Scandalul statuetei „Venus de Piatra-Neamț”: „Cred că România își merită soarta, pentru că primul gând a fost că e o hoție, o prefăcătorie, o șmecherie, pentru că așa gândesc românii, pentru că așa este viața lor”

3
588

 

Cea mai importantă descoperire făcută în România din perioada paleolitică este opera a doi nemțeni pasionați de istorie, arheologie și geologie, inginerul silvic Daniel Popa (foto) și elevul Andrei Smeu. Descoperirea statuetei „Venus de Piatra-Neamț” ar fi putut să ajute mult județul Neamț la capitolul , însă evenimentul a fost trecut la diverse de către autorități. Așa s-a ajuns ca statueta să fie expusă la Muzeul din Târgoviște, nu la cel din Piatra-Neamț, deși, potrivit informațiilor care există în prezent, ea nu a fost descoperită într-un sit autorizat, ceea ce înseamnă că ar fi trebui să ajungă la Complexul Muzeal Neamț.

Însă, în stilul clasic românesc, descoperirea, considerată epocală, a fost umbrită de un mare scandal  iscat în cel mai josnic mod cu putință. Unii au vrut să se acopere de glorie și laude, încercând să ascundă sau să minimalizeze contribuția celor doi nemțeni la descoperire lui „Venus de Piatra-Neamț”

Așa se face că, cel puțin în acest moment, toată atenția s-a concentrat pe neînțelegerile dintre arheologii profesioniști și cei care au găsit statueta și mai puțin pe importanța istorică a descoperirii ei.

Statueta, pe care o poți cuprinde într-o mână, seamănă cu cea descoperită de un muncitor, în anul 1908, la Willendorf,  în Austria, care, bineînțeles, nu a avut parte de scandalul celei de la Piatra Neamț, descoperitorului recunoscându-i-se meritele.

Tot întâmplător a fost găsită, în vara anului trecut, și „Venus de Piatra-Neamț”. Autorii acestei descoperiri, Daniel Popa și Andrei Smeu, pasionați de istorie și arheologie, nu aveau cum să renunțe la recunoașterea contribuției lor la realizarea uneia dintre cele mai importante descoperiri din perioada paleoliticului.

Daniel Popa si Andrei Smeu, primii doi din stânga, la prezentarea statuetei-18 decembrie 2019, Târgoviste

(Sursa foto: libertatea.ro)

Daniel Popa povestește cum au ajuns arheologii din Târgoviște să facă săpături la Piatra-Neamț, cum a reușit să lege o relație de prietenie cu aceștia și ce a dus la ruperea acesteia, după marea descoperire.

”Statueta a fost curățată excesiv. Aproape că nu mai seamănă cu ceea ce am găsit noi”

Redactor: Cum ați ajuns să faceți săpături în zona Căprioara din Piatra-Neamț?

Daniel Popa: Descoperirea așezărilor paleolitice este făcută de mine și de un fost coleg de liceu de-al meu, economist, și el pasionat de arheologie, Alexandru Niță. Noi am descoperit acel loc deasupra Căprioarei, când am observat pe pereții unei ravene urme de așezare. Pe data de 21 iunie, când am găsit statueta, a fost solstițiu de vară, o zi foarte importantă pentru oamenii paleolitici care erau legați de natură, care depindeau foarte mult de natură, de soare. Ziua de 21 iunie nu a fost întâmplătoare. Ea a fost la capătul unui drum predestinat  ca noi să găsim această statuetă. Este un platou pe care lumea ne-a și văzut de multe ori, există un traseu pe unde se merge pe munte.  Povestea a început cu doi ani înainte de găsirea statuetei. Subliniez că descoperirea este deosebit de importantă!

Red.: Cred că istoricii sunt foarte interesați de această descoperire. Sunt, însă, și voci care afirmă că statueta ar fi un fals, că dumneavoastră și cu Andrei ați fi ”plantat” statueta acolo.

