Ssst, Poliția lucrează! Golăniile de la Publiserv, doi ani de anchetă

Home » Administratie/Politica » Ssst, Poliția lucrează! Golăniile de la Publiserv, doi ani de anchetă

By admin on septembrie 2, 2019. 7 Comments

La jumătatea lunii iulie 2017, majoritatea în Consiliului Local Piatra Neamț s-a schimbat, după ce consilierii PMP au cotit-o spre PNL, lăsând de izbeliște PSD-ul cu care colaborase până atunci. Odată cu schimbarea majorității din legislativul pietrean în câteva societăți ale consiliului local s-au făcut modificări. În primul rând, a fost schimbată componența consiliilor de administrație, apoi directorii. Printre cei care au avut de suferit de pe urma schimbării raportului de forțe din CL Piatra Neamț a fost și Adrian Niță, director Publiserv SA cu susținerea PSD. La alegerile locale din vara anului 2016, Niță „juca” în M10, partidul Monicăi Macovei, iar ținta sa și a partidului a fost actualul primar Dragoș Chitic. După alegeri, Niță s-a lepădat de M10 și a trecut la PSD, partid în care activa iubita sa de atunci, Oana Bulai. În ianuarie 2017, Vasile Panaite, zis și Piti, bun prieten cu Adrian Niță, încerca să ne închidă gura cu bani pentru a nu mai scrie despre potlogăriile de la Târgu de Crăciun și despre Oana Bulai, consilier personal al lui Arsene la acea vreme. În iulie 2017, după ce a fost revocat din funcție, Niță a ajuns la Prefectura Neamț, ca purtător de cuvânt. 

La începutul acestui an, Niță a părăsit Prefectura Neamț și a trecut la Consiliul Județean Neamț, unde face parte din Corpul de Control al inculpatului Arsene. Nimeni și nimic nu i-a stat în cale lui Niță, nici măcar anchetele Poliției Neamț, care vizează aspecte din perioada în care era director la Publiserv SA. Sunt lucruri despre care inclusiv atacul.ro a scris. Ne referim în special la achiziția, de la Izopoint SRL, firmă controlată de familia lui Vasile Panaite, celor două ciururi, tranzactie făcută de Publiserv SA în perioada în care Niță (foto) era director. Aceasta afacere, dar și altele, au făcut obiectul unor anchete penale, despre care nimeni nu mai știe nimic. Poate, încă, se lucrează sau, de ce nu, se clasează, că tot este moda dosarelor clasate.

Pană un alta, nu ar fi rău să ne reamintim care au fost motivele revocării lui Niță din funcția de directorul general la Publiserv SA, așa cum au fost prezentate ele de PNL Piatra Neamț, partidul care dictează în CL Piatra Neamț împreună cu PMP.

Comunicat din iulie 2017:

SC PUBLISERV SA

  1. Motivele revocării directorului general:

– În urma studiului deciziilor CA însoţite de referatele întocmite şi avizate cu privire la acordarea premiilor anuale, s-a constatat lipsa abilitaţilor manageriale.

– Nelegalitatea prelungirii mandatului pentru o perioadă de 4 ani cu încălcarea prevederilor OUG nr. 109/2011 cu încălcarea obiectivelor şi transparenţei selecţiei managementului şi transparenţei faţă de public.

– Lipsa componentei manageriale ce a condus la imposibilitatea întocmirii planului de administrare care fac imposibilă evaluarea managementului.

  1. Nereguli constatate :

Analizând hotărârile AGA și CA, precum și deciziile directorului general de la începutul mandatului și până în prezent, s-au identificat următoarele nereguli:

–         În luna februarie 2017, AGA este înformată despre necesitatea reducerii cheltuielilor cu personalul SC Publiserv datorită fondurilor insuficiente, iar în luna martie 2017 întreg personalul intră în concediu fără plată pentru 5 zile, iar 9 muncitori sunt disponibilizați. Cu toate acestea, două luni mai târziu conducerea Publiserv își aprobă premii în valoare de aprox. 70.000 lei

–         În data de 12 decembrie 2016, este semnat un act adițional la contractul de mandat al directorului general prin care se precizează că are dreptul să primească, pentru îndeplinirea obiectivelor, până la 12 îndemnizații brute în valoare 7170 lei fiecare, însemnând 86.000 lei.

