Mulțumim, Sfinte Părinte!

0
500

Mulțumim pentru simplitate, modestie, naturalețe și mesajele transmise. Cel mai reprezentativ om de pe planetă a venit în România ca un om obișnuit, ca unul dintre noi. Nu a venit să dea lecții, nu a venit să impună ceva anume, a venit să ajute oamenii, în special pe cei simpli. Împărțiți cu cei săraci și să fim împreună! Mesajul acestui OM, pentru că este, în primul rând, om și nu Papă, a fost înțeles de majoritatea românilor și acest lucru s-a văzut la București, Iași, Șumuleu și Blaj. Biserica, indiferent de rit, trebuie să dea și să ajute, acesta este și scopul său , nu să acumuleze averi imense. Dacă vrem să fim creștini adevărați trebuie să fim buni, drepți, altruiști, modești, onești și cu un puternic spirit de sacrificiu. Dumnezeu este în fiecare dintre noi, el înseamnă binele, frumosul, utilul și fericirea. Dar pentru a ajunge la EL trebuie să ne sacrificăm și noi, cât de puțin, dar ajunge, iar omul simplu atinge mai ușor sacralitatea. Papalitatea este un simbol, dar Papa Francisc a venit în România ca om simplu. Popularitatea de care s-a bucurat a fost reacția firească a poporului român și un mare semn de întrebare pentru Biserica Ortodoxă Română, care trebiue să arate clar în ce direcție merge. 
Biserica, indiferent de cult și rit trebuie să ajute oamenii, pentru că pentru ei și prin ei există !
Ajută, Doamne, poporul român, care dă semne de trezire, să meargă spre o viață normală!

(Sursa foto: www.vaticannews.va/ro/)

Prof. Vălu Năstăselu

Vălu Năstăselu este profesor de istorie, prospăt pensionar. Născut în data de 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț în același an, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 a fost profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.