CHIFU A RENUNȚAT LA ȘEFIA PNL DIASPORA: „MĂ AȘTEPTAM CA CEI VINOVAȚI DE REZULTATUL ALEGERILOR SĂ-ȘI DEPUNĂ IMEDIAT DEMISIA”

2
290

Nemțeanul Adrian Chifu, președinte al PNL Diaspora, și-a dat demisia din funcție. Decizia a fost luată aseară târziu în ședința Biroului Politic al PNL Diaspora. Chifu, care este și consilier local în orașul italian Verbania, afirmă că a renunțat la funcție nemulțumit fiind de faptul că, până în acest moment, liberalii nu au făcut o analiză serioasă a rezultatelor proaste de la alegerile parlamentare și că nimeni nu a răspuns pentru asta.

„Mă așteptam, sincer, ca cei vinovați de rezultatele alegerilor parlamentare să-și depună imediat demisia de onoare”, a declarat Chifu.

Acesta a precizat că a renunțat la funcția de președinte al PNL Italia în urma discuțiilor pe care le-a avut cu colegii de partid în ședința Biroului Politic.

„Motivația mea este simplă: după rezultatele parlamentare îmi doream o analiză serioasă în partidul nostru a rezultatelor ”dezastruoase” . Acest lucru nu s-a întâmplat, din păcate, și de aceea am decis să fac eu primul pas. Deciziile luate la nivel central nu-mi aparțin și nu vreau să răspund pentru greșelile altora . Era corect, din punctul meu de vedere, ca toată conducerea PNL Diaspora să demisioneze imediat după alegeri și în cel mai scurt timp să se aleagă statutar o nouă conducere. Mulțumesc colegilor din partid pentru colaborare. Este momentul ca PNL să se reformeze cât mai repede, altfel va fi prea târziu”, a declarat Chifu.

(D.M.)

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. valisor 22 ianuarie, 2017 at 21:20 Răspunde

    Ei!… și? E cam ambiguă motivația. Dacă a renunțat că se simte vinovat, bravo prostovanului! dar asta oricum nu l-ar scoate din vinovat. Da eu cred că el crede că e șmecher… și atunci e fraier, da noi nu.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.