(Stenograme) Piti, prefectul de Neamț, limbaj de derbedeu: „Mâine seară urmează să ne vedem că-i ziua la o mimoză de-a lui”

6
904

Cine a avut răbdare să parcurgă stenogramele din motivarea deciziei judecătorilor băcăuani de plasare sub control judiciar a președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, cercetat de DNA pentru trafic de influență, nu a avut cum să nu observe limbajul colorat al personajelor. De departe însă, are și scuza „actorului” principal, fiind intermediarul dintre Gheorghe Ștefan și Ionel Arsene, actualul prefect de Neamț, Vasile Panaite este cel care iese în evidență cu expresii care ar atrage invidia și celor mai înrăiți interlopi. Vasile Panaite, Piti pentru prieteni, apare în mai multe înregistrări făcute de DNA. Îl avem pe actual prefect prezent atât la discuțiile pe care le-a purtat cu Pinalti și concubina acestuia, dar și cu Arsene. Nu o dată, Piti folosește cuvinte urâte, specifice golanilor. Dacă înjurăturile pot fi acceptate, mai ales că au fost folosite în discuții private, aprecierile acestuia la adresa unor persoane, care fac parte din anturajul lui, sunt scabroase. Piti, actualul reprezentant al guvernului în teritoriu, nu se abține în a-și cataloga amicii apropiați cu tot felul de apelative. De exemplu, într-o discuție pe care o are cu PCM, concubina lui Ștefan, Piti îi spune acesteia că a vorbit cu o zi în urmă cu Arsene și că urmează să se vadă cu acesta a doua zi la „ziua unei mimoze de-a lui”.

 

„În ziua de 23.08.2017 între PCM şi PV au avut loc două discuţii, cei doi întâlnindu-se pe raza municipiului Piatra Neamţ. În cadrul primei întâlniri PV a confirmat că a vorbit cu AI după întâlnirea acestuia din data de 17.07.2017 cu PCM (concubina lui Gheorghe Stefan):

PV (Panaite Vasile, prefectul judetului Neamt): Habar n-am…deci ieri a venit din concediu, c-o fost plecat cu D…el… ca să-ţi povestesc cum o fost…o venit…eu am înţeles că…bă, m-am întâlnit …eu m-am dus cum rămăsese înţelegerea anterioară… băi omule vrea femeia respectivă să se vadă cu tine…aaa, m-am văzut cu ea, întâmplător…în mintea mea zic da, ok, întâmplător…şi zice o venit la ti…ă…că o zis…ă…să găsesc soluţii şi eu vin la tine sa te confesezi … şi eu i-am zis: Băi, John dar e foarte simplu, deci eu nu am produs cu tine, n-ai dat nici 10 bani de un an de zile şi eu n-am luat decât cât o rămas… 60-70…ia-i mânca-ţi-aş ochii tăi şi dă-i omului şi rezolvă, că omul e la ananghie…asta ofost discuţia mea…nu mi-a dat nici până în ziua de azi 20 de bani…ieri m-am dus la el, că venind din concediu, m-am dus…băi hai să vedem, că mâine seară ne vedem că-i ziua la o mimoză de-a lui şi deseară trebuie să mă văd cu el şi atunci mă duc să-i spun: Băi omule… Stai că sunt…”.

Discuția a avut loc în data de 22 august, Piti spunându-i concubinei lui Ștefan că urmează să se vadă ziua următoare, în 23 august, la ziua unei mimoze de-a lui (n.n. Arsene). Am făcut verificări și am constatat că, cel mai probabil, „mimoza” este nimeni alta decât Oana Bulai (foto), administratorul public al Consiliului Judetean Neamț, prietenă atât cu Arsene, cât și cu Piti.

„Mimoza” amintită de Piti și-a sărbătorit ziua în data de 23 august, iar Oana Bulai este născută în aceeași zi. Cum să-i spui prietenei tale „mimoza”? Mai ales că, în trecutul nu foarte îndepărtat, Piti a intervenit pentru ca atacul.ro să nu mai publice articole despre Oana Bulai, invocând relația de iubire a acesteia cu Adrian Niță, fost director la Publiserv SA și actual purtător de cuvânt al PSD, prieten bun de-al prefectului.

De asemenea, nu ai cum să nu observi că prefectul Piti, în toată această afacere penală, pare a-i lua partea lui Pinalti, deși, la un moment dat, îl face și pe acesta terci. Pinalti este alintat de prefectul judetului cu apelativul „șeful”, ceea ce arată că Piti nu a uitat cine l-a făcut „om mare” în politică, dar mai ales în afaceri.

