Fenomenal! PDL are prefect la Neamț

8
1647

Odată cu numirea lui Vasile Panaite în funcția de prefect, se poate spune că „portocalii” sunt din nou la putere în județul Neamț. Om de încredere al fostului primar de Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, zis și „Pinalti”, Panaite a fost membru important al Partidului Democrat Liberal. Afacerile derulate de soția sa prin firma Izopoint SRL nu au făcut decât să-i crească „acțiunile” în interiorul partidului, societatea fiind una dintre cele care au tocat banii publici cât portocalii au fost pe cai mari. Sătul de primărie, în 2008 Panaite a cerut să candideze la parlamentare. Pinalti a fost de acord, iar primarul Dragomireștiului a intrat în cursa pentru Colegiul 6, unde a fost învins de social democratul Victor Surdu.

A revenit la primărie, însă imediat au apărut zvonuri că Panaite se află în cărți pentru funcție de prefect. Nu a avut noroc, pentru că a fost preferat un alt democrat liberal. Tot în acea perioadă s-a vorbit că Panaite va ajunge într-o funcție importantă la București, de secretar de stat într-un minister. Însă nici această varianta nu a fost una norocoasă. În 2012 a câștigat un nou mandat de primar, de această dată pe listele APEL, alianța politică formată de PDL și UNPR. Arestarea și condamnarea lui Pinalti și dispariția PDL-ului, ce a fost inclus în PNL, l-au făcut pe Panaite Vasile, alintat de apropiați „Piti”, să se reorienteze. Așa se face că la alegerile din 2016 câștigă un nou mandat de primar, însă de această dată din partea PSD-ului. Buna relație pe care o are cu Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, dar și cu oameni apropiați acestuia, l-au propulsat de functia de prefect la Neamț. Spre „bucuria” social democraților cu vechime în partid, în cursul zilei de ieri în Monitorul Oficial a fost publicată și Hotararea de Guvern prin care „Piti” a fost numit prefect la Neamț.

Însă vechii social democrații din Neamț nu ar trebui să fie supărați, pentru că există probabilitatea să prindă și ei niște funcții pe la „Sfântul Așteaptă”. Până atunci, nu au decât să înghită în sec și să vadă cum foștii pedeliști sunt tot ei în frunte. În acest sens, venim doar cu câteva exemple de aducere aminte. Vasile Panaite, prefect, fost pedelist de frunte; Oana Bulai, county manager la Consiliul Județean Neamț, fost consilier local PDL la Roman; Adrian Niță, director Publiserv, fost membru PDL; Vasile Vișan – consilier personal al președintelui Arsene, a fost secretar al Primăriei Piatra Neamț în perioada în care Pinalti a făcut ce a vrut cu bugetul instituției, dar și cu bunurile orașului; Valeriu Andrița – consilier personal al președintelui CJ Neamț, a fost consilier local PDL la Piatra Neamț, mâna dreaptă a lui Ștefan. Iar exemplele ar putea continua, însă noi ne oprim aici. Nu de alta, dar nu vrem să le stricăm ziua social democraților nemțeni care în campaniile electorale îi huleau pe democrat liberali, iar acum îi văd pe aceștia cocoțați pe funcții importante în administrația locală. Totuși, pentru pesediști mai există o șansă care se numește DNA. Numai procurorii anticorupție mai pot să rărească „copacii” portocalii ce au prins rădăcini în „pădurea” PSD-ului. Numai că dosarele zac deocamdată prin fișetele DNA-ului, așa că social democrații mai ai de așteptat. Mult și bine.

Iată și clipul electoral pe care Panaite Vasile l-a folosit în campania electorală de la alegerile parlamentare din 2008. Chiar dacă a fost susținut de greii PDL-ului (Boc, Stolojan, Videanu, Flutur), Panaite a pierdut. A trebuit să treacă 9 ani să ajungă într-o funcție importantă, cea de prefect, iar ajutorul a venit din partea PSD-ului.

Daniel MURARU

Citeste si:

Prostul obicei al noului prefect: să închidă gura presei cu bani

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

8 comments

  1. Ivan Turbinică 3 mai, 2017 at 17:42 Răspunde

    Includeți-o, vă rog, în lista cu pedeliști conducători prin PSD pe nemuritoarea Luminița Vârlan.

  2. Costantin 3 mai, 2017 at 23:37 Răspunde

    Se vede clar că ,,tăticu,, Ștefan conduce detașat județul de la mititica!!. Acum sunt la butoane tata Andrita comanda tot ce tine de sănătate,și un mare prieten și susținător al Marelui Piti cel care dirijează tot în SJU Neamț!! În Decembrie toți ofertanți au fost ,,eliminați,,în favoarea SC IZOPOINT cu preturile cele mai mari și cu diferente mari la Spital!!!. Pentru că el trebuie să fie fericitul câștigător ofertant bineînțeles cu dedicație nu reușeau să termine la timp lucrările,au returnat sumele in decembrie la consiliul Judetean,că apoi în ianuarie să îi dea înapoi,lucru fără precedent până în 2016!!!!???. Ce sa mai vorbim mult succes domnule Muraru faceți investigații scrieți bine totul se confirma!!!

  3. Catalina 3 mai, 2017 at 23:44 Răspunde

    In curindElena Kuzmanovici va fi voluntar la institutia prefect,sunt prieteni si parteneri de dezmaturi nocturne

  4. Vasile 4 mai, 2017 at 09:06 Răspunde

    Poate ca lista ar fi completa daca ati adauga si pe latraii din presa care pana acum scuipau PSD iar acum ling, ling la greu…

  5. Vasile 4 mai, 2017 at 10:16 Răspunde

    Toti cei nominalizati de d-stra l-au consiliat pe Stefan iar acum il consiliaza pe Arsene. Intrebare:oare il vor conduce la aceeasi destinatie?

    • valisor 23 mai, 2017 at 12:44 Răspunde

      Cât să numere parale, clase are. Clasă n-are! Dar care din ăștia, dar nu degeaba, are?! Poate că noi ceilanți ar trebui să avem clase doar cât trenul, ca să ne amintim valențe ale unor hibernoase unelte agricole, gadgeturi și divaise de prin gospodărie! Dar hardul nostru e prea soft!…

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.