D.P.: Istoricii ar trebui să fie interesați, dar, din păcate, nu sunt. Noi știm ce a fost acolo. Statueta este autentică și a fost găsită în context arheologic. Nu s-au prea găsit statueta întregi în context recuperat și datat contextul, pe oase și cărbune.  Statueta are ocru pe ea, a avut ocru pe ea, acolo a fost un loc ritualic, un loc legat de spiritualitate, de ritual, lucru confirmat și de un mare arheolog belgian care a fost prezent și el acolo și a spus același lucru.  Statueta este din gresie gri, adică din piatră obișnuită, are doi centimetri lățime. Are 11 centimetri , ca și cea de la Willendorf. Asemănări există, însă nu sunt identice.  Amândouă reprezintă, probabil, zeități. Din păcate, arheologii, oamenii de știință au pus la îndoială lucruri elementare pe care ar fi trebuit să le știe, dacă tot se laudă că au terminat o facultate, fie la Târgoviște sau la Cluj, la Babes-Bolyai. În primul rând, statueta a fost curățată excesiv, pentru că nu se mai văd urmele de ocru, ceea ce ar fi avut o semnificație cu totul deosebită. Aproape că nu mai seamănă cu ceea ce am găsit noi. Și culoarea este alta.  Ea a fost analizată la microscop, după ce a ajuns la Târgoviște, și s-au văzut urmele de prelucrare, grosimea gresiei, iar pe fund se vede urma negricioasă, care este chiar marginea pietrei. Artistul a lucrat după materia primă pe care a găsit-o, dar vedeți ce aer modern are!

Red.: Cum s-a ajuns la această descoperire?

D.P.: Prietenul meu Alexandru Niță îi cunoștea deja pe arheologii de la Târgoviște. Cârciumaru le-a fost profesor multora, nu știu care este statutul dumnealui în acest moment. Au fost niște coincidențe care s-au întâmplat și care ne-au făcut să ne punem și noi niște întrebări asupra modului în care se scrie destinul unei persoane. Acum doi ani i-am cunoscut și am constatat că avem pasiuni comune: arheologia, geologia. Ei făceau săpături la Poiana Cireșului, așezarea fiind găsită în anul 1963, tot de către un inginer, tot întâmplător, după ce s-a făcut drumul spre Bâtca Doamnei. Să știți că majoritatea descoperirilor nu le-au făcut arheologii, ci pasionații de arheologie. Știam așezarea, fusesem pe acolo încă din copilărie. Am luat legătura cu acești arheologi și, ușor, ne-am împrietenit. Am înțeles cum se fac săpăturile, am învățat de la ei, astfel că acum știm foarte bine cum să procedăm.

Într-o zi, înainte de a pleca înapoi la Târgoviște, i-am dus la Căprioara, pentru că știam că zona are potențial și că seamănă bine cu Poiana Cireșului. Acolo am găsit, într-o ravenă, o bucată de ceramică, o piatră… Am simțit că ar putea să fie mai mult. Am descoperit o vatră, oase arse, oase de animale sfărâmate. Asta a fost în 2017.  Atunci, am apelat la niște arheologi pe care i-am rugat să vorbească cu cineva de la Institutul de Arheologie de la Iași să dateze oasele, dar n-am primit niciun răspuns. În primăvara anului 2018, am sunat-o pe Elena Niță, doctor în arheologie, cu doctorat în Franța,  foarte pricepută, fostă elevă a profesorului Cârciumaru. I-am spus că am găsit o așezare paleolitică și așa au ajuns la Căprioara. Când au ajuns acolo, au început să urle de fericire. Ei au spus spus că Paleoliticul nu a murit, că aici e capitala lui. Este primul sit dublu stratificat . Elena Niță si-a dat seama că în primul strat de cultură, care reprezintă o perioadă, sunt culturi diferite. Au găsit mai multe piese.

Red.: Zona Căprioara nu este sit arheologic?

D.P.: La Căprioara nu este sit arheologic. Un sit este acel loc cu caracteristici prezentate în urma unor studii, care se găsesc în repertoriul arheologic național. Acolo există patrimoniu arheologic, urmează să fie declarat sit, după ce se fac săpăturile de valoare și de diagnostic. Eu, ca și pasionat, pot să fac săpături  în  orice loc care nu este sit arheologic, dar să declar tot ce găsesc în 72 de ore. Legislația românească ar trebui să se subordoneze celei europene, Convenției de la Valetta, care spune că orice găsire întâmplătoare se declară autorităților și se pune la dispoziție spre examinare, dar nu se predă. Nu există obligativitatea de a preda, așa se întâmplă în toată Europa. La noi, toate sunt ale statului, ți le ia cu japca. Englezii, de exemplu, au plătit milioane de lire descoperitorilor de tezaure, integral. 

