Ziaristul Turturică umblă cu fofârlica? România liberă, atac furibund la adresa lui Culiță Tărâță

7
765

Numele ziaristului Dan Turturică, fost redactor șef al cotidianului România liberă până în noiembrie 2015, apare în dosarul în care Ionel Arsene este cercetat pentru trafic de influență de către procurorii anticorupție. Anchetatorii afirmă, pe baza declarațiilor făcute de către Gheorghe Ștefan, zis și „Pinalti”, că Arsene a avut ideea să-l „aranjeze” pe Culiță Tărâță la Agenția Națională de Integritate (ANI), pentru că avea intrare la președintele din acea vreme, Horia Georgescu. Tot Arsene ar fi spus că punerea în aplicare a acestui plan costă 100.000 de euro. Banii ar fi urmat să ajungă la Horia Georgescu prin intermediul ziaristului Dan Turturică, redactor șef la România liberă în acea perioadă, și printr-o consilieră a șefului ANI. Mai mult decât atât, în referatul procurorilor DNA se mai arată că Pinalti i-ar fi dat în plus 15.000 de euro lui Arsene, pentru ca acesta să-i dea lui Turturică. În schimbul banilor, cel din urmă trebuia să publice în ziarul pe care îl conducea articole denigratoare la adresa lui Culiță Tărâță. Acum, după izbucnirea scandalului, Dan Turturică afirmă că nu are nicio treabă cu această poveste.

Din informațiile care au fost făcute publice până în prezent nu reiese că procurorii DNA au verificat dacă, într-adevăr, Turturică a primit sau nu vreo sumă de bani de la Arsene. Anchetatorii au căutat să probeze săvârșirea faptei prin recunoașterea lui Arsene. Numai că acesta nu a picat în plasa procurorilor, fiind extrem de precaut și atent în timpul discuțiilor (înregistrate ambiental) pe care le-a avut pe marginea acestui subiect cu diverși, martori in cauza. Totuși, procurorii ar fi trebuit să verifice și alte piste, pentru că, așa cum vom arăta, există câteva aspecte care le-au scăpat. Nu știm dacă voit sau nu, însă cu siguranță ceea ce vom prezenta astăzi ar trebui să dea de gândit.

Primul articol, publicat în ziua în care Arsene a depus plângere împotriva lui Tărâță la ANI

Nu spune nimeni că Turturică ar fi implicat în această poveste, mai ales că procurorii nu au prezentat nicio probă în acest sens. În plus, Ionel Arsene a declarat public că jurnalistul, deși este amintit în referatul procurorilor, nu a avut nicio implicare. Bun, este de înțeles poziția lui Arsene, că doar nu putea să confirme acuzațiile lui Pinalti. Și totuși, niște evenimente care s-au petrecut în perioada în care Turturică era redactor șef la România liberă sunt extrem de interesante și ar putea fi utile cauzei. Astfel, cine are curiozitatea să caute în arhiva electronică a cotidianului România liberă o să găsească mai multe articole despre Culiță Tărâță. Din luna martie 2006 și până în noiembrie 2014, când Culiță Tărâță a decedat, România liberă a publicat 21 de articole despre acesta. Curios este că cinci articole, adică aproape un sfert, au fost publicate într-un interval de numai trei luni (11 iunie 2014 – 11 septembrie 2014). În toate cele șase investigații ale ziarului se face referire la afacerile necurate ale lui Culiță Tărâță, iar în cele mai multe dintre ele se afirmă că acesta ar fi în conflict de interese.

Coincidență? 

Nu este lipsit de importanță, chiar dacă evenimentul poate fi pus pe seama coincidenței, faptul că primul articol dur la adresa lui Tărâță, din seria celor cinci, a apărut exact în ziua în care Ionel Arsene, pe atunci deputat în Parlamentul României, depunea o plângere la ANI împotriva lui Tărâță.

 

Informația apare în referatul procurorilor, plângerea la ANI fiind depusă în data de 11 iunie 2014.

În aceeași zi, România liberă publica articolul „Cum și-a ascuns Culiță Tărâță contractele dintre firmele sale și Consiliul Județean Neamț”, semnat de Petrică Răchită. La un moment dat, autorul face referire și la un posibil conflict de interese în care s-ar afla Culiță Tărâță.

Interesant, nu? În ziua în care Arsene îl reclama pe Tărâță la ANI, România liberă publica un articol în care arăta că președintele CJ Neamț din acea vreme ar putea fi în conflict de interese. Cam mare coincidența, nu-i așa?

