Dezastru! Zeci de kilometri de drum județean, acoperite cu pământ, departe de promisiunile CJ-ului

4
1915

 

Județul Neamț are o rețea de drumuri județene care se întinde pe o lungime de 758 de kilometri. Oficial, nimeni nu spune câte zeci, poate sute de kilometri de drum neasfaltat are județul, în schimb, nemțenii sunt ademeniți periodic cu promisiuni. În special înaintea și în campaniile electorale, când politicienii sunt în căutare de voturi. DJ 155F, cunoscut ca și „Axial”, este drumul care face legătura, peste muntele Ceahlău, între Izvorul Muntelui și Stațiunea Durău. Este impracticabil din anii 90, iar toți cei care au guvernat județul au promis că-l vor reabilita. Inclusiv actuala conducere a Consiliului  Județean Neamț, pe mâna ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, amicul lui Ionel Arsene, președintele CJ Neamț. Iar promisiunile nu se referă doar la „Axial”, ci la toate drumurile, inclusiv cele naționale, care tranzitează județul. Au promis drum expres Piatra Neamț – Bacău, modernizarea DN 15 Piatra Neamț – Bicaz-Poiana Teiului, autostrada Târgu Neamț -Iași etc.

Foto de pe DJ 155F:

Foto de pe DN 15 (Bicaz-Poiana Teiului):

Este puțin probabil ca toate aceste promisiuni să fie realizate. În ceea ce privește seriozitatea celor care administrează drumurile naționale este suficient să oferim un singur exemplu – podul de la Preluca , pe care s-a circulat pe un singur fir mai bine de 5 ani. După atâta timp, au reușit să reabiliteze doar jumătate de pod. Cealaltă jumătate urmează să fie reabilitată în această primăvară.

Revenind la drumurile județene, trebuie spus că sunt mulți kilometri de șosele prost asfaltate  și fără marcaje rutiere, însă, mai grav este că după 12 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, județul are zeci, dacă nu cumva sute de kilometri de drumuri de pământ. DJ 157 H Dochia – Itrinești arată groaznic, iar faptul că cei de la Consiliul Județean au venit și au aruncat câteva mașini de balast, dar și promisiuni că-l vor asfalta, nu-i ajută cu nimic pe localnicii care își rup mașinile pe acel traseu.

(Sursa foto: Facebook/Consiliul Judetean Neamt)

În sud-estul județului, în zona Roman, situația este de-a dreptul catastrofală. Două drumuri județene (DJ 207 D și DJ 159) arată ca după război. Zeci de kilometri sunt  neasfaltați, iar când plouă devine greu de străbătut de participanții la trafic.

(Sursa: www.google.com/maps/)

DJ 207D pornește din comuna Ion Creangă spre Icușești, cu ieșire spre Dămienești, județul Bacău. De asemenea, tot pe DJ 2017 D ar trebui să se circule de la Ion Crengă la Sagna, însă dumul, cu o lungime de 18 kilometri, este închis circulației publice. Drumul județean DJ 159 a fost la un pas să fie blocat, în 2016, de locuitorii din Izvoare, comuna Bahna. Au renunțat numai după ce li s-a promis că va fi asfaltat, lucru care nu s-a întâmplat nici acum, după aproape 3 ani. DJ 159 face legătura între Racova (Bacău)-Izvoare-Bahna (Neamț)-Cârligi (Bacău)-E85-Rocna (Icușești).

Din Icușești se merge pe 207 D spre Dămienești, iar de aici, din nou pe DJ 159 spre comuna Valea Ursului. Cum podul (foto) de peste Siret a fost bombardat în al Doilea Război Mondial, iar variantele ulterioare, un pod din lemn și un altul din pontoane, nu au fost deloc trainice, DJ 159 continuă dicolo de Siret, în comuna nemțeană Icușești. Anunțul GPS-ului că urmează să traverseze Siretul cu feribotul nu trebuie luat în considerare.

Acestor realități, Consiliul Județean Neamț răspunde, prin postări sponsorizate, cu laude și promisiuni, cu câte drumuri au mai asfaltat ori urmează să asfalteze, cu câte proiecte de modernizare a drumurilor mai au. De exemplu, reprezentanții Consiliului Județean Neamț afirmă că în anul 2018: ”S-au executat 19,6 kilometri de covoare bituminoase”.

Cam puțin, dacă ne raportăm la rețeua de drumuri județene din județul Neamț, de peste 750 de kilometri.

Daniel MURARU

Dezastrul de pe două dintre drumurile județene, dar și ce spun primarii localităților, într-un reportaj în exclusivitate realizat de televiziunea Roman TV:

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Crin 13 aprilie, 2019 at 10:03 Răspunde

    E de plins si de puscarie, bineinteles! Eu nu inteleg de ce se obisnuiesc oamenii cu conditiile proaste!! De ce nu merg la Consiliul judetean sa l intrebe pe inculpat si pe (***) care zac acolo de ce nu pleaca, ca nu s buni de nimic???

  2. mihnea1 13 aprilie, 2019 at 20:02 Răspunde

    Arsene vrea sa surclaseze Vasluiul. Acolo, un alt vataf care detine sefia judetului de mandate bun a distrus orice speranta. Singurele stiri de acolo sunt despre violuri. Pamanturile au fost acaparate de el si un alt hot notoriu care se crede o somitate, Porumboiu. Urmariti duminica seara emisiunea „Romania te iubesc” pe Protv (ora 18) sa vedeti reactiile halucinante ale celor care administreaza judetul si localitatile aferente. O sa vedeti si reactia sotiei lui Buzatu, marea doamna senator a Vasluiului. Bineinteles, tot clanul Buzatu e conectat la bugetul de stat, el sef la CJ, ea senator si baiatul in guvern. La noi, ciorapel ajunge accidental prin judet el avand alte interese, la alt nivel. Vine si face fotografii pe utilaje apoi pleaca. Drumurile varza, turismul a scos judetul din anonimat probabil pe modelul practicat de secretarul de la Grumazesti, la spital managerul psd-ist joaca alba neagra cu demisia dar suntem pe primul loc in tara la cazurile de rujeola, avem desene 3D pentru tot felul de proiecte stiintifico fantastice si din cand in cand mesaje pe FB. Promite autostrazi la preturi astronomice si el are drumuri in judet care sunt acoperite cu pamant. Scopul e usor de identificat. Vrea sa-i transforme pe dragii nemteni in saraci lipiti pamantului, dependenti de litrul de ulei si ajutoare sociale. Defileaza si distruge judetul printre chiticii din opozitie care incep sa-i jure credinta si slugarnicie, asta daca nu se distrug intre ei.

  3. valisor 16 aprilie, 2019 at 08:07 Răspunde

    Le-aș da cu buldozeru-n cap! Dar n-am. Așa că nu pot decât pentru ca să le acord circumstanță favorabilă. Probabil consideră că pământul acesta rutier e glie strămoșească scăldată în sângele erorilor istorici și nu vrea ca tocmai iei să fie cei care să o pângărească cu asfalt. Că altfel cum?!
    Alternativa ar fi să asfaltăm noi, gloata. Cu paru să asfaltăm! Sau cu scula deșteaptă a democrației; ȘTAMPILA. HAI LA VOT!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.