiva kilometri, câștigând din asta 5.200 de lei, fără TVA.

-Nord Arin – 17.000 de euro numai pentru demontat căsuțe, în 2016;

-Naty Criand Company SRL – 62.679 lei, fără TVA, adică 13.508 euro pentru montat/demontat căsuțe, în 2017;

-Electrosan SRL- 57.530 lei, fără TVA, adică 12.349 euro, pentru de transport, montaj, demontaj căsuțe.

O adevărată „performanță”, trebuie să recunoaștem: să ajungi de la un cost de 17.000 de euro, sumă cheltuită numai pentru demontatul celor 39 de căsuțe, la 12.349 euro pentru transport/montat/demontat căsuțe. Numai că, spun cunoscătorii, și 12.349 euro reprezintă un preț umflat. Avem de-a face cu 110 lei fără TVA pentru transportat/montat/demontat căsuțe, în condițiile în care transportul nu are cum să coste mai mult decât 5.200 lei (10 lei/mp), iar montatul și demontatul/50 lei/mp. Un total de 60 de lei/mp căsuțe (transport/montat/demontat), adică aproape jumătate față de cât a cheltuit în acest an „Carmen Saeculare” pentru aceste servicii. Mult, foarte mult.

Daniel MURARU

Citeste si:

Lou Bega, cadoul scump de „Moș Nicolae” pentru nemțeni. Artistul va fi plătit regește din banii județului

Iată dovada jafului de la Târgul de Crăciun! Sume importante de bani au fost sifonate cu nesimțire

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Maria Sfetcu 3 decembrie, 2018 at 17:54 Răspunde

    Hai,nu mai fiți răi! Cum vreți să se realizeze dezideratul „Bani pentru partid”? Dacă la nivelul orașului partidul istoric care ne conduce prin domnu’ primar montează niște panarame de gărduț care nu au nicio utilitate (doar umflă buzunarul partidului) (oare câte lucrări care nu erau necesare s-au făcut când ei se plâng că nu au bani!!!) de ce să nu aibă și județul prin domnu’ președinte un „sifon” prin care să-și asigure „cașcavalul” pentru sărbători? Fiecare cu jucăria lui!!
    La ce să ne așteptăm când au „siluit” CP-ul și CPP-ul doar ca să poată fura „legal”?
    O zi frumoasă tuturor.

  2. FLORIN 6 decembrie, 2018 at 07:49 Răspunde

    Acum vin mimozele de la DNA Janel,stai linistit,se misca cam greu din cauza tocurilor tigarilor si cafelelor care le consuma 99% din timpul de lucru.Le mai ramine 1% sa faca ceva treaba deci cind dracu sa munceasca Janel?

    In plus orasul Piatra Neamt e cam provincial si nu le place ca nu au unde sa se duca la shopping unde sa cheltuie salariile colosale date degeaba de statul mafiot ca doar n-or veni doar sa faca vreo ancheta,trebuie sa combine ceva.

    Aceasta categorie profesionala,procurorii,daca nu ar gasi niste prosti la Ministerul Justitiei care sa-i angajeze degeaba pe salarii colosale,ar fi muritori de foame.Neangajabili la orice SRL din acasta tara datorita incompetentei,lipsei integritatii morale a lipsei de caracter si lasitate.

    Nu exista o categorie profesionala mai inutila si incompetenta decit ”procurorii”din aceasta tara care ”fura” banii cetatenilor luna de luna prin salariile colosale pe care le au.

    Asta nu e hotie Janel?

    Ei de ce nu sunt anchetati?

    Care e diferenta intre ei si hotii pe care ii reclamam zi de zi ca fura banii publici?

    Iti spun eu:NICI UNA

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.