–         Deși există compartiment juridic în cadrul societății, s-a încheiat un contract de asistență juridică în valoare de 4000 lei pentru un conflict de muncă și altul de 13.000 lei cu o altă casă de avocatură.

–         Numeroase contracte de sponsorizare cu ONG-uri, care la o primă evaluare sunt de peste 10.000 lei, și care, la fel ca în cazul SC Locativserv, au ca principală activitate sesizarea ANI cu privire la anumiți consilieri locali din cadrul CL Piatra Neamț.

–         La capitoul cheltuieli neoportune încadrăm comandarea de agende, pixuri și calendare în valoare totală de 10.000 lei.

–         Numeroase contracte de externalizare ale serviciilor SC Publiserv către privați, deși societatea are capacitatea de a-și executa singură lucrările.

–         Achiziții de autovehicule , parte dintre ele nefuncționale

–         Nepunerea în aplicare a comenzilor date de Comisia rutieră, lucru care a dus la periclitarea siguranței în trafic

–         Management defectuos al lucrărilor de asfaltare și marcaj rutiere din Piatra Neamț.

III. Plan de măsuri:

În ceea ce privește Publiserv SA, ne dorim o altă abordare a managementului societății. În primul rând, concepția noastră este că societatea nu are rolul de a face cât mai mult profit, ci trebuie să realizeze servicii publice de calitate și la prețuri corecte. De aceea, în perioada imediat următoare, conducereaa Publiserv va trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:

  1. pe partea economică
  • eliminarea premiilor anuale oferite conducerii
  • eliminarea tuturor fondurilor de protocol ale conducerii societății
  • eliminarea contractelor de sponsorizare
  1. pe partea tehnică
  • analiza parcului auto existent și luarea de măsuri pentru achiziționarea de utilaje mai performante care să permită societății Publiserv să-și onoreze singură comenzile venite de la primărie și să limiteze subcontractarea lucrărilor
  • urgentarea punerii în aplicare a comenzilor venite de la Comisia rutieră, pentru că aici discutăm de măsuri imediate în sprijinul siguranței și fluidizării circulației rutiere.
  • urgentarea finalizării marcajelor rutiere
  • creșterea calității lucrărilor de asfaltare
  • realizarea lucrărilor de asfaltare pe timp de noapte dar și în weekend
  • existența unor echipe care să se ocupe de aducerea la cota străzii a căminelor rețelelor de utilități
  • transmiterea către primărie, periodic, al unui raport privind stadiul de realizare a comenzilor primite
  • o mai bună organizare în ceea ce privește repararea locurilor de joacă și a mobilierului stradal
  • reparații capitale pentru:
  • zona Str. Fermelor, de la Socar până în sensul giratoriu de la supermarketul Lidl
  • B-dul Decebal, de la Muzeul de Istorie până la Casa de Cultură
  • B-dul 9 Mai, de la Brădet până la podul de la Piața Centrală

Așadar, vorbim de foarte multe aspecte cu iz penal, care au fost sau încă sunt investigate de către polițiști. În cazul în care soluția va fi alta decât cea de trimitere în judecată, PNL-ul ar trebui să-și ceară scuze de la Adrian Niță pentru acuzațiile pe care i le-a adus. Situația este valabilă și în cazul lui Jănel Iosub (foto), fost director la Locativserv SRL, revocat din funcție tot în iulie 2017, când PMP-ul s-a alăturat PNL-ului în Consiliul Local Piatra Neamț.

