Scandalul TAROM: Omul lui Arsene din CA, demisie suspectă la o zi după „execuția” directoarei Mezei

Home » Dezvăluiri » Scandalul TAROM: Omul lui Arsene din CA, demisie suspectă la o zi după „execuția” directoarei Mezei

By admin on octombrie 23, 2019. 10 Comments

Aspecte interesante încep să iasă la iveală după declarațiile explozive ale fostei directoare a companiei Tarom, cu privire la ordinele pe care le-ar fi primit de la ministrul Răzvan Cuc pentru a ține avioanele la sol în ziua când s-a votat moțiunea de cenzură. Cotidianul „Adevărul” a mers și mai departe și, citând surse politice, a scris că, de fapt, în spatele acestei acțiuni s-ar fi aflat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, apropiat al lui Dragnea și, mai nou, al lui Dăncilă. Cuc și Arsene au negat orice fel de implicare în scenariu prezentat de Mădălina Mezei, urmând ca procurorii să elucideze toate aspectele. Până atunci, însă, o serie de aspecte petrecute imediat după izbucnirea scandalului, merită menționate. Este vorba, în primul rând, de dispariția subită, la o zi de la debarcarea lui Mezei din funcția de director, a Elenei Baltag Kuzmanovic din Consiliul de Administrație al Tarom SA. Kuzmanovic, cunoscută de către cititorii atacul.ro și ca „Volunatarul cu Porsche de la CJ” sau „Doamna Elena”, cum îi spuneau angajații Consiliului Județean Neamț, era „ochiul” lui Arsene în CA-ul companiei Tarom, unde acționar majoritar este Ministerul Transporturilor, condus de Răzvan Cuc, prietenul lui Arsene. Cuc a ajuns ministru la Transporturi, în februarie, cu sprijinul lui Ionel Arsene. În ședința din 24 mai a Adunării Generale a Acționarilor de la Tarom, Elena Baltag Kuzmanovic, amica lui Arsene, era numită administrator provizoriu în CA-ul Tarom, pentru o perioadă de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la 6 luni. În ședința AGA din 19 septembrie, se aproba prelungirea cu 2 luni a mandatului de administrator provizoriu în CA a Elenei Baltag Kuzmanovic. În mod normal, mandatul lui Kuzmanovic expira la sfârșitul lunii noiembrie, însă acest lucru s-a întâmplat mult mai devreme, „Voluntarul cu Porsche” dând cu piciorul unei indemnizații de peste 10.000 de lei.

A plecat și din CA-ul CFR SA

Pe 15 octombrie, Mădălina Mezei a fost destituită de membrii CA-ul, printre care și Kuzmanovic. A doua zi, pe 16 octombrie, după ce directorul demis al TAROM l-a acuzat pe Cuc că a demis-o pentru că nu a luat măsuri pentru a ține avioanele la sol, AGA aproba revocarea din funcția de administrator provizoriu a Elenei Baltag Kuzmanovic, cu o lună înainte de expirarea mandatului, dar la o zi după izbucnirea scandalului provocat de declarațiile Mădălinei Mezei.

Kuzmanovic a fost „ochiul” lui Arsene și în CFR SA, companie aflată tot în subordinea ministerului condus de Răzvan Cuc. Pe 7 martie 2019, la o lună de la instalarea lui Cuc pe scaunul de ministru, Elena Baltag Kuzmanovic a fost numită membru în Consiliul de Administrație al CFR SA, pentru o perioadă de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maxim 6 luni. În ședința AGA din 3 iulie, s-a luat decizia prelungirii cu încă 2 luni a mandatului Elenei Baltag Kuzmanovic. În ședința respectivă au fost prelungite mandatele provizorii a 5 membri din CA. În ședința din 6 septembrie, când s-a luat act de încetarea mandatului, și tot în aceeași ședință, Kuzmanovic și alte patru persoane au fost numiți administratori provizorii pentru o perioadă de 4 luni. Noul mandat ar fi trebuit să expire pe 6 ianuarie, însă pe 14 octombrie mandatul lui Kuzmanovic a fost revocat.

Renunțarea la funcții atât de importante și bănoase nu poate decât să dea de gândit, pentru că este greu de crezut că sunt multe persoane care ar da cu piciorul acestor avantaje. Fie relația lui Cuc, care se plânge deja că partidul l-a lăsat din brațe, cu Arsene s-a răcit, fie Kuzmanovic simte că vine tăvălugul și a ales să plece. Să mai spunem că și CFR SA se află în centrul unui mega-scandal, fostul director, Constantin Axinia, fiind deja audiat la DNA într-un dosar de șantaj, abuz în serviciu și primire de foloase necuvenite. Axinia l-a acuzat pe Cuc că l-a schimbat din funcție, pentru că a refuzat să semneze un contract care este contestat în instanță.

Elena Baltag Kuzmanovic, care a renunțat la cele două mandate din CA-urile CFR și Tarom, nu este de plâns, pentru că a rămas cu alte sinecuri de care se va bucura cât va mai funcționa Guvernul Dăncilă. Kuzmanovic este expert în Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), iar  anul trecut a fost, pentru câteva luni, în Consiliul de Administrație al SC SMART SA, companie la care Ministerul Economiei, la vremea respectivă condus de Dănuț Andrușcă, deține 30% din acțiuni, iar compania de stat Transelectrica – 70% din acțiuni.