PCM (concubina lui Ștefan): Băi Piti, te roagă aşa: Du-te la I şi zi-i aşa: Băi, o zis… ce face cu banii ăia din…care o fost cu T…

PV(Panaite Vasile, zis și Piti):…ăia care mi-o zis el, da!…da, când mi-o zis şefu că o dat nişte bani …(n.n. vorbeşte în şoaptă)…să-i dea cât mai rapid înapoi că are nevoie de ei…

PCM: Are… nevoie, de dat prejudiciul acesta…

PV: Ok!

PCM: Dar…ştii banii ăia care…

PV: Nu ştiu măi nimic, totu-i să-i transmit eu lui … bă te-o rugat ăla frumos, că

trebuie să plătească neapărat prejudiciul, că altfel e belea, de asta…şi îi trebuie

neapărat săptămâna asta…

 Din dialogul celor doi rezultă că PV ştie de la ŞG despre remiterea banilor şi contextul general în care au fost daţi, fără a cunoaşte amănunte sau suma datorată în prezent de AI: PV: Mie mi-o zis ceva dar nu mi-o zis tot şefu…(n.n. neinteligibil – vorbeşte în şoaptă) avea ceva el… n-o rezolvat-o şi rămăsese să mi-i dea înapoi… dar nu mi-o mai zis cât, cum, nu mi-o mai zis… PCM: Nu ţi-o zis …nu ţi-o zis…? PV: Nu mi-o mai zis cât…ba da, mi-o zis… da nu mi-o zis cât mai are … PCM: O luat…I-o dat lui G…uite ce transpir…i-o dat lu G …cum îl cheamă…20000 din ăia 80 şi… PV: Şi-atât…

PV: Când i-am zis lu şefu să se ocupe … Dă-l mă în p… mea că o reglăm noi!

…[neinteligibil – n.n.]… nici acum …[neinteligibil – n.n.]… n-ai cu cine… o rămas

200 şi ceva de euro pe metru să ridice o clădire la gata, cu finisaje cu tot…cine dracu

…[neinteligibil – n.n.]… cu ce…zi-mi şi mie…atât te întreb…cu 200 şi ceva de euro

cum să ridici o clădire…

Prefectul Panaite: „A dat-o prin fasole”

La un moment dat, Panaite (P.V.) îi povestește lui Pinalti (S.G.) despre lucrarea de la Icușești și-l acuză pe Arsene că i-a tras țeapă.

 

Cei doi au discutat şi cu privire la contractul încheiat de firma controlată de PV

cu Primăria Icuşeşti şi faptul că în urma executării contractului PV nu a avut profit,

fapt pe care i l-a adus la cunoştinţă şi lui AI:

ŞG : Înţelegi…o rămas diferenţa de 80000 …o trecut timpul…eu

am ieşit afară, nu? Am stat un an de zile afară…Înţelegi? Băi, putea… 10000…

5000…da, da, c-o rezolvă cu tine…ce-ai făcut cu lucrarea de la Icuşeşti? O ieşit un

căcat şi…când eu i-am spus lui, zic: Domle, a zis Piti că nu a ieşit acolo că asta…

PV: Prima dată …prima dată a dat-o prin fasole…

ŞG : O zis că nu i-ai spus!

PV: I-am arătat dom Ş!…cică: Da, aşa-i! Aşa-i, c-o fost prost

evaluată… Da, băi, dar măcar să ştie regula.

ŞG : Păi de aia n-o lua nimeni lucrarea aia…

Prefectul Piti înjură cu sârg și se plânge concubinei lui Ștefan că Arsene l-a înșelat. Aceasta reiese tot din discuțiile dintre Piti și concubina lui Ștefan, în care primul se plânge că Arsene nu i-a dat niciun leu și că, în cazul afacerii cu școala de la Icușești, și-a băgat firma de termopane pentru a-i „sufla” profitul.

PCM(concubina lui Pinalti): Auzi, dar ce voiam să-ţi zic … băi, dar din tot ce-o fost,T e în pământ din

lupta asta… a lu P…

PV(Vasile Panaite, zis și Piti): Şi el în puşcărie…

PCM: Şi ăsta în puşcărie…şi ăsta-i cu banii luaţi…

PV: Singurul care o scăpat… dar…hai să facem aşa… după ce vorbesc cu

el…(n.n. vorbeşte în şoaptă)… când mai este aicea?