Într-un comunicat remis presei, reprezentanții PNL-ului i-au adus lui Iosub acuzații diverse:

Comunicat PNL Piatra Neamț (iulie 2017) privind revocarea lui Jănel Iosub din funcția de director la Locativserv SRL

Motivele revocării directorului general:

  • Directorul general nu avea experiență relevantă în consultanță, management sau activitate de conducere a unei instituții publice sau din sectorul privat
  • lipsa planului de management
  • a efectuat investiții într-un imobil care nu se afla în proprietatea SC Locativ, utilizând exclusiv bani publici
  • a concediat angajați fără a consulta sindicatul societății
  • a manifestat un comportament care a afectat imaginea societății și implicit a acționarului majoritar care este CL
  • nu a respectat contractul de prestări servicii încheiat cu autoritatea publică locală, generând prejudicii chiriașilor din imobilele administrate de Locativserv
  1. Nereguli constatate :

Analizând hotărârile AGA și CA, precum și deciziile directorului general de la începutul mandatului și până în prezent, am găsit următoarele nereguli:

  • contractele de prestări servicii, publicitate și sponsorizări închetaiate de către SC Locativserv sunt semnate doar de către directorul societății, fără a avea semnăturile compartimentului juridic și economic.
  • S-a dispus un audit extern, deși există compartiment în cadrul primăriei care poate audita societatea, pentru care s-a plătit 22.000 lei.
  • După disponibilizarea unui număr mare de angajați, pentru a reduce cheltuielile societății, s-a încheiat un contract de prestări servicii cu o firmă de consultanță în domeniul contabil având un preț de 5000/lună.
  • Deși există serviciu juridic în cardul societății, este făcut un contract de reprezentare cu un avocat căruia i se plătește 8000 lei onorariu pentru acționarea în judecată a unor jurnaliști din presa locală și încă 6000 lei pentru a reprezenta societatea în procesul intentat de către angajații disponibolizați.
  • Efectuarea de investiții într-un imobil ce nu se afla în proprietatea SC Locativserv, utilizând exclusiv bani publici, în sumă totală de 20.000 lei, reprezentând modernizare plus mobilier.
  • A angajat societatea în cheltuieli ilegale, printr-o deplasare care nu s-a făcut în interesul societății, în perioada 11.01.2017-14.01.2017 la Brașov, Locativserv suportând toate cheltuielile legate de transport, cazare și masă. Cazarea s-a făcut la un hotel de lux pentru care s-a plătit 240 Eur, pentru doar două nopți, precum și plata a 130 Eur reprezentând mâncare, băuturi și produse din minibarul camerei.
  • Există un contract care ridică suspiciuni, cu o societate de energie electrică și gaze naturale, pentru locuințele aparținând Locativserv pe care îl avem în continuare în analiză în ceea ce privește oportunitatea.
  • Contracte de dezinsecție și deratizare făcute cu o firmă privată, la un preț cu mult mai mare decât al serviciilor oferite de SC Salubritas SA (care deține exclusivitatea serviciilor pentru domeniul public in Piatra Neamț și cu care trebuia să fie închetait contractul)
  • Numeroase contracte de sponsorizare către un ONG care are ca principală activitate sesizarea ANI cu privire la anumiți consilieri locali din cadrul CL Piatra Neamț
  • Repararea din banii societății a autoturismelor personale ale fostului director general.

Pe lângă cheltuirea banului public în mod discreționar și neoportun, aici întâlnim și fapte care ar trebui să intre în analiza organelor abilitate.După ce vom culege toate informațiile necesare, vom sesiza și instituțiile abilitate ale statului.