Ce zice Ștefan despre banii dați lui Turturică prin intermediul lui Arsene

Numele ziaristului Dan Turturică este menționat de mai multe ori în referatul procurorilor DNA. Gheorghe Ștefan este cel care o face. În primul rând, cel din urmă spune că i-a înmânat 100.000 de euro lui Arsene ca să-i dea lui Georgescu prin intermediul lui Turturică și a consilierei personale a șefului ANI. În al doilea rând, numele lui Turturică apare într-o discuție a lui Ștefan cu Panaite Vasile, când primul spune că nu mai vrea banii de la ziarist pentru că acesta și-a făcut treaba.

Pinalti îi spune lui Piti, în discuția înregistrată de anchetatori, că a văzut ziarele și că Turturică l-a făcut varză pe Tărâță.

Dacă alăturăm afirmațiile lui Pinalti cu articolele publicate de România liberă, putem spune ca primul ar avea dreptate, Turturică și-a făcut treaba: cinci articole acide la adresa lui Tărâță în trei luni este o realizare.

Ce zice Turturică?

Cum spuneam, ziaristul Turturică, afirmă că nu are nicio treabă cu această afacere. O spune într-o postare pe Facebook, în care face mențiunea că singurul lucru real afirmat de către anchetatori este acela că a fost redactor șef la România liberă între anii 2006 – 2014. Numai că aici Turturică greșește sau poate a uitat, pentru că a plecat de la România liberă în noiembrie 2015, nu 2014. Deci, în anul 2014, când în Rl erau publicate investigațiile despre Tărâță, Turturică era redactor șef la această publicație. Jurnalistul, care acum lucrează la Digi 24, nici nu a fost întrebat, dar nici nu a simțit nevoia să explice cum de a reușit Rl performanța să publice, în fix trei luni, șase articole despre afacerile lui Culiță Tărâță.

Postarea de pe Facebook a lui Dan Turturică:

