Țeapă de 370.000 de lei la Direcția Silvică Neamț, niciun leu recuperat

3
1165

Situația de la Atelierului de Debitat și Prelucrat Lemn (ADPL) Târgu Neamț (n.r. fost Centru de Fructe de Pădure, fost Centru de Prelucrare a Lemnului), din subordinea Direcției Silvice Neamț, care îl are drept personaj principal pe fostul angajat Valeriu Bârsan, în sarcina căruia a fost pus un prejudiciu de peste 370.000 de lei, este departe de a fi rezolvată. Deși țeapa a fost constatată în octombrie 2015, Direcția Silvică Neamț nu a reușit să recupereze niciun leu de la cel găsit responsabil de către instanță. Reprezentanții Silvicului au precizat că creanța se află în faza de executare silită. Procedura nu este deloc una simplă, pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț fiind în curs de judecată un proces ce are ca obiect „partaj bunuri comune, reclamant RNP-Direcția Silvică, iar pârâți soții Bârsan. Cale lungă până la finalizarea procesului, la ultimul termen de judecată, cel din 6 noiembrie 2019, instanța acordând un altul la sfârșitul lunii ianuarie 2020, pentru a se comunica BRD-ului cererea de intervenție, întâmpinarea și înscrisurile depuse la dosar de Bârsan Acesta figura, în 2016, cu un împrumut de 250.000 de euro contractat de la BRD. Cum banca nu poate răspunde mai repede de două luni, magistrații au fixat următorul termen pe 29 ianuarie, adică la aproape 3 luni distanță de precedentul.

Anchetă penală cu clasare

Din gestiunea pe care o avea a dispărut o sumă substanțială, însă Valeriu Bârsan nu va răspunde penal, pentru că așa a decisprocurorul de caz, că nu a comis nicio infracțiune. Fapta sa a fost cercetată penal, iar soluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț a fost de clasare. Ordonanța de clasare a procurorului a fost atacată de juriștii Silvicului la Judecătoria Târgu Neamț, însă a fost respinsă ca nefondată. Deci, Bârsan nu va răspunde penal, gaura de 370.000 de lei din gestiunea sa, din perioada cât a fost șef la depozitul de bușteni a ADLP-ului, constatată de către instanță urmând să fie recuperată și atât. Că  e greu și cu recuperatul prejudiciului, este o cu totul altă problemă. Valeriu Bârsan, fost om de afaceri în domeniul prelucrării lemnului, fost consilier local PSD la Târgu Neamț în perioada 2012-2016, s-ar fi angajat cu sprijinul lui Ionel Arsene, liderul PSD Neamț, la ADPL spre nemulțumirea mai multor silvicultori. Susținerea liderului pesedist Arsene l-a propulsat pe Bârsan (foto) într-o funcție importantă, respectiv cea de șef de depozit bușteni la ADPL.

În vara anului 2015, adică la nici doi ani de când Bârsan fusese angajat la fostul Centru de Prelucrare a Lemnului Târgu Neamț, șefii Silvicului au dispus un control la ADPL Târgu Neamț. Rezultatul: în gestiunea lui Bârsan, șef peste depozitul de bușteni, s-a descoperit un minus de peste 300.000 de lei. Ca urmare a celor constatate, șefii Direcției Silvice Neamț i-au desfăcut lui Bârsan contractul de muncă, iar în martie 2016 au introdus o acțiune în răspundere patrimonială împotriva fostului angajat găsit cu lipsă în gestiune. În primă fază, Tribunal Neamț s-a pronunțat în martie 2016, obligându-l pe Bârsan să achite prejudiciul evaluat la 372.795 lei. Nemulțumit, Bârsan a atacat decizia cu apel la Curtea de Apel Bacău. În mai 2017, magistrații au respins apelul, Bârsan fiind bun de plată cu suma de 372.795 lei. De atunci și până în prezent de la Bârsan nu s-a recuperat nicio para chioară.

Daniel MURARU

Citeste si:

„La cât se fură la Silvic, ce mai contează 80.000 de euro sustrași de omul lui Arsene!”

Ce țeapă! Direcția Silvică Neamț are de recuperat mulți bani de la un fost angajat

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Daniela 28 noiembrie, 2019 at 21:18 Răspunde

    Daca esti de la PSD sau de la ALDE, nu platesti niciodata pentru nimic. Domnul din imagine sa ia legatura cu primarita Cretu Vasilica de la Dobreni. Ajutata de Curtea de Conturi de la Piatra Neamt, probabil de acelasi domn care a condus echipa de control la Primaria Dobreni in anul 2018, cu siguranta doamna Cretu va gasi un tap ispasitor care sa achite prejudiciul domnului Barsan. Curtea de Conturi, asa cum se poate constatat la Piatra Neamt, s-a transformat in sluga primaritei Cretu Vasilica. Jenant, pentru o institutie publica platita din bani publici, sa „joace” dupa refrenul primaritei Cretu Vasilica. Cu siguranta, Barsan va scapa basma curata.

  2. Vasile 30 noiembrie, 2019 at 16:56 Răspunde

    La cat de furat e statul, oare cate prejudicii au fost recuperate si cati hoti neprinsi? Padurarii se plang de salarii mici dar ce averi colosale au adunat nu spun. Cine vinde lemne din padurile statului chiar la ora asta la preturi de zici ca-i aur. Sefimea ce averi are si si ceilalti. Nu numai unul a produs pagube! Atentie!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.