  1. Plan de măsuri
  • eliminarea tuturor fondurilor de protocol, a contractelor de sponsorizare, precum și a contractelor neoportune pentru această societate.
  1. Pentru cele 1536 apartamente:
  • inventarierea locuințelor libere și transmiterea către primarie pentru repartizare. Aici avem informații că există unități locative libere care nu au fost raportate către primărie.
  • evaluarea stării locuințelor libere, transmiterea către primărie pentru reparații
  • verificarea locuințelor închiriate : cine locuieste, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, dacă suprafața din contract este aceeași cu suprafața ocupată , daca plățile sunt la zi, etc. Și aici avem informații că nu locuiesc chriașii, ci alte persoane.
  • urmărirea atentă a încasării chiriei si utilităților pentru locuintele închiriate, notificări, actiuni în instanță, evacuarea răilor platnici pentru a nu se mai ajunge în situația în care să fie sistate utilitățile pentru întreaga Asociație de proprietari.
  • furnizarea agentului termic în sezonul rece următor va fi pentru doar 3 blocuri ( bloc N10 str. Nufarului, bl. D3  Aleea Tiparului, BL. C5- tronson 1+2  str. Mihai Viteazu). Pentru cele care nu vor mai beneficia de încălzire centralizată vom oferi sprijin pentru montarea de centrale termice proprii , în compensare cu contravaloare chiriei.
  1. Pentru clădirea ”Forum Center”:
  • transmitere de îndată, către primărie a necesarului de lucrări care, conform contractului, sunt în obligatia proprietarului, pentru bugetare si realizare.
  • o mai bună comunicare cu chiriasii din clădire.
  • verificarea instalatiei de climatizare, lucrări care să ducă la asigurarea unei climatizări corespunzătoare în toate spațiile clădirii
  • optimizarea consumurilor de utilități si a costurilor de mentenanță.
  • creșterea gradului de ocupare al clădirii care va avea ca efect reducerea costurilor cu utilitățile și serviciile pe unitatea de suprafață
  • mutarea în clădire a Direcției Taxe și Impozite și Serviciului Pașapoarte precum și închirierea  spatiului de la ultimul etaj.
  • după reevaluarea clădirii, a scăzut valoarea de inventar cu aproximativ 40 % ceea ce va duce la scăderea proporționala a impozitului plătit de chiriasi pe suprafata ocupată incepand cu 1 ianuarie 2018.
  • urmarirea încasării contravalorii  contractelor de inchiriere,  repartizarea la timp a cheltuielilor cu utilitățile, mentenanța, paza etc.
  • verificarea tuturor contractelor de închiriere ( suprafața reală ocupată, tarif, constituire garanție, plată și aplicarea prodcedurilor legale în caz de nereguli)
  • verificarea suprafeței reale ocupată de societatea Locativserv si emiterea unei HCL pentru corecția suprafeței.
  1. Pentru ”Sala Polivalenta”
  • inventarierea reparațiilor necesare, transmiterea către primarie, bugetare, prioritizare și realizare lucrări.
  • optimizarea costurilor pentru utilități
  • promovarea sălii pentru închiriere: spectacole, competitii sportive, etc.

Daniel MURARU

Citeste si:

Avocații Publiserv SA s-au umplut de bani în procesul cu fostul director Adrian Niță. Onorarii de mii de euro

Afacerea  „Ciurul prefectului”, investigată de polițiști

 

 

 

Facebooktwitterlinkedin

7 Comentarii la Ssst, Poliția lucrează! Golăniile de la Publiserv, doi ani de anchetă

  1. janel iosub   septembrie 2, 2019 at 4:09 pm

    Chiar ma bucur ca ai scris si cand vad acuzele aduse subsemnatului, cat si inceputul de miterii mele, gen….. Nu avea experienta in functiile de conducere, management samd!! Bine ca are copchilul asta, fiu de fost prim-procuror securist si dovedit cu acte!!!!! El , actualul director nederanjabil a fost numit cam asa….studii relevante si permis categoria B!!!! cE EXPLICATII POTI OFERI UNOR RETARZI SAU DUPA CAZ ANALFABETI FUNCTIONALI?!! eU AVEAM 4 ANI IN FUNCTII DE CONDUCERE EXPERIENTA SI 46 DE ANI. tOGAN 28 DE ANI SI 2 ANI VECHIME CA SIMPLU JURIST!! cE MAI CONTEAZA ATUNCI CAND CAMERA DE CONTURI EXECUTA CONTROALE LA COMANDA!! cE MAI CONTEAZA CA EU AM ANUNTAT dna-UL PT TOATE JAFURILE DIN BANII PUBLICI?! cE MAI CONTEAZA CA SI ACUM ACOLO ESTE O CLOACA DE ABJECTI CARE FURA SI INCASEAZA SALARII, DOAR CA SUNT MEMBRII DE PARTID UNDE TREBUIE! sI CE MAI CONTEAZA CA CHIRIASII DE anl-URI, LOCUINTE SOCIALE SAMD SUNT ZDROBITI DE BIRURI, DOAR PT CA NISTE LATRAI IEFTINI SA IA SALARII BABANE! iN FOND IN ROMANIA POST-DECEMBRISTA TOTI ANALFABETII FUNCTIONALI SI TOATE CURVELE AU FACUT AVERI SI CARIERA DE PE SPATELE POLITICULUI!