” Am fost prieteni, am fost colaboratori, o echipă”

Red.: Dar cu arheologii v-ați înțeles foarte bine, până la marea descoperire

D.P.: Cu arheologii de la Târgoviște am colaborat foarte mult, foarte bine, i-am ajutat cu tot felul de lucruri, am fost prieteni, am fost colaboratori, o echipă care s-a destrămat. În iunie 2019, am început săpăturile la Căprioara.  Lucrările nu au avut nicio finanțare. Noi i-am ajutat, eram voluntari, prieteni… Neavând bani, nu au putut angaja zilieri pentru săpături, așa că am săpat eu și Andrei. Am săpat primul nivel de cultură, câteva zile la rând, iar pe 18 iunie am terminat. Primul strat a fost bogat, al doilea nu prea. Ulterior, am plecat, pentru că a început să plouă, a fost o problemă chiar, era cod roșu de vreme rea.  Așa că ei (n.r. arheologii) au spus că pleacă la Târgoviște. Dar ne-au rugat să mergem să săpăm, pentru că aveau încredere în noi, știam ce facem, lucram ca și ei, profesionist. Ne-au lăsat să săpăm stratul doi de cultură, de la 2,5 metri am săpat grosier. Am început să săpăm, să degajăm piesele pe care le găsisem. Andrei lucra într-un sector, eu în altul. Atunci i-am spus să vedem ce e cu o piatra care se vedea, iar Andrei s-a apucat să o elibereze și așa și-a dat seama că este o statuetă. Imediat, am sunat-o pe Elena Niță și i-am spus, dar a crezut că glumesc. În cele din urmă, a început să plângă când a realizat ce descoperire am făcut. Acolo eram eu și cu Andrei trimiși să săpăm stratul doi de cultură. Elena mi-a spus că ar fi bine să nu mai săpăm ca să nu deranjăm locul, că pot fi urme importante pe lângă statuetă. Eu am pus sediment din nou peste statuetă, am asigurat malul, Andrei a cumpărat o folie de polietilenă, peste care am pus cetină ca să nu se distrugă locul și am plecat de acolo. I-am spus Elenei că trebuie să vină repede pentru  că nu se poate să lăsăm statueta acolo. Arheologii au ajuns seara, am descoperit din nou statueta, ca să spun așa. Este autentică, de o valoare inestimabilă! Elena Niță mi-a spus că atunci când sapi în Medieval, în Dacic, sapi pentru națiune, pentru România, când sapi în Paleolitic, sapi pentru omenire. Statueta aparține, așadar, patrimoniului universal. Deși au văzut-o la microscop, au spus că am plantat-o noi. Până la un moment dat, am înțeles că o asemenea descoperire trebuie imortalizată, dar n-am înțeles, pe urmă, de ce nu au spus corect că nu e o reconstituire. Noi am luat statueta pentru că nu putea să rămână acolo peste noapte. După ce am făcut prezentarea descoperirii cu noi,  eu am ținut folia, Andrei a luat statuia, arheologii erau acolo. Noi am apucat să descărcăm așezarea de restul obiectelor. Am dat statuia la o parte și am luat bucățică cu bucățică oasele. S-au găsit niște oase în vatră, o piatră neșlefuită un pic ondulată, plată, pusă în vatră, un pic arsă, încă o piatră, oase. Clar avusese loc un ritual.  Statuia era așezată est-vest, cu picioarele spre est cu capul spre vest, era orizontală, la un 1,36 de metri de centrul vetrei. Atunci am spus că s-ar putea să găsim oase umane și asta s-a și demonstrat.

”Este incalificabilă atitudinea autorităților locale, și a  primăriei, și a consiliului județean”