PCM: …următorul vorbitor şi sâmbătă…

PV: Bun, dar eu nu am cum să … cel mai bine e F…

PCM: Păi F vine şi el sâmbătă cu G…

PV: Ok…fii atentă cum fac eu! Eu oricum vorbesc cu el…(n.n. vorbeşte în

şoaptă)…fac un plic sigilat…nu scriu nimic pe el, decât, de exemplu, miercuri…

PCM: Da…

PV: Atât…

PCM: Da…

PV: Indiferent ce…

PCM: Da…

PV: E miercuri, ce?…n-o fost nimic…pun într-un plic sigilat să-ţi ajungă …e

bun?… după ce vorbesc cu el… că mâine vorbesc cu el…

Dialogul dintre PCM şi PV confirmă şi existenţa înţelegerii privind restituirea

de către AI a unei părţi din datorie prin atribuirea către firma controlată de familia lui

PV a unei lucrări în comuna Icuşeşti jud. Neamţ, urmând ca din profitul obţinut să-i fie

dată o sumă necuantificată lui ŞG:

PCM: Păi, spune-i…nici din lucrare n-o ieşit nimica, nimic…

PV: …(n.n. neinteligibil – vorbeşte în şoaptă)… băi nimic, băi… da dă o lucrare

de 30000 de lei…(n.n. neinteligibil – vorbeşte în şoaptă)….15.000.000 de lei bucata…

PCM: Băi, dar… şi din lucrarea aia de la primăria aia când…c-o pus

termopane, n-o rămas nimic?

PV: …(vorbeşte în şoaptă)… Ei…cum dracu n-o rămas …care-o pus cine?

PCM: Când o…lucrarea aia care…aia mare, care o pus el termopane, cu firma

aia de termopane a lui, şi uşi ce-o făcut el…că mi-o zis G ieri…

PV: Unde? La care primărie o pus?

PCM: Nu ştiu…

PV: La Icuşeşti?

PCM: Da, aia.

PV: Hai mă, ce dracu, am ofertat-o pe aia, o fost 600 şi ceva de milioane şi i-am

dat un miliard jumătate…

PCM: Doamne Dumnezeule…

PV: Ce vorbim, băi omul lui Dumnezeu Sfântul? …(n.n. neinteligibil –

vorbeşte în şoaptă)… toată lucrarea, 1100 de metri pătraţi de şcoală şi un miliard

jumătate …(n.n. neinteligibil)…

PCM: Doamne, ce escroc, băi frate! Şi nu vrea să-i dea…

PV: …şi i-am zis atunci: uite băi ce… … dă bă, dă-l dracului de-acum, ce să-i

mai faci?

La finalul discuţiei PV i-a promis numitei PCM că îi va transmite mesajul lui

AI iar răspunsul acestuia va ajunge la ea ”într-o formă voalată”:

PCM: Deci o dat, o cerut 100000 ca să-l scoată incompatibil la HG …

 

Subiectul „Școala Icușești” este reluat într-o altă discuție a celor doi, când Panaite se plânge că nu i-a mai rămas niciun leu din lucrare (Izopoint, firma pe care o controlează, implementa proiectul), pentru că Arsene, prin Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț, a avut grijă să-i ia toți banii. Conform unei înțelegeri anterioare, Piti trebuia să îi dea lui Pinalti banii din profitul provenit din această lucrare în contul datoriei pe care Arsene o avea la Pinalti:

 

PCM (concubina lui Ștefan): Da, Icuşeşti…ce firmă o lucra cu termopane? PV: A lui. P CM: Firma lui ă? Dar cum se numeşte firma lui? PV(Panaite Vasile, zis Piti): RO…ROCOM… PCM: Ca să-i zic… ROCOM ha? PV: Da. PC M: Şi o luat banii şi …o luat… cât ? De un milion jumătate o pus termopane? PV: Nu, de un miliard jumătate şi ele erau 104 milioane… P CM: …[neinteligibil – n.n.]… PV: Când i-am zis lu şefu să se ocupe … Dă-l mă în p… mea că o reglăm noi! …[neinteligibil – n.n.]… nici acum …[neinteligibil – n.n.]… n-ai cu cine… o rămas 200 şi ceva de euro pe metru să ridice o clădire la gata, cu finisaje cu tot…cine dracu …[neinteligibil – n.n.]… cu ce…zi-mi şi mie…atât te întreb…cu 200 şi ceva de euro cum să ridici o clădire…

 Foarte interesante declarațiile lui Piti, înregistrate de către DNA. Actualul prefect se plânge că firma lui Arsene a încasat pentru termopanele puse la școala din Icușești 150.000 de lei, în condițiile în care marfa lui Arsene nu valora mai mult de 10.400 de lei. Este declarația prefectului, așa că trebuie să avem încredere în ce spune reprezentantul guvernului în teritoriu. Nu ne îndoim că anchetatorii, procurori și polițiști, nu vor face o anchetă pentru a afla în ce condiții firma lui Arsene a pus termopane la preturi supraevaluate. Dacă e să luăm de bune informațiile prefectului, firma lui Arsene a avut un profit, numai din această lucrare, de aproape 140.000 de lei. Banii sunt de la bugetul statului, proiectul de la Icușești fiind inclus în lista PNDL I. 

