(VIDEO) Bătaie de joc! Blocaje în trafic de zeci de minute la podul de la Preluca. Reparațiile se fac la ralanti

7
603

În cea mai aglomerată perioadă a anului, iulie și august, lunile în care județul Neamț este vizitat/tranzitat de zeci de mii de persoane, cărora li se adaugă nemțenii veniți acasă din străinătate, mai marii de la Secția de Drumuri Naționale Iași, aflată în subordinea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au considerat că acum este momentul propice pentru a repara podul de la Preluca, comuna Pângarați. Nimănui nu i-a trecut prin minte sau nu i-a păsat că, în această perioadă a anului, pe respectiva porțiune de drum sunt înregistrate cele mai mari valori de trafic. Iar acest lucru s-a văzut și acum un an, dar și acum doi ani, pe podul respectiv circulându-se pe o singură bandă de vreo trei ani. Nu s-au gândit că traseul Piatra Neamț-Bicaz este unul dintre cele mai circulate, mai ales în perioada weekendurilor și în special în luna august. Nu le-au trecut nici măcar prin cap să grăbească finalizarea lucrărilor, altfel nu se explică de ce nu se lucrează în zilele de sâmbătă și duminică și nici pe perioada nopții. De asemenea, niciodată la punctul de lucru nu au fost văzuți mai mult de 2-3 muncitori. Aceștia s-au apucat de treabă de câteva săptămâni și încă sunt departe de a finaliza lucrările pe prima dintre benzile podului. Pentru că urmează și cealaltă bandă. Se lucrează fără tragere de inimă spre disperarea miilor de conducători auto care sunt nevoiți să stea și o jumătate de oră pentru a traversa podul. Coloana de mașini se întinde pe cel puțin 1,5 kilometri de o parte și de alta a podului, în fiecare zi. Imaginile de mai jos au fost surprinse ieri, 31 iulie. Cum a început august, luna în care vin acasă cei mai mulți stranieri, nici nu vrem să ne gîndim cum vor arăta sâmbetele și duminicile pe DN 15, la podul de la Preluca.

Arsene ne promite că podul va fi gata în septembrie

Lăsând la o parte faptul că perioada aleasă pentru repararea acestui pod a fost una mai mult decât neinspirată, așa cum spuneam mai sus, nu putem să nu remarcăm apariția lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț… pe podul de la Preluca.

(Sursa Foto: Facebook.com)

În primul rând, trebuie amintit că DN 15 este administrat de CNAIR (prin Secția de Drumuri și Poduri Iași) aflată în subordinea Ministerului Transportului. Între cei de la Secția de Drumuri și Ionel Arsene nu există nicio relație de subordonare. Consiliul Județean Neamț al cărui președinte, inculpat de DNA pentru fapte de corupție, este Ionel Arsene, răspunde de drumurile județene. CJ Neamț administrează drumurile județene, nu naționale, așa că Arsene s-ar putea lăuda cu proiecte din aceste zone.

(Sursa Foto: captura Fecebook.com)

Anul trecut, în luna august, prefectul de Suceava (susținut de PSD), Mirela Adomnicăi, l-a criticat public pe liberalul Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, pe motiv că lucrările la drumurile naționale erau anunțate de CJ Suceava, în condițiile în care această instituție nu avea competențe în administrarea drumurilor naționale. Concret, Flutur, ca și Arsene în cazul nostru, își făcea imagine cu lucrările la drumurile naționale. Lui Flutur i-a tăiat macaroana prefectul de Suceava, însă lui Arsene nu i-a atras nimeni atenția. Dacă ne gândim că prefectul județului Neamț este Daniela Soroceanu, susținută puternic de Arsene, este mai mult decât evident că șansele ca aceasta să-i ceară președintelui inculpat al CJ Neamț să-și vadă de drumurile județene și să-i lase pe alții să se laude cu drumurile națioanale sunt egale cu zero. Politic, Arsene ar putea să facă lobby pentru reabilitarea unor drumuri naționale, dar atât. A făcut-o anul trecut când la Piatra Neamț a venit în vizită Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor. Atunci, Arsene promitea, împreună cu Cuc, că podul de la Preluca va fi reparat până la sfârșitul anului 2017. Termenul nu a fost respectat, lucrările de reparații au început de curând. În concluzie, politicienii nu ar trebui să se laude că repară un pod stricat pe care se circulă pe un singur fir de trei ani, ci să-și ceară scuze pentru că lucrările de reparații au început cu întârzierea, iar din această cauză traficul este îngreunat. De asemenea, politicienii ar trebui să-și ceară scuze zecilor de mii de nemțeni, dar și turiști români și străini care vor pierde timp prețios pentru a traversa podul de la Preluca. La cum se lucrează, adică la cum se stă, podul ar putea să devină un obiectiv turistic important care ne arată cât de mare este bătaia de joc la adresa cetățeanului. 