Red.: Înțelegerea a fost să vi se recunoască meritele de descoperitori…

D.P.: Dacă îi intrebi cum de au ajus să sape la Căprioara, explicația lor ar trebui să fie pentru că Popa și cu Alexandru ne-au arătat locul. Noi l-am descoperit, iar statueta am găsit-o eu cu Andrei, când ei nu erau acolo. Profesorul Cârciumaru a încercat să-și asume descoperirea, să ne amenințe că noi am săpat în sit, că e penal, că noi nu putem să fim numiți descoperitori. El nu vrea în ruptul capului să spună că suntem descoperitori, ci semnalizatori, adică noi doar arătam arheologilor,  noi nu avem calitate de descoperitor. Ei, specialiștii, sunt în măsură să ne spună ce este cu aceste obiecte, însă noi le-am descoperit, le-am scos la iveală.  Cred că toate astea se întâmplă din orgoliu.  Tagma arheologilor, care nu sunt descoperitori, nici mari pasionați, nici chiar atât de grozavi mulți dintre ei, se bazează, în proporție covârsitoare, pe descoperirile amatorilor. Ei nu vor să admită rolul descoperitorilor, așa cum se face în Europa. Și cu atât mai mult să încurajeze. Și legile din România, care nu concordă cu conventia de la Valetta, nu stimulează acest aport al pasionaților.

Red.: Se poate să fie vorba și de o componentă financiară?

D.P.: Noi nu le-am cerut niciodată bani, nici nu ne-am gândit la asta. Profesorul ne amenință că am săpat în sit arheologic, însă noi a săpat în afara sitului. La Căprioara nu este sit arheologic. Descoperirile întâmplătoare trebuie anunțate în 72 de ore și rămân la descoperitor, dar se pun la dispoziție pentru evaluare. Noi nu am greșit cu nimic. Nu înțeleg de ce au făcut asta.   

Red.: Cum a ajuns statueta la Târgoviște?

D.P.: Au dus-o ei, deși eu le-am atras atenția autoritățile locale, dar nu am avut succes. Este incalificabilă atitudinea autorităților locale, și primăria, și consiliul județean, ele au știut și nu au reacționat. Eu numesc lipsa lor de reacție analfabetism cultural, că tot se vorbește de analfabetism.

La Târgoviște, statueta nu a beneficiat de nicio publicitate. În afișul de la Târgoviște, nu este menționat niciunul dintre noi, pentru că ei au spus că descoperirea a fost finanțată prin proiectul ”Paleotech”, pe care îl au la Poiana Cireșului. Singurul lucru bun este că a aflat Ministerul Culturii de această descoperire. Timpul va arăta că descoperirea este deosebit de importantă. Toți care au vorbit prostii ar trebui să-și înghită vorbele, pentru că ceea ce am făcut noi este de mulțumit, nu de blamat. Nici acum nu ne putem reveni! Cum de am ajuns ca, în urma unei descoperiri epocale, să fim târâți în noroi de oamenii cu care am lucrat, pe care i-am sprijinit, inclusiv de toți neaveniții care au făcut comentarii. Cred că România își merită soarta, pentru că primul gând a fost că e o hoție, o prefăcătorie, o șmecherie, pentru că așa gândesc românii, pentru că așa este viața lor.

Red.: Este autentică statueta?

D.P.: Este autentică și descoperirea, și statueta, și contextul. Timpul va dovedi ce importanță are această descoperire pe plan național și internațional. Rușine românilor, rușine României de la orice nivel, de la Academie și până la ultimul om care scrie de Facebook, că nu înțelege.  Cred că la noi analfabetismul funcțional este mult mai ridicat. Să spui că nu se găsesc obiecte mai vechi de 8.000 de ani în lumea asta, iar statueta asta să aibă peste 17.000 de ani, trebuie să fii analfabet funcțional. Regretabil este că lumea academică și științifică nu se pronunță.

Daniel MURARU

 

3 comments

  1. Luminita 15 ianuarie, 2020 at 14:25 Răspunde

    Cum credeti ca l-ar interesa pe Soseta “Venus de Piatra Neamt”? El ar fi investit impreuna cu Ginel daca cineva ar fi venit cu alt proiect, respectiv “OB de Roman ” sau, chiar si “Carmen de Targu Neamt”…

  2. Lidia 15 ianuarie, 2020 at 19:00 Răspunde

    Foarte interesant ce spune acest domn si fara a pune la indoiala vorbele lui intreb daca nu ar fi fost mai ok sa isi asume descoperirea facuta de el si de elev chiar atunci?
    Cred ca daca iesea public si anuntau ce au gasit si daca predau ei statueta la Directia pentru Cultura Neamt ar fi fost mult mai ok. Nu ar fi plecat nici statueta la Targoviste si nu puteau nici profesorii Carciumaru si nitu sa se laude cu munca si descoperirea nemtenilor.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.