Decizie a judecătorilor călcată în picioare! Prefectul și secretarul județului se fac că plouă

Home » Administratie/Politica » Decizie a judecătorilor călcată în picioare! Prefectul și secretarul județului se fac că plouă

By admin on mai 21, 2019. 3 Comments

 

Consilierul județean PSD Vasile Baciu, a cărui situație am relatat-o pe larg, aflat în conflict de interese (în 2014, când era primar de Horia, i-a dat o pășune fiului său), aspect confirmat de o sentință definitivă a magistraților, nu a fost dat afară din Consiliul Județean din cauza  lipsei de interes a celor care sunt plătiți să respecte și să aplice legea: Bogdan Bosovici, secretarul județului, și Daniela Soroceanu, prefectul județului Neamț. Situația care arată cât preț pun unii pe o decizie definitivă a instanței de judecată, nu a atras atentia, deocamdată, nici organelor de cercetare penală, dar nici Agenției Naționale de Integritate (ANI), instituție direct interesată ca sentința să fie pusă în executare. În ceea ce privește organele de cercetare penală, dacă ar dori ar putea demara o anchetă în care cercetărrile să se facă sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu și nerespectarea unei hotărâri judecătorești.  

Pentru a avea mai multe opinii privind această stare de fapt, am contactat patru specialiști în drept (avocați) pe care i-am rugat să comenteze situația consilierului județean Baciu. Deși nu au solicitat, am considerat că cel mai bine este să le păstrăm confidențialitatea.

Mesajul pe care l-am trimis specialiștilor în drept:

„Dacă se poate, vă rugăm să ne spuneți părerea dumneavoastră față de următoarea situație: consilierul județean Vasile Baciu a fost declarat de către Agenția Națională de Integritate(ANI) în conflict de interese. Baciu atacă decizia ANI la Curtea de Apel Bacău, iar anul trecut, în luna mai, pierde procesul. În iunie, decizia Curții de Apel Bacău rămâne definitivă prin nerecurare. O sentință, cu mențiunea „definitivă prin nerecurare”, ajunge și la Consiliul Județean Neamț, la începutul acestui an. Ulterior, este inițiat un proiect de hotărâre pentru constatarea încetării de drept a mandatului de consilier județean al lui Vasile Baciu. Proiectul, pregătit pentru ședința de Consiliu Județean din 30 ianuarie, este retras, pe ultima sută de metri de pe ordinea de zi pe motiv că Baciu a anunțat, prin postă, că a atacat decizia nerecurată de el, la ICCJ. Întrebări:

  1. Sentința Curții de Apel Bacău (definitivă prin nerecurare) nu trebuia pusă în executare fără discuții, iar Baciu exclus din Consiliul Județean Neamț, chiar dacă a făcut recurs la ICCJ?
  2. Putea fi retras proiectul de hotărâre fără să fie prezentat măcar un certificat de grefă de la instanță?

Mesajului i-au fost atașate copii după sentința definitivă a Curții de Apel Bacău și o captură după procesul verbal al ședinței CJ din 30 ianuarie, când Ionel Arsene anunță că a retras proiectul privind constatarea încetării mandatului de consilier județean al lui Baciu.

Iată răspunsurile pe care le-am primit de la cei patru specialiști:

Avocat 1:

„Dacă ar fi să admitem ipoteza imbecilă că minunata instituție (n.r. Consiliul Județean) nu are niciun jurist în schemă, conținutul certificatului Curții de Apel Bacău nu lasă loc de echivoc niciunui profane, cât de prost ar fi el! Definitiv prin nerecurare nu poate însemna decât că sentința produce efecte depline în ce privește chestiunea de drept soluționată. Așadar, obligatorie și executorie pentru cei vizați în conținutul său! Și asta fix de la data rămânerii definitive! Faptul că ea nu a fost pusă în executare aș putea spune doar că într-o țară normală, stat de drept, instituția prefectului se sesizează și chiar are puterea să anuleze hotărâri de consiliu. Dacă nici prefectul nu o face, atunci trebuie să intervină Corpul de control al Guvernului, ministrul Administrației și Internelor. Adică, tot ai lor. O plângere penală pentru nerespectarea hotărârii judecătorești nu prea ar merge, pentru că nu se încadrează. Abuzul ar merge, însă unde e procurorul ăla care să aibă curajul să demareze o anchetă? Agenția Națională de Integritate ar fi interesată să obțină executarea silită pentru decizia Curții de Apel Bacău, iar cu un executor să o pună în executare. Dacă CJ-ul refuză ar fi vorba de infracțiunea de nerespectare a unei hotărâri judecătorești. Fapul că și cei de la ANI nu se implică pentru ca acea sentință să fie pusă în executare poate fi interpretat și ca o complicitate”

