Cum și-a vândut prefectul Piti „ciurul” cu 15.000 de euro unei firme a primăriei

8
1458

O afacere controversată a firmei familiei prefectului de Neamț, Vasile Panaite, cu o societate aflată în subordinea Consiliului Local Piatra Neamț, arată gradul de nesimțire și indiferență la care au ajuns unii, vremelnic aflați la putere, atunci când este vorba de banul public. Până-n urmă cu 4 zile, societatea Publiserv SA, firma care este controlată de primărie, din banii căreia trăiește efectiv, ca urmare a comenzilor primite pe linie de plombare/asfaltare străzi, a fost condusă de Adrian Niță. Acesta a trecut pe la PDL, după care a ajuns în partidul M 10, condus de Monica Macovei, fost ministru al Justiției în perioada cât Băsescu s-a aflat la putere. La alegerile de anul trecut, M10 a dat-o în bară în Neamț, în sensul că rezultatele au fost catastrofale. Acest lucru l-a obligat pe Niță să se reorienteze spre PSD, partid cu ajutorul căruia a ajuns director la Publiserv SA. A pierdut recent funcția, după ce PNL-ul a refăcut o nouă majoritate în Consiliul Local Piatra Neamț, împreună cu PMP-ul. Dar asta este o altă chestiune care ține de jocurile politice din Consiliul Local Piatra Neamț. Așa cum menționam nu cu mult timp în urmă, Adrian Niță este bun prieten cu Vasile Panaite, actualul prefect de Neamț, cei doi cunoscându-se din perioada în care făceau parte din PDL. Nu știm cât a contat această relație dintre cei doi atunci când firma Izopoint SRL, ce aparține soției prefectului, a vândut la prețuri astronomice două autovehicule societății Publiserv SA, însă bănuim că măcar o mică contribuție a avut.

În trei minute, Izopoint a obținut peste 25.000 de euro de la Publiserv

În luna aprilie 2017, firma primăriei și-a exprimat, pe SEAP evident, disponibilitatea de a cumpăra două autovehicule: un DAF 45.310 basculabil, cu macara, și un Fiat Ducato cu 7 locuri. Nu știm cum au fost făcute caietele de sarcini, însă suntem convinși că cererea a corespuns perfect cu oferta pe care o avea Izopoint. Prețurile cu care au fost achiziționate de către Publiserv cele două autovehicule de la Izopoint ar trebui să-i scoată din sărite nu numai pe pietreni, ci si pe procurorii DNA. Asta dacă, bineînțeles, au disponibilitatea de a ancheta aceste tranzacții extrem de păguboase pentru Primăria Piatra Neamț. Așadar, ziua de 21 aprilie a fost una extrem de norocoasă pentru Izopoint, întrucât în conturi avea să-i intre, așa cum spuneam, peste 25.000 de euro. La ora 9.09 apărea pe SEAP anunțul societății Publiserv în care anunța că dorește că cumpere o autoutilitară Fiat Ducato, cu cabină dublă, caroserie BA suprastructură deschisă, sarcină utilă 1.228 kg, număr locuri – 7, capacitate motor 2.287 cmc, diesel. La 10.31 este inițiat anunțul, iar la, atenție, 10.33, apare oferta Izopoint acceptată de Publiserv.

Astfel, firma soției prefectului vinde către Publiserv un Fiat Ducato, an de fabricație 2007, cu prețul de 41.933 lei. Cum prețurile de pe SEAP nu conțin TVA, rezultă că Publiserv a plătit pentru mașina celor de la Izopoint 49.900 lei, ceea ce în euro înseamnă, la cursul din ziua respectivă, 10.991 euro cu TVA inclus. Nu o să facem analize asupra prețului, însă vă putem spune că un autovehicul similar, în stare bună, poate fi cumpărat și cu 5.900 euro, așa cum se poate vedea mai jos.

Fiat Ducato Pritsche Doppelk

 

DAF-ul cu macara, vai de el

Dacă la Fiat să spunem că prețul nu a fost umflat foarte tare, altfel stau lucrurile în cazul celei de-a doua achiziții făcute de Publiserv de la Izopoint. Vorbim de o autoutilitară DAF, echipată cu macara și basculantă, an de fabricație 2001. Anunțul a fost publicat pe SEAP la ora 10.38, în data de 21 aprilie, și a fost inițiat la ora 10.41. Atribuirea avea să se facă un minut mai târziu, respectiv la 10.42. Publiserv a achitat 67.500 lei cu TVA inclus, adică 14.867 euro pentru această autoutilitară DAF.

Neinițiații ar spune că societatea Consiliului Local Piatra Neamț a făcut o afacere, însă dacă intri puțin în amănunte realizezi că totul nu a fost decât o mare țeapă pentru firma primăriei. În primul rând, de când a ajuns în curtea Publiserv DAF-ul de la Izopoint, pentru care s-a plătit 67.500 lei, este nefuncțional. Cu bena susținută de un dulap din lemn, autoutilitara, ce are volanul pe dreapta, așteaptă să fie reparată. Nu am văzut macaraua despre care se făcea vorbire în anunțul pe SEAP și nici nu părea că ar fi existat vreodată. Cert este că mașina arată într-o stare deplorabilă, așa cum se poate vedea lesne și din fotografii.

Pentru mai multe date, l-am contactat pe Gheorghe Triboi, noul director numit de PNL, și i-am cerut să ne ofere câteva lămuriri în legătură cu aceste achiziții. Așa am aflat că DAF-ul are braț, adică macara, însă a fost dat jos pentru că nu trebuia (sic!!!) și se află în curte pe undeva. Triboi ne-a comunicat că Fiatul funcționează și este folosit de cei care amplasează semne de circulație pe străzile orașului. Întrebat dacă DAF-ul este funcțional, Triboi a întrebat o persoană care se afla cu el în birou și care i-a spus că e in regulă. Bine, persoana care îi oferea informații noului șef nu știa că noi am văzut DAF-ul care arată așa cum îl vedeți și dumnevoastră: fără macara, fără sistem hidraulic, cu un dulap care susține bena. Poate așa trebuie să arate o mașină aflată în proprietatea Publiserv și nu știm noi. Cert este că autoutilitara DAF nu a funcționat de când a fost adusă de la Izopoint, iar o mașină de acest fel se poate cumpăra cu mai puțin de jumătate din prețul pe care Publiserv l-a achitat firmei soției prefectului Panaite. Cine nu crede, să urmărească capturile de mai jos.

Acum, stăm și ne întrebăm dacă Poliția Neamț va avea curaj să se autosesizeze și să ancheteze această potlogărie cu bani publici sau va sta cumințică să nu-l deranjeze pe prefect, reprezentantul guvernului în teritoriu. 

Daniel MURARU

Citeste si:

Prefectul Panaite și soția, abonați la contractele cu statul. Primăria Voluntari, printre clienți

Prostul obicei al noului prefect: să închidă gura presei cu bani

MURARU ȘI ATACUL.RO NU CEDEAZĂ ÎN FAȚA ÎNCERCĂRILOR DE MITUIRE ȘI A AMENINȚĂRILOR

Fenomenal! PDL are prefect la Neamț

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

8 comments

  1. Varujan 17 iulie, 2017 at 15:32 Răspunde

    Nu doar angajații de la Publiserv plâng după Nita Adrian ci și cei de la Tabere Cozla. Ce bine mai era când angajații de la Tabere făceau mâncare pentru restaurantul Savurici unde patron era el Nita Adrian iar distribuitorii veneau cu facturile pe la Tabere sa le lase. Frumoase vremuri. Mai vrem.
    Despre sutele de milioane pe care le încasa Nita de la Publiserv nimic?

    • Jan Croco 17 iulie, 2017 at 19:13 Răspunde

      Cand era la Tabere, Nita era membru PDL, cum era si Panainte, si doctorul Andrita care e la Consiliul Judetean, si primarul de la Roznov, si Ene (a carui doamna e tot bagata prin CAuri) si actualul liberal Romel Barjoveanu, si fostul vice de la CJ Pintilie care acum miroase urma pe la PSD. Ce vremuri frumoase, ce oameni!!!

  2. Cristi 17 iulie, 2017 at 15:37 Răspunde

    Mari oameni de afaceri acesti politicieni de duzina! Ia sa-l iei si sa-l pui in adevaratul mediu de afaceri, sa nu aiba contact cu banii publici! Moare de foame si el si nevasta! Felicitari pentru articol!

  3. valisor 17 iulie, 2017 at 16:34 Răspunde

    Avem și noi la firmă – Județul Neamț S.A. – un X6 și tare l-am vinde, că-l ținem degeaba, că se tot dă în el un’ducător de râpă care cam n-are treabă cu trebile firmei. Vrem niște detalii de procedură cu vânzările astea cu SIPĂ, că poate o punem de-o penală-legală cu Primarele de Cocomârla!

  4. Diana 17 iulie, 2017 at 18:01 Răspunde

    „Bai, esti prost?”, zice o vorba de duh. La astfel de indivizi nu te poti astepta la un lucru bun si legal. Cred ca Nita si-a strans ceva bani in cateva luni. Cine stie ce afaceri paguboase pt primarie a mai facut. Sunt curioasa daca diferenta enorma dintre pretul real si cel de achizitie a fost impartita si cu Bulai si Arsene, sau e afacere doar intre baieti. Oare cat mai dorm institutiile statului si tolereaza hotii atat de mari si sfidatoare la adresa banului public si a noastra??!! Ar trebui ca acest prefect imperfect sa-si dea demisia ca este o rusine mizeria pe care a facut-o si fiind reprezentantul premierului in teritoriu. Rusine! Demisia!

  5. Costantin 17 iulie, 2017 at 20:57 Răspunde

    Suntem de râsul curcilor autoritățile trebuie sa se fi sesizat de tunurile Domnului Prefect Panait (scuze de administratorul firmei soției).Ce jafuri de mașini și la ce preturi,ei sunt oricum obișnuiți cu aceste ….,tunuri financiare!!!!. De curiozitate mergi la Spitalul județean de urgență și vezi cine a câștigat toate lucrările și…..,cuumm!!!!!in luna Decembrie când le terminat și cu ce preturi maxim din maxim lucrări de mântuială .Cate proceduri de ofertare au …..făcut în SEAP și câte abuzuri până a ieșit câștigător ….Izopoint!.

  6. V.Vasile 17 iulie, 2017 at 21:18 Răspunde

    Vreau a ajung ziua cand aceasta increngatura, cumetreala sau cum naiba se mai numeste sa fie demascata ! Mai nou, importam bichineti, lauferi,….Cu sforarii autohtoni ce facem, export ,,mai dragi nemteni,, ?!

  7. mihnea 17 iulie, 2017 at 23:19 Răspunde

    Citesc si ma minunez. Astia, dupa ce ca sunt prosti, sunt si…prosti! Sunt niste fomisti si gainari care isi folosesc singurul neuron pe care-l poseda doar pentru tepe din bani publici. Pai asta de-i prefect a facut bani multi lipind polistiren pe blocurile din oras la sume foarte mari. Apropo, sa ne fereasca Dumnezeu de vreun incendiu ca la Londra, ca toate materialele folosite sunt de o calitate net inferioara fata de proiect. In ce lume traim? Cat de mare e toleranta la romani, care sunt umiliti si calcati in picioare de astfel de gunoaie? Nici de Dumnezeu nu va e frica? Sunt curios daca noua conducere de la Publiserv va face un audit iar hotiile ce tin de penal (ca aceasta) sa fie trimise la parchet. Sau pun batista pe tambal si mai cumpara ceva vehituri pentrua falimenta Publiserv-ul.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.