Să facem totul pentru a păstra și dezvolta speranța acestei țări: copiii!

0
431

Nu vreau să scriu despre fotbal, chiar dacă evenimentul de aseară este legat de acest sport foarte iubit în întreaga lume. Meciul România – Norvegia va rămâne unul obișnuit, cum sunt majoritatea, dar prezența a aproape 30.000 de copii la această întâlnire a devenit un adevărat eveniment. Nu prin ce s-a petrecut pe teren, ci prin ce a fost în tribune. Nu neapărat numărul copiilor prezenți la meci, ci atitudinea lor a fost extraordinară. La o oră târzie, când majoritatea lor ar fi trebuit să doarmă, micuții țării au fost prezenți pentru a susține naționala. Am lucrat mulți ani cu aceste minuni ale omenirii, dar aseară mi-au dat lacrimile. Atâta entuziasm, atâta exuberanță, atâta puritate adunată la un loc nu am văzut niciodată. Tribunele erau pline de îngeri, unii fără să aibă toți dinții crescuți, dar plini de încântare că se aflau acolo pentru România și trăiau pentru România.
Fetițe și băieți cu tricolorul vopsit pe obrajii, cu steaguri și bannere în culorile naționale, cu voci de zurgălăi, au susținut naționala. Fotbalul în sine a contat mai puțin, cei mai mulți dintre copii au venit pentru România, țara în care s-au născut, în care cresc și în care doresc să trăiască.
Oameni buni, ce facem pentru a le asigura acestor copii un viitor stabil, pentru că ei reprezintă speranța de continuitate a acestui popor și a acestei țări.
Un copil trebuie să fie sănătos, vesel și fericit, numai în aceste condiții ne poate asigura viitorul, pentru că noi depindem doar de ei!
Români, să facem totul pentru a păstra și dezvolta speranța de viitor a acestei țări: copiii!

Prof. Vălu Năstăselu

Vălu Năstăselu este profesor de istorie, prospăt pensionar. Născut în ziua de 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț în același an, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 a fost profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.

(Sursa foto: https://www.facebook.com/mihaelapaula.florea)

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.