Avocat 2:

“Decizia este irevocabilă, deci trebuia pusă în executare de îndată. Un certificat de grefă nu putea desființa caracterul irevocabil. Este un abuz din partea secretarului, dar și a prefectului pentru că nu se implică. Putem vorbi și despre nerespectarea unei hotărâri judecătorești. Secretarul are obligația de a respecta legalitatea, de asemenea, și prefectul. Hotărârile de consiliu judetean luate cu votul lui Vasile Baciu pot fi anulate, dacă sunt contestate. Ca să desființeze caracterul irevocabil al hotărârii de la Bacău, Vasile Baciu trebuia să aducă o hotărâre de la Înalta Curte de Casație și Justiție de repunere în termenul de recurs și atunci trebuia suspendată executarea. Un certificat de grefă, chiar dacă l-ar fi avut, nu are nicio valoare, iar secretarul știe asta. Trebuie ca organele penale să se autosesizeze sau să fie sesizate”

Avocat 3:

“Sentința este definitivă, așa că subiectul este închis, iar Vasile Baciu trebuie dat afară din Consiliul Județean Neamț. Dacă nu a fost pusă în executare sentința Curții de Apel Bacău, prefectul și secretarul județului să nu se mire dacă se vor alege cu plângeri penale. De asemenea, se poate cere, în contencios administrativ, anularea tuturor hotărârilor luate cu votul lui Baciu. Acesta trebuia exclus, însă inițiatorul, Arsene, a retras proiectul de pe ordinea de zi. Iar consilierii nu au mai avut ce să mai voteze. Cred că se putea iniția un alt proiect de hotărâre”

Avocat 4:

Răspunsul este clar, simplu, curat, fără echivoc. Din moment ce există o sentință pe care e pusă ștampila „definitivă”, nu se putea face altceva decât să se vacanteze locul. Punct. Deci, nu există un cadru legal, fundament legal, un articol care să permită tergiversarea situației, pentru că unul a depus o cale de atac peste momentul rămânerii deciziei definitivă. Nu, singura cerință care este cu mențiunea definitivă a fost îndeplinită, restul sunt baliverne. Secretarul județului ar trebui să spună public care este temeiul legal care să permită, în condițiile existenței unei sentințe cu mențiunea definitivă, menținerea în funcției a consilierului Baciu. Nu va avea ce să spună, pentru că nu există niciun temei juridic. Lucrurile sunt clare acolo. În situația dată, cei de la ANI ar putea să amendeze persoanele responsabile pentru nepunerea în aplicare a deciziei judecătorești. Inspectorii de integritate pot face plangeri penale pentru abuz, nerespectarea hotărârilor etc. La cum s-au desfășurat lucrurile, secretarul județului pare că s-a asigurat, pentru că el și-a făcut treaba, proiectul fiind retras de pe ordinea de zi de către Arsene. Numai că secretarul trebuia să anunțe ANI, dar și Prefectura cu privire la cele întâmplate. Dacă nu a făcut-o este fix problema lui pentru care va trebui să răspundă. De asemenea, Prefectura ar fi trebuit să se autosesizeze și să intervină”

De ce trebuie să rămână Baciu neapărat în CJ?