În august 2018, fostul voluntar de la CJ Neamț a fost numit consilier în Cabinetul Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului Dăncilă până la începutul lunii iunie 2019, când și-a dat demisia. Nu a rămas pe drumuri, pentru că, în iunie, prietena sa Oana Bulai i-a întins o mână de ajutor și a angajat-o la cabinetul său de consilier de stat al premierului Dăncilă. Tot în epoca Andrușcă, Kuzmanovic a fost numită administrator special  la Uzina Mecanică București, filială a Companiei Naționale Romarm SA, principalul producător și exportator de produse militare din România.

(Sursa foto: Facebook)

Daniel MURARU

Citeste si:

„Voluntarul cu Porsche de la CJ”, la blindate, trenuri și avioane

„Voluntarul cu Porsche” de la CJ Neamț, pe cai mari la București. Omul lui Arsene, indemnizație imensă în CA-ul unei importante companii de stat

 

 

 

Facebooktwitterlinkedin

10 Comentarii la Scandalul TAROM: Omul lui Arsene din CA, demisie suspectă la o zi după „execuția” directoarei Mezei

  1. Dreptate   octombrie 23, 2019 at 3:33 pm

    Arestarea ca in anii 50 a tuturor borfasilor, curvelor si analfabetilor care au pus tara pe butuci….ALTA SOLUTIE NU EXISTA!

    Răspunde
  2. janel iosub   octombrie 23, 2019 at 3:50 pm

    vai ce tristete ca a plecat una dintre baiaderele sultanului din consiliul de zbor al cucilor!!! cealalta baiadera si-a gasit perechea in capitala pt ca stie ca in judetul nostru e expirata in veci!!! in concluzie, toate matroanele numite de il gigolo au facut prapad in economia tarii, dar ce mai conteaza atata timp cat un meltean venit de la ugerul caprelor a ajuns sa opreasca avioanele tarii!!! un fleac, i am ciuruit!

    Răspunde
  3. sami.   octombrie 23, 2019 at 5:06 pm

    Vor cere sa servesca la bucataria de lux ??!!!!nu a vreunei pensiuni fratilor !ci la cantina Racova, Jilava sau Vaslui!!!

    Răspunde
  4. Alina   octombrie 23, 2019 at 5:07 pm

    Probabil ca dna Baltag a simtit ca vine potopul peste Tarom si nu vrea sa guste nici ciorba de varza, nici bors de sfecla. Plecarea de la Tarom asa pe nepusa masa, n-o scuteste de raspundere mai tarziu, in ceea ce priveste obligatiile si raspunderea ce i-au revenit conform atributiilor. Vestile nu intarzie sa apara.

    Răspunde
  5. Dan   octombrie 23, 2019 at 5:19 pm

    Mai oameni buni, astia sunt si niste (***) fara margini. Apare scandalul, apar acuzatiile la adresa lui soseta iar consiliera cu Porsche, membra prin CA-uri, isi da demisia. Cum naiba sa nu faci o legatura directa intre soseta si faptele penale reclamate la DNA. De ce nu a ramas in functii daca nu avea nimic pe suflet? Sper sa va manance puscaria cat mai repede. Fiecare fapta penala ii apropie de puscarie mult mai repede.

    Răspunde
  6. Iluminatul   octombrie 23, 2019 at 7:57 pm

    Dany Muraru, esti nebun? Stii pe ce butoane apesi?
    Unii cunosc, siguranta nationala se cheama. Din tot ce ai scris si dezvaluit cu un curaj incredibil pana acum, pana si cel mai prost ofiter de informatii cinstit stie cu ce se ocupa de fapt Kuzmanovici & Co.
    Multa bafta!

    Răspunde
  7. Florin   octombrie 24, 2019 at 8:25 am

    Tocmai citesc o carte despre spionii anilor ’40. Mulți dintre ei, femei. Femei frumoase, discrete, inteligente. Foarte inteligente. Nu mai vorbesc de devotamentul pentru neam și țară. Comentariul meu n-are nici o legătură cu subiectul.

    Răspunde
  8. Iluminatul   octombrie 24, 2019 at 2:33 pm

    Ba are legatura! Stau unii cu ochii pe madama, dar refuza sa vada din ce sistem face parte sotul ei.

    Răspunde
  9. Dreptate   octombrie 24, 2019 at 8:17 pm

    Cine dracu sa mai faca contraspionaj in tara asta, in special in orasul nostru…cand ii vezi peste tot la spritzuri moka, dame gratis si combinatori de amicitii cu directorii milionari de prin oras…FARA DICTATURA TARA NU POATE FI CONDUSA! Am spus-o, o spun si o voi mai spune!

    Răspunde
  10. mihnea   noiembrie 6, 2019 at 1:56 pm

    sultanul cu supusele lui. Ce-o sa le duca lipsa la Jilava…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.