Am făcut ce am făcut și iar am ajuns subiect de presă. Pentru a treia oară în ultimul an.
Prima oară, când domnul Dragnea a declarat public că ”Turturică tot sună pe la ambasade ca să afle informatii despre sotul doamnei Sevil Shhaideh.” A doua oară pentru că același lider PSD a avut o nedumerire despre cum îmi permit o casă de sute de mii de euro.
Astăzi, subiectul este, după cum îl tratează Antena 3, că ”DNA lovește într-un jurnalist susținător al sistemului.”
Dezvăluirea se bazează pe două fraze din motivarea deciziei Tribunalului Bacău prin care Arsene a fost lăsat în libertate din care reiese că, în denunțul făcut la DNA, Gheorghe Ștefan a declarat că banii pe care Ionel Arsene i-ar fi cerut, cei 100.000 de euro care fac obiectul dosarului DNA„ ”au fost primiţi pentru a fi înmânaţi prin intermediari (consiliera sa personală şi redactorul şef al cotidianului România Liberă) lui HG,” dar și pentru publicarea ”unor articole denigratoare despre TC”.
Singura informație reală vehiculată în această campanie susținută de burtiere bombastice de tipul ”Șeful site-ului Digi24, implicat într-un dosar penal” este că, deși numele meu nu a fost menționat explicit, am fost, într-adevăr, între 2006 și 2014 redactorul șef al ”României libere”.
Atât. În rest, multă manipulare.
Ca și în toamnă, când am răspuns acuzațiilor privind proveniența banilor cu care eu și familia mea mi-am construit casa, o fac pentru toți cei care mă citesc și pentru care adevărul are cu adevărat valoare.
1. Nu am primit, niciodată, nicio sumă de bani de la Ionel Arsene sau de la vreun alt politician. Nici pentru a intermedia vreo acțiune a autorităților pentru sau împotriva cuiva și nici pentru a publica vreun articol.
2. Am publicat de-a lungul ultimilor 20 de ani, fie ca redactor-șef al „României libere”, fie al ”Evenimentului zilei”, mii de articole despre afacerile ilegale ale lui Gheorghe Ștefan, cât și despre cele ale lui Culiță Tărâță și ale altor mii de infractori dovediți sau scăpați din mâinile justiției. Niciodată nu am făcut-o decât pe baza argumentelor și probelor prezentate de autorii articolelor. De foarte multe ori, am fost editorul care a decis publicarea unor dezvăluiri în premieră despre oameni importanți ai momentului, pe care nimeni nu îndrăznea să-i atingă, pentru că dovezile prezentate de jurnaliștii care le documentaseră erau imbatabile.
3. Nu am nicio calitate în dosarul DNA în care este implicat Ionel Arsene și în niciun alt dosar. Nici măcar cea de martor.
4. Acest dosar a plecat de la denunțul lui Gheorghe Ștefan împotriva lui Ionel Arsene, din care reiese, dacă avem încredere în buna credință a denunțătorului, că acesta nu i-a returnat banii pe care îi dăduse pentru a-l ”executa„ pe Culiță Tărâță. De ce dorea ”Pinalti” să-i fie returnați banii? Pentru că, după cum spun procurorii, planul pentru care susține că plătise nu a fost îndeplinit. Așadar și dacă i s-a promis într-adevăr asta, ”cumpărarea de influență” pe care a finanțat-o nu s-a realizat. Iar acest lucru reiese clar, potrivit procurorilor, din interceptările convorbirilor dintre părțile implicate în dosar. Altfel, nu ar fi existat motive ca Gheorghe Ștefan să-i ceară lui Arsene banii înapoi și nici să i se promită lucruri în schimb. În afara celor două fraze din denunț, ”redactorul-șef al „României libere”” nu este menționat de nimeni, nicăieri. Și asta în condițiile în care vorbim de o lungă perioadă în care toate conversațiile celor implicați au fost monitorizate.
5. Nu exclud nici ca motivul pentru care Gheorghe Ștefan vorbește în denunțul său de ”redactorul şef al cotidianului România Liberă” să fie unul mult mai prozaic. Într-un denunț făcut la aproape cinci ani de la producerea faptelor, cum este cazul în acest dosar, după sute sau mii de alte aranjamente oculte, multe documentate deja de DNA, memoria poate juca feste, iar numele și evenimentele se pot amesteca.
Cu atât mai mult cu cât este vorba de reproducerea afirmațiilor unui alt personaj. Nu ar fi prima oară când se întâmplă astfel, iar asta s-a mai văzut cel puțin într-un alt dosar plecat de la un denunț al lui Gheorghe Ștefan, care s-a încheiat cu o achitare deoarece, în decursul procesului, Gheorghe Ștefan și ceilalți martori s-au contrazis flagrant.
6. Dar nu exclud nici ca menționarea în denunț a ”redactorului șef al cotidianului România Liberă” să fi fost deliberată, parte a unei campanii mai largi a mafiei politice transpartinice împotriva tuturor celor care susțin lupta anticorupție. Viteza cu care subiectul a fost umflat rapid, aproape concomitent, de B1 și de Antena 3, îmi întăresc această suspiciune.
7. Ce argument mai bun pot aduce cei condamnați pentru corupție pentru a-și susține teza că sunt victime ale ”sistemului” decât că toți cei care susțin activ o justiție independentă și lupta anticorupție sunt la rândul lor corupți? Până nu demult, țintele lor au fost procurorii, judecătorii și ofițerii de informații. De o vreme încoace, au intrat în colimator și cei care, deși nu sunt implicați direct în efortul justițiar, îl susțin. Ambasadori, directori de multinaționale, lideri ai societății civile și mai nou jurnaliști.
8. Vestea bună? Vor eșua. În final, manipularea nu va putea învinge adevărul.

Într-o intervenție la un post central de televiziune, Arsene a declarat că nu Turturică este jurnalistul al cărui nume ar fi fost pomenit de judecătorii băcăuani în motivarea deciziei de cercetare sub control judiciar.

Date fiind informatiile pe care le-am prezentat, sperăm ca procurorii de caz să se aplece cu atenție și să verifice posibila implicare a lui Turturică, implicare despre care vorbește Gheorghe Ștefan. Nu că am pune mare bază pe spusele acestuia, însă există elemente, pe care le putem numi și suspiciuni rezonabile, că fostul redactor șef al României libere nu a fost străin de cele întâmplate. Și ar mai fi ceva de spus, și anume că în urmă cu vreo jumătate de an, Liviu Dragnea, șeful PSD, l-a atacat direct pe Turturică, solicitându-i acestuia să explice cum de a reușit să-și construiască o casă de 800.000 de euro, cu ce bani? Să nu uităm că Arsene este omul lui Dragnea și este foarte posibil ca cel din urmă să-i fi sugerat jurnalistului să o lase „mai moale” cu criticile la adresa sa. Poate știa și Dragnea ceva? 

În încheiere, le sugerăm procurorilor DNA să ridice cele două plângeri depuse de către Ionel Arsene împotriva lui Culiță Tărâță la ANI, din 11 iunie 2014 și 1 octombrie 2014. S-ar putea să aibă surprize și să constate că sesizările lui Arsene conțin aceleași acuzații ca și cele din articolele publicate de România liberă.

Daniel MURARU

Citeste si:

Arsene, foarte precaut în timpul anchetei. „Cârtițele” din DNA să fi fost implicate?

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

7 comments

  1. la puscărie cu voi, hoților! 24 ianuarie, 2018 at 17:30 Răspunde

    Este grav, zic eu, ca acest om cu nume de pasăre nu este si el cercetat. Din ceea ce am citit aici este foarte clar ca a pus botul. Adică, ce anchete bengoase au mai facut despre tarita, ținîndu.l in chingi atîtea luni. Ca nici ala, D.zeu sa.l ierte, n.a fost usa de biserica, asta e alta poveste. Dar ia te uita cum se lucreaza! . Eu astept cu nerabdare, asa cum se aude prin tirg, nu ca mi.a soptit o turturica, Sa il vad si pe asa zisul ziarist, mogul sau cum vreti, care fara nici o jenă si.a susținut sponsorul.Adică pe acest dandy de neamt, arsene, cum va da explicatii in fata procurorilor despre toate sumele incasate de la stat prin diferite firme. Ce va spune el despre mega asociatia de binefacere pe banii statului? Cum va justifica toata manipularea grosolană a populației acestui judet, pentru propriile interese financiare. Aaaa, nu ca ii plîng pe oameni, ca.s prosti si mulți! Hai cu dna.ul si peste alți ziaristi wow! Hai, hai, ca s.a umplut paharul!

  2. valisor 24 ianuarie, 2018 at 21:57 Răspunde

    MERGEȚI LA VOT, IGNORANȚILOR-DE-BUNĂ-CREDINȚĂ!
    Numai ce m-am uitat, până ce mi s-a aplecat, la o emisiune de mi-e rușine de nesimțirea lor, pe Realitatea TV Live, realizată de năuca Denise și invitat permanent netrebniciosul Cosmin Gușă. N-am mai putut până la capăt, răpus de o greață profundă ce mi-a revoltat tot rachiul băut vreodată spre osânda minții mele. N-are importanță ce palide rahaturi am auzit despre Arsene, despre Țurțurică!… Revolta mi-a uscat un nod în gât când l-am auzit pe Gușă mâncând ciuperci despre Statul Paralel, aici pretins acuma a fi S.I.E. SeFeul cu pricina, care ar hotărâ dedinainte și cine Președinte, dar și când cine-care-cum Statul de Drept. TOXIC!, atât de criminal de toxic încât o asemenea gogoriță despre conspirații poate induce hal de pandemie în creierii unei întregi nații… soră cu extincția de tot! Dacă ideea nu ar fi o maxim-bolșevică manipulare fascistă și dacă „Statul Paralel” nu i-ar avea pe Dracnea și Târtăriceanu la ficați, nici ei și nici celelalte jivine n-ar merge la bulău, ba la Belu!, deci să ne cugetăm la asta! Nu prin vot l-am pus pe Dragnea bulibaș de grotă, ci tocmai prin nevot, ori dacă absența pe criteriul „Nu merg la vot, că toți e hoți și nu am cu cine să votez!” l-a adus pe Dragnea, atunci prin absența produsă de mizeria promovată de unul ca Gușă l-am putea face pe Arsene Țar! Nu e că nu există „culise” cu diverse triburi de interese, că mereu au fost și vor fi încă tot mereu, dar de la palide mici făcături și până la a vorbi despre Stat Paralel în bordeiul claustrofobului…!
    MÂNA CU ȘTAMPILA-N EA, ÎN CABINA UNDE NU ȘTIE STÂNGA CE FACE DREAPTA, AIA E AȘA PUTERE PUTERNICĂ, CĂ MAI PUTERNICĂ PUTERE E DOAR PUTEREA ATOTPUTERNICULUI DUMNEZEU! Deci,
    MERGEȚI LA VOT, IGNORANȚILOR-DE-BUNĂ-CREDINȚĂ!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.