Daniel MURARU

Citeste si:

Demagogia în formă pură. Arsene a reparat podul de la Preluca, iar acum promite autostrăzi

Minciunile anului. Asaftei: Axialul va fi refăcut până la finele lui 2017! Arsene: Podul de la Preluca va fi reparat!

Halal drum județean! Așa arată DJ 207D Ion Creangă – Icușești

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

7 comments

  1. constantin 1 august, 2018 at 15:02 Răspunde

    Din pacate trec peste acel pod de cel putin doua ori pe zi si cunosc in detaliu desfasurarea lucrarilor.Sa nu credeti ca mi-am pus vre-o speranta in vorbaria si prezenta lui Arsenie.Habar nu are despre ce e vorba si poti sa-i vinzi orice, ca le ea de bune.Societate de constructii care lucreaza la acel pod nu are nici un interes sa urgenteze lucrarile.Se apuca de lucru pe la ora 8(opt)iar la orele 15.00 ard mangalul si pleaca.Pe sub pod se putea sa organizeze o varianta pentru masinile mici.Dar cu cine.

  2. Maria Sfetcu 1 august, 2018 at 17:47 Răspunde

    Domnu’ Muraru,vreți să facem un pariu? Dacă podețul de la Preluca era să zicem ăla de dintre Oșlobeni și Budești era reabilitat în maxim 3 săptămâni?
    Ce ziceți mai faceți pariul? Atunci să fi văzut desfășurare de forțe, de parcă ar fi fost războiul din Afganistan!
    Cât dispreț au cei aleși față de noi cei care i-am ales! Nu le-ar plezni obrazul de rușine. Mi se întoarce stomacul pe dos.
    O zi frumoasă tuturor.

  3. valisor 2 august, 2018 at 07:53 Răspunde

    Ce tot atâta cârcoteală? Putea fi mult mai rău! Și dacă tot e loc, atunci va fi… pur și simplu pentru că ăștia poate! La ce noaptea minții ne inspiră în ziua alegerilor, următorul derbedeu de județ va avea și „dunga roșie pe buletin”. Să ne trăim, tovarăși!

  4. Tanti Paraschiva din Bicaz 5 august, 2018 at 19:11 Răspunde

    Un schimbator de valuta ajuns presedinte se tot poza ca o (***) langa podul de la Preluca si se tot lauda de vreo 5 ani incoace cum va repara el podisca asta. Uite ca timpul a trecut si la pod se sta ca la vama, cozi de 10 km. Acolo nu mai lucreaza nimeni de vreo saptamana. Probabil SRL ul lui Soseta a dat faliment sau vrea deja bani, iar Sose n-are bani, n-a incasat de la termopane. Doamne, in ce situatie a ajuns judetul asta aflat pe mana unui (***) infumurat si inconstient

  5. un cetatean 5 august, 2018 at 22:16 Răspunde

    O ora la pod la Preluca. Unde-i (***) ala de Soseta (***) care se poza pe pod si se boldea printre sarme, sa fac o poza si eu cu cel mai mare (***) din judetul Neamt la care inca nu a ajuns pesta? Sa vina ca vreau sa-i dau si eu o (***) Penal ordinar.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.