Toți cei patru avocați pe care i-am chestionat au declarat că sentința Curții de Apel Bacău trebui aplicată obligatoriu, iar Vasile Baciu exclus din Consiliul Județean Neamț. Interesul ca pesedistul Baciu să rămână în legislativul județean este imens. De ce nu renunță PSD-ul la Baciu? Răspunsul este simplu, pentru că nu mai are supleanți pe listă, iar dacă îl pierd pe Baciu rămân fără majoritate în Consiliul Județean. În acest moment, cu tot cu Baciu, alianța PSD-ALDE se bazează pe votul a 17 consilieri, iar opoziția (PNL și PMP) pe 16 consilieri. Asta este o problemă pentru Arsene, președintele CJ-ului, care se poate trezi că nu-i mai sunt votate proiectele, dacă rămâne fără încă un consilier. Chiar dacă aleșii din opoziție numai opoziție nu-i fac lui Arsene, situația s-ar putea schimba, iar acest lucru nu ar fi pe placul celor din alianța PSD-ALDE. După alegerile locale din 2016, PSD-ALDE a avut 19 mandate în Consiliul Județean Neamț, iar PNL-PMP 16. În timp, PSD-ul a început să piardă consilieri, unii fiind declarați incompatibili, alții alegând alte funcții etc. Așa s-a ajuns ca PSD-ul să nu mai aibă supleanți pe listă, adică să nu mai aibă cu cine să-i înlocuiască pe cei care, de voie sau de nevoie, au fost obligați să părăsească legislativul județean. Plecare lui Baciu din legislativ, ar duce la o egalitate, 16-16 în CJ, situație care ar putea speculată de cei din opoziție, ceea ce este evident că nu convine puterii.

Daniel MURARU

Citeste si:

CJ-ul, Opoziția și Prefectura tolerează un consilier județean PSD aflat în conflict de interese

„Calități” de consilier județean: infractor, inculpat, proaspăt condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

3 Comentarii la Decizie a judecătorilor călcată în picioare! Prefectul și secretarul județului se fac că plouă

  1. Alina   mai 21, 2019 at 1:47 pm

    “De ce trebuie să rămână Baciu neapărat în CJ?”
    Nu doar pentru a asigura majoritatea Puterii ALDE-PSD in CJ Neamt si accesul nestingherit al acesteia la pusculita cu parale de praduit. Consilierul Baciu este pe departe detinatorul unui bagaj de informatii pretioase si in acelasi timp cit se poate de periculoase pentru multi din virful CJ Neamt si al Prefecturii Neamt. A vazut si auzit multe in perioada de cind este membru al legislativului nemtean. Este al naibii de greu sa te descotorosesti de o persoana devenita la un moment dat vulnerabila. Daca sefii i-ar inchide acum usa in nas, acestia ar incasa-o in freza rau de tot. Soarta lui Baciu se va contura dupa 26 mai, cind vom vedea de partea cui va inclina balanta. Daca actuala Putere va avea cistig de cauza confortabil, se va gasi cu siguranta un cotizant care sa-l inlocuiasca pe Baciu. Pentru a ocupa un post de consilier in legislativ, nu trebuie sa ai minte, ci doar un cont gras in banca si “afaceri” cu basculante, centrale termice, drumuri, balastiere, berarii si multe altele. Activitati comerciale sustinute din bani publici, al caror profit sa se imparta cu cei care sint la butoane. Dragi nemteni, cit timp sa mai toleram asemenea mizerii care ne sfideaza?

    Răspunde
  2. valisor   mai 21, 2019 at 2:19 pm

    Avocat 5 Pesedescu:
    PSD e în afara oricărei definiții pentru “partid”, că nica n-are care să-l facă să pară că seamănă cu ceva dupe-acolea. Nici măcar doctrină n-are, lăbăgeala aia despre nimic nici măcar despre nimic nu e. Legea, care E despre ceva, nu poate, pentru că nu e PSD, care POATE. La TĂLÂMBĂREALA asta se ajunge PRIN LIPSĂ, deci
    HAI LA VOT!

    Răspunde
  3. V.Vasile   mai 22, 2019 at 8:55 am

    Acest Baciu daca ar avea putin bun simt ar demisiona da, de unde nu e…Sentinta definitiva este fara echivoc deci ce se va intampla cu hotararile votate in CJ si de acest Baciu, daca cei netreziti din hibernare vor pune piciorul in prag ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.