    Răspunde
  2. Daniela   septembrie 2, 2019 at 7:34 pm

    Asa cum zac dosarele hotiilor de la Publiserv spre anchetare in sertarele IPJ Neamt, asa zace si dosarul in care clica ALDE Neamt in tandem cu primarita Cretu Vasilica(ALDE Dobreni)si cu afaceristul Jipa Viorel, sint personaje pricipale. Cum sa pateasca oamenii ceva? Cit timp vor beneficia de sprijinul inspectorului sef Tablan Paul Costel, cei enumerati mai sus vor putea sta linistiti. Ca doar acestea sint preocuparile domniei sale pentru care este platit gras. Probabil primarita Cretu Vasilica crede ca s-a pus batista pe tambal in legatura cu afacerea basculanta via Popa Valer, din anul 2017. O asigur pe aceasta cale ca nu este asa, numai ca dosarul cu intreaga documentare ajunge la IGPR Bucuresti si nu numai. Cind am fost intrebata de ce nu m-am adresat pentru inceput la IPJ Neamt, raspunsul meu a fost ferm. Pentru ca nu am incredere in aceasta institutie, deoarece inspectorul sef Tablan este aservit primarului Cretu Vasilica, cele doua familii avind legaturi strinse cu Popa Valer. In vara anului 2018, Curtea de Conturi a venit in control la Primaria Dobreni, un control aranjat de primarita Cretu Vasilica, cu scopul vadit de a fi scoasa basma curata in cazul achizitiilor controversate de la Popa Valer, achizitii comandate si supervizate de ochiul ager al Vasilicai Cretu, atunci cind era vorba de smenuri cu bani publici. Cind ai spate puternic la IPJ Neamt, poti sa furi linistita bani publici. Se va gasi intotdeauna o solutie sa plateasca prostii, in vreme ce adevaratii vinovati petrec cu seful IPJ Neamt.

    Răspunde
  3. Stefan   septembrie 3, 2019 at 8:21 am

    Sotia domnului Nita este judecatoare, asa ca , poate gasiti explicatia nelucrarii dosarului…Domnul Panaite (Piti) este, in acest moment, o tanara speranta a PNL, chiar un posibil candidat la primaria orasului Piatra Neamt din partea PNL…Si ne mai miram de ce pleaca tinerii din judet…

    Răspunde
  4. Anti Soseta   septembrie 3, 2019 at 9:01 am

    De cand cu psd la guvernare Romania nu mai are politie.locul politistilor a fost luat de tot felul de mameluci analfabeti care executa numai comenzile primarilor si sefilor de partid.pana nu zdrobim caracatita psd Romania va fi praduita, calcata in picioare de hoti , interlopi , curve, violatori si traficanti de carne vie. toata tara e un Caracal bantuit de saracie, clanuri,analfabetism si promiscuitate.

    Răspunde
    • Stefan   septembrie 4, 2019 at 12:28 pm

      Cu tot respectul, degradarea sistemului politienesc si a justitiei a inceput imediat dupa 1990 si s-a accentuat in guvernarea Nastase, dar mai ales in perioada lui Basescu.Bineinteles, si actuala guvernare PSD a contribuit din plin la “ingrasarea” sistemului cu salarii si pensii nesimtite, fara a cere performanta si profesionalism..

      Răspunde
  5. Gherghelas   septembrie 7, 2019 at 1:16 pm

    De cate ori Janel varsa lacrami despre Troleibuzul, eu ma gandesc cu compasiune la cate placute (***) sarmana Nadia ca sa ajunga director(***) la Trole (***).

    Răspunde
  6. mihnea   septembrie 9, 2019 at 1:36 pm

    Gherghelas ai vrut sa zici placute sueseze si nu te-a lasat Daniel Muraru?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.