Daniel MURARU

Citeste si:

Ziaristul Turturică umblă cu fofârlica? România liberă, atac furibund la adresa lui Culiță Tărâță

Arsene, foarte precaut în timpul anchetei. „Cârtițele” din DNA să fi fost implicate?

Dosarul lui Arsene sau mafia în toată splendoarea ei. Un „guru” al presei ar fi luat 15.000 de euro din această afacere penală

Bomba din dosarul lui Arsene: Prefectul Piti, „mânjit” și el! Cei doi nu au voie să se întâlnească, deși lucrează în aceeași clădire

Arsene, șeful CJ Neamț, înfundat de Pinalti. Ținta celor doi a fost Culiță Tărâță

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

6 comments

  1. ROMATSA 25 ianuarie, 2018 at 16:45 Răspunde

    O MIMOZA este o persoana cu printzipuri:

    Les amis de mes amis sont mes amis

    Les amis de mes ennemis sont mes ennemis

    Les ennemis de mes amis sont mes ennemis

    Les ennemis de mes ennemis sont mes amis

    MIMOZA isi revine doar,cand se aprinde lumina !E plin campul
    tactic de MIMOZE !

  2. Jos coruptia 25 ianuarie, 2018 at 17:38 Răspunde

    Si ce daca-i mimoza…cat john va sta la puscarie o sa am eu grija de OB…sa stea linistit…ii dau toate placerile pe care nu le-a avut.

  3. Diana 25 ianuarie, 2018 at 17:40 Răspunde

    Cum ar glumi dl Valisor: “ce de ‘telectuali ne conduce!”. Nu imi amintesc sa fi fost un nivel atat de redus al pregatirii profesionale si moralitatii in conducerea administratiei in cei 28 de ani. Va dati seama ca aceste specimene ne mint prin tot felul de declaratii oficiale scrise de altii incercand sa ne lase impresia ca sunt destepti. Ce caractere, ce scursuri. In alte vremuri, astfel de persoane ar fi zburat instantaneu din functii, dar acum par a fi reprezentativi pentru aceasta guvernare. Rusine!

  4. mihnea1 26 ianuarie, 2018 at 05:51 Răspunde

    Incerc sa inteleg mecanismul functionarii acestor grupuri formate in jurul unor interese, in cazul de fata in jurul banului public. Cred ca acest dosar are un fond mult mai complex decat lasa sa se vada la inceput. E posibil ca acest Panaite sa-i fi fost impus lui Arsene in functia de prefect de Pinalty, tot in contul unor datorii sau intelegeri anterioare. Pinalty, cel care a controlat tot judetul si l-a ajutat pe Arsene sa evolueze din comuna natala (asa cum vorbesc „baietii” potrivit interceptarilor), a incercat sa-si mentina controlul (macar partial) asupra judetului propulsandu-l pe Panaite in functia de prefect. Numire care, dupa unele voci, a starnit multe nemultumiri in randul psd-istilor adevarati dar, asemenea stilului „daddy”, a fost impus si asumat de Arsene in forurile de partid, inchizand gura nemultumitilor. Si din discutiile „intelectuale” purtate intre ei si ajunse la noi datorita instantei se intelege foarte bine cum sa plangea gasca Pinalty-Panaite ca Arsene nu le da nicio lucrare. In plus, cu aproape o luna in urma, presa locala anunta o posibila candidatura a lui Panaite la Primaria Piatra Neamt, inca fief al lui Pinalty, anunt argumentat de actiuni ale potentialului candidat in acea perioada. Din nou, e aproape imposibil ca un astfel de pas sa fi fost facut fara binecuvantarea binomului Arsene – Pinalty. Incercam doar sa intelegem caracatita care a pus stapanire pe judet, pe baza faptelor.

  5. anca 27 ianuarie, 2018 at 14:12 Răspunde

    ..doua (***cenzurat admin) care au urcat pe scara politica si au functii in administratia judeteana fara nici un merit..Ce spuneati, limbaj golanesc? de ce va mirati, mai mult nu poate, de unde educatie si bun simt? astia cred ca pot ocupa orice functie…Au dus judetul si tara la pieire, cu ajutorul unora care nu gandesc, iar institutiile